Mihai Eminescu- Scrisoarea a III-a- Fragment

2012 / 2013 Aston University Mentor of the Year Award - Denisa Dumitraşcu

Despre neamul românesc

Despre foamea omului contemporan

Photo Credit: http://www.facebook.com/romanicelebri

Despre frumuseţea timpului care trece

"In ce consta farmecul trecerii? Sa prinzi o clipa magica, care sa te marcheze, sa-ti staruie in amintire, sa cauti sa te agati de ea. Asta face tot timpul! Frumusetea trecerii cred ca sta in a savura clipa. Cei care rateaza in a sesiza frumusetea trecerii se recruteaza in primul rand dintre cei care acopera o coaja de banalitate, de rutina. Cum spunea Walt Whitman, in "Fire de iarba": fiecare centimetru patrat este acoperit de o minune, dar trebuie sa o vezi, sa te apleci asupra ei, sa nu lasi sa se astearna rutina, banalitatea peste aceste minuni.” (Acad. Solomon Marcus)

Curaj România!

Photo Credit: facebook.com/curajromania

Multe felicitări pentru Cătă! Medalie de argint la sol-JO, Londra 2012

Photo Credit: http://cosr.ro/

Ionuţ Budişteanu - Vârfurile Noii Generaţii

Daphne Koller: What we're learning from online education

Despre adevărata prietenie

Photo Credit: http://www.facebook.com/romanicelebri

Date biografice ANGHEL RUGINĂ- Prof. Emeritus de Economie Politică şi Finanţe Northeastern University, Boston, Mass. USA

S-a născut la 24 mai 1913, în satul Vizureşti, comuna Nicoreşti, judeţul Tecuci.

A urmat Şcoala Comercială Elementară din Tecuci.

A absolvit Şcoala Comercială Superioară din Galaţi, în 1932. Licenţiat al Academiei Comerciale din Bucureşti, în 1936.

A urmat Şcoala Militară de Ofiţeri de Cavalerie în Rezervă de la Târgovişte. În 1938 a intrat la Banca Naţională a României, prin concurs, fiind repartizat la Serviciul Relaţiilor cu Străinătatea, Controlul Importului.

A luat parte la Campania din Răsărit pentru eliberarea Basarabiei. Rănit în lupte, aproape de Chişinău, a fost internat la Spitalul 303 de la Cotroceni, în Bucureşti.

În 1942 îşi trece primul doctorat la Academia Comercială cu prof. Victor Slăvescu, având ca subiect: Viaţa şi opera economică a lui Dionisie Pop Marţian (1829—1865).

În acelaşi an Consiliul Băncii Naţionale decide să-l trimită pentru studii de specialitate la Universitatea din Berlin, Germania.

Din cauza războiului este nevoit să se retragă la Universitatea din Freiburg i.Br., unde lucrează cu celebrul economist german prof. Walter Eucken şi îşi susţine în 1947 un al doilea doctorat în economie şi finanţe, cu subiectul „Geldtypen und Geldordnungen. Fundamente für eine Allgemeine Geld — und Wirtschaftstheorie”, care s-a publicat în 1949. Pe baza acestei cărţi, a fost invitat să ţină prelegeri la Universitatea din Portland, Oregon, USA, unde a funcţionat între 1950—1952.

În 1953 a făcut cercetări ştiinţifice la Library of Congress, US Treasury Department, International Monetary

Fund şi World Bank.

În 1954 a fost invitat să ţină prelegeri la Niagara University, New York, unde a stat până în 1958.

În 1958 se căsătoreşte cu d-na Aurelia Pantea, originară din Sibiu. Se mută la Northeastern University din Boston, unde rămâne până în 1986, cînd iese la pensie.

În 1965 este numit preşedinte al Comisiei de Experţi Economici pentru statul Massachusetts, post pe care îl de-ţine până în 1970, în afară de cursurile ţinute la Universitate.

În 1988 iniţiază înfiinţarea unei „International Society for Intercommunication of New Ideas” (ISINI), care a ţinut până acum două congrese mondiale, unul la Universitatea Sorbonne în Paris, Franţa, în 1990, şi al doilea congres la Universitatea din Atena, Grecia, în 1992. ISINI are reprezentanţi în 35 de ţări. Este ales preşedinte al Societăţii.

În 1992 apar numerele 1 şi 2 din „International Journal of New Ideas”, unde îndeplineşte funcţia de redactor-şef.

În 1990 este ales membru de onoare al Academiei Române.

În 1992 i se acordă titlul „Doctor Honoris Causa”, de către Academia de Studii Economice din Bucureşti şi Universitatea din Iaşi.

A publicat peste 50 de lucrări în limba engleză, franceză şi germană.

Este membru în mai multe asociaţii internaţionale: American Economic Association, Association for Social Economics, History of Economics Society, Canadian Economic Association, British Royal Economic Society.

Photo Credit: http://www.art-emis.ro/

Sursa: Anghel Rugină, Principia Oeconomica, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1993

Despre experţii economici

"Se crede că forţa experţilor economici constă în faptul că ei fac uz cu abilitate de ecuaţii matematice şi recurg la ajutorul computerelor. De fapt, însă oricît de multe ecuaţii matematice şi econometrice ar fi folosite, computerele nu pot să surprindă decît instantanee fragmentare (şi statice) ale tabloului situaţiei economice." (Anghel Rugina, Principia Oeconomica)

Multe, multe felicitari pt Sandra! Medalie de AUR la sarituri-JO, Londra, 2012

Photo Credit: http://www.cosr.ro/

Cunoscutele şi necunoscutele Bucurescilor

1. Bucureştiul este a şasea capitală ca mărime din UE.

2. Cea mai veche gară în Bucureşti este Filaret.

3. Primul drum din Bucureşti a fost Drumul de Lemn, astăzi Calea Victoriei. Calea Victoriei era pavată cu trunchiuri de copaci.

4. Primele omnibuze cu cai au fost inaugurate în Bucureşti în 1840, fiind printre primele oraşe din Europa care aveau astfel de mijloace de transport.

5. Cimitirul Bellu era locul preferat al hoţilor de căciuli de blană. Stăteau cocoţaţi pe zid şi le pescuiau din capul doamnelor cu o sfoară şi un cârlig de pescuit. Apoi le vindeau în parcul Tineretului.

6. Intrarea hotelului Novotel este faţada fostului Teatru Naţional. În timpul celui de-al doilea război mondial, mai exact în 26 august 1944, s-a urmărit de catre aviatia germana distrugerea Palatului Telefoanelor, bomba însă a ratat ţinta şi a căzut pe Teatrul Naţional.

7. Denumirea veche a parcului Cişmigiu era balta lui Dura Neguţătorul, dar în 1779 Alexandru Ipsilanti pentru a organiza mai bine aprovizionarea cu apă a oraşului porunceşte să se construiască o cişmea spre ieşirea Ştirbei Vodă de astăzi.

8. Numele străzii Lipscani provine de la oraşul Leipzig din Germania , lucru ce aminteşte de viaţa comercială extrem de dinamică a Valahiei.

9. Oraşul Bucureşti este desemnat capitală a Ţării Româneşti în 1659 de către domnitorul Gheorghe Ghica.

10. Între 1798 şi 1831, populaţia Bucureştiului se dublează. Recensământul din 1798 număra puţin peste 30 mii de locuitori, în timp ce 33 de ani mai târziu se ajunge la 60.587 locuitori. Între 1948 şi 1992 populaţia Bucureştiului a sporit cu peste 1 milion de locuitori, de la 1.025.000 la 2.067.000. La ultimul recensământ, numărul de locuitori ai oraşului a fost 1.929.000.

11. Peste 20 de biserici şi aşezăminte monahale au fost distruse, parţial sau total, în perioada comunismului. Dintre cele mai vechi amintim: Biserica Crangaşi (1564), Biserica Albă- Postăvari (1568), Mânăstirea Mihai Vodă (1591) şi altele.

12. Bucureştiul este înfrăţit cu 9 oraşe din întreaga lume. Cele mai importante sunt Beijing , Atlanta , Budapesta sau Hanovra.

13. Palatul Telefoanelor din Bucureşti a fost construit între 1929-1934 în stilul zgârie-norilor americani şi a fost până în anii ‘70 cea mai înaltă clădire din Bucureşti.

14. Unul dintre cele mai cunoscute preparate culinare româneşti – mititeii – au fost inventați la sfârşitul secolului al XIX-lea de Iordache Ionescu, proprietarul restaurantului supranumit “La o idee”, care se afla pe strada Covaci. Numele le-a fost dat de ziaristul, pamfletarul şi umoristul N.T. Orăşanu, care a compus lista de bucate într-un mod original, pâinea numind-o “o abodanță”, gheața – “cremă de Siberia”, scobitoarea – “o baionetă”, țuica – “o idee”. Cârnații mici au fost numiți “mititei”, atunci când, fiindcă se terminaseră mațele pentru cârnați, Ionescu a folosit doar carnea amestecată cu bicarbonat de sodiu, făcând cârnați mai mici şi fără înveliș. Aceştia au fost un succes.

 DENUMIRI
Balta Albă. Aici se afla o groapa de var unde in vremea lui Caragea se topeau cadavrele ciumatilor. Cand ploua, locul devenea o balta. Alba.


Băneasa - Nevasta banului. In cazul de fata, ea era nevasta banului Dimitrie Ghica.


Berceni. Francisc Rákóczi al II-lea pleaca la turci (nici el nici turcii nu se intelegeau cu Habsburgii, iar asta ii facea prieteni). La fel procedeaza si o parte din apropiatii lui Rákóczi. Mai exact, o ceata de husari condusi de groful Miklós Bercsényi. Nu stiu daca au stat doar ca sa-si traga sufletul ori s-au oprit de tot, cert este ca, undeva la sud de Bucuresti, husarii Berceni au luat o pauza.


Colentina. Probabil e doar o legenda (asemanatoare cu legenda numelui Bucurestilor). Astfel, Colentina vine de la "colea-n-tină" - cu referire la locul băltit unde Matei Basarab i-ar fi urlat pe turci intr-o batalie. O vreme s-a numit si "Olintina".


Cotroceni. Numele ii vine de la "a cotroci", "cei care "cotrocesc". Un vechi regionalism care inseamna "a cotrobai", "a scotoci", "a scormoni".


Crângaşi. Etimologia este evidenta. Candva aici era o prelungire din Codrul Vlasiei - un crâng. Aici traiau, normal, crângaşii.


Dămăroaia. Aceasta mosie parcelata a apartinut boieroaicei Maria Damaris.


Dealul Spiriali. Dupa numele doctorului Spiridon Kristofi (de i se mai zicea si "Spirea"), care a ridicat in 1765 pe Dealul Lupeştilor o biserica (Spirea Veche).


Dristor vine de la breasla piuarilor care si-au avut satul in aceasta parte a Bucurestilor. Asezarea mesterilor piuari care se numeau «dârstari», «dârsta» fiind piua din piatra folosita la fabricarea postavului si dimiei. Piuarii fabricau «dârste» si pentru sutele de mori de pe cursul Dambovitei, care timp de sute de ani au fost prezente cotidiene, de mare relevanta economica pentru targul Bucurestilor.


Drumul Taberei. Tudor Vladimirescu intrand in Bucuresti pe la vest, in anul 1821, isi aseaza aici tabara de panduri.


Ferentari. Paradoxal, Ferentariul are cea mai rafinata origine a numelui: vine din latina (!!!!) "Ferentarius" - Soldat din infanteria usoara a legiunilor romane. Dupa unele opinii, aici s-ar fi aflat campul de exercitii al ferentarilor din oastea lui Mihai Viteazul.


Floreasca. Dupa numele boierilor care au stapanit locurile respective: Florestii.

Ghencea. Din turca vine. Pe vremea fanariotilor, Ghenci-aga era seful arnautilor din garda domneasca. Aici s-a ridicat o biserica. Biserica era a Ghencei.


Giulesti. O proprietate boiereasca: a Juleştilor.


Lipscani - din slava - Lipsk, Lipsko ("locul cu tei"). Acest "loc cu tei" este Leipzig (Lipsca). Negustorii veniti in Bucuresti cu lucruri aduse de la targul din Leipzig se numeau, evident, Lipscani.


Militari - In secolul al XIX-lea aici era zona de instructie militara, probabil si o garnizoana. O vreme a functionat aici "Pirotehnia Armatei".


Pantelimon isi ia numele dupa Manastirea Sf. Pantelimon. In greaca "pan" inseamna "tot" si "éléïmon" inseamna mila. Panteleimon = cel milostiv, intreg-milostivul.


Rahova. Aici e simplu. Numele e relativ nou si vine de la Calea Rahovei, una dintre cele cinci artere botezate in secolul al XIX-lea spre aducere aminte a Razboiului de Independenta: Calea Grivitei, Calea Plevnei, Calea Rahovei, Calea Victoriei si Calea Dorobantilor.


Salajan. Un nume si mai nou. Nu vine de la Salaj, ci vine de la Leon Szilaghi cunoscut si sub numele de Leontin Salajan.


Titan isi ia numele de la fabrica de ciment "Titan" construita la inceputul secolului XX.


Vitan. De la D. Papazoglu aflam ce-i ăla un vitan: "În ocolul oraşului, spre nord, este câmpia Vitanului, unde vitele orăşenilor îşi aveau păsciunea".
 
Sursa: http://www.certitudinea.ro/articole/istorie/view/cunoscutele-si-necunoscutele-bucurescilor

Biblioteci europene superbe

Biblioteci îN Europa from zalexandru

In Memoriam: Stephen Covey and Leadership in Teamwork

PAUL ANKA OH CAROL

California Blue, Roy Orbison HD

Despre lumea politică cu Nae Ionescu

Photo Credit: http://www.facebook.com/romanicelebri

VALS... EUGEN DOGA

André Rieu - Ai se eu te Pego! live in São Paulo

Don Tapscott: Four principles for the open world

INTERVIU CU MIHAI EMINESCU. "Vom avea de-acum înainte dominaţia banului internaţional, impusă de străini"

Eminescu nu a fost doar poet şi gânditor, ci şi un mare jurnalist român (cel mai mare) şi, în această calitate, primul analist economic şi politic din istoria României. “Diagnosticele”, avertismentele, analizele şi soluţiile sale, bazate pe o profundă cunoaştere a realităţilor româneşti, a istoriei şi a contextului european, sunt valabile şi astăzi. Citindu-i textele publicistice, ai senzaţia halucinantă că sunt scrise aici şi acum.
Pornind de la această realitate culturală care, deşi publică, este necunoscută publicului (căci Eminescu este mai mult citat decât citit), ne-am gândit să-l “confruntăm” cu situaţia din prezentul imediat, printr-un interviu virtual. De fapt, virtuală este proiecţia în prezent, pentru că răspunsurile “intervievatului” sunt, de fapt, extrase din textele sale apărute în publicaţiile Federaţiunea, Convorbiri Literare, Curierul de Iaşi (1869-1877), Timpul (1877-1883), România Liberă (1889) - şi din manuscrisele publicate postum.

Domnule Eminescu, aţi putea descrie, în câteva cuvinte, cam cum arată România de astăzi, în perspectivă socială şi politică?

Plebea de sus face politică, poporul de jos sărăceşte şi se stinge din zi în zi de mulţimea greutăţilor ce are de purtat pe umerii lui, de greul acestui aparat reprezentativ şi administrativ care nu se potriveşte deloc cu trebuinţele lui simple şi care formează numai mii de pretexte pentru înfiinţare de posturi şi paraposturi, de primari, notari şi paranotari, toţi aceştia platiţi cu bani peşin din munca lui, pe care trebuie să şi-o vânză pe zeci de ani înainte pentru a susţine netrebnicia statului român. Cea mai superficială socoteală din lume ar dovedi, îndestul, că puterea productivă a naţiei româneşti n-a crescut, n-a putut să crească în raport cu groaza de cheltuieli pe care le-au impus formele de civilizaţie străină, introduse cu grămada în ţara noastră… Clasele productive au dat îndărăt; proprietarii mari şi ţăranii au sărăcit; industria de casă şi meşteşugurile s-au stins cu desăvârşire – iar clasele improductive, oamenii ce încurcă două buchi pe hârtie şi aspiră a deveni deputaţi şi miniştri, advocaţii, s-au înmulţit cu asupră de măsură, dau tonul, conduc opinia publică.

Care credeţi că este cauza acestei situaţii?

Am admis legi străine în toată puterea cuvântului, care substituie, pretutindenea şi pururea, în locul noţiunilor naţie, ţară, român, noţiunea om, pe aceea de cetăţean al universului… Am creat o atmosferă publică pentru plante exotice, de care planta autohtonă moare… Azi avem cele mai înaintate instituţii liberale: control, suveranitatea poporului, consilii judeţene şi comunale. Stăm mai bine pentru aceasta? Nu, de zece ori mai rău, căci instituţiile noi nu se potriveau cu starea noastră de cultură, cu suma puterilor muncitoare de care dispunem, cu calitatea muncii noastre, încât trebuie să le sleim pe acestea pentru a întreţine aparatul costisitor al statului modern.

Aţi definit, în editorialele de la TIMPUL, aceste legi de import ca fiind “legi ale demagogiei”. Ce sunt acestea şi cum ar trebui să arate nişte legi… “nedemagogice”?

Legile demagogiei sunt factice, traduse de pe texte străine, supte din deget, pe când ele ar trebui să fie, dacă nu codificarea datinei juridice, cel puţin dictate şi născute din necesităţi reale, imperios cerute de spiritul de echitate al poporului; nu reforme introduse în mod clandestin, necerute de nimenea sau vulgarizate ca o marfă nouă sau ca un nou spectacol.

Cum s-a ajuns la acest import necondiţionat?

Spiritul public nu e copt… Această copilarie a spiritului nostru public se arată de la începutul dezvoltării noastre moderne, din zilele în care cei dintâi tineri, rău sau deloc preparaţi, s-au întors din Paris, unde, uimiţi de efectele strălucite ale unei vieţi istorice de o mie şi mai bine de ani şi uitând că pădurea cea urieşească de averi, ştiinţă şi industrie au un trecut foarte lung în urma-i, au socotit a introduce aceeaşi stare la noi, introducând formulele scrise ale vieţii publice de acolo.

Deci îi învinuiţi de superficialitate…

E o zicală veche că, de-ai sta să numeri foile din placintă, nu mai ajungi s-o mănânci. Drept că e aşa, dar cu toate acestea acele foi există. Şi dacă n-ar exista n-ar fi placintă. Asemănarea e cam vulgară, dar are meritul de a fi potrivită. Condiţiile plăcintei noastre constituţionale, a libertăţilor publice, de care radicalii se bucură atâta, sunt economice; temelia liberalismului adevărat este o clasa de mijloc care produce ceva, care, puind mâna pe o bucata de piatră, îi dă o valoare înzecită şi însutită de cum o avea, care face din marmură statua, din in pânzatură fină, din fier maşine, din lână postavuri. Este clasa noastră de mijloc în aceste condiţii? Poate ea vorbi de interesele ei?

După părerea Dumneavoastră, ce prevalează – sau ce ar trebui să prevaleze – în viaţa unui stat: politicul sau economicul?

De când lumea nu s-a văzut ca un popor să stea politiceşte sus şi economiceşte jos; amândouă ordinele de lucruri stau într-o legătură strânsă; civilizaţia economică e muma celei politice… Cestiunea economică la noi nu e numai o cestiune a mişcării bunurilor; ea e mai adâncă, e socială şi morală. Fără muncă şi fără capitalizarea ei, adică fără economie, nu există libertate. Celui care n-are nimic şi nu ştie să se apuce de nici un meşteşug dă-i toate libertăţile posibile, tot rob e, robul nevoilor lui, robul celui dintâi care ţine o bucată de pâine în mână. Nu există alt izvor de avuţie decât sau munca, fie actuală, fie capitalizată, sau sustragerea, furtul. Când vedem milionari făcând avere fără muncă şi fără capital nu mai e îndoială că ceea ce au ei, a pierdut cineva.

Am avut de curând alegeri locale unde, conform unui nărav devenit tradiţie, mita electorală a fost la loc de cinste. Se pare că mita este una dintre bolile societăţii româneşti. Cât de corozivă credeţi că este această racilă?

Mita e-n stare să pătrunză orişiunde în ţara aceasta; pentru mită capetele cele mai de sus ale administraţiei vând sângele şi averea unei generaţii… Oameni care au comis crime grave se plimbă pe strade, ocupă funcţiuni înalte, în loc de a-şi petrece viaţa la puşcărie… Funcţiunile publice sunt, adesea, în mâinile unor oameni stricaţi, loviţi de sentinţe judecătoreşti. Acei ce compun grosul acestei armate de flibustieri politici sunt bugetofagii, gheşeftarii de toată mâna, care, în schimbul foloaselor lor individuale, dau conducătorilor lor o supunere mai mult decât oarbă. Elemente economice nesănătoase, jucători la bursă şi întreprinzători şarlatani, se urcă, cu repejune, în clasele superioare ale societăţii omeneşti…

Dar Justiţia ce păzeşte?

Justiţia, subordonată politicii, a devenit o ficţiune. Spre exemplu: un om e implicat într-o mare afacere pe cât se poate de scandaloasă, care se denunţă. Acest om este menţinut în funcţie, dirijază însuşi cercetările făcute contra sa; partidul ţine morţiş a-l reabilita, alegându-l în Senat. Partidele, la noi, nu sunt partide de principii, ci de interese personale care calcă făgăduielile făcute naţiei în ajunul alegerilor şi trec, totuşi, drept reprezentanţi ai voinţei legale şi sincere a ţării… Cauza acestei organizări stricte e interesul bănesc, nu comunitatea de idei, organizare egală cu aceea a partidei ilustre Mafia şi Camorra, care miroase de departe a puşcărie.

Daţi-mi un indiciu din care să se poate vedea că tot sistemul administrativ este direcţionat împotriva populaţiei, nu în sprijinul ei.

Oare nu e caracteristic pentru tratamentul de care se bucură populaţiile noastre din partea administraţiei şi a fiscului când constatăm că, în acelaşi timp în care zeci de mii de străini imigrează în fiece an, românii, din contră, părăsesc ţara lor, ca şoarecii o corabie care arde, şi că emigrează? La noi mizeria e produsă, în mod artificial, prin introducerea unei organizaţii şi a unor legi străine, nepotrivite cu stadiul de dezvoltare economică a ţării, organizaţie care costă prea scump şi nu produce nimic.

Cum aţi caracteriza actuala clasă politică?

Uzurpatori, demagogi, capete deşarte, leneşi care trăiesc din sudoarea poporului, fără a o compensa prin nimic, ciocoi boieroşi şi fudui, mult mai înfumuraţi decât coborâtorii din neamurile cele mai vechi ale ţării. De acolo pizma cumplită pe care o nutresc aceste nulităţi pentru orice scânteie de merit adevărat şi goana înverşunată asupra elementelor intelectuale sănătoase ale ţării, pentru ca, în momentul în care s-ar desmetici din beţia lor de cuvinte, s-ar mântui cu domnia demagogilor.

Partidul Conservator, cu care aveţi o legătură strânsă, fără a fi devenit membru al său, şi-a construit doctrina după editorialele Dumneavoastră din TIMPUL. Sunteţi susţinătorul unei teorii, al unui model de stat pe care nici mass-media, nici sociologii nu-l cunosc sau se fac că nu-l cunosc: STATUL ORGANIC. Sunteţi amabil să-l prezentaţi în rezumat, sau măcar în bazele de plecare?

Viaţa noastră modernă pare a se apropia de povârnişul fatal, pe care istoricii latini îl presupun, fără cuvânt, a fi existat înaintea constituirii statelor, adecă acea stare de vecinică vrajbă, însemnată cu vorbele bellum ominium contra omnes, răsboiul tuturor contra tuturor.

Dar, precum în roiul de albine sau în muşinoiul de furnici nu există legi scrise şi facultăţi de drept, deşi toate fiinţele, câte compun un roiu, trăesc într'o rânduială stabilită prin instincte înăscute, tot astfel omul primitiv trăeşte din cele dintâi momente în societate. Când începe a-şi da seamă şi a căuta să explice modul de convieţuire şi de conlucrare, se nasc religiile, care stabilesc adevăruri morale, sub forme adevărat că dogmatice sau mitologice, religii care sunt totodată şi codice.

Astfel, s'ar putea spune că întreaga luptă între taberele opuse, numite una liberală - care ajunge la comunism, alta conservatoare - care poate ajunge într'adevăr la osifiearea statului, e pe de o parte lupta pentru drepturi, pe de alta lupta pentru datorii.

Conservatismul luptă pentru datorii. Pentru el, împlinirea datoriilor către semenii săi, solidaritatea de bună voie sau impusă prin legi a cetăţenilor unui stat, o organizare strictă, în care individul e numai mijloc pentru întreţinerea şi înflorirea colectivităţii, cruţarea economică a tuturor claselor, pe care le priveşte ca organe vii ale societăţii, cu un cuvânt organizarea naturală, înţeleasă de toţi, moştenită adesea prin tradiţie, prin obiceiul pământului, recunoscută de toţi fără legi scrise chiar, iată starea de lucruri la care aspiră conservatismul extrem.

Dar şi ceastă direcţie are primejdiile ei. Vecinica tutelă, exercitată asupra claselor de jos, le dă într'adevăr pânea de toate zilele, dar le lipseşte de energie individuală, le face indolente.

Pe de altă parte sistemul libertăţii, totodată al individualismului, cuprinde primejdii şi mai mari. El preface viaţa într'o luptă de exploatare reciprocă, care poate ajunge la disoluţiunea completă a statului. Şi într'acolo tind ideile comuniste internaţionale de azi.

Între aceste două extreme e poate meşteşugul adevăratei politice.

Atitudinea dumneavoastră intransigentă la adresa evreilor imigranţi v-a atras antipatia acestora şi, implicit, reputaţia de antisemit. Imaginea este contrafăcută şi se bazează pe necunoaşterea publicisticii Dumneavoastră. De aceea, v-aş ruga să vă nuanţaţi atitudinea în chestiunea evreiască. În primul rând, această chestiune este reală?...

Da, este. La orice popor drepturile publice şi private au fost rezultatul unei munci seculare şi a unor sacrificii însemnate. Dacă exista aristocraţia, cu prerogative deosebite, acestea erau compenzaţia muncii războinice; dacă ţăranii, cari pretutindenea au fost aserviţi, au izbutit în urmă a se vedea stăpâni pe bucăţile lor de pământ, aceasta a fost oare - cum răsplata pentru că în vremi trecute ei singuri au purtat greutatea instituţiilor: dacă partea clerică s-a bucurat de prerogative, ea a şi împlinit o sarcină de cultură, pe care, în împrejurările date ale evului mediu, nu le putea îndeplini o clasă de raţionalişti. Evreii singuri, cu totul deosebiţi şi având tendenţe deosebite de popor, nu compensează întru nimic munca poporului care-i susţine. Evreul nu cere, ca clasa de mijloc din secolul al XVII-lea, libertatea muncii productive, ci libertatea traficului. El e vecinic consumator, niciodată producător şi desigur că numai cu foarte rară escepţie se va găsi într-adevăr câte un evreu care să producă.

Există discriminări  juridice sau de altă natură împotriva evreilor?

Restricţiuni juridice au existat pentru ei totdeauna, dar nu din cauza religiei. Ştefan-Vodă cel Mare întăreşte câtorva evrei, veniţi din Polonia, libertatea confesiei, dreptul de a-şi clădi sinagoge, un drept pe care turcii, aşa-numiţii noştri suverani, cari de pe la 1560 au început să ne calce tractatele, nu l-au avut niciodată, deşi confesia mozaică e pentru spiritul ascetic şi îngăduitor al religiei creştine tot atât de străină ca şi cea mahometană. Afară de aceea aveau dreptul liberei negustorii cu manufacturi străine - dar aicea se mărginea totul şi aşa ar fi trebuit să rămâie. Meseriaşi şi proprietari nu puteau fi, căci proprietatea emana de la domnie şi era strâns legată cu contribuţia de sânge, la care nimeni nu i-a poftit, nicicând, şi de la care, chiar când îi pofteşti, ştiu a se sustrage, făcându-se sudiţi austrieceşti, deşi sânt născuţi în România din supuşi ruseşti şi n-au văzut Austria cu ochii. Prin ce muncă sau sacrificii şi-a câştigat dreptul de a aspira la egalitate cu cetăţenii statului român? Ei au luptat cu turcii, tatarii, polonii şi ungurii? Lor li-au pus turcii, când au înfrânt tractatele vechi, capul în poale? Prin munca lor s-a ridicat vaza acestei ţări, s-au dizgropat din învăluirile trecutului această limbă? Prin unul din ei şi-au câştigat neamul românesc un loc la soare? De când rachiul este un element de civilizaţie?

Toţi evreii sunt aşa cum îi descrieţi?

Nu. Şi ni pare rău de acei puţini evrei cari, prin valoarea lor personală, merită a forma o escepţie, chiar dacă s-ar compune din 2-3.000, cari s-au identificat cu această ţară. Dar fiecare poate pricepe că, într-o armie străină care se apropie de noi, nimeni nu va căuta să deosebească pe puţinii amici, ce i-ar putea avea în acea armie. Şi evreii sunt o armie economică, o rasă de asociaţi naturali contra a tot ce nu e evreu.

Facem parte din Uniunea Europeană. În ce condiţii ne-ar fi favorabilă această apartenenţă?

În condiţiile în care existenţa statului e asigurată prin cârma puternică şi prevăzătoare a tot ce poate produce naţia mai viguros, mai onest şi mai intelligent. Suntem însă, din contra, avizaţi de-a aştepta siguranţa acestei existenţe de la pomana împrejurărilor externe, care să postuleze fiinţa statului român ca pe un fel de necesitate internaţională. Acea necesitate internaţională n-are nevoie de-a ţine seama de sentimentele noastre intime, ci numai de existenţa unui petec de pământ cvasineutru lângă Dunăre.

Ce credeţi că ne aşteaptă în următorii ani?

Vom avea de-acum înainte dominaţia banului internaţional, impusă de străini; libertatea de muncă şi tranzacţiuni; teoria de luptă pe picior în aparenţă egal, în realitate inegal. Şi, în această luptă învinge cel pentru care orice mijloc de câştig e bun. Urmare ei, capitalul, care ar trebui să fie şi să rămână ceea ce este prin natura lui, adică un rezultat al muncii şi, totodată, un instrument al ei, e, adesea, ca posesiune individuală, rezultatul unor uneltiri vinovate, a exploatării publicului prin întreprinderi hazardate şi fără trăinicie, a jocului de bursă, a minciunii.

Situaţia dezastruoasă pe care aţi creionat-o se regăseşte în vreun fel în evoluţia generală a societăţii omeneşti?

Peste tot credinţele vechi mor, un materialism brutal le ia locul, cultura secolului, mână-n mână cu sărăcia claselor lucrătoare, ameninţă toată clădirea măreaţă a civilizaţiei creştine. Shakespeare cedează în faţa bufoneriilor şi dramelor de incest şi adulteriu, cancanul alungă pe Beethoven, ideile mari asfinţesc, zeii mor.

Autor: Miron Manega

Sursa: http://www.certitudinea.ro/articole/modelul-de-Tara/view/interviu-cu-mihai-eminescu-vom-avea-de-acum-inainte-dominatia-banului-international-impusa-de-straini

Cafebreria El Pendulo din Mexico City

Orăşelul Spello (Italia)

Despre inimă

The rules for being human

Drapelul Romanesc

Ziua drapelului national al Romaniei

Impostorul cu papion

Marea problemă cu Horia Roman Patapievici nu este nici de ordin juridic, nici financiară, nici administrativă. Este o problemă morală şi de principiu.

În urmă cu câţiva ani, i-am solicitat o declaraţie pe tema incompatibilităţii profunde dintre om şi funcţie. “Domnule Patapievici – l-am întrebat – nu vi se pare o impostură faptul că, prin funcţia pe care o deţineţi, trebuie să promovaţi aceleaşi valori pe care le-aţi contestat în Politice”? S-a enervat şi mi-a spus că e sătul de aceste întrebări gen “România Mare” şi că mai bine aş pune mâna să-i citesc cărţie. “Păi, v-am citit, de aceea mi-am şi permis o asemenea întrebare” – i-am replicat.

În final nu mi-a mai dat nicio declaraţie, ceea ce m-a legitimat să trag singur concluzia. Iar concluzia mea a fost aceea că, prin ororile proferate în Politice, H.R. Patapievici n-a făcut decît să perpetueze imaginea pe care o vedea zilnic în oglindă. Ceea ce - nu-i aşa? – îi mai atenuează din impostură.

Problema este, am aflat mai târziu, că ceea ce a promovat directorul ICR, prin acţiunile filialelor din străinătate, era cu adevărat de nivelul insuportabilelor calificative adresate de el istoriei şi culturii romîne. Deci, da, acele acţiuni ale lui Patapievici la New York şi din alte oraşe ale lumii, meritau cuvintele aceluiaşi Patapievici din Politice.

Şi nu pentru că aş respinge ab iniţio experimentul cultural şi iconoclasmul, inclusiv în forma sacrilegiului pornografic pe care ICR l-a promovat. Orice om este liber să experimenteze orice, dar nu pe banii mei! Rostul Institutului Cultural Romîn era să pună în circulaţie valorile confirmate ale culturii şi civilizaţiei romîneşti, valori pe care lumea NU LE CUNOAŞTE. Eu, contribuabilul, am pretenţia, de la institutul pe care-l subvenţionez, ca acesta să promoveze valorile poporului din care fac parte, că de-aia plătesc! Fidias, Rembrandt, Michelangelo, Rodin, Kafka, Shakespeare sunt repere spirituale care fixează în conştiinţa umanităţii rangul cultural al ţărilor din care provin. În ceea ce ne priveşte, la scară mondială, nici măcar nu se ştie că Brâncuşi a fost român. Aici ar fi fost multe de făcut, pentru că lista e mare şi începe cu Eminescu. Or, despre Eminescu, părerea lui Patapievici a fost foarte clar exprimată (“cadavrul din debara”).

Dincolo de aceste consideraţii oarecum speculative, Horia Roman Patapievici este chiar un impostor dovedit (un impostor cu papion, care-l evocă, din păcate caricatural, pe Ion Raţiu). Şi el, şi colegul său de la GDS, Sorin Antohi, au fost denunţaţi de laureata Nobel, Herta Muller, că au beneficiat de burse post-doctorale fără să fie doctori. Institutul pentru Studii Avansate Wissenschaftskolleg zu Berlin le-a şters celor doi impostori titlurile de doctori închipuiţi de pe site-ul instituţiei.

Şi totuşi, HRP a primit, în cursul lunii martie, titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii de Vest din Timişoara. Este deja un lanţ de imposturi, care ar trebui să înceteze.

Autor: Miron Manega

Sursa: http://www.certitudinea.ro/articole/societate/view/impostorul-cu-papion

Iată ce caracterizare face poporului român H.R. Patapievici, acest ilustru om de cultură. RUŞINE!

Reclamă HALUCINANTĂ pentru Salvaţi Roşia Montană cu Maia Morgenstern

Nicolae Iorga- 6 Iunie 1871

"Hai Acasă!" | Eveniment special de recrutare organizat de LSRS

București, 28-29 iunie: Participă la evenimentul major de cariere al verii dedicat tinerilor cu studii în străinătate: „Hai Acasă!”

Ai între 20 și 35 de ani? Te bucuri de experiență de studiu de minim un semestru la o instituție de învățământ superior acreditată din străinătate? Ești în căutare de oportunități profesionale în România (locuri de muncă și stagii de practică) începând cu această vară?

Dacă ai răspuns cu DA la întrebările de mai sus, te invităm la evenimentul major de cariere din această vară, dedicat studenților și absolvenților români cu experiență de studii peste hotare: „Hai Acasă!”.

“Hai Acasa!” este primul eveniment major dedicat exclusiv recrutarii tinerilor cu studii in strainatate de catre companii de renume din Romania.

“Hai Acasa!” vizeaza pe de o parte sprijinirea tinerilor remarcabili in efortul lor de a gasi oferte profesionale atractive in tara si, pe de alta, sustinerea companiilor din Romania in recrutarea unor tineri care au avut parte de o pregatire exceptionala peste hotare.

“Hai Acasa!” poate fi un prim semnal pentru o intreaga generatie educata in strainatate ca revenenirea in tara este posibila.

Liga Studenților Români din Străinătate (LSRS) oferă studenţilor și absolvenților români de peste hotare un cadru deschis de dialog și acţiune. LSRS promovează inițiativa, profesionalismul şi solidaritatea membrilor săi, ca reprezentanți de valoare ai României, şi o atitudine pozitivă față de perspectivele reorientării lor spre țară. Obiectivul principal al LSRS este de a apăra şi promova drepturile şi interesele academice, profesionale, sociale, civice şi culturale ale membrilor săi, precum și de a sprijini contribuția lor la dezvoltarea României. LSRS este o organizaţie neguvernamentală, apolitică și echidistantă.