Distrugerea economiei: scenariu geopolitic, sau consecinţă a tembelismului politic românesc?

Economia politică nu prea este economie, (vă mai amintiţi subiectul?). Oricare dintre cazurile ce se vede acum în politică este mai degrabă o ilustrare a anti-economiei politice, deoarece atitudinea anti-economică se vede cel mai bine in politică.

În ultima vreme constatăm că viziunea politicului asupra economiei este îngrozitor de şchioapă. Economisirea şi specula sunt înlocuitorii politici ai investiţiilor în dezvoltare şi comportament cetăţenesc de bună calitate ce stă la baza economiei reale.

La momentul de faţă, o scurtă trecere în revistă a politicii economice din România ne arată urmatoarele:

- totala necunoaştere şi nerespectare a mecanismelor de stimulare a creşterii economice, noi (adică “Ei”) aruncând banii pe consum şi pe obiective fără valoare de produceţie, care au însă valoare de imagine (ex. parcurile şi stadioanele de la sate);

- totala ignorare (ba chiar obstacularea) mecanismelor financiare ce permit unei economii să funcţioneze, cum ar fi fluidizarea transporturilor ce stau la baza economiei (exemple sunt acţiunile de la vămi care au “reuşit” să paralizeze traficul de marfuri pe teritoriul ţării; un alt exemplu este starea deploerabilă a căilor ferate şi a drumurilor);

- sabotarea calităţii în oncepţie, execuţie, control şi alte mecanisme economice (încercarea de a lovi în sindicate, deşi, la nivelul structurilor puterii, se cunoaşte rolul acestora în asigurarea unei bucle de reglaj în economie);

- acordul cu FMI, în care nu se iau in considerare necesităţile de creştere economică a ţării;

- irosirea nejustificată economic a banului public; dacă ne uităm la priorităţile în cheltuielile altor ţări, observăm mai bine aspectul. Alte ţări din fostul bloc socialist au avut un plan clar de dezvoltare economică şi, încă din anii ’90, cumpărau utilaje cu caracteristici clar definite pentru a-şi construi baza economică, iar acum nu au problemele pe care le avem noi;

- introducerea în administraţie a unor politruci ce nu ştiu cu ce mână se ţine lingura şi care în mod evident sunt confuzi în luarea de hotărâri precise şi adecvate;

- politicile salariale descurajante, care alunga specialiştii necesari bunei funcţionări a sistemului; consecinţele directe sau indirecte în economie sunt relevante;

- descurajarea permanentă a revenirii în ţară a specialiştilor români (în în primul rând a tinerilor absolvenţi de universităţi străine), ceea ce iarăşi are consecinţe extrem de grave din punct de vedere al forţei de munca înalt calificate;

- salarizarea nediferenţiată pe criterii de calitatea muncii;

- exportul materiilor prime şi degradarea mediului, obţinute prin contracte oneroase cu terţi (a se vedea, de exemplu, contractele semnate de Flutur pentru tăierea pădurilor din Bucovina). Acestea au dus la pagube de mediu cu consecinţe dezastruoase asupra economiei sociale;

- descurajarea populaţiei în orientarea către o muncă bine şi corect făcută şi către conservarea mediului, ceea ce are, de asemenea, consecinţe economice directe sau indirecte foarte grave;

- descurajarea IMM-urilor prin politici fiscale prost croite ;

- întârzierile nejustificate în demararea programului ROSBIR destinat IMM-urilor inovative şi high tech, ce ar permite dezvoltarea economică rapidă ;

- inducerea, prin mass-media, a unor subiecte care fie generează depresia în masă, fie încurajează violenta, furtul, prostituţia, degradând astfel moral o forţă economică ce altfel ar putea fi utilizată în dezvoltarea economică;

- încurajarea nemuncii prin măsuri de protecţie socială;

- introducerea în România a unui sistem administrativ greoi şi descurajant, ce nu încurajează pe nimeni să investească, şi a unui sistem fiscal la fel de greoi şi descurajant, confuz şi interpretabil, ce permite şpaga.

Toate aceste mijloace au, de asemenea, consecinţe grave asupra economiei, superficialitatea şi pierderea de timp fiind factori de menţinere a populaţiei în stilul de muncă prost făcută.

Exemplele ar putea continua la nesfârşit, acestea sunt doar cele mai recente care-mi vin în minte acum. Invit însă pe toată lumea să continue analiza. Vă asigur însă că veţi ajunge la aceeaşi concluzie: totul converge într-un singur punct final, şi anume distrugerea economiei. Mă întreb dacă această distrugere a economiei a fost urmarită cu grijă sau este doar o consecinţă a tâmpeniei şi tembelismului politic…

Ce-i drept, o buna parte a acestor măsuri pot fi atribuite vechilor regimuri. Unele sunt însă recente, deşi măsurile anti-economice sunt făcute după acelaşi vechi calapod NKVD-ist. pastrat.

Recent, am ajuns in Fălticeni şi am întrebat mai multe persoane cu ce probleme se confruntă şi ce resurse au. Am aflat, fără surprindere, de altfel, ca în Falticeni există în acelaşi timp mari cantităţi de mere de excelenteă calitate, dar şi şomaj. M-am mirat că nu s-a găsit niciun antreprenor, niciun fond european sau naţional care să permită rezolvarea problemelor cu ajutorul resurselor locale. Mi s-a parut năucitor să aflu că hectarul de cernoziom, gras şi negru să-l ungi pe pâine, a ajuns să coste 400 de euro, ştiind că alte ţări ar fi făcut aur din acel pămant. Am în minte faptul că evreii fac cei mai mari pepeni din lume în deşertul de la Marea Moartă. Ei folosesc însă inteligenţa, în timp ce noi o alungăm din ţară.

Nivelul de incompetenţă al factorilor de decizie este atât de mare încât aş încep să cred in teoria conspiraţiei. Este evident însă că suntem în şah-mat din mai multe cauze posibile, toate având însă acelaşi deznodământ. Aceste cauze ar putea fi următoarele:

- poate că întreaga noastră civilizaţie şi cultură, indiferent de etnie, are meme culturale anti-economice în ea

- poate că politicienii noştri au o lipsă cronică neuroni de serviciu;

- poate ca aceşti politicieni sunt extrem de inteligenţi, dar sunt vânduţi altora, în scopul propriei lor bunăstări;

- poate că există ambele tipuri de cauze, dar sunt “mixate” astfel încât să nu ştii care-i cauza şi care-i calea;

- poate că suntem manevraţi şi traşi de sfori de alţii, fără să băgăm de seamă. În acest sens, observ că, de câte ori se fac alianţe politice în România, se întâmplă şi alianţe între ţarile mari, dupa acelaşi algoritm.Astfel, PSD pare că ar asculta de ruşi, PDL de americani, PC de chinezi, PNL de evrei, Partida Romilor de turci, iar UDMR de nemţi.

N-aş vrea să mă pripesc cu concluziile, s-ar putea ca totul să fie o fabulaţie a minţii mele. Dar, dacă este adevărat că suntem jucaţi pe degete fără să ne dăm seama, cu fineţe şi pricepere, şi suntem puşi să votăm marionetele altora? În acest caz se explică de ce ni se induce ideea că ţara asta are o problemaă, iar noi trebuie s-o părăsim şi să plecăm aiurea.

Mă întreb: cine profită totuşi de pe urma haosului pe care îl trăim zilnic, în afara celor pe care-i vedem cu toţii şi cărora le-am vândut votul pe un blid de hrană?

Autor: Prof. Dr. FLORIAN COLCEAG

Sursa: http://www.certitudinea.ro/articole/modelul-de-Tara/view/distrugerea-economiei-scenariu-geopolitic-sau-consecinta-a-tembelismului-politic-romanesc

Mădălina Lefter - Ti Lascio Una Canzone - Io vivro senza te

O altă răstignire a lumii şi a omului

În repetate rânduri am adus în atenţie, în cadrul acestei rubrici, diverse aspecte care scot la iveală faptul că lumea în care trăim se schimbă cu repeziciune. O serie de factori care determină această transformare rapidă au fost aduşi în discuţie: progresul tehnic, urbanizarea, presiunea cerinţelor determinate de dezideratele dezvoltării economice, transporturile rapide şi comunicaţiile performante, cultura mediatică şi globalizarea capitalului simbolic, felul în care astăzi se desfăşoară actul medical sau cel educativ.

Pe de o parte, zăbovirea asupra acestor aspecte ale vieţii nu este decât ecoul diverselor abordări care au în atenţie prezentul. O sumedenie de preocupări, din tot atâtea perspective, tratează aceste chestiuni. Le găsim în multe studii culturale şi antropologice, în cercetările care au în atenţie aspectele economice, culturale şi sociale ale vieţii, semnalizând, de câteva decenii, faptul că trăim un timp al schimbărilor rapide, cu tendinţe disruptive sau destructurante, cu unele transformări radicale, cu mutaţii ireversibile.

Pe de altă parte, revenirea repetată la înţelegerea lumii şi a condiţiilor în care astăzi trăim este un exerciţiu necesar pentru a contura o perspectivă lucidă privind valenţele şi provocările lumii în care trăim. Deşi coordonatele vieţii ar trebui să fie atent analizate, ca repere pentru o situare corectă în albia vieţii spirituale, de multe ori nu se întâmplă aşa. Ritmul alert pare să ne grăbească tot mai mult, presiuni de tot felul, comandamentele inevitabile ale câmpului profesional, plasa deasă a obligaţiilor mărunte care macină timpul fiecărei zile, toate par să expună, tot mai des şi tot mai intens, mintea şi inima, simţurile trupului şi lumea în care trăim unui flux torenţial şi neîntrerupt de solicitări, de conţinuturi diverse, care par să deconcentreze sau chiar să epuizeze energiile sufleteşti.

De aceea aducem în atenţie, în mod repetat, aceste coordonate noi ale lumii. Ele se fac simţite, direct sau indirect, în mai toate strădaniile spirituale, în felul cum înţelegem viaţa spirituală.

Universul pseudoinfinit al plăcerilor

Sunt variate forme prin care tehnica pătrunde viaţa însăşi, raportarea omului la propriul trup, înţelegerea sănătăţii şi a suferinţelor, receptarea spaţiului şi timpului. Multe nume consacrate în câmpul filosofiei avertizează asupra exceselor care astăzi au devenit posibile: Edmund Husserl, Martin Heidegger, H.G. Gadamer, Paul Ricoeur sau Michel Henry. Există deosebiri semnificative în felul cum aceşti autori, ca şi mulţi alţii, înţeleg raportul omului cu faptul de ştiinţă. De asemenea, este semnificativ şi modul în care acest raport îi afectează omului viaţa şi relaţiile cu semenii. Însă subliniind necesitatea unei abordări lucide a ştiinţelor naturii şi a tehnologiilor, aceşti autori par să fie de acord cel puţin în constatarea unei situaţii noi: faptul că ştiinţele şi tehnologiile descătuşează un potenţial considerabil care stă la dispoziţia noastră, şi pentru care trebuie să dovedim un discernământ pe măsură.

Multe situaţii-limită puse în scenă de noile tehnologii pot fi aduse în discuţie aici. Procedeele clonării promit tot mai vocal posibilitatea de a "readuce la viaţă" animalul de companie pierdut într-un accident sau chiar propriul copil. Producţia din sere aduce roadele anotimpului cald în mijlocul iernii, lanţurile de supermarketuri varsă fructele din livezile îndepărtate ale Asiei în orice colţ de pe glob, în câteva zile. Specii de plante modificate anunţă o posibilă subordonare a vieţii prin ingineria genetică faţă de imperativele de performanţă economică. Pe de altă parte, folosind procedeele ingineriei genetice, unii cercetători urmăresc posibilitatea intervenţiei în ţesătura intimă a viului, în ideea de a prelungi de şase, şapte ori viaţa unor specii, având însă ca obiectiv principal aplicarea unor proceduri similare la om. (1) Chirurgia plastică, terapiile regenerative, prescripţiile nutriţioniştilor, gama largă de remedii, tratament şi înfrumuseţare, varietatea impresionantă a suplimentelor alimentare fortifiante îşi propun să şteargă toate rănile timpului, în competiţia lor făţişă cu senescenţa şi degenerescenţa. În alt registru, în marile oraşe, pe tot parcursul nopţii, luminile artificiale au instaurat domnia zilei, însă neoanele strălucitoare şi reclamele viu colorate ascund adesea multă risipă... Unele resurse, cum sunt petrolul sau unele zăcăminte de metale, sunt, în mod inevitabil, limitate şi cu termenul de epuizare apropiat. Alte resurse naturale, precum apa, lemnul sau peştele oceanic, sunt exploatate peste limita ce corespunde capacităţilor lor de regenerare.

În acelaşi timp, produsul intern brut al omenirii a crescut în permanenţă, în ultimele decenii, de la 29,8 mii de miliarde de dolari, cât era în 1980, până la 72,5 mii de miliarde de dolari în 2009. Previziunile arată că în 2030 el va depăşi 150 de mii de miliarde de dolari (2). Consumul creşte, de asemenea. De exemplu, necesarul de energie al omenirii se dublează la fiecare 25 de ani. În acelaşi timp, populaţia lumii, care anul acesta va depăşi, foarte probabil, 7 miliarde de suflete, numără în continuare 3 miliarde de oameni care nu au acces la servicii medicale de bază.(3)

În lumea civilizată, în statele dezvoltate, oamenii trăiesc într-o bunăstare tot mai consolidată. În ansamblu, omenirea produce tot mai mult, dar şi consumă tot mai mult, şi o face într-un mod inechitabil şi ineficient. Timpul şi spaţiul, resursele lumii, dar şi viaţa în mecanismele ei intime şi în ansamblul ei, toate par să fie destinate unei aserviri totale, unei subordonări tot mai strânse în raport cu imperativele economice.

Prosperitate cu datorii în viitor

S-ar putea spune că, pe măsura folosirii, spaţiul de viaţă al omului s-a extins pe măsura folosirii tehnologiilor. Pe de o parte, ingineria a permis dezvoltarea industriilor şi lărgirea ariilor de exploatare a resurselor naturale, la suprafaţă, în adâncul pământului sau al oceanelor. Maşinării specializate extrag şi prelucrează un volum impresionant de resurse, zăcăminte de metale sau combustibili fosili de la mari adâncimi, lemn, apă potabilă, piatră. O serie întreagă de specii de plante şi animale, păsări şi peşti, destinate diverselor ramuri industriale, alimentară, textilă sau farmaceutică, sunt în pericol de dispariţie. Cum s-a văzut, volumul extracţiilor de minereu sau de petrol este în creştere. La fel şi volumul plantelor şi animalelor sacrificate pentru consum, care a depăşit, în multe situaţii, capacităţile de regenerare naturale. S-ar putea spune că urmărind să atingă niveluri de dezvoltare tot mai mari, omenirea consumă "viitorul" pentru prezent. Bunăstarea actuală se clădeşte pe baza unui împrumut prea puţin chibzuit, făcut deja de mai mulţi ani din "conturile de resurse" ale generaţiilor viitoare. Aşadar, dezvoltarea pare să antreneze o luptă de cucerire a lumii mai îndrăzneaţă, care cuprinde teritoriile de la suprafaţă, din adânc sau din spaţiu, dar şi exploatarea extinsă în timp peste resursele "viitorului". Într-un fel s-ar putea spune că, urmărind cu orice preţ un progres accelerat, umanitatea răstigneşte lumea, spaţiul, timpul şi întreaga Creaţie.

Costuri existenţiale pentru beneficii economice

Pe de altă parte, inflaţia ofertelor de divertisment, numeroasele invitaţii la consum prin reclame construite să "creeze nevoi", diversitatea serviciilor, multitudinea de ştiri care aglomerează centrul atenţiei fiecărei persoane ce caută să rămână conectată la viaţa publică, mesajele bine direcţionate vădesc o economizare a vieţii. Piaţa asediază viaţa, viaţa interioară. Mediile de presă, reclamele publicitare şi abundenţa produselor ce inundă spaţiul comunitar "difuzează" neîntrerupt fluxuri de stimuli, imagini şi date către simţurile, către mintea şi inima posibililor consumatori, cu intenţia vădită de a-i "cuceri". Prin acestea, întreg câmpul conştiinţei, mintea şi inima omului par că sunt împinse spre "răstignirea" vieţii interioare pentru a întreţine bunul mers al mecanismelor pieţei, menită să-i asigure abundenţa pe care el însuşi şi-o doreşte.

Aşadar, într-un anumit fel, exploatarea resurselor lumii prin tehnologii, depăşirea condiţionărilor legate de spaţiu şi timp, posibile astăzi prin ştiinţe şi tehnologii, ar putea fi privite ca un fel de aservire, de răstignire a lumii, de jertfire a darurilor ei pentru bunăstarea omului. Dintr-o altă perspectivă, am văzut însă că mecanismele de marketing, avalanşa de ştiri, de producţii cinematografice, de jocuri sau de oferte de divertisment, la fel ca şi solicitările din câmpul muncii, tind să ocupe tot mai mult spaţiu şi timp în viaţa omului, devenind ţintele dorinţelor sale, "material" pentru gândurile şi visurile lui, deziderate pe care el le are în atenţie tot mai des. Toate acestea arată că lumea economizată răstigneşte pe om, tinzând să-i consume puterile lui sufleteşti şi energiile lui fizice pe frontul mecanismelor de piaţă.

Răstignirea plăcerilor pentru dobândirea vieţii spirituale

Este semnificativ să amintim aici faptul că Sfântul Apostol Pavel se exprimă cu privire la un raport asemănător între om şi lume, însă unul în care situaţia este răsturnată: "Lumea este răstignită pentru mine şi eu pentru lume" (Gal. 6, 14). Sfântul Maxim Mărturisitorul oferă o interpretare în acest sens: "Toate cele văzute se cer după Cruce, adică după deprinderea de a stăvili afecţiunea faţă de ele a celor ce sunt duşi prin simţuri spre ele" (4). Comentând pe marginea celor menţionate de Sfântul Maxim Mărturisitorul, părintele Stăniloae scrie că lumea nu mai are pentru om ceva care să îl atragă spre ea, nici în el nu mai e ceva care să îl împingă spre lume. "Sufletul se satisface deplin prin comuniunea cu Dumnezeu cel personal, nu prin lucruri. Ele trebuie să fie numai mediul transparent al lui Dumnezeu cel personal, semne ale iubirii Lui. Când este El însuşi în faţa mea, nu mai am nevoie de semne." (5)

Din perspectivă creştină, răstignind poftele sale şi privind lumea lucrurilor prin Cruce, omul poate depăşi pofta de a o stăpâni pentru sine. Fără Crucea lui Hristos, darurile ispitesc printr-o folosire egoistă, putând să-l izoleze pe om de semenii lui şi de Dumnezeu. Crucea pusă peste lucrurile lumii alungă pofta de a o întrebuinţa într-un mod egoist. În lumina Crucii, omul şi lucrurile se sfinţesc. În lumina Crucii, şi lucrurile lumii se descoperă ca daruri ce pot fi oferite ca mijloace de sporire a dragostei care se împlineşte în comuniunea de iubire între Dumnezeu şi oameni. Comuniunea aceasta deplină este posibilă prin Jertfa lui Hristos pe Cruce şi prin dăruirea de Sine care poate deschide pe oameni către semenii lor şi către Dumnezeu.

În lumina Crucii, omul poate vedea lucrurile lumii, propria viaţă şi pe semeni ca daruri ale lui Dumnezeu şi poate să se dăruiască pe sine însuşi şi să le dăruiască şi pe ele semenilor lui şi lui Dumnezeu, ca daruri ale iubirii Lui, primite de el şi dăruite lor.

Privirea duhovnicească şi frumuseţea adevărată a lumii

La umbra Crucii, toate se umplu de lumină, iar despărţite de Cruce, toate bogăţiile lumii şi viaţa în ea se întunecă, pentru că viaţa despărţită de Crucea care o deschide spre semeni şi spre Dumnezeu, viaţa fără starea de jertfă este moarte. Christos Yannaras exprimă acest lucru scriind că omul este cel ce trebuie să renunţe la cerinţa fizică a plăcerii care însoţeşte priveliştea frumuseţii; să refuze pervertirea în "închipuire" hedonistă a trupului, trebuie să-şi refuze natura individuală, să-şi omoare dorinţele, voile individuale ce proiectează asupra frumuseţii lumii cerinţele naturale ale plăcerii şi ale autarhiei.

Prin simţuri, omul intră în contact cu lumea, ele îl informează despre lume şi despre frumuseţile lumii. Dar, în acelaşi timp, simţurile exprimă şi concretizează dorinţele iraţionale ale individualităţii biologice; setea nesăturată de plăcere absolută a simţurilor constituie tendinţa individualităţii fizice de a se revolta şi de a se absolutiza într-un scop în sine. De aceea, experienţa lumii şi a frumuseţii lumii oferită de simţuri nu corespunde adevărului lumii şi adevărului frumuseţii ei, ci cerinţelor hedoniste ale simţurilor. Frumuseţea lumii se perverteşte în obiect desfătător al simţurilor individuale, servind independenţa individuală (6).

Renunţarea de bunăvoie, pe cruce, la dorinţa naturală este "singura posibilitate a omului de a discerne, dincolo de închipuirile lucrurilor văzute, ale fenomenelor, adevărul lucrurilor. Adevărul lucrurilor devine cunoscut numai în hotarul relaţiei personale, care înseamnă posibilitatea ec-stazei, a ieşirii din cercul închis al vieţii, care este individualitatea naturală, râvna plină de smerenie de a cunoaşte logos-ul lucrurilor, este o izbândă morală realizată prin asceză. Asceza, nevoirea trupească, este o cale de cunoaştere, este premisa adevărului despre crearea lumii, singura posibilitate de aflare a "frumuseţii celei adevărate" (7).

Pe de altă parte, aşa cum s-a mai spus şi cu alt prilej, modul acesta de vieţuire al făpturii, în care toate cele din lume sunt unite cu Crucea Lui, nu înseamnă o părăsire a lumii create, ci este o transfigurare a ei prin viaţa duhovnicească. În ultimă instanţă, "e vorba de biruirea prin fapte a sensibilităţii voluptuoase a trupului faţă de lume, nu de suprimarea realităţii acestora" (8). Privite nepătimaş, toate lucrurile din lume şi întreaga Creaţie sunt văzute într-o strălucire şi mai mare, ca trepte înspre semeni şi spre Dumnezeu, dar acest fel de a vedea lumea este rezultatul unui parcurs ascetic, ce vizează restaurarea puterilor spirituale ale omului.

Note:

1. Steven Kotler, "Interviu cu Cynthia Kenyon", în rev. Discover, noiembrie 2004, vol. 25, nr. 11, pp. 78-79.

2. Sursa Naţiunile Unite, în rev. National Geographic, ediţia în limba română, nr. 93, ianuarie 2011, pp. 44-47.

3. Cf. 2006 United Nations Human Development Report, pp. 6, 7, 35 şi online, în http://www.globalissues.org/article/26/poverty-facts-and-stats.

4. Pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, ediţia a doua, vol. 1, Editura IMBOR, Bucureşti, 1996, p. 236.

5. Ibidem.

6. Christos Yannaras, Persoană şi eros, Editura Anastasia, Bucureşti, p. 100.

7. Ibidem, p. 101.

8. Pr. Dumitru Stăniloae, nota 176, în Sf. Maxim Mărturisitorul, Ambigua, Editura IBMBOR, Bucureşti, 2006, p. 220.

Autor: diac. Sorin Mihalache, luminaceluinevazut@yahoo.com

Sursa: http://www.ziarullumina.ro/articole;1522;1;52612;0;O-alta-rastignire-a-lumii-si-a-omului.html

Apariţia unui mare gânditor

Apariţia unui mare gânditor e pentru creier ca o baie pentru un om care a muncit, a asudat, s-a murdărit şi se spală. Gândirea este o "spălare" a creierului. Asta mă face câteodată să cred că gândirea nu e din creier şi că acest creier e numai un sediu... De ce gândirea nu e produsă de creier, care e numai un sediu? Fiindcă n-o produc toate creierele. Dacă inteligenţa ar fi produsul creierului, atunci între Goethe şi nea Ghiţă n-ar mai fi nicio diferenţă.

Părintele Ilie Cleopa

Criza se va prelungi atât cât va dura beţia leneşă a libertăţii şi-a drepturilor fără datorii

E vicios cercul: ieşiţi dintr-o dictatură smintită, cu economia mâncată de cancerul comunist, suntem ahtiaţi după democraţie, ca fata mare după măritiş. Dar o economie aşa de ruinată nu se poate reface decât într-un cadru de ordine autoritară, pe care, din păcate, democraţia nu-l poate oferi. Trebuie ajuns la liberalism, dar nu pe calea social-democraţiei, care e laptele bătut al comunismului… La noi, însă, nu mi se pare posibilă, deocamdată, o soluţie autoritară şi de-aia mă tem că criza se va prelungi atât cât va dura beţia leneşă a libertăţii şi-a drepturilor fără datorii. N-am încredere în politicienii de acum, nici în bunăvoinţa Occidentului, dar cred în Dumnezeu şi în instinctul de conservare al poporului român.

(Interviu acordat lui Marcel Petrişor, pentru revista Puncte cardinale, în primăvara lui 1991).

„Rugăciunea“ lui Brâncuşi, la lumină

Comunitatea ortodoxă română din Paris, grupată în jurul Catedralei mitropolitane "Sfinţii Arhangheli Mihail, Gavriil şi Rafail", face demersuri pentru ca statuia "Rugăciune" a marelui sculptor Constantin Brâncuşi să fie aşezată în faţa catedralei româneşti din capitala Franţei.

Aflată în acest moment într-una din staţiile de metrou ale Parisului, lucrarea "Rugăciune" realizată de Brâncuşi a fost amplasată în urmă cu zece ani la trei niveluri sub pământ, în staţia de metrou "Madeleine" din Paris.

În acest sens, părintele Constantin Târziu, parohul comunităţii "Sfinţii Arhangheli Mihail, Gavriil şi Rafail", a făcut demersuri pentru scoaterea statuii din subteran şi aşezarea ei într-un loc cuvenit.

În acest sens s-a făcut apel la diferite autorităţi, parlamentari ai României, reprezentanţi ai Ambasadei României în Franţa şi diferite alte persoane, pentru a se uni şi a pune în lumină aşa cum se cuvine opera marelui artist român.

Operă scoasă la lumină după 10 ani de întuneric

"Împreună cu Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, care s-a implicat şi se implică foarte mult, cu Liga pentru unitatea românilor de pretutindeni, a domnului profesor doctor Victor Crăciun, domnul senator Avram Crăciun, domnul Dumitru Preda de la Ambasada Română, vrem să o scoatem anul acesta, în al zecelea an de când a fost pusă sub pământ, şi să o punem în faţa bisericii, pe un soclu de marmură. Este o operă mondială, o sculptură în bronz realizată în 1907, expusă la Paris în 1910 de Brâncuşi. Apoi, intenţionăm să invităm din nou pe Preafericitul Părinte Patriarh Daniel să vină la Paris, pentru a fi în mijlocul nostru împreună cu mitropolitul nostru, Înalt Preasfinţitul Părinte Iosif", ne-a declarat părintele Constantin Târziu de la Catedrala mitropolitană "Sfinţii Arhangheli Mihail, Gavriil şi Rafail" din Paris.

Sursa:

http://www.ziarullumina.ro/articole;1520;1;52493;0;Rugaciunea-lui-Brancusi-la-lumina.html

‎"În sufletul meu nu a fost niciodată loc pentru invidie - nici pentru ură, ci numai pentru acea bucurie, pe care o poţi culege de oriunde şi oricând. Consider că ceea ce ne face să trăim cu adevărat, este sentimentul permanentei noastre copilării în viaţă" (Constantin Brâncuși, 19 Februarie 1876-19 Februarie 2011).

Genialul Constantin Brancusi - Imagini rare

My Way - Andre Rieu

Yackety sax - Andre Rieu (Radio City Music Hall Live in New York )

Inchisoare si distrugere fizica sub comunisti

Tanarul Valeriu Gafencu a ajuns la Tg. Ocna in decembrie 1949, dupa ce a trecut prin puscariile de la inchisoarea Aiud (intemnitat de regimul dictatorial al lui Antonescu, intre 1941 - 1944) si de la Pitesti (inchisoare in care a avut loc cumplita reeducare comunista cunoscuta sub numele de "fenomenul Pitesti", proces catalogat de Soljenitin ca cea mai mare barbarie a sec. XX).

Din cauza torturilor si regimului bestial din temnitele comuniste, Valeriu Gafencu a ajuns la sanatoriul-inchisoare Tg. Ocna intr-o stare atat de grava incat supravietuirea sa timp de doi ani (pana la 18 febr. 1952) poate fi considerata drept o minune.

Pretul rezistentei sale morale si spirituale in fata ighemonului comunist de la Pitesti a fost unul care i-a rapit definitiv sanatatea. TBC-ul pulmonar, osos si ganglionar, reumatismul, lipsa hranei necesare i-au ruinat trupul.

Chipul sau era insa, straniu, scaldat intr-o lumina nepamanteana, asupra careia depun marturie multi din cei care au avut privilegiul de a-i fi in preajma in ultima parte a vietii sale. Sufletul si mintea sa nu se desparteau defel de rugaciune.

In ultimul an, hemoptizia (scuipa sange) il transformase intr-o "epava". La prima vedere, caci lumina sfinteniei trecea dincolo de bietul trup in suferinta si ii atingea pe ceilalti detinuti.

Cu aceasta figura de sfant - care nu poate fi explicata natural, intrucat se stie ca boala care il rodea aduce doar deprimare si schimonosire a chipului - a trecut la cele vesnice.

Sursa: http://martirii-inchisorilor.blogspot.com/2010/09/valeriu-gafencu-1921-1952.html

Cine are nevoie de mentori?

Se pare ca si atunci cand e vorba de mentoring, avem tendinta sa gandim in virtutea unor tipare. Il asociem adesea cu imaginea unui profesionist senior si cu un proces prin intermediul caruia acesta ii transmite celui la inceput de drum din experienta si cunostintele sale. In principiu nu e nimic rau in aceasta imagine a activitatii traditionale de mentoring, doar ca “scurtatura” aceasta de gandire ne face sa pierdem din vedere alte modalitati prin care se poate face trasferul de expertiza.

Conceptele cu care lucram (in business ca in orice alta zona a vietii) se molipsesc de anumite calitati/defecte in functie de contextul si mediul in care au aparut. Definitia initiala (produsa de un mediu stabil) risca sa devina irelevanta si chiar contraproductiva intr-un univers in continua schimbare in care paradigmele de gandire (vezi ideea de cariera stabila timp de 50 de ani fata de pendularea creativa a drumurilor profesionale de acum) seamana cu organisme vii.

Pentru ca ne-am pus problema care mai este in clipa de fata relevanta si utilitatea efortului de mentoring (asa cum este el cunoscut in mediul de business), articolul de pe Harvard Business Review pe care vi-l recomandam azi ne-a atras atentia prin demersul demistificator. Practic, autoarea Amy Gallo isi propune sa coboare mentoring-ul de pe piedestalul pe care a fost asezat de ceva vreme si sa analizeze in ce masura ideile preconcepute despre cum ar trebui sa fie il fac, de fapt, sa nu fie ceea ce trebuie.

Iata, pe scurt, miturile demontate de Amy Gallo:

1. In viata trebuie sa iti gasesti un singur mentor adevarat.

2. Mentoring-ul este o relatie formala pe termen lung.

3. Mentoring-ul este util pentru cei la inceput de cariera.

4. Mentoring-ul este un efort pe care il depun profesionistii cu experienta indelungata din bunatate.

Din concluziile articolului, cel mai mult ne-a placut ideea ca in locul cautarii mentorului unic (si ideal) e mult mai eficient sa iti propui sa ai relatii consistente (a se citi “de calitate”) cu persoane in parerile carora ai incredere. Niciodata nu se stie cand trebuie sa iei urmatoarea decizie dificila in cariera si s-ar putea ca la momentul acela sa nu ai nevoie doar de unul, ci de mai multi mentori.

Cititi tot articolul Demystifying Mentoring pentru a parcurge si cateva studii de caz interesante despre utilitatea mai multor mentori, despre momentele cand crezi ca nu ai nevoie de un mentor sau despre ajutorul pe care ar fi bine sa ai cui sa il ceri in perioadele de tranzitie.

Sursa: http://www.portalhr.ro/cine-are-nevoie-de-mentori/

Despre Sfintii Inchisorilor

‎59 de ani de la trecerea la Domnul a lui Valeriu Gafencu

Astăzi, 18 februarie se împlinesc 59 de ani de la trecerea la Domnul a mărturisitorului Valeriu Gafencu, cunoscut ca Sfântul închisorilor. Valeriu Gafencu s-a născut la 24 ianuarie 1921 în localitatea Sângerei, judeţul Bălţi, în Basarabia. În toamna anului 1941, când a fost arestat şi condamnat la 25 de ani muncă silnica, Valeriu Gafencu avea vârsta de 20 de ani. Era student în anul al II-lea al Facultăţii de Drept şi Filosofie din Iaşi. Reputatul profesor de Drept Civil Constantin Angelescu l-a apărat la proces pe Gafencu, declarând: “Este unul dintre cei mai buni studenţi pe care i-am avut de-a lungul întregii mele cariere didactice”. Pledoarie inutilă, fiindcă dictatura antonesciană nu a văzut cu ochi buni activismul naţionalist-creştin al tânărului Gafencu, care voia ca tot mai mulţi elevi şi studenţi să se înscrie în Frăţiile de Cruce, pentru a se pregăti de lupta împotriva comunismului bolşevic ce ameninţa atunci România. Tânărul Valeriu Gafencu a ajuns la Tg. Ocna în decembrie 1949, după ce a trecut prin puşcăriile de la închisoarea Aiud (întemniţat de regimul dictatorial al lui Antonescu, între 1941 - 1944) şi de la Piteşti. Din cauza torturilor şi regimului bestial din temniţele comuniste, Valeriu Gafencu a ajuns la sanatoriul-închisoare Tg. Ocna într-o stare atât de gravă încât supravieţuirea sa timp de doi ani (până la 18 febr. 1952) poate fi considerată drept o minune. Cu numeroase plăgi tuberculoase pe trup - care supurau permanent - Gafencu şi-a aşteptat moartea cu o seninătate care i-a înmuiat şi pe gardienii-călăi. Trupul său se făcuse cu adevărat lăcaş al Duhului Sfânt. Pentru credin ţa sa, Valeriu a fost învrednicit de Dumnezeu să-şi cu noască ziua morţii. Pe 2 februarie 1952, el şi-a rugat camarazii să-i procure o lumânare şi o cămaşă albă, pe care să i le pregătească pentru ziua de 18 februarie a aceluiaşi an. A mai cerut ca o cruciuliţa (pe care se pare ca o avea de la logodnica sa) să-i fie pusă în gură, pe partea dreaptă, spre a fi recunoscut la o eventuală dezgropare. La 18 februarie, între orele 14.00 şi 15.00, după momente de rugăciune incandescentă (cu faţa transfigurată), Valeriu a rostit ultimele cuvinte: “Doamne, dă-mi robia care eliberează sufletul şi ia-mi libertatea care-mi robeşte sufletul”. La targa unde a fost depus, spre a fi dus într-o groapă comună (a tuberculoşilor), au venit şi s-au închinat, pe rând, toţi deţinuţii, iar călăul Petre Orban a plecat din închisoare pentru întreaga zi, pentru a-i lasa sa să-şi ia rămas bun de la Valeriu. Valeriu Gafencu a fost omul jertfei totale. Şi-a sacrificat, pentru Hristos şi neam: tinereţea, profesia, familia, libertatea şi viaţa.

Sursa: http://www.valeriugafencu.ro/

Mafia, legea şi grănicerii

Ştiu că sună a titlu de film cu nea Mărin, dar este chiar o situaţie hilară, demnă de comediile lui Caragiale, de care ar râde şi curcile. Să presupunem că ofiţerul sub acoperire care a fost infiltrat în mare secret, de către înalta conducere a ţării, pentru “a da în gât” mafia, a acţionat perfect şi a demascat reţeaua mafiotă ce-i jefuia pe străini ca să dea bani la români. Ma întreb şi eu, ca omul: cum se poate încadra, juridic, această fraudă mafiotă?

Banii făcuţi cadou de către ucrainieni, dupa legea lor strămoşească a darului, comună cu legea strămoşescă a celor din Suceava, nu intrau oricum în beneficiul statului român, deci nu poţi încadra infracţiunea la foloase necuvenite ale statului, decât dacă statul ar impozita atât trecerea frontierei, cât şi cadourile. În cazul acesta, avem două mari probleme de principiu...

Întrebare: vameşii şi grănicerii au adus beneficii, sau pagube statului român, luând cele cinci grivne făcute cadou de către ucrainieni? Pagube nu au adus, căci statul oricum nu primea cele cinci grivne. Mai degrabă au adus beneficii, deoarece au permis fluidizarea trecerii frontierei pentru TIR-urile pline de marfă perisabilă cu termen de expirare scurt. Dacă aceste TIR-uri nu ajung la vreme, prin excesul de vigilenţă al vameşilor, statul este pasibil de a fi dat în judecată de către firmele păgubite şi trebuie să plătească daune materiale consistente (cel puţin aşa s-ar petrece lucrurile într-o ţară normală).

Într-un cuvant, ar fi trebuit ori ca, în loc să fie arestaţi, aceşti grăniceri să fie premiaţi, ori ca statul să pună impozit pe şpagă şi să lase lucrurile să mergă de la sine ?

A doua problemă ţine de impozitarea cadourilor. În acest sens, statul va trebui să pună impozit şi pe banii pe care-i trimit căpşunarii în ţară, ceea ce i-ar descuraja pe aceştia de a mai trimite, îndemnându-i să-şi cheme neamurile în ţara în care muncesc. Până la urmă impozitarea cadourilor ar priva ţara de un aport semnificativ de capital.

În condiţiile impozitării cadourilor, mă întreb cum ar arăta scena caragialescă în care un ucrainian îi dă unui Pristanda de frontieră un borcan cu murături şi poliţistul îi dă ucrainianului un ou încodeiat, ambele cadou. Pentru aceste operaţiuni frauduloase ar trebui puse impozite de n% din valoarea cadourilor. Asta ar face absolut necesară existenţa unui enorm personal care să înregistreze schimbul de cadouri, să calculeze valoarea acestora şi să încaseze impozitele. Aceşti funcţionari ar costa, evident, mult mai mult decât valoarea cadourilor, nu doar a impozitelor, deci iarăşi statul ar ajunge păgubit din aceasta afacere.

Mă mai întreb care ar fi influenţa acestor demersuri asupra mafiotismului local, general sau universal şi trebuie să mărturisesc că nu mă duce imaginaţia. Mai mult de-atât, dacă mafioţii sistemului sunt daţi afară din sistem, iar poliţiştii şi vameşii sunt pedepsiţi penal, înseamnă oare că acei mafioţi sunt retraşi cumva, pentru a se odihni puţin, ca mulţumire pentru serviciile aduse? Încă nu am văzut vreun cap politic adus în faţa instanţei, ci doar demişi din funcţie. După o binemeritată perioadă de odihnă pe plajele lumii, aceştia vor putea fi din nou reactivaţi, în timp ce proştii ce s-au lăsat influenţaţi de agenţii sub acoperire vor ispăşi pedeapsa de a fi naivi şi creduli, lăsându-se convinşi să ceară bani pentru mafioţi.

Iarăşi şi iarăşi, modul în care pui problema contează. Dacă faptul că poliţiştii de frontieră împărţeau cadourile cu toată lumea (amintim chestia cu crima organizată) o interpretăm ca fiind legat de obiceiul, sănătos de altfel, de a împărţi daruri, specific întregii zone a Bucovinei, atunci vom observa că acei bani au ajuns să fie reîmpărţiţi, tot sub formă de cadouri, între mult mai mulţi oameni decât bănuim noi. Ce facem cu ei, îi arestăm pe toţi, pentru ca au obţinut foloase necuvenite prin primirea de cadouri? Ar fi o acţiune fără precedent, extrem de inspiratoare pentru nenea Iancu şi chiar pentru Eugen Ionescu, căci ar trebui arestată toată Bucovina. Iar motivul ar fi, nici mai mult, nici mai puţin, faptul că oamenii sunt mai uniţi la greu şi se ajută reciproc. Această crimă de a da şi a primi cadouri trebuie, desigur, pedepsită exemplar, căci este nocivă.

La fel ar trebui pedepsiţi şi profesorii ce dau meditaţii, căci practică sistemul nesănătos al recunoaşterii calităţilor profesionale, recunoaştere pe care guvernul a refuzat, până în acest moment, să o acorde. De asemenea, trebuie pedepsiţi şi părinţii ce-i plătesc pe acei profesori ticăloşi care refuză să hrănească ineficienţa administraţiei şi guvernării, plătind impozite pentru că au fost răsplătiţi de părinţi pentru o muncă bine făcută.

În schimb, trebuie, desigur, răsplătiţi, prin contribuţii băneşti şi impozite, politicienii şi administraţia, pentru că au reuşit să dezbine ţara, să facă oamenii să nu mai coopereze (cu excepţia reţelelor mafiote de la graniţe, desigur), să-şi piardă interesul de viaţă, etc. etc.

Nu ştiu de ce, am vaga impresie că, în urma audierilor făcute şi a investigaţiilor detaliate ce se fac în privinţa grănicerilor şi a poliţiştilor de frontieră, se va ajunge la concluzia că cei fără venituri vizibile, datorate practicii darului, vor fi pedepsiţi, în timp ce aceia care sunt realmente implicaţi în mafiotismul forţării ucrainienilor de a da darul vor fi făcuţi curaţi şi neprihăniţi. În cel mai rău li se vor retrage funcţiile, pentru a fi reintegraţi în altă şmecherie de produs bani. Mă întreb însă, în aceste condiţii, CINE SUNT ADEVĂRAŢII MAFIOŢI?

Autor: Prof. Dr. FLORIAN COLCEAG

Sursa: http://www.certitudinea.ro/articole/modelul-de-Tara/view/mafia-legea-si-granicerii

John Hardy: My green school dream

SECRETUL FINLANDEZILOR

Nu este de mirare ca sistemul educativ finlandez este cel mai evoluat si mai bun din lume. Finlanda este, in acelasi timp, si una din tarile cu cele mai ridicate niveluri de trai din lume. In urma perioadei de grava recesiune economica din anii '90, guvernul a hotarit sa dedice fonduri importante educatiei, cercetarii si tehnologiei. Rezultatul: in mai putin de 10 ani, Finlanda a trecut pe primele locuri din lume ca bunastare sociala si bogatie.

Exemplul Nokia. La inceput, un sat cu o singura fabrica, de cizme de cauciuc. Apoi, o fabrica de televizoare. In sfirsit, pe baza aliantei dintre patronat si sindicate, se mizeaza pe telefonia celulara. Astazi sunt lideri mondiali, inaintea Germaniei, Japoniei si Statelor Unite.

De ce este atit de obisnuit ca in Finlanda, un adolescent normal sa termine primele 8 clase cu medii excelente, vorbind o engleza perfecta si citind o carte pe saptamina?

07:45 – Adolescentul Saili (15 ani) asteapta autobuzul urban care il va lasa la poarta scolii (nu exista autobuze scolare). Autobuzul trece la fiecare 5 minute. Finlandezii incearca sa-i faca pe fiii lor sa fie independenti de mici. Pe foarte putini dintre ei, parintii lor îi duc cu masina pina la scoala. Biletul este subventionat de catre municipalitate. Conform legii, niciun elev nu poate locui la mai mult de 5 km de scoala. In exterior, instalatiile scolii dau o impresie spartana. Niciun muc de tigara, nicio hirtie pe jos, niciun grafitti pe ziduri.

09:15 - Orele de 45 de minute. Finlandezii mizeaza pe studiile de limba materna, matematica si engleza. 75% dintre materii sunt comune in toata tara. Restul il alege scoala, de acord cu profesorii, parintii si elevii. Orele sunt scurte, intense si, mai ales, foarte participative. In interiorul scolii, curatenia este si mai evidenta. Totul pare recent dat in folosinta. Pe banci si pupitre nu sunt semne, si nu se scrijeleste nimic. Scoala este publica si, bineinteles, gratuita, dar cu instalatii demne de un colegiu "scump" din Spania. Salile de cursuri dispun de ecrane gigant de plasma cu TV in circuit inchis, acvariu de 200 de litri cu pesti tropicali, bucatarie completa, dispozitive audiovizuale, aer conditionat, multe plante. Fiecare doi elevi au cite un calculator. O duzina de masini de cusut in sala de croitorie, aparate de sudura, scule de timplarie, schiuri... O sala de sport acoperita, un auditoriu pentru orele de teatru si o sala de mese cu autoservire. Cartile sunt gratuite, materialul scolar e gratuit, mincarea e gratuita.

12:00 - Mincare calda, nutritiva si gratuita. Saili are o jumatate de ora pentru prinz, la restaurantul scolii. Legea finlandeza obliga ca meniul sa fie gratuit, nutritiv, si cu multe feluri de salate si fructe. Se bea apa sau lapte. Costurile le plateste municipalitatea fiecarui oras. Daca orele se prelungesc pina dupa amiaza, scoala are obligatia de a oferi o gustare elevilor.

16:05 - Inapoi acasa, Saili joaca hockey cu fratele lui mai mic. Nu exista delincventa, strazile sunt sigure. Cind se lasa seara, Saili si fratele lui, care au invatat sa gateasca la scoala, pregatesc cina pentru parintii lor, daca acestia intirzie la serviciu.

18:30 - Cina si sauna (aceasta, de 3 ori pe saptamina) sunt momentele in care familia se afla impreuna. Se converseaza mult, mai ales despre proiectele copiilor, dorintele, progresele si nevoile lor. Dar in aceeasi masura, se fac si planuri de vacanta pentru toata familia, in comun.

20:15 - Temele si la culcare. Copiii finlandezi au foarte multe teme de casa, desi Saili le termina rapid, intr-o ora sau doua, pentru ca de-abia asteapta sa se urce in pat si sa citeasca Harry Potter in engleza. Pentru Saili, scoala este ca un serviciu.

- "Daca un copil doreste sa studieze, poate sa ajunga medic sau judecator sau inginer, chiar daca familia sa este una saraca".

- Educatia fiecarui copil costa statul finlandez 200.000 de euro, de la gradinita pina la absolvirea unei universitati. "Sunt banii cel mai bine folositi din impozitele noastre".

- Studentii platesc doar cartile si mincarea (2.50 euro la restaurantul facultatii). Apoi, statul îi ajuta sa se emancipeze dindu-le subventii pentru inchirierea unei locuinte si primul salariu.

- Elevii au un respect total fata de profesori, si se vede in orice moment politetea in relatiile dintre ei. Nu poarta uniforme, dar sunt intotdeauna simplu si corect imbracati si pieptanati.

- Intr-o scoala din centrul capitalei Helsinki, sau dincolo de Cercul Polar, nivelul este acelasi. Sistemul educational nu este elitist si nu urmareste producerea de genii, ci atingerea unui nivel general mediu cit mai inalt.

- Temele sunt sfinte. Si este foarte rau vazut ca un elev sa copieze, chiar si de catre ceilalti elevi. Este de neconceput ca un elev sa scoata o fituica la un examen. Cel care ar face-o ar fi izolat de catre restul de elevi. "De ce sa risti, cind poti sa studiezi?" Pe aceeasi linie, ca adulti, nu-si vor imagina ce este evaziunea fiscala. Nu e de mirare ca Finlanda se afla in fruntea tarilor cu cele mai ridicate statistici de transparenta si cea mai scazuta coruptie publica.

- Presedinta Finlandei, Tarja Halonen, licentiata in Drept si profesoara: "Cind îi cert pe studentii mei, le spun ca irosesc banii contribuabililor".

- Nu exista repetenti, desi nu exista decit o singura oportunitate de a lua un examen, "pentru simplul motiv ca viata insasi nu se traieste decit o singura data". Se studiaza pina cind se ia examenul, dar promovarea in anul urmator este automata.

- "Ziua de lucru" a lui Saili este intensa, de la 8 pina la 3. Orele sunt insa scurte, de 45 de minute. Una dintre recreatii se petrece obligatoriu afara, in aer liber. Se stimuleaza rationamentul critic inaintea memorizarii mecanice.

Orele sunt relaxate, cum ar fi cursurile de dansuri de salon, teatru, arta digitala, coafura, arte martiale, hockey, schi de tura, gastronomie, primul ajutor, dulgherie, mecanica sau muzica. Elevii cinta la vioara, chitara electrica sau la ce prefera. Si, inca odata, se incurajeaza gindirea critica si se discuta.

- "Saili inca nu s-a hotarit ce vrea sa faca mai incolo. Chimie, medicina veterinara sau creatie de jocuri video. Il intreb daca este fericit. Fara sa clipeasca, imi raspunde ca da."

Sursa: Concediaza-ti seful.ro

Autor: Carlos Manuel Sánchez

Sursa sursei: http://www.certitudinea.ro/articole/de-la-lume-adunate/view/secretul-finlandezilor