O mare si uitata doamna a culturii romanesti - Olga Greceanu

Scoala de vara a educatiei de excelenta, editia a V-a, 11-18 iulie Fagaras

Fii tu schimbarea, daca vrei sa schimbi lumea!

Da-i copilului tau o educatie stralucita si el va straluci!

Scoala de vara a educatiei de excelenta isi propune sa aduca la viata o scoala altfel: o scoala a dascalilor si parintilor care readuc atitudinea de respect fata de educatie si de diversitatea culturala; care proiecteaza noul curriculum, valorizand potentialul si individualitatea fiecarui copil. Copiii au nevoie de o educatie care sa-i valorizeze in raport cu lumea, permitandu-le totodata sa-i infrunte provocarile si sa-i traiasca bucuria, studiind pentru implinirea propriei dezvoltari si evoluand independent.

Scoala de excelenta ALTFEL!
Unde? La Scoala Generala nr. 1 - Fagaras
Cand? Intre 11 si 18 iulie, 2011
Organizatori:
Asociatia IRSCA Gifted Education – www.supradotati.ro , www.irsca.ro
De ce sa aplici?
Traim momentul critic la care in Romania trebuie demarat un program gifted-education, orientat spre dezvoltarea capacitatilor individuale ale copiilor si directionarea acestora catre intampinarea problematicii reale, naţionale si internationale. Avem acum sansa sa dezvoltam o alternativa educationala, orientata spre amplificarea, diversificarea, orientarea si valorizarea potentialului copiilor.
Ce urmarim prin scoala de excelenta?
Integrarea copiilor cu abilitati deosebite intr-un sistem educativ care sa le acopere nevoile speciale de educare şi instruire in baza obiectivelor de integrare profesionala si social-economica, urmarind indeaproape evolutiile pietei muncii cand proiecteaza programului de instruire.
Ce vrem de la acesta Scoala?
In primul rand, vrem sa-ti placa si sa-ti foloseasca! Mai apoi, dorim sa cream o punte de legatura intre institutiile educatiei formale (Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului, Casa Corpului Didactic) si institutiile educatiei non-formale (asociatii, fundatii) pentru a facilita interactiunea intre reprezentantii lor si pentru a actiona impreuna. Mai mult decat atat, vrem ca la final sa ai incredere in ideile tale si echipa in care ai lucrat si sa-ti doresti sa faci parte dintr-o retea de oameni integri, activi si responsabili in domeniul educatiei.
Diploma Scolii
Scoala se finalizeaza pentru participanti cu diploma de participare si certificat de competente acordate de IRSCA Gifted Education si recunoscute de Consortiul EDUGATE si World Council for Gifted and Talented Children.
Parteneri:
Scoala Generala Nr. 1 – Fagaras
Academia Inteligentelor Multiple – Fagaras
World Council for Gifted and Talented Children
Parteneri media:
Isty Bitsy (http://www.itsybitsy.ro/ )
Radio Romania Cultural (http://cultural.srr.ro/ )
Revista Excelenta ( http://revistaexcelenta.acasa.info/ )
Certitudinea (www.certitudinea.ro)

Cine sustine cursurile?
Coordonatorul cursurilor este Domnul profesor dr.Florian Colceag, matematician, specialist in educatia copiilor supradotati, detinator al recordului mondial cu 84 de medalii la olimpiadele internationale, membru acreditat pentru Romania al prestigiosului World Council for Gifted and Talented Children.
Alaturi de Domnia Sa, vor preda expertii IRSCA Gifted Education:
Prof. Drd.Vasile FLUIERAS exert IRSCA Gifted Education, specialist in creativitate si gandire laterala
Prof. Stefan VLASTON expert IRSCA Gifted Education. A participat la mai multe initiative legislative in folosul imbunatatirii educatiei din Romania.
Marilena LEURZEANU Psiholog, formator national in educatia excelentei, vicepresedinte IRSCA Gifted Education, initiatoarea primelor programe de excelenta in scolile din Brasov si a primei scoli de excelenta de iarna.
Mirela HORUMBA Este licentiata in psihologie, Facultatea de Psihologie si Stiintele Educatiei, Universitatea Bucuresti si este absolventa a programului masteral de psihodiagnostic, psihoterapie experiential unificatoare si dezvoltare personala.
Are stagii de formare in inteligenta emotionala si rezistenta la schimbare, psihopedagogia excelentei, psihodiagnostic si psihoterapie experiential unificatoare, hipnoza, managementul stresului, analiza tranzactionala, programare neurolingvistica, terapie sistemica de familie,cuplu si copil . Este coordonator programe parenting in cadrul IRSCA Gifted Education, formator in psihopedagogia excelentei.
Daniela-Ana ILIOASA Psiholog scolar la Col. Nat. Al. Papiu Ilarian, Tg Mures, vechime 15 ani formator de formatori in educatia adultilor, colaborator IRSCA.
Directia scolii de excelenta: componentele sociale din structurile educationale.

Temele seminariilor de educatia excelentei
Curriculum-ul si oportunitatile de invatare, deoarece trebuie luate decizii in legatura cu ceea ce trebuie predat si de ce.
Oportunitati de accelerare a procesului de achizitie cognitiva.
Aptitudinile fundamentale ale supradorarii
Cum lucram cu copiii in conditiile crizei social-economice.
Formarea de grupuri cu instruire diferentiata si continut
Atitudini morale si comunitare. Subrealizarea potentialului: acasa si la scoala.
Reducerea stresului la cadrele didactice
Perspective sociologice ale educatiei excelentei.
Curriculum extins si de imbogatire/accelerare, pe domenii curriculare
Cum aplici?
Selectia este facuta de IRSCA Gifted Education pe baza:
- unui CV in care reies rezultate didactice, activitati extrascolare
- scrisoare de motivatie
Vei fii in primul rand ADMIS pentru ca ai ales sa participi la scoala de excelenta. Cele mai bune rezultate si propuneri vor fii alese pentru selectia urmatoarelor scoli de excelenta. Primii 40 de participanti inscrisi vor fi admisi la selectia personalului didactic pentru program european pentru prevenirea abandonului scolar, organizat de Asociatiei IRSCA Gifted Education.
Solicita formularul la adresa de e-mail: scoaladeexcelenta@gmail.com
Taxa de inscriere: 50 lei
Taxa de curs : 200 de lei:
Sunt asteptati 60 de cadre didactice, parinti, studenti, lucratori de tineret, responsabili cu resurse umane, membrii ong-uri, asistenti sociali
- 60 de locuri in tara
Rezultatele vor fi facute public la pe http://irsca.ro/ data de 4 iulie 2011, pana la orele 17,00.

Pentru detalii suplimentare:
Kristof Lajos,
Director – Departamentul de Programe si Consiliere Copii Supradotati
Mobil: 0756.355.047

Pogorarea Duhului Sfant - Rusaliile

Sensul vieţii omului pe pământ

Motto: „Toată lumea se plânge de bani, dar nimeni de LUMINĂ”

Acad. prof. dr. Anghel N. RUGINĂ (1994)

„Sfântul SERAFIM din SAROV, fiind întrebat de un credincios rus evlavios, pe nume Motovilov, „care este sensul vieţii omului pe pământ?”, i-a răspuns acestuia: „Do­bân­di­rea DUHULUI SFÂNT!”.

Sfinţii au devenit sfinţi deoarece au fost iluminaţi de Duhul Sfânt, pe care îl do­bân­di­se­ră. A dobândi Duhul Sfânt în viaţa noastră, înseamnă a dobândi totul! Prin Duhul Sfânt ne vine toată înţelepciunea şi lu­mi­na­rea desăvârşită a inimii noastre! Duhul Sfânt este trupul de lu­mi­nă a lui Dumnezeu, în care se ma­ni­fes­tă ca persoană şi care ne curăţă sufletele noastre!

Pentru a dobândi această lumină dumnezeiască, de mare ajutor este Acatistul către Prea Sfântul şi de via­ţă făcătorul Duh, care citit cu vo­ce tare deschide un izvor de energie care creşte şi inundă sufletul nos­tru cu esenţa lui. Du­pă citirea sa, această energie dumnezeiască rămâne multe zile şi fe­reş­te ci­titorul, pe familia sa şi casa lui într-un mod mi­nu­nat de multe rele. Acest acatist al Prea Sfântului Duh (tradus la noi în anul 1997) are o im­por­tan­ţă deo­se­bi­tă pentru: for­ma­rea personalităţii noastre; înţelepciunea noastră; iluminarea min­ţii; şi pentru re­uşita noastră la examenele vieţii.

Observăm la foarte mulţi copii şi adulţi, că nu pot ţine minte cele mai elementare lucruri, nu pot învăţa, nu pot avea o gândire coerentă, şi prin aceasta întâmpină multe greutăţi în via­­ţă. Motivul poate fi din cauza firii re­­duse a individului, a păcatelor părinţilor, dar mai ales din ca­uza lipsei Duhului Sfânt în viaţa şi în fiinţa sa!

Lip­sa Duhului Sfânt în viaţa şi în fiinţa noastră este din cauza lipsei noastre de îm­păr­­­tă­şi­re cu tainele bi­­sericii noas­tre creştin-ortodoxe. Tainele bisericii şi slujbele pe care le fac preoţii noştri sunt posesoarele e­ner­­­giilor Duhului Sfânt!

În timpul săvârşirii Sfintei Liturghii, din altar ies neîncetat lim­bi ca de foc şi fulgere ce dansează în bi­se­rică, intră în al­ta­rul din faţă, în lu­mânări, în flă­cările acestora şi în creştetul capului preoţilor şi a celor care sunt în biserică curăţindu-le pro­priile energii întunecate, de gând, cuvânt şi purtare. De mul­te ori aceas­tă lumină mi­nu­­nată ia formă tru­peas­că, numindu-se a treia persoană a lui Dum­nezeu, Duhul Sfânt. Această per­soană este Dumnezeu care dă­ru­ieş­te nemurirea gân­du­rilor, cuvintelor şi pur­tă­rilor toate. Înfăţişarea aces­tei alcătuiri a lui Dumnezeu este prea­­minunată şi prea­stră­lu­ci­toare iar minunile pe care le săvârşeşte cu omul, mila şi răb­da­rea pe care o ema­nă sunt nesfârşite. Acest chip a lui Dumnezeu este numit de Fiii lui Dum­nezeu şi de întreaga sa cre­­­aţie, Stră­lu­ci­rea strălucirii.

Deci, pentru a ne împlini rostul vieţii noastre pe pamânt, pentru a ne desăvârşi şi pentru a găsi Că­ra­rea Împărăţiei Domnului nostru Iisus Hristos este obligatorie prezen­ţa noas­tră în biserică! De ase­me­nea, trebuie să conştientizăm că biserica este darul cel mare şi fără de plată, pe care ni l-a făcut Iisus Hristos!”.

Prin urmare, să mergem la biserică!

Bibliografie:

Eugen Nicolae Gîscă. Omul şi arta de a lumina (ciclul de cărţi). Suceava: Editura Muşatinii.

Anghel N. Rugină (1994). Teoria şi practica economică în epoca de tranziţie şi după. Bucureşti:

Editura Fundaţiei România de Mâine.

Părintele Arsenie Boca- Viitorul României

Cat de bun recrutor esti?

Ideea profilului de performanta pusa la punct si sustinuta cu consecventa de Lou Adler schimba categoric accentul in recrutare de la ceea ce un candidat pare sa aiba (din punctul de vedere al competentelor) la ceea ce a facut si e posibil sa faca si in viitor. Pentru un recrutor, schimbarea de paradigma, desi nicidecum usoara, poate sa faca diferenta intre o cautare esuata si plasarea unui candidat performant.

Daca ti-ai pus deja problema sa modifici tehnica de evaluare pe care o folosesti avand in vedere indicatorii de performanta pe care va trebui sa ii atinga viitorul angajat si daca esti interesat(a) sa afli cum poti ajunge la candidatii pasivi (pentru ca de cele mai multe ori acolo este solutia problemelor tale), s-ar putea ca provocarea de a te auto-evalua conform criteriilor lui Lou Adler despre ce inseamna un recrutor de elita (si evident de succes) sa fie una careia sa ii dai curs.

Si pentru ca suntem convinsi ca ai nevoie de candidati mai buni si ca sunt putine proiectele de recrutare in care nu iti pui problema cum sa asiguri o colaborare mai eficienta cu managerii directi pentru care recrutezi, iti sugeram sa completezi azi formularul de auto-evaluare de pe Adler Concepts si sa descoperi ce mai ai de dezvoltat sau de rafinat pentru a te pozitiona ca specialist in zona sensibila a furnizarii de talente pentru organizatie.

Descopera cat de bun recrutor esti completand acest chestionar.

Sursa: http://www.portalhr.ro/cat-de-bun-recrutor-esti/

Ron Gutman: Puterea ascunsă a zâmbetului

Ron Gutman analizează o serie de studii despre zâmbet și dezvăluie câteva rezultate surprinzătoare. Știați că zâmbetul poate fi un element de predicție pentru durata vieții sau că un simplu zâmbet are un efect semnificativ asupra stării de bine? Pregătiți-vă să vă folosiți mușchii faciali pe măsură ce aflați mai multe despre acest comportament contagios.

Părintele Arsenie Boca - Sfântul Ardealului - Film documentar

Mai știe cineva ce e «aia» o strategie?

Universitate: sute de maşini, blocaj, salariul minim - 600 de lei, benzina - 6 lei. Domn prezentabil, 1,85, 100 de kg, mâna întinsă: Vă rog, sunt neputincios, sunt bolnav. Ofertă: Hai la mine la ţară să munceşti câmpul pentru 50 de lei pe zi, plus băutură şi mâncare. Răspuns: Mi-e lene, îmi dă primăria ajutor 200 de lei pe lună.

Ţara unde amfiteatrul din parcul Bazilescu e lăsat să moară, în timp ce bordurile se schimbă de două ori pe an, pe trotuarul apropiat. Ce profit ar putea să aducă o clădire atât de veche şi părăginită? România: un milion de hectare nelucrate... importăm 70% din alimente; sute de mii de hectare de pădure tăiate, vândute la kilogram... importăm mobilă de lux.

România, ţara „prostituatelor“ virgine: toţi sunt vinovaţi, niciunul condamnat.

Portul Constanţa: mascaţi (dar nu din cauza frigului iernii); vapoare; secretar de stat încătuşat... deputat cu drepturi; economie neagră... economia gri este deja morală. Fericiţi cei „atotcunoscători“, căci a lor este România, pentru că cei deştepţi pleacă.

Program european... fonduri - sute de mii de euro „investite“ într-un spital; două săptămâni mai târziu, spitalul se închide. Acum 20 de ani veneam cu trenul de la Oradea la Bucureşti în 10 ore; acum, ajung în 13 ore (dacă am noroc). Am auzit din „surse“ că din cauza crizei mondiale noi o ducem greu, dar alţii... destul de bine.

Noi am construit 7 km de autostradă într-un an, alţii au construit 2.000 de km în 365 de zile.

Două poduri care nu mai există: unul între Bucureşti şi Giurgiu, iar altul între Braşov şi Sibiu. Ca urmare, de la Bucureşti la Giurgiu ocoleşti cu trenul pe la Roşiori de Vede: trei ore în plus de admirat țara. Trenul de la Braşov la Sibiu merge pe la Mediaş - Copşa Mică: de două ori mai mult timp decât înainte de dezafectarea podului.

Ora 4 dimineaţa. Mama se trezeşte să facă pacheţelele de mâncare. Tatăl pleacă la muncă, copiii se trezesc şi pleacă la şcoală. Eminenţi... trec anii... târg de joburi... Universitatea din Cambridge; forţă de muncă gratuită pentru țări „inspirate“. Nu există reglementări decât pentru cei puternici în privinţa utililzării forţei de muncă. Afară este soare. România e minunată. Văd munţii, marea este aproape, prietenii sunt alături de mine, sună telefonul şi firma de telefonie mobilă îmi spune că trebuie să plătesc factura. Un mizilic: 300 de lei! Claxoane, un Maybach... mi-am adus aminte: trebuie să plătesc impozitul pe venit.

Bombardamente în Libia; îmi reamintesc: tata trăieşte, are 84 de ani şi este important să-l vizitez.

Au trecut sărbătorile de primăvară. Românii din Spania şi din Italia şi-au văzut părinţii. Parlamentul României „duduie“. Legi pe bandă rulantă. Sufletul României este împrăştiat în toată lumea şi răstignit acasă. M-am trezit din somn. Am crezut că visez, dar mi-am dat seama că e realitate. Oamenii respiră în continuare.

În Libia, bombardamentele continuă, cursul euro-dolar nu mai ascultă de nicio regulă, vântul bate. Azi am avut noroc, a fost ploaie fără grindină.

În România, dacă plouă nu murim de foame, ca să amintesc teza despre inflaţie a lui Isărescu. Trăiesc în ţara lui Caragiale, a lui Tristan Tzara, a lui Urmuz şi a lui Cioran. Cât o să mai dureze holocaustul ăsta intelectual? Mai ştie cineva ce este o strategie (măcar de afaceri, dacă nu de ţară)?

PAUL MARINESCU este prof. univ. dr. la Universitatea din București

Sursa: http://www.capital.ro/detalii-articole/stiri/mai-stie-cineva-ce-e-aia-o-strategie-148126.html

Cum sa ne rugam

Fiecare om cere de la Dumnezeu anumite lucruri, potrivit grijilor lui. Este dureros ca de multe ori, omul vine si ii cere lui Dumnezeu implinirea unor nevoi, fara a avea credinta ca Dumnezeu stie de ce avem nevoie. Si astfel, putini sunt cei care se roaga in acest mod: "Doamne da-ne ce cunosti Tu ca ne este de folos".

Nu de putine ori, cerem anumite lucruri si nu primim implinirea lor. Daca ne intrebam de ce, raspunsul este simplu: nu ne erau de folos.

Sunt multi care spun ca nu stiu sa se roage. Cei care sunt intr-o astfel de situatie, trebuie sa stie ca uneori lui Dumnezeu ii este de ajuns si un singur gand. Dumnezeu nu are nevoie de alcatuiri pretentioase. El cere de la noi ca rugaciunea sa vina din inima si cu credinta ca El poate sa implineasca cererile noastre.

Se povesteste ca undeva pe ocean, dintr-un vapor care s-a scufundat, au scapat trei tineri. Acestia au ajuns pe o insula pustie din apropiere. Nu stiau sa se roage. Cunosteau doar ca Dumnezeu e unul in Treime: Tatal, Fiul si Sfantul Duh. Simtind nevoia sa se roage, si-au alcatuit aceasta rugaciune: "Trei voi, trei noi, miluiti-ne pe noi". Au trait cu aceasta rugaciune pana la varsta de 80 de ani, cand a ajuns pe acolo un vapor in care se afla si un preot. Cand preotul i-a intrebat cum s-au rugat in acest timp, ei au marturisit: "Nu am stiut cum sa ne rugam si am spus doar atat: Trei voi, trei noi, miluiti-ne pe noi". Preotul le-a spus: "nu e prea bine, trebuia sa spuneti Tatal nostru". Si i-a invatat rugaciunea Tatal nostru. Dupa un timp, cei de pe vapor au vazut trei lumini care veneau pe mare, spre ei. Au oprit vaporul si au vazut ca erau cei trei batrani. Intrebati ce vor, ei au raspuns: "Am uitat rugaciunea pe care ne-a poruncit parintele sa o rostim si ne vom pierde mantuirea". Atunci preotul, intelegand ca cei trei erau sfinti, pentru ca altfel nu ar fi mers pe apa, le-a spus: "Mergeti inapoi si spuneti vechea voastra rugaciune, asa cum o stiti. Spuneti-o cu aceeasi inima buna, cu aceeasi daruire lui Dumnezeu si rugati-va si pentru noi".

Ce trebuie sa retinem din aceasta parabola, este ca lui Dumnezeu nu trebuie sa-i spunem minciuni. Insa, noi de multe ori asta facem, caci spunem: "Si ne iarta noua greselile noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri”. Cand in realitate ii spunem: "Si nu ne iarta noua, precum nici noi nu am iertat pe cei care ne-au gresit noua".

Fie ca dobandim cele cerute, fie ca nu, suntem datori sa multumim lui Dumnezeu. Caci a nu dobandi ceea ce cerem, nu e mai prejos decat a dobandi, fiindca noi nu cunoastem asemeni lui Dumnezeu, ce ne foloseste si ce nu.

Iar ca sa nu cadem in deznadejde, vazand ca cerem si nu primim implinirea lor, e de ajuns sa luam aminte la Sfantul Pavel care s-a rugat nu o data, ci de mai multe ori, sa fie izbavit de anumite ispite, caci spune: "De trei ori am rugat pe Domnul“ (I Corinteni 12, 8), iar cuvintele "de trei ori" inseamna de multe ori, dar n-a dobandit cererea. Cu toatea acestea Pavel nu l-a parasit pe Dumnezeu, desi Acesta l-a lasat sa petreaca in cele ce-l suparau. Dar traind dupa voia lui Dumnezeu, s-a invrednicit de acest raspuns: "Iti este de ajuns harul Meu, caci puterea Mea se desavarseste in slabiciune". Iar Pavel, invatand ca aceste sunt placute lui Dumnezeu, a zis: "Deci foarte bucuros ma voi lauda mai ales intru slabiciunile mele. Si nu numai ca nu mai cer sa ma izbavesc de ele, ci mai ales cu multa bucurie ma voi lauda cu ele".

Adrian Cocosila

Sursa: http://www.crestinortodox.ro/editoriale/cum-ne-rugam-98702.html

Manuela Golescu - Tacere (Luminile Iubirii - Poeme)

Spotul turistic al României din 1961, în limba engleză

RUMANIA

Fericitul Martir Mircea Vulcanescu – INEDIT: ”Devenim enciclopedii ambulante. Iar intelepciunea nu incape in Enciclopedie… ”

Din Paris, in zilele dintai ale lui Maiu 1926

“… Incep prin a-ti raspunde: ai dreptate. Dreptate in ceea ce priveste lipsa de timp. Dar iarasi nu o spun ca o scuza ci numai pentru a constata ca viata de azi e asa facuta incat suntem robi (in sensul adevarat al vorbei) specialitatilor noastre. Fac eu insumi (de cand sunt la Paris) experienta. Imi dau seama si cat e de ucigatoare robia asta pentru suflet. E curios, crestinismul de la inceput a fost pentru mine o chemare adresata sufletului intreg contra specializarii. Vezi cele ce am scris odata in aspiratia catre crestinism si intelesul ei actual, concis, despre viata integrala. (De atunci am evoluat mult, mult de tot!).

Ce e mai ciudat in robia asta, e ca avem de-a face cu o robie benevola, chiar dorita pe care, de obicei, o numim vocatie. Intelepciunea trece in toate astea pe langa suflet.Devenim enciclopedii ambulante. Iar intelepciunea nu incape in Enciclopedie… Ce pacat!

Zici ca aceasta lipsa de timp de care-mi scrii nu e aceia de care ti-am vorbit eu. Ba… e tocmai cea de care am vorbit. si vorbesc din experienta. Probabil ca am intrebuintat termeni straini de dta. La intrebarea trei sute nu stiu cat din chestionarul anexat programului de organizare a vietii universitare intocmit de seminarul de sociologie (…), in 1923, sub conducerea Prof. Gusti, care suna: de ce lipsuri te-ai intalnit mai des? Eu am raspuns: lipsa de timp. Iar la intrebarea ce

propuneri ai avea de facut pentru a remedia aceasta am scris cu ironie: ziua de 26 de ore. (…)

In ceea ce priveste spontaneitatea, cu rezervele facute in ultima mea scrisoare sunt de parerea dtale. Crestinismul nu e un drum cu stalpi pe care scrie, cum bine spune Sergiu, ”la stanga”, ”la dreapta”. El se impaca cu libertatea launtrica. Dar aici e diferenta pe care o face Sf. Pavel intreLege si har. Sf. Augustin zicea: Iubeste pe Dumnezeu si… fa ce vrei. Dar accentul trebuie pus pe prima propozitie. Fa ce vrei, da. Dar cand ai ajuns sa iubesti pe Dumnezeu nu mai poti sa vrei unele lucruri. Ceea ce se realizeaza aici e impacarea perfecta a faptelor omului cu gandul lui, trairea in deplina armonie sufleteasca fara violentarea sufletului propriu. Dar asta nu sta in puterea omului fara harul lui Dumnezeu si Ajutorul Lui.

Asa pusa problema, libertatea este spontaneitate, dar nu in acelasi sens cu acel al spontaneitatii obicinuite ”fa ce vrei” (lipsind astfel prima parte). Primejdia acestei spontaneitati confundata cu cea de-a doua este: Qui veut fait l’ange fait la bete (Pascal). [Cine vrea sa faca pe ingerul ajunge sa fie o bestie - n.n.]

Partea cea mai interesanta a scrisorii dtale este aceia unde imi arati contradictia intre necesitatea unei explicari rationale pentru lamurirea spiritului si necesitatea unei credinte mistice pentru linistea lui, una contrazicand pe cealalta. Imi spui ca e cazul tuturor celor de la stiinte. E cazul tuturor celor atinsi de “raul veacului” sau mai bine zis de “raul sufletului” evului modern. Suntem toti prinsi in aceasta dilema. (Toti cei care gandesc si refuza sa se mutileze).

Aceasta formeaza pentru mine unul din nenumaratele “paradoxuri” ale crestinismului, care pentru unii sunt contradictii, dar care imi par a fi tainele lui pe care nu le-au inteles “vracii pamantului“. Citeste de pilda Acatistul Buneivestiri. Ce ma uimeste pe mine acolo, cetind Icosul 2 sau mai bine Icosul 9, de pilda, e ca zice:

Pe ritorii cei mult vorbitori îi vedem, Născătoare de Dumnezeu,că-ti stau înainte ca niste pesti fără de glas; că nu se pricep să spună în ce chip si fecioară ai rămas si ai putut naste. Iar noi, de o taină ca aceasta minunându-ne, cu credintă cântăm.

Asta este complect rasturnarea felului de a pune problema in felul in care o puneam noi de obicei la inceput si poate o punem inca! Ti-aduci aminte: existenta unei minuni, existenta a ceva imposibil de explicat era pentru noi un motiv de a lepada ca nevalabil lucrul. Icosul amintit procedeaza invers. Constiinta unui lucru ramas neexplicat se vede limpede. Dar neexplicarea, departe de a fi piatra de scandal, e un motiv de intarire a credintei: care om poate cu mintea lui, gandeste Icosarul,sa explice taina ascunsa’n dogma intruparii? Care om vede pe Dumnezeu fata catre fata?

Acolo unde mintea noastra a modernilor inclina catre scepticism, catre negare, acolo tocmai cantaretul Icosului scoate un motiv de mai tare adorare intru Bucurie. Nu ti se pare tocmai ca aici are compozitorul icosului ceva ce ne lipseste noua, cand ne apropiem de text? Cum ar fi altfel explicabila atitudinea lui?

Are, socotesc eu, faptul ca e infipt in adevarurile credintei, are evidenta acestor credinte, le traieste, le vede, iluminate mistic, admisibile si admirabile, si neputinta explicarii lor nu numai ca nu le distruge, dar nici nu le atinge in sufletul lui pentru ca niciodata un argument (care poate inlatura un alt argument) nu poate nimic impotriva unui fapt. Ceea ce rezista in aceest icos atacului pe carel da scepticismul metodic al sufletului modern este faptul viu, e faptul trait al credintei. Or aici mi se pare ca sta primejdia pentru trairea religioasa (si la mine, si la dta, si la toti cei care au, cum zici, “pasiunea de a cunoaste”). Pasiunea de a cunoaste cu unealta si cu “spiritul critic” face un dumnezeu (tinde sa faca) din cunostinta si infiltrandu-ne “curiozitate” ne rapeste si “sancta simplicitas” si “evlavia” din suflet…

In ceea ce priveste convingerile dtale despre crestinism, iti multumesc ca mi le scrii. Rezerva precisa – mai bine zis o amplificare – adaug ca o intrebare la ideea dtale ca numai Hristos reprezinta crestinismul. Si Biserica adaug. Biserica inteleasa ca adunarea mistica a tuturor celor care de la inceputul timpurilor, legati de fagaduiala de mantuire data Evei, au adormit in nadejdea venirii lui Hristos, a tuturor acelor dintre sfinti care au putut spune, ca Sf. Pavel: “nu mai sunt eu cel ce traiesc, ci Hristos traieste in mine” si toti acei pacatosi care in mijlocul nostru Il cauta cu nadejde amantuirii, cred in El si traiesc in dragostea lui Dumnezeu. Noi, ortodocsii, obisnuim sa zicem in acest sens ca Biserica e trupul mistic sau tainic al lui Hristos.

Am zis “ca o intrebare” pentru ca acest adaos am facut intr-o faza de experienta religioasa putin deosebita si poate prematura pentru toti aseceristii. De aceea poate ca si dta sa nu impartasesti credinta asta. In momentele de individualism imi ziceam adesea cu Paul Sterian (a scris el chiar o poezie despre asta) dupa ce gasiseram Taina Intruparii, dar nu inteleseseram pe cea a Bisericii (a comuniunii sfintilor): Hristos a fost om perfect pentru ca a fost Dumnezeu. Noi, oamenii, nu putem fi ca Dansul. Hristos “s-a pogorat din cer si s-a intrupat din Fecioara Maria si S-a facut om”. Noi trebuie, spre a fi perfecti, sa urcam. Si nu e tot aia. Adevarul e ca nu putem urca. De cate ori urcam noi insine... cadem.

Adevarul pe care l-am aflat pe urma este ca “Domnul este cu noi pana la sfarsitul veacului“, ca se intrupeaza necontenit in

Taina Euharistiei si printr-insa Harul lui Dumnezeu (ca si prin celelalte Taine) coboara asupra noastra si implineste strigarea aceluiasi acatist de care am vorbit:

S-a facut Om ca noi, “ca sa traga la inaltime pe cei ce-I canta aliluia”.

Iti spun inca odata, toate lucrurile acestea pot parea acum simpla insiruire de cuvinte. Odata poate ca vor dobandi, ca si pentru mine azi, sens. …

Post scriptum: (…) Scrii ca ASCR-ului i-ar trebui mai multa intelectualitate. Intr-un sens, din ce stiu eu, cred ca da. Dar ceia ce ii trebuie mai ales este sensul activitatii lui, pe care nu stim daca-l mai are. Primesc scrisori de la aseceristi destul de des. Toti se vaita si nu face nimeni nimic. unii stiu ca i-au cantat Prohodul, unii s-au blazat si nu mai dau deloc pe-acolo. Imi vine greu sa dau sfaturi. As indrazni insa sa fac un apel catre cei care stiu sa se roage: rugati-va. Nu pentru voi ci pentru cei care au plecat. Mult. Mult.

Activitatea intelectuala ati putea-o face cum am sugerat-o mai demult organizand un cerc de studii literare, care sa cerceteze cateva din cartile ce apar in librarii referitor la probleme sufletesti. …Tot ce capatam de prin carti e un dar pe care l-am putea darui altora. Fiecare citeste cate ceva, fiecare gandeste ceva. Toti ar putea darui din ce au cetit, din ce au gandit dincolo de cercul restrans de prieteni intimi. Si dar din dar se face raiul. (…)”.

(Extras dintr-o scrisoare a lui Mircea Vulcanescu pentru Jeni Axente, text inedit din Arhiva fam. Vulcanescu)

Sursa: www.razbointrucuvant.ro

Spirala tăcerii sau cum să paralizezi o naţiune prin virulenţa josniciei

Lenin spunea că, atunci când i-ai luat adversarului voința de a lupta, ai câștigat deja lupta. Dar în condiţiile moderne ale “războiului asimetric”, controlul opiniei publice a devenit mai decisiv decât obținerea victoriei pe teren militar.

Regula leninistă se transformă astfel automat în tehnica “spiralei tăcerii”: acum este vorba de a stinge din sufletul inamicului nu numai dispoziţia sa războinică, dar până şi dorinţa lui de a argumenta în propria apărare, simplul lui impuls de a spune câteva cuvințele timide împotriva agresorului.

Modalitatea de realizare a acestui obiectiv este laborioasă şi costisitoare, dar simplă în esenţă: este vorba de ataca onoarea nefericitului din atâtea părți, prin atât de multe mijloace de comunicare diferite şi cu o astfel de varietate de acuzații contradictorii, de multe ori intenţionat absurde şi ridicole, încât el, simţind lipsa de viabilitate a unei dezbateri curate, să ajungă să prefere retragerea în tăcere. În acel moment, el este defunct din punct de vedere politic. Răul a mai câştigat o bătălie.

Tehnica a fost încercată mai întâi în secolul al XVII-lea. A fost atât de grea încărcătura de scorneli, batjocuri, legende urbane şi simulacre de cercetare istorico-filologică ce a fost aruncată asupra Bisericii Catolice, încât preoţii şi teologii au ajuns a se gândi că nu merită să apere o instituţie venerabilă de acuzaţii atât de josnice şi răuvoitoare. Rezultatul: au pierdut bătălia.

Contrastul dintre virulenţa, josnicia, omniprezenţa propagandei anti-catolice şi dimensiunea redusă, timiditatea discursurilor de apărare sau de contraatac a marcat imaginea epocii până astăzi cu fizionomia triumfătoare a iluminiștilor şi revoluţionarilor. Mai rău, el i-a acoperit cu o aură de superioritate intelectuală pe care, la urma urmei, nu o dețineau absolut deloc. Biserica a continuat să dea învățătură, să se îngrijească de suflete, să-i ocrotească pe cei săraci, să-i ajute pe bolnavi, să producă sfinţi şi martiri, dar a fost ca şi cum nimic din toate acestea nu s-ar fi întâmplat.

Ca să vă faceți doar o idee asupra puterii de amorțire a “spiralei tăcerii”, este suficient să se constate că, în această perioadă, doar o singură organizaţie catolică, Societatea lui Isus, a adus mai multe contribuţii în ştiinţă decât toţi detractorii materialiști ai Bisericii la un loc, dar aceștia din urmă sunt cei care au intrat în istorie – şi sunt acolo până astăzi – în calitate de campioni ai rațiunii ştiinţifice în lupta împotriva obscurantismului. (Dacă această afirmaţie a mea vi se pare ciudată şi – aşa cum se spune în Brazilia – “controversată”, este fiindcă mai credeți în profesori semi-analfabeţi şi jurnalişti semi-alfabetizați. În schimb, ați face bine să ieșiți din îndoială citind John W. O’Malley, org., The Jesuits: Cultures, Sciences, and The Arts, 1540-1773, 2 vols., University of Toronto Press, 1999, și Mordecai Feingold, org., Jesuit Science and the Republic of Letters, (MIT Press, 2003).

Doar la aproape un secol după aceste evenimente, Alexis de Tocqueville a descoperit de ce Biserica a pierdut un război pe care avea toate șansele să-l câştige. Lui i se datorează prima formulare a teoriei “spiralei tăcerii”, pe care, în cercetări ample asupra comportamentului opiniei publice din Germania, Elizabeth Noëlle-Neumann a venit să o confirme pe deplin. A tăcea în fața unui atacator necinstit este o atitudine la fel de sinucigașă ca și încercarea de a-i respinge acuzaţiile în termeni “elevați”, dându-i o demnitate pe care el nu o are. Amândouă aceste lucruri te aruncă direct în vârtejul “spiralei tăcerii.” Biserica din secolul al XVIII-lea a comis aceste două erori, așa cum Biserica de astăzi le comite din nou.

Însăși murdăria, răutatea anumitor atacuri, sunt planificate astfel încât să constrângă victima, insuflând în ea repulsia de a se angaja în discuţii care îi sună degradant şi forţându-o astfel fie la tăcere, fie la o etalare de politeţe rece superioară care nu are cum să nu pară un simplu camuflaj improvizat al unei dureri insuportabile şi, prin urmare, o recunoaştere a înfrângerii. Nu poţi opri un atac refuzând să atingi cu un deget persoana agresorului sau demonstrându-i politicos că ceea ce face el este interzis de Codul Penal.

Lecţiile lui Tocqueville şi Noëlle-Newman sunt utile nu numai pentru Biserica Catolică. Împreună cu ea, comunităţile cele mai defăimate din lume sunt americanii și evreii. Primii ar fi în stare mai degrabă să plătească pentru crime pe care nu le-au făcut decât să recurgă la o lipsă de bună-creștere faţă de detractorii lor cei mai perverși. Cei din urmă se apără un pic mai bine, dar se simt inhibați atunci când atacatorii provin din rândurile lor – ceea ce se întâmplă cu o frecvenţă alarmantă. Nici o entitate din lume nu are mai mulți dușmani interni decât Biserica Catolică, Statele Unite şi naţiuniea evreiască. Pentru că au trăit în “spirala tăcerii” atât de mult timp încât nu mai ştiu cum să iasă din ea – şi chiar o cultivă din proprie iniţiativă, venind în întâmpinarea inamicilor.

Singura reacție eficientă la spirala tăcerii este aceea de a o sparge – şi nu poţi face acest lucru fără să spargi, împreună cu ea, imaginea de respectabilitate a celor care au fabricat-o. Dar cum să demaști o falsă respectabilitate într-o manieră respectuoasă? Cum să denunți răutatea, înşelăciunea, minciuna, crima, fără a depăşi limitele de simplei “dezbateri de idei”? Cei care comit crime nu sunt ideile, sunt oamenii.

Nimic nu ajută mai mult imperiul răului decât teama de a trece la “atacul la persoană” atunci când acesta este absolut necesar. Aristotel învăţa că nu se poate discuta cu cineva care nu recunoaşte – sau nu respectă – regulile căutării adevărului. Cei care doresc să menţină un “dialog elevat” cu criminalii contribuie la banalizarea crimei. Aceștia sunt primii care, în imposibilitatea unei dezbateri oneste, şi temându-se să cadă în păcatul “atacului la persoană”, se retrag în ceea ce ei își imagineaza a fi o tăcere onorabilă, predând terenul inamicului. Tehnica “spiralei tăcerii” constă în a-i induce să facă exact asta.
Diário do Comércio, 20 sep 2010

Traducere: Anca Cernea

Sursa: În linie dreaptă
Titlul original: „Spirala tăcerii şi banalizarea crimei”

Autor: Olavo de Carvalho

Testamentul Maresalului Ion Antonescu dupa 65 de ani de la executie

Pe 1 iunie 2011 se implinesc 65 de ani de la moartea maresalului Ion Antonescu, iar pe 2 iunie se implinesc 129 de ani de la nasterea sa. AIM va prezinta ultimele cuvinte scrise de maresal inainte de a fi executat la Jilava.

"Scump popor roman, sunt mandru ca am facut parte dintr-o natie cu dubla ascendenta, romana si daca, a carei istorie a fost luminata de stralucitoarea figura a lui Traian si de jertfa marelui Decebal!

Am luptat in doua razboaie pentru gloria ta!

Sunt fericit sa cobor cu cateva clipe mai devreme langa martirii tai. Toti au luptat pentru dreptatea ta!

Fostii mei colaboratori au incercat sa se desolidarizeze de mine. Eu nu ma desolidarizez de greselile lor.

Las Tarii tot ce a fost mai bun in guvernarea mea. Tot ce a fost rau iau asupra mea, in afara de crima!

Acest razboi care s-a sfarsit cu infrangerea Germaniei hitleriste, nu va pune capat conflictului mondial deschis in 1914.

Prevad un al treilea razboi mondial, care va pune omenirea pe adevaratele ei temelii sociale. Ca atare, Dv si urmasii Dv veti face maine ceea ce am incercat sa fac eu astazi, dar am fost infrant! Daca as fi fost invingator, as fi avut statui in fiecare oras al Romaniei. Cer sa fiu condamnat la moarte si refuz dinainte orice gratiere. In felul acesta voi fi sigur ca voi muri pe pamantul Patriei, in schimb voi, ceilalti, nu veti fi siguri daca veti mai fi aici cand veti fi morti.

Am terminat. Dar, inainte de a incheia, vreau sa va reamintesc:

Scipio Africanul a urmarit pe Hanibal peste campurile Frantei, ale Spaniei, ca sa-l infranga pe nisipurile fierbinti ale Africii, la Zama, razind de pe suprafata pamantului marea Cratagina. Astfel, el a pus bazele stralucirii Romei. Ca si Temistocle si Vespasian, care si-au servit tara, si el a murit in exil.

Imi vin in minte, in aceste clipe tragice ale vietii mele, fara sa ma gindesc ca as putea fi comparat cu ilustrul general roman, cuvintele pe care el, pornind in exil, le-a adresat, de pe puntea corabiei, poporului sau:

„Tie, popor ingrat, nu-ti va ramane nici cenusa mea”.

Sursa: http://www.agentia.org/opinii/testamentul-maresalului-ion-antonescu-dupa-65-de-ani-de-la-executie-34069.html

Viaţa ca o jertfă

„Grădina Maicii Domnului" a fost denumirea dată de Papa Ioan Paul al doilea pământului românesc. Oare ce l-o fi determinat pe Suveranul Pontif să atribuie ţării noastre un astfel de nume? A avut drept imbold frumuseţea de necontestat, de-a dreptul mirifică, a plaiurilor noastre sau similitudinea suferinţelor Fecioarei Maria cu cele ale greu încercatului popor român de-a lungul existenţei sale? Întrucât denumirea la care ne referim a fost rostită de către Papă imediat ce a pus piciorul pe pământ românesc, fără să-i fi văzut anterior frumuseţile, credem că mai degrabă al doilea motiv l-a determinat să ne dea o aşa onorantă denumire. Într-adevăr, este un truism faptul că puţine popoare europene se pot „mândri" cu un parcurs aşa de jertfelnic ca poporul român. Se poate aprecia că niciodată de-a lungul existenţei sale, acest popor n-a avut parte de linişte, deşi s-a străduit să nu tulbure şi să nu supere pe nimeni. În zadar, însă. Începând cu „acel oaspe... cu Dariu al lui Istaspe" şi terminând cu mai marii de azi ai Terrei, am fost supuşi la o jertfă continuă. La o suferinţă ce pare fără sfârşit. Suferinţă şi jertfă soldate cu sute de mii de morminte de eroi ce împânzesc toate regiunile ţării, eroi care şi-au dat cu osârdie viaţa, fie în lupta cu duşmanii din afară ai neamului românesc, fie în încleştarea cu forţele totalitarismului instaurat în România în secolul trecut. În fiecare an, eroilor neamului li se aduce un pios omagiu de Ziua Înalţării Domnului Iisus (jertfit la rândul său pe cruce) prin aducerea de pâine şi vin, care potrivit tradiţiei creştine se prefac în Trupul şi Sângele lui Hristos şi, ca Trup şi Sânge ale Lui, se consumă în chip ritual de către clerul hirotonit şi de către credincioşi.

E drept că poporul român îşi cinsteşte cum se cuvine eroii, dar ne întrebăm retoric: oare până când suntem, ca naţie, sortiţi jertfei? Temeiul întrebării îl constituie tot mai numeroasele cataclisme naturale ce se manifestă în ultimii ani şi cărora românii trebuie să le facă faţă, bineînţeles tot cu preţul jertfei despre care e vorba în acest material. Imagini apocaliptice prezentate seară de seară de posturile de televiziune( inundaţii fără precedent, alunecări de teren, şosele blocate de stânci, furtuni din senin cu efecte dezastruoase, zeci de mii de oameni refugiindu-se şi trăind de azi pe mâine mai rău ca-n vremea războiului) fac să se nască firesc întrebarea: care este sensul existenţei noastre? Ne bucurăm cumva de o „atenţie" specială din partea Forţei Divine, confirmându-se profeţiile lui Sadhu Sundar Sing, ori o forţă terestră a pus ochii pe noi şi ne „ajută" să ne călim într-o jertfă continuă, „beneficiind" din plin de efectele războiului geofizic? Dacă întreaga planetă ar fi afectată de fenomene similare celor de la noi, nu ne-am pune semne de întrebare, dar faptul că în ultima perioadă meteorologii nu prea mai ghicesc evoluţia vremii, ca şi faptul că în unele regiuni ale continentului european nu se întîmplă absolut nimic, pe când la noi viaţa a devenit un calvar, ar trebui să dea de gândit oamenilor de ştiinţă, dar şi celor îndrituiţi prin lege cu gestionarea unor astfel de fenomene, pentru a găsi explicaţii ştiinţifice şi mai ales soluţii în scopul curmării suferinţelor semenilor noştri (azi unii, mâine alţii, şi tot aşa, dar pâna când?).

Autor: General mr. (r), conf. univ. dr. Ilie Gorjan

Sursa: http://www.art-emis.ro/analize/422-viata-ca-o-jertfa.html

Copilul, fiinta noua si neprihanita

Copilul

Odata, intr-un sat de munte, la vremea cand urzeste intunericul, stateam de vorba cu un copil cu ochii de mirare. Pe deasupra capetelor noastre, o pasare a batut din aripi de cateva ori si s-a pierdut in padure.

Dupa un moment de liniste a urmat intrebarea senina a copilului: De ce zboara pasarea? Alta data, privind argintul viu al unei ape ce curgea boltit peste pietrele rotunde ale vaii, ca prins de o minune, a intrebat: De ce curge apa?

Ce minune sta in aceasta faptura mica? Cum de l-a chemat masura lui catre gandurile nelinistitoare? Ce tainica legatura il poarta pe culmile vietii? Copilul este mai aproape decat noi de firea lucrurilor, mai aproape de Dumnezeu.

Zilele omului varstnic se scurg intr-o forma banala. Feluritele chipuri ale lumii acesteia si sensul adanc al lucrurilor ii scapa. Omul traieste totul in fuga. El nu prinde frumusetea si nici lumina adevarului; cele mai alese rosturi si semne ii scapa. Ii scapa nu pentru ca el ar fi in pacat, ar fi sortit de la inceput sa nu vada, ci pentru ca felul in care isi traieste viata aci ii inchide portile intelesului. Cu fiecare zi ce trece, omul se indeparteaza de plaiurile bucuriei si ale intelepciunii.

Trufia si dragostea pentru cele trecatoare il fac sa coboare cele mai de jos trepte ale conditiei umane.

Traind, lumea inconjuratoare isi pierde taina. Sau, mai precis, odata cu anii, omul isi pierde un simt foarte delicat, dar patrunzator, care il pune in stapanirea substantelor ultime ale existentei; omul in varsta pierde de cele mai multe ori simtul adancimilor; samburele dumnezeiesc moare in el.

Dimpotriva, copilul, fiinta noua si neprihanita, necumparata de ispitele aparentelor inselatoare, culege pretutindeni urmele minunilor. Cand un copil deschide pentru prima oara ochii, intreg universul cu tainele joaca in apele luminate ale ochilor sai.

De aceea Iisus iubea atat de mult copiii, de aceea i-a aratat ca pe un simbol al crestinismului, lume noua care punea pret pe nevinovatie si naivitate ingereasca, pe fragezime si sete de inteles. "De nu va faceti la fel cu pruncii, nici ca veti intra in imparatia cerurilor".

Copilul este o faptura biblica originara. Copilul este o faptura a vietii neintinate, este o floare deschisa luminii, este un indemn la simplitate si frumusete. In el vorbeste frantura de cer data omului odata cu inceputul.

Copilul este un mare dar al vietii noastre aci: aduce cu el inocenta, dragalasenia si bunatatea. Copilul indulceste viata noastra atat de amara; faptura sa mica, cu aripi la suflet, ne da multe invataminte. Un scriitor a spus: "Zambetul copilului este pentru mama ca o rugaciune pentru Dumnezeu". In preajma copilului staruie mereu o atmosfera de lumina si frumusete.

Cand intrebarile bat la portile gandului tau impovarat si cer dezlegare, cand umbrele amintirilor aluneca pe peretii sufletului si cer o raza de soare, atunci stai de vorba cu copiii. Aplecat asupra adancurilor, umbli ca strabatut de fiorii unei zari virgine. Prietenii te cred nebun si lumea te arata cu degetul, in ratacirea ta prin pajistile unei lumi de dumnezeiesc tumult, in setea ta de inteles si vraja, te intalnesti doar cu copiii.

Cuvantul tau suna sec pentru cei varstnici, dar intoarce ca pe o frunza spre soare sufletele copiilor cu ochi de mirare.

Ernest Bernea

Sursa: http://www.crestinortodox.ro/editoriale/copilul-fiinta-noua-neprihanita-119524.html

UNDE ESTI ,COPILARIE?