Sunday, February 6, 2011

Neamul românesc pe calea Adevărului. De ce suntem în criză?

Acest articol vă propune ca subiect dezbaterea cauzelor fenomenului actual de criză, a ceea ce ne-a determinat de fapt să înregistrăm o tot mai accentuată depreciere a calităţii vieţii noastre zilnice, atât a bunăstării noastre materiale, dar mai ales faptul că ne îndepărtăm pe zi ce trece de o demnă ţinută morală. Propun să limităm cadrul discuţiei la câteva întrebări:
În ce şanse de continuitate şi integritate mai putem spera, ca neam, în actualul context de criză? Lipsa noastră de iniţiativă nu ne va costa oare foarte scump, într-un viitor apropiat?
Care ar fi obligaţiile noastre imediate prin care ne vom putea salva? Aici răspund: Cu siguranţă, varianta în care vom bate pasul pe loc, ca până acum, ne va fi fatală, iar consecinţele, incalculabile!
În ce măsură posibilitatea de a acţiona conştient şi organizat ar putea schimba soarta lucrurilor, într-una pozitivă?

Cauze spirituale
Să începem cu analiza cauzelor spirituale, considerându-le prioritare pentru echilibrul nostru faţă de cele de ordin material.
Propun ca un prim obiectiv: Redobândirea demnităţii prin ridicarea din starea de umilinţă. Cum şi în ce mod? Spunând numai adevărul şi căutând rezolvarea pozitivă a problemelor.

Precizarea câtorva evidenţe negative
După cum se tot adună norii peste capetele noastre, cu siguranţă suntem acea generaţie care trebuie să răspundă şi să plătească pentru toate greşelile din trecut. Aşa cum se poate lesne observa, ne rostogolim cu repeziciune pe o pantă al cărei final va fi cumplit, atunci când vom ajunge să fim conduşi exclusiv de către străini, care vin cu o altă voinţă, străină de interesul naţional. Un alt adevăr dureros este că ne-am obişnuit să fim o generaţie de cârtiţe, definită printr-o pasivitate generală faţă de ceea ce ar trebui să provoace în mod normal o reacţie sănătoasă la gravele problemele ale societăţii. Caracteristica actuală este din păcate că fiecare preferă să stea cât mai retras şi să privească discret, ca să nu deranjeze pe nimeni! Faptul că suntem născuţi aici înseamnă că, prin voia lui Dumnezeu, nouă ne-a fost încredinţat spre păstrare întregul patrimoniu genetic, primit şi plătit cu atâtea jertfe menţionate în toate filele istoriei, ceea ce presupune şi din partea noastră o totală angajare pentru conservarea tuturor valorilor naţionale.
O continuitate a neamului, în înţelesul de păstrare a sa în actuala configuraţie, a devenit de neconceput fără o implicare activă, fără a lupta pe toate planurile unde s-a pierdut teren până acum. Dacă ne dorim vremuri mai bune, dacă vrem să ieşim în faţa istoriei cu faţa curată trebuie să ne implicăm total!
Cauza actualei catastrofe naţionale ne este deja cunoscută: Ne-am lăsat duşi de nas, iar destinele noastre le-am lăsat pe mâna seriilor consecutive de conducători, selectaţi dintre cei mai corupţi şi mai imorali, cumpăraţi în totalitate de către duşmanii acestui neam. Acestea le suportăm, prin voia lui Dumnezeu, fiindcă am lăsat treburile cetăţii absolut la voia întâmplării! Încă nu ne-am trezit, tot mai privim năuci întrebându-ne cum de a fost posibil. Până acum am trăit oare ca nişte oameni responsabili sau doar am vegetat cu toţii într-un mod iresponsabil? Am amorţit cu toţii în această stare de frică, de panică, de inacţiune! Adevărata cauză este de fapt lipsa noastră de credinţă, cea care ne-a dus în acest moment fatal în care, dacă nu vom cădea de acord că trebuie să luptăm conştienţi întâi cu patimile din noi, ca mai apoi, biruindu-le, să putem lupta mai departe şi cu cele din ceilalţi, vom pieri ca neam şi vom fi responsabili de tot dezastrul ce ne va atârna de gât ca o piatră de mormânt!
Fraţilor, pierdem un timp preţios, pe care istoria nu ne va ierta că l-am irosit, alegând varianta unei aşteptări lungi de douăzeci de ani.

Contextul general şi cauzele personale
De unde pornesc cauzele reale şi de la cine? La noi e, de fapt, marea problemă! Fiindcă noi suntem cei răi, cei plini de patimi! Aceasta este adevărata cauză pentru care suntem prinşi şi imobilizaţi în capcană, ne-au adus aici consimţământul nostru, starea noastră de indiferenţă! Şi numai prin mila lui Dumnezeu mai putem ieşi de aici. Să îndrăznim întâi şi să I-o cerem! Am devenit prea sleiţi în această practică a păcatului, motiv pentru care nici nu mai avem vigoarea şi discernământul necesare ca să ne apăram interesele aşa cum au făcut-o înaintaşii noştri.
Întreb: De ce nu mai au putere creştinii? Şi răspund: Pentru că, prin consimţământul pe care ni l-am dat prin modul de viaţă pasiv, am început să ne afundăm tot mai mult în mlaştina păcatelor! Lui Hristos ştim că I s-a dat toată puterea în Cer şi pe Pământ! Să căutăm şi să vedem dacă mai găsim printre noi pe cineva vrednic să primească încrederea divină.
Unul din scopurile principale ale duşmanilor este acela de a ne face să rămânem cât mai zăpăciţi şi mai dezbinaţi în faţa bombardamentelor mediatice. Suntem sub incidenţa formulei de conducere demonice: divide et impera, prin care se creează o stare de vid de voinţă, din care rezultă panica şi deznădejdea maselor de indivizi.

Redobândirea echilibrului prin ortodoxie
Prin însuşi faptul că ne-am născut ortodocşi, consider că suntem datori să aprofundăm ortodoxia la intensitatea pe care ea ne-o cere imperativ, ca nişte adevăraţi trăitori. Dacă nu ne vom strădui să devenim suficient de curaţi sufleteşte, nici nu vom reuşi să dobândim pogorârea acelui Duh necesar unităţii „carele pe toate le plineşte“. Aceasta este de fapt miezul acestui mesaj!
Singura soluţie este aceea de a porni împreună să aducem la îndeplinire poruncile evanghelice! Duşmanii creştinismului, ai civilizaţiei şi ai omenirii vor să slăbească aceste resorturi sufleteşti, propunând sau impunând cu totul alte practici, cât mai îndepărtate de cele creştine, fapt ce provoacă acest dezechilibru aducător de agonie.

Cine şi cum ar trebui responsabilizat
Toţi cei care mai dispun de inimă bună şi de puterea credinţei, cei care se simt responsabili în faţa acestor stări de fapt – şi ne referim la: studenţi, elevi, corpul profesoral, intelectuali, savanţi cu rădăcini de suflet curat româneşti – au obligaţia de a se implica neîntârziat, de a pune umărul pentru a găsi nu numai o rezolvare, dar şi o recuperare a ceea ce e mai bun. Fiecare ar trebui să caute soluţii, după puterea şi după talentul său. Cine altcineva să o facă dacă nu noi, cei care suntem confruntaţi cu aceste probleme?
Unul singur nu le poate face pe toate, însă fiecare dintre noi ar putea face câte ceva în acest sens!

Victimele propriei ignoranţe
Am fost hrăniţi cu tot felul de minciuni prin care s-a dorit să fim ţinuţi departe de adevăr, spunându-ni-se: „Să nu îndrăzniţi să vă daţi cumva cu părerea, statul ştie ce are de făcut, nu vă mai vârâţi nasul unde nu vă fierbe oala!“. Permanent ne-au fost servite îndemnuri la pasivitate. Şi am rămas ca o turmă de oi fără stăpân, dar şi fără câini de pază credincioşi.
Se spune că fiecare baltă are ţânţarii pe care şi-i merită. Ei bine, dintre noi au răsărit acei ţânţari, acele buruieni politice pe care le merităm. Adevăraţi campioni ai fraudei şi ai minciunii, ei au crescut şi au înflorit financiar în mod firesc, pe fondul lipsei noastre de preocupare pentru treburile statului, de fapt, în umbra neglijenţei noastre! Rezolvarea nu ne poate veni în nici un caz dintr-o sursă exterioară fiindcă, bineînţeles, nu ne-o va da nimeni, niciodată! Rezolvarea nu poate veni decât dintr-o iniţiativă comună internă, pornind la corectarea actualelor defecţiuni.

Priorităţi imediate
Se impune restabilirea adevărului din domeniul istoric, prin precizarea tuturor jertfelor creştine care ne definesc ca neam, deoarece tot ce s-a scris până acum în mod oficial a fost de fapt o propagandă care a modificat şi a schimonosit mintea şi sufletul românilor cu tot soiul de minciuni.
Se impun reparaţii urgente în domeniul spiritual prin îndrumarea tinerilor către adevăratele izvoare spirituale, o formare în duhul tradiţiei şi al obiceiurilor curat româneşti.
Se impune demararea unor ample proiecte economice în vederea recuperării tuturor redutelor pierdute datorită trădării guvernelor care s-au succedat la putere în ultimii 20 de ani, care au risipit şi risipesc patrimoniul naţional.
Sigur că putem deveni mai buni, începând însă fiecare această luptă întâi cu sine însuşi, spre dobândirea echilibrului personal, şi mai apoi continuând-o şi cu ceilalţi.
Aceşti primi paşi duhovniceşti de la care se aşteaptă rezultate şi schimbări nu sunt deloc uşor de făcut, dar nici imposibil! Am convingerea că, printr-o implicare responsabilă, aceasta baltă care a devenit societatea românească poate fi transformată în scurt timp, prin multă muncă sârguincioasă, într-o grădină curată şi îngrijită. Da! Dar pentru asta trebuie să ne implicăm! Să punem cu toţii umărul – şi eu, şi tu, şi el, cu toţii. Nu cred că aşa ceva este utopic. Fructele faptelor bune nu vor întârzia să apară! Depinde doar de măsura în care veţi găsi de cuviinţă că merită să răspundeţi acestui apel.
Se poate începe prin a consimţi cu toţii să fim solidari, să ajungem la un „moment al prieteniei“, să vrem să ne cunoaştem foarte bine aproapele dar şi să fim cunoscuţi de către ceilalţi. Cu siguranţă că aşa, încet, încet, vom reuşi să rezolvăm, pe rând, fiecare problemă cu care ne vom confrunta. În scurt timp vom dobândi şi energia necesară pentru a crea o atmosferă pe care, rugându-L pe Dumnezeu, să o putem încălzi până la incandescenţă. Un fierbător introdus într-un vas îngheţat are toate şansele să-l dezgheţe şi chiar să-l încălzească. Lui Hristos I s-a dat toată puterea în cer şi pe pământ. Să i-o cerem şi noi şi să fim vrednici.

Care ar putea fi rezultatul acestor demersuri?
Ar fi ca o matriţă din care va ieşi o nouă viaţă, atât personală, cât şi de grup. O viaţă nouă, în care omul intră împovărat de greutăţile pe care le întâmpină şi le înfruntă individual şi devine, prin trăire virtuoasă, un om care simte şi se bazează pe ajutorul primit din partea celorlalţi. Aşa se creează un ansamblu de forţe din care pot să apară şi eroul şi viteazul şi, de ce nu?, şi martirul. O şcoală în care spiritul naţional curat să poată încolţi şi înmuguri armonios, sub atenta supraveghere a celor mai vrednici şi mai curajoşi fii ai neamului. Astfel se poate crea acel lanţ care va înlocui chingile slăbite care au permis să intre toate obiceiurile cele rele care au murdărit societatea, un lanţ a cărui fermitate nu va mai permite decât ceea ce este convenit de către grup. Va fi o bătălie de rezistenţă, de menţinere pe poziţii şi, în final, de supremaţie.

Coborând pe firul istoric al neamului
În pofida exemplelor luminoase din măreaţa noastră istorie şi a tuturor vârfurilor culturii româneşti, nu s-a reuşit încă să se creeze o şcoală a conservării interesului naţional. O şcoală a elitelor neamului, care să pregătească temeinic fiecare contingent prin permanente verificări şi încercări în toată vastitatea situaţiilor şi care să aibă pregătirea şi puterea de a preveni şi de a interveni constructiv în momentele de criză. Sunt încredinţat că nu se doreşte apariţia unei astfel de şcoli, care ar putea reprezenta un adevărat zid de apărare a cetăţii. Nu putem spune că ea nu a existat. Fiecare generaţie luminoasă din istoria acestui neam a avut drept ţel formarea unui model de român slujitor al naţiei. Pe cei care nu cunosc decât istoria cea falsificată să-i lămurim, arătându-le cărţile purtătoare de istorie românească adevărată, să le povestim cum au stat, de fapt, lucrurile.

Modelul creştin – piatra de temelie şi modelul salvator
Piatra de temelie a misiunii propuse este modelul pe care l-au urmat şi s-au străduit să-l desăvârşească toţi înaintaşii noştri: modelul creştin. Da, dar pentru a putea fi verigi de legătură vrednice de această misiune, trebuie să avem o anumită conduită faţă de semeni şi faţă de Dumnezeu! Lucrurile nu s-au mişcat până acum în această direcţie fiindcă nu a existat o ofertă clară. Datorită vastităţii subiectului, ar fi de dorit ca pe viitor să existe o foaie care să ţină locul unui ghid practic de îndrumare a tinerilor pe o cale creştin-naţională a virtuţilor.

De ce modelul creştin?
Deoarece este singurul model de esenţă divină, care ne arată că viaţa omenească nu-şi are ultimul cuvânt şi ultimul act de trăire aici, pe pământ, ci undeva mai sus, în Înviere. Pentru a ajunge la această stare de conştiinţă trebuie exerciţiu, trebuie implicare, trebuie dialog permanent cu Creatorul. Iar aceasta presupune rugăciune, rugăciune fierbinte! Numai prin intermediul rugăciunii vom putea trimite demonii, care ne tot asaltează, înapoi în iad, unde le e de fapt locul. Dumnezeu are nevoie de răspunsul nostru acum, la tinereţe, iar nu la neputinţele bătrâneţii. De aceea eu mă voi învoi cu fratele meu de luptă în virtuţi şi vom dobândi împreună acele puteri divine binecuvântate şi promise celor ce se angajează împreună pe un asemenea drum şi prin tăria acordului vom putea face faţă încercărilor şi ne vom ţine departe de ispitele venite din tabăra vrăjmaşului şi a vrăjmaşilor.

De unde ne vine ajutorul?
Tot acum vom primi şi ajutorul pe care îl cerem cu stăruinţă, cu inimă înfrântă şi smerită. Să nu îl credem pe diavolul care ne insuflă teama şi deznădejdea că nu vom reuşi: Asta ar fi consecinţa lipsei noastre de credinţă. Când Mântuitorul Hristos l-a chemat pe Petru să vină la El, călcând pe valurile mării în mijlocul furtunii, acesta a dat curs chemării şi a mers; apoi, când s-au ridicat valurile ispitelor, s-a îndoit, a început să se scufunde şi a strigat după ajutor. Mântuitorul l-a mustrat atunci şi l-a întrebat: „Pentru ce te-ai îndoit, puţin credinciosule?“ La fel ne-am scufundat şi noi în valurile ispitelor vieţii şi ne-am îndoit de posibilitatea izbânzii. Dar Dumnezeu ne iartă dacă ne mărturisim greşelile. Prin urmare, să avem curajul mărturisirii, mai întâi a greşelilor.
De deprimare suferă toţi cei care nu au credinţă şi nădejde în promisiunile lui Dumnezeu. Secretul succesului şi al echilibrului spiritual stă în credinţa şi în nădejdea răsplăţii lui Dumnezeu. Aşa cum sărăcia materială vine din nemuncă, tot aşa deznădejdea vine din lipsa dialogului cu Dumnezeu. Celui ce nu vorbeşte cu Dumnezeu diavolul îi dă repede de lucru. Îi face abonament la deznădejde.
Hristos este dovada şi prototipul jertfei omului smerit spre Învierea cea dumnezeiască. Avem promisă şi există o altă lume, mult mai bună. Sfinţii, care au trăit jertfind aici pe pământ, s-au bucurat de promisiunea Învierii. Rămâne să vorbească faptele şi vrednicia noastră!
(Apărut în revista „Atitudini“ nr. 14)

Autor: Dan Radovici

Iorga adresându-se românilor (anii '30)

Strugurele de aur (2010) - Cristian Pomohaci - recital

Thursday, February 3, 2011

Leon Dănăilă - Un suflet curat şi un român minunat! Ascultaţi cuvintele înţelepte rostite de acest spirit înalt

Emisiune cu Acad. Prof. dr. Leon Dănăilă

Leon Dănăilă - Sculptorul de creiere


Unul dintre marile genii ale acestui secol este un român. Un doctor care, de 50 de ani, operează pe creier şi salvează vieţile şi minţile pacienţilor săi. E celebru în lume, dar aproape necunoscut în România. Leon Dănăilă şi-a dedicat toată viaţa meseriei, spitalului, bolnavilor. Astăzi, Clinica de neurochirurgie din Bucureşti există datorită lui. Iar răsplata este un salariu pentru care statul român a mai găsit nişte mărunţiş, pe fundul sacului. O poveste despre demnitate, pasiune şi modestie.

Leon Danaila -- Recordman mondial in neurochirurgia vasculara. A inceput sa repare la creierii oamenilor cand, practic, nu exista neurochirurgie in acceptiunea moderna a cuvantului.Deține 18 brevete de inventator și 10 de inovaor. Este autor a 39 cărți de specialitate
Leon Dănăilă s-a născut la data de 1 iulie 1933, în orașul Darabani (jud. Botoșani). Absolvent al Facultății de Medicină din Iași (1958) și al Facultății de Filozofie-Psihologie din București a ocupat prin concurs în anul 1991 postul de profesor neurochirurg la clinica II Neurochirurgie al Universității de Medicină și Farmacie "Carol Davila" din București, iar în anul 1992 cel de profesor de psihoneurologie la Facultatea de Psihologie a Universității "Titu Maiorescu" din București.
Este membru corespondent al Academiei Române din 24 octombrie 1997 și membru titular al acesteia din 20 decembrie 2004; membru titular al Academiei de Științe Medicale (1993); membru al New York Academy of Sciences (1995) și London Diplomatic Academy (2000).

De asemenea, este membru a următoarelor societăți științifice internaționale:

L'Union Médicale Balkanique (1986),
European Association of Neurosurgical Sciances (1987),
International Society of Psychoneuroendocrinology (1991),
International Psychogeriatric Association (1991),
Societe Francaise de Pharmacologie Clinique et Therapeutique (1991),
Biomedical Optics Society (1992),
International Society for Optical Engineering (SPIE) (1992),
Balkan Society of Angiology and Vascular Surgery (1994),
World Federation of Neurosurgical Societies (1992),
Société de Neurochirurgie de Langue Française (1996),
American Heart Association (1999);
European Association of Medical Laser (1998);
International Stroke Society (Japan) (1999),
American Association for the Advancement of Science (2003),
European Society for Stereotactic and Functional Neurosurgery (2003),
Congress of Neurological Surgeons (2004),
Membru de onoare activ al Asociației Naționale împotriva Corupției, Abuzurilor și Drepturile Omului (2006)
International Neuropsychologicaly Society (2008)
American Chemical Society (2008).
Este evidențiat în munca sanitară cu ordinul 117/ 1980; deține patru premii ale [[Academiei Române[[pentru cărțile Tratamentul tumorilor cerebrale -- 1995, Apoptoza -- 2001, și "Atlas of Surgical Pathology of the Brain"- 2002, Lasers in Neurosurgery -- 2003. I s-a conferit premiul Internațional Romeo del Vivo -- 1996 de către Departamentul de Neurochirurgie din Calabria Italia, I-a fost acordată diploma de către Editura Militară -- 1976, Medalia Societatea Ateneul Român -- 1990 și Medalia Caritas Catholica Vlaanderen -- Belgia 1995. La 1 decembrie 2000, prin decret perzidențial, i-a fost conferit gradul de Ofițer al Ordinului național al Serviciului Credincios. I s-a decernat Premiul Academiei de Științe Medicale pentru activitatea de Cercetare-Inovare din domeniul medicinei (8 decembrie 2000). I-a fost conferită Diploma de Onoare a Universității Titu Maiorescu din București (18 decembrie 2000) și Diplomă de Excelență Academică a UMF "Carol Davila" din București (decembrie 2004), Premiul TopMedici (31 Ianuarie 2008).

De asemenea, a primit titlul de Cetățean de Onoare al orașului Darabani (21 mai 1999); Cetățean de Onoare al orașului Dorohoi (18 septembrie 1999); Absolvent de Onoare al Liceului Teoretic "Gr. Ghica V.V." din Dorohoi (18 septembrie 1999), ABI World Laureate 1999. În 2003, World Nations Congres ABI din USA i-a acordat titlul de senator.

În 2001 a obținut Noble Prize acordat de "United Cultural Convention" iar în 2002 titlul de Cavaler acordat de "Academie Europeenne d`Informatisation.

În 2009 a obținut Trofeul de Excelență la Gala 10 pentru România.

Reportaj TVR-Înmormântarea ÎPS Bartolomeu Anania

dragii mei...

Dragii mei, de-a lungul vieţii mele am avut o singură rugăciune. Viaţa mea a fost, cel puţin în primele trei sferturi, foarte zbuciumată şi nu o dată, nu de două ori, nu de trei ori, m-am simţit în imediata vecinătate a morţii, datorită suferinţelor şi primejdiilor prin care am trecut.Nu am chemat niciodată moartea, dar nici nu m-am temut de ea. Am avut o singură rugăciune către Dumnezeu: „Doamne, dacă Tu crezi că mai poţi face ceva cu mine şi dacă Tu crezi că eu mai sunt de trebuinţă pentru Biserica mea, pentru neamul meu şi pentru semenii mei, atunci Tu ai să mă salvezi, ai să mă laşi în viaţă şi nu mă vei lăsa să fiu ucis, nici de foame, nici de sete, nici de frig, nici de schingiuiri, nici de gloanţele oamenilor şi nici de dinţii lupilor. Dacă vei socoti că n-o să mai fiu bun de nimic şi nu-Ţi mai trebuiesc Ţie, o să mă chemi la Tine şi voi vedea ce vei face cu mine. Dar dacă Tu socoteşti că voi mai fi de folos, mă vei lăsa în viaţă, pentru că eu ştiu că religia creştină este eminamente pragmatică”.

Pomul se cunoaşte după roade şi omul după fapte. Nu este un merit să trăieşti mult, cel mult dacă ai ambiţia să te înscrii cumva în seria recordurilor. Important este să trăieşti cu folos, iar pentru aceasta trebuie să ai şi o educaţie de la părinţi, pe care eu am avut-o. De aceea, în ziua mea de naştere, mă rog întâi cu rugăciunea intimă de dimineaţă pentru părinţii mei care mi-au dat viaţă, dar nu numai viaţă, că aceasta încă n-ar fi mare lucru, dar pentru că mi-au dat o educaţie. De la tatăl meu, care era un om plin de înţelepciune, am învăţat ca niciodată să nu iau nimic în tragic, iar de la mama mea, care era un tezaur de folclor, am învăţat credinţa în Dumnezeu, teama şi iubirea faţă de El, respectul faţă de propria mea demnitate, munca şi respectul faţă de demnitatea altora. Mama mea ne spunea nouă, copiilor, cu precădere un proverb pe care-l moştenise şi ea de la înaintaşii ei: Decât să întind în unt şi să mă uit în pământ, mai bine să întind în sare şi să mă uit la soare. Dacă m-ar întreba cineva „Ce-ai învăţat de la mama dumitale?”,i-aş răspunde: Asta am învăţat: să mă uit la soare. Şi dacă Dumnezeu va hărăzi această lumină şi dincolo de mormânt, voi fi întradevăr fericit”.

Wednesday, February 2, 2011

Laurian Stănchescu - Învinşi de propria ţară!


Oameni buni, România nu mai poate fi salvată decât de cei care ştiu să o viseze. Îndrăgostiţi-vă de ţara voastră, oameni buni, şi visaţi la ea ca la o dragoste mare. Visaţi, oameni buni! Visaţi la ţara voastră cu toate gândurile!...

Autor: Laurian Stănchescu

Eroii neştiuţi de lângă noi



Regimurile comuniste instaurate în ţările din sfera de influenţă sovietică au secerat vieţile a sute de mii de eroi din rândul celor ce au luptat pentru dreptul la libertatea de conştiinţă şi exprimarea neîngrădită a credinţei.
Dacă odată cu eliberarea de sub regimurile dictatoriale şi atee, unele dintre bisericile ortodoxe surori au oferit martirilor săi din perioada comunistă graţia de a intra în galeria sfinţilor, la 20 de ani de la evenimentele din decembrie 1989, jertfa românilor continuă să fie puţin cunoscută, chiar şi la nivelul opiniei publice.
Emisiunea aduce în atenţia telespectatorului român cazul unui mărturisitor, dintre cei mulţi şi puţin cunoscuţi, profesorul Gabriel Constantinescu, fost ofiţer de front.
Invitaţi: Răzvan Codrescu, scriitor, părintele Constantin Necula, Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu, prof. Radu Mărculescu, supravieţuitor al gulagului.

Primul volum despre minunile sfintilor inchisorilor si despre cinstirea lor

Editura Lucman va lansa, în ianuarie 2011, volumul „Mărturisitorii – Minuni. Mărturii. Repere.”, îngrijit de Ciprian Voicilă. Lucrarea, apărută cu binecuvântarea ÎPS. Justinian Chira, are trei părţi – prima cu minuni făcute de sfintele moaşte de la Aiud sau de părintele Ilie Lăcătuşu, a doua cu interviuri cu foşti deţinuţi care L-au mărturisit pe Hristos în temniţele comuniste, iar a treia cu diferite materiale despre cinstirea noilor mucenici.

Cartea, care în librării va ajunge abia la sfârşitul acestui an, se poate comanda pe adresa comenzi@lucman.ro (preţ 15 Lei).

Sursa: http://www.sfintii-inchisorilor.ro/2010/12/16/primul-volum-despre-minunile-sfintilor-inchisorilor/

Mari mărturisitori din temniţele comuniste

Sf. Valeriu Gafencu- POEZII

AXION LA INTAMPINAREA DOMNULUI

Despre recunoştinţă -ÎPS Bartolomeu Anania (2006)

DESPRE MANAGEMENTUL CRIZELOR. Cum se falimentează o ţară, cine o face şi de ce

Atunci când un mare imperiu, sau alt mare actor de pe piaţa politică, cum este FMI, decide să aducă o ţară în faliment, acest lucru se poate face cu uşurinţă, prin diferite mijloace: consumul de timp, risipirea banilor pe scopuri iluzorii şi izgonirea sau anihilarea specialiştilor. Acest din urmă instrument se poate executa prin politici salariale ce îndeamnă pe specialişti să emigreze în alte ţări, prin pensionarea la vârste nu foarte mari şi interzicerea lucrului part time. Şi, desigur, prin ignorarea societăţii civile în deciziile ce necesită specialişti şi politizarea sectoarelor administrative.

Concluziile sunt extraordinare: poţi face ce vrei cu o ţară, dacă poţi controla dinamica specialiştilor. Este uşor să elimini specialiştii atunci când ai nespecialişti în guvern şi administraţie. Nespecialiştii se tem că vin cei ce se pricep şi le iau locul. Dacă prin Constituţie nu impui niciun fel de clauză de selectare a decidenţilor politici pe criterii profesionale (competenţă, responsabilitate, calitate, implicare), atunci vei avea un sector politic manipulabil şi uşor de corupt, incapabil să răspundă sarcinilor de serviciu. Aceasta conduce automat la decizii eronate.

Prin alungarea creierelor şi neimplementarea unui program naţional de rechemare a acestora, sau prin ignorarea celor ce au soluţii obţinute din experienţa proprie sau din studii aprofundate, se vede clar că decizia politică nu se ia în ţara respectivă, ci undeva în afară, în marile imperii sau în marile finanţe internaţionale. Manipulând piaţa de specialişti, se poate cu uşurinţă juca orice joc, în orice ţară. Spre exemplu, tăind la buget salariile medicilor şi îndemnându-i să plece din ţară, se poate vedea cine profită (ţările ce strigă după medici). În traducere liberă, aceste ţări au gândit deja o politică de depopulare a ţării manipulate, pentru face loc altor cetăţeni, din alte părţi. Căci este evident că, fără medici, cel puţin populaţia săracă va fi în pericol de extincţie rapidă. Un astfel de genocid planificat însă, nu se face fără a avea binecuvântarea conducătorilor politici care, probabil, au fost bine unşi pentru a accepta o astfel de alternativă.
Dacă mor pensionarii de foame, automat dispare şi una dintre categoriile de specialişti cu potenţial de a întări ţara şi de a o face puternică în faţa crizelor. Dacă cei rămaşi pleacă spre alte zări, rezultatul este similar, iar dacă criza descurajează reîntoarecerea în ţară a specialiştilor din diaspora, este şi mai bine pentru manipulatorul politic din afară.

Poate fi însă greu pentru cei ce au fost plătiţi să impună aceste decizii, căci sunt între ciocan şi nicovală: ori îi împuşcă stăpânii din afară, ori îi omoară cu pietre poporul ajuns la disperare. Aşa că, pentru a scăpa cu viaţă, au doar câteva opţiuni: să decidă măsurile nepopulare care-i alungă sau îi anihilează pe specialişti (prin mesaje gen “sacrificii pentru binele ţării”), să creeze perdele de fum în care apar pseudo-programe ce irosesc fonduri fără a crea valoare adăugată, dar care mimează nevoia de specialişti şi preţuirea acestora (de exemplu, bani truncaţi pe apa sâmbetei în programe de inovare ce nu generează decat hârtii, fără nimic palpabil pe piaţă).
Măsurile cu pricina pot funcţiona numai în condiţiile în care poporul nu judecă. Pentru a-l face să nu judece este necesar să i se abată atenţia de la problemele reale, spre probleme fără substanţă directă, cu ajutorul presei. De exemplu, atunci când presa dezvăluie numai scandaluri, crime, violuri, accidente, filme porno sau cu violenţă extremă, mintea oamenilor - este demonstrat - se va garnisi cu gunoaie mediatice care le vor ocupa conştiinţa, în niciun caz cu probeleme macro, cum sunt cele legate de lipsa specialiştilor.

Există însă un moment când apare saturaţia. În acel moment, oamenii îşi recuperează sensibilitatea şi bunul simţ şi încep să respingă surogatele furnizate de media. Acesta este semnalul că manipularea un mai merge, căci populaţia, umanizată de prea multă intoxicare, începe să vadă lucrurile mai bine. Este momentul în care oamenii iau decizii de schimbare a atitudinii, îşi unesc forţele, se organizează, caută alternative pozitive şi selectează lideri.
Atunci imperiile, care vor să-şi păstreze fiefurile, deseori, din reflex, pun de-un război sau de-o catastrofă ecologică majoră…
Aşa încep războiale moderne: prin manipulare externă şi prin corupţie politică.

Ce se întâmplă, însă, când imperiile vor să facă economii, în loc să cheltuiască sume importante de bani pentru coruperea decidenţilor? Este şi mai simplu. O primă soluţie ar fi aceea de a pune un prim ministru tâmpit în funcţie, cumpărându-l pe preşedintele ţării. În acest caz, primul ministru se va înconjura de miniştri ce nu-l întrec în competenţă, căci se va simţi ameninţat de competenţa altora, iar la randul lor miniştrii vor face acelasi lucru cu stafful inferior. Efectul de avalanşă va slăbi astfel întreaga administraţie.
A doua soluţie este aceea de a îndoctrina sectorul politic astfel încât să nu mai aibă opinii proprii (cheltuielile de îndoctrinare sunt nesemnificative), iar a treia este să le dea politicienilor o listă de probleme mici, dar multe, care să le ocupe tot timpul şi cărora oricum nu le pot face faţă, din motiv de incompetenţă. În felul acesta ei neglijează problemele mari, ce nu se mai văd sub noianul problemelor mici (cheltuieli pentru această strategie sunt şi mai mici, dar este nevoie de câţiva oameni bine pregătiţi si de acţiuni bine coordonate din exterior).

Cea mai bună soluţie este însă mixtura celor trei soluţii prezentate anterior. În acest caz, riscul ca cineva să descifreze strategia, intenţionalitatea sau dinamica acestor strategii conjugate devine minor, mai ales dacă “gardienii” sunt oameni pregătiţi să răspundă doar la situaţii de urgenţă şi nu au antrenamentul de a gândi la lucrurile importanate. Astfel, prostia, incompetenţa, corupţia, superficialitatea, slaba rezistenţă la stres, sau lipsa de pregătire a decidenţilor, fiecare în parte sau toate la un loc, fac ca ţara, controlată din exterior, să intre în haos şi în colaps, fără a avea asigurate mecanismele de auto-reglaj ce ar permite redresarea în faţa acestui tip de agresiuni externe subtile. Aceste consecinţe se amplifică în perioadele de criză.

Mecanismele de redresare (anihilate de ţările ce doresc să controleze ţara expusă pericolului) sunt următoarele:


1. O Constituţie care să ceară inteligenţă înaltă, sănătate mentală, sănătate morala şi capacitate profesională la selecţia decidenţilor (antivirus contra prostiei, coruptibilităţii, lipsei de rezistenţă la stres); de asemenea, selecţia decidenţilor trebuie să se facă în funcţie de nivelul lor de competenţă, calitatea rezultatelor anterioare obţinute, responsabilitatea dovedită în îndeplinirea sarcinilor profesionale şi implicarea socială (calităţi destinate eliminării incompetenţei la vârf, lipsei de pregătire, sau superficialităţii în decizii). Acolo unde aceste caracteristici nu se regăsesc în Constituţie, avem de-a face cu un sector politic controlat din exterior, prin diferite strategii.
2. Un sector profesional care să formeze grupul de oameni pricepuţi şi lucizi, experimentaţi şi specializaţi în domeniul lor, neinfluenţabili politic, dar utilizaţi pentru consultanţă de către sectorul politic. Acest grup poartă denumirea “policy makers”, iar inexistenţa sa este iarăşi dovada manipularii din exterior a vieţii politice interne.
3. Mecanismele de feedback care permit populaţiei să aprecieze, înaintea alegerii unui candidat, ce hram poartă acesta şi ce rezultate a obţinut, în sectorul propriu de activitate. Lipsa acestui mecanism conduce la aceleaşi concluzii.

Ca să afli cine trage sforile, este suficient să consulţi statisticile, din care poţi extrage răspunsuri la următoarele întrebări:

1. Cetăţenii cărei ţări au făcut recent cerere de cetăţenie în ţara expusă riscurilor, şi au obţinut rezultatul scontat?

2. Acei imigranţi vin cu afaceri, sau ca forţă de muncă? În cazul în care vin cu afaceri şi cu intenţia de a face “cumpărături” în ţara gazdă, iar ţara gazdă este în criză economică accentuată, concluziile sunt clare: ei se folosesc masiv de corupţia politică, pentru a cumpăra cât mai ieftin proprietăţile din ţara în care doresc să intre şi pe care vor să o controleze economic. În cel mai bun caz pot chiar să o dezvolte economic, dar la fel de uşor pot să o şi ruineze, căci slăbirea economică anterioară a lăsat ţara fără forţă de muncă.
Forţa de muncă poate emigra, slăbi fizic sau muri de sărăcie şi mizerie, iar atunci ţara invadatoare va stăpâni un teritoriu epuizat. De aceea, acceptarea altor imigranţi expune ţara gazdă riscului de a fi cumpărată, la preţ de matineu, de altă naţiune. Un alt risc este generat de posibilele conflicte interetnice în ţara vizată, provocate din exterior; ceea ce poate conduce, de asemenea, la probleme cu recuperarea investiţiilor făcute de noii cetăţeni, veniţi din alte ţări de valul corupţiei autohtone.
În acest caz, între noii invadatori şi “aspiranţi”, vor apărea lupte diplomatice, economice sau chiar un potenţial război militar, iar ţara cucerită va avea şi mai mult de suferit. De aceea, pentru a-şi proteja investiţiile făcute, noii şi viitorii cetăţeni-afacerişti încep să tragă sfori pentru ruperea ţării în bucăţi autonome. Încă este proaspătă amintirea pactului Ribentrop-Molotov ce ilustreaza acest tip de acţiuni. Dacă ţara vizată spre a fi sacrificată e protejată de apartenenţa la o uniune (Uniunea Europeană, spre exemplu), unde există tratate de neagresiune, înainte de a fi “feliată” şi împărţită între combatanţii ce au interese asupra ei, aceasta trebuie scoasă din uniune sub diferite pretexte (lipsă de performanţă economică, corupţia în Justiţie etc.)

3. Ce ţară profită de pe urma emigrării specialiştilor din anumite domenii esenţiale? Dacă este vorba de domeniul sănătăţii, atunci este un stat ce vrea ca ţara aflată sub control să fie depopulată; dacă este vorba de ingineri, este o ţară ce vrea ca ţara gazdă să fie slabă economic, pentru a o folosi doar ca piaţă de consum sau mână de lucru ieftină; dacă este vorba de alte tipuri de specialişti, se poate analiza cu uşurinţă intenţia şi scopul manipulării sau a cuceririi. Când mai multe ţări au rezultante asemănătoare în aceeaşi direcţie, este foarte puţin probabil ca rezultatele să fie întâmplătoare. Cel mai probabil este că, între conducătorii acelor ţări, s-au făcut anterior negocieri şi alianţe în care, prin sacrificarea ţării controlate, se rezolvă o problemă comună a ţărilor manipulatoare. În aceste situaţii, alianţele se fac pe bani mulţi, ştergeri de datorii sau planuri comune de dezvoltare ce sunt ulterior respectate de terţi.
Este ca la lupi: când unul dintre lupi e rănit, ceilalţi se coalizează pentru a-l sacrifica.

Toate aceste date au fost extrase din analizele făcute de-a lungul timpului, pe toate paralelele sau meridianele pământului. Dacă vi se pare ceva comun cu situaţia de la noi, este pură întâmplare.

Autor: Prof. dr. Florian Colceag

Sursa: http://www.certitudinea.ro/articole/clubul-presei-transatlantice/view/despre-managementul-crizelor-cum-se-falimenteaza-o-tara-cine-o-face-si-de-ce

Raţiunea suferinţei- ÎPS Bartolomeu Anania (2005)

Rotatia cadrelor… din departamentul de recrutare

Conceptul de job rotation nu e ceva nou in panoplia tehnicilor de training si dezvoltare. Definitia de dictionar il descrie ca fiind o modalitate de dezvoltare prin intermediul careia o persoana este alocata pe rand pe diverse joburi/functii/responsabilitati pentru a putea dobandi (prin practica) o expunere cat mai mare la toate zonele operationale ale business-ului.

Unul din aspectele esentiale ale eficientei procesului este dat, evident, de calitatea procesului de planificare si de ratiunea (logica) cu care sunt alese functiile pe care sa activeze fiecare individ in parte. Cand este insa vorba de competenta de recrutor intern, tehnica job rotation-ului ar trebui sa fie, probabil, printre cele mai des utilizate si cu o varietate cat mai mare de responsabilitati ocupate in timp.

Un recrutor care cunoaste din interior departamentele pentru care urmeaza sa deruleze proiecte de recrutare (si cunoasterea presupune nu familiarizare prin povesti, ci prin implicare directa) are cu siguranta sanse sporite de a propune o lista scurta de candidati mai relevanta pentru cerintele postului. Aceasta cunoastere prin asumarea responsabilitatilor concrete ale joburilor specifice diverselor functionalitati poate usura si construirea relatiei cu managerul pentru care urmeaza sa angajeze, dar poate imbogati semnificativ si calitatea procesului de evaluare din timpul procesului de selectie.

Articolul de pe Recruiter.com pe care vi-l recomandam azi face mai mult decat sa sustina ideea importantei job rotation-ului pentru recrutori. Explica in detaliu si beneficiile pe termen mediu si lung ale acestei metode de dezvoltare:

1. Business-ul companiei nu e totuna cu cerintele postului. O decizie buna de recrutare se poate lua doar in masura in care postul este inteles in contextul business-ului si nu invers.

2. O intelegere a functionarii inter-departamentale a companiei il poate ajuta pe recrutor sa recruteze mai bine pentru o anumita pozitie .

3. Un program bun de job rotation duce la consolidarea unui capital de cunostinte foarte utile in situatii de criza a departamentului de recrutare. Cu cat mai multi recrutori stiu mai multe despre organizatie, cu atat departamentul e mai putin amenintat de plecari spontane.

4. Recrutorii care reusesc sa isi cladeasca in timp o intelegere consolidata si detaliata a organizatiei tind sa fie mai loiali si sa ia decizii de recrutare mai bune.

Citeste articolul Put Your Recruitment Department Into Rotationpentru a vedea care sunt si celelalte beneficii ale unui proces bine pus la punct de job rotation pentru recrutori.

Sursa: http://www.portalhr.ro/rotatia-cadrelor-din-departamentul-de-recrutare/

Întâmpinarea Domnului

Intampinarea Domnului este praznuita la 40 de zile de la nasterea lui Hristos, pe 2 februarie. Mantuitorul este dus la Templu din Ierusalim, de Fecioara Maria si dreptul Iosif, pentru implinirea Legii, care prevedea ca orice intai nascut de parte barbateasca sa fie inchinat lui Dumnezeu in a 40 a zi de la nastere, in amintirea pruncilor israeliti salvati de la moarte, prin sangele mielului pascal (Iesirea 11 si 13).

In acest moment se facea si curatirea mamei, prin aducere de jertfa a unui miel ca ardere-de-tot si a unui porumbel ca jertfa pentru pacat, in cazul familiilor bogate sau a doi porumbei - unul pentru ardere-de-tot si altul jertfa pentru pacat, in cazul celor saraci. Amintim ca timp de 40 de zile dupa nastere, femeia era considerata a fi necurata. Numai dupa sase saptamani de la nastere, ea putea intra in templu cu noul nascut. Desi Fecioara Maria se invrednicise sa-L nasca pe Fiul lui Dumnezeu intrupat, ea nu avea nevoie de purificarea rituala. Dar din smerenie, se supune acestor randuieli, dupa cum o va face si Hristos.

In Templu au fost intampinati de batranul Simeon si de prorocita Ana.

De ce Simeon si Ana? Pentru ca dupa traditia bisericeasca, Simeon facea parte din cele 70 de persoane care au tradus Pentateuhul din limba ebraica in greaca, pentru biblioteca regelui Ptolemeu al II-lea al Egiptului. Ajuns la textul "Iata Fecioara va lua in pantece si va naste fiu" (Isaia VII, 14), traduce cuvantul "Fecioara" prin "femeie", caci era de neinteles ca o fecioara sa nasca. Pentru aceasta neintelegere, Dumnezeu i-a fagaduit ca nu va muri pana nu-L va vedea pe Cel nascut din Fecioara Maria. Este prezenta si prorocita Ana, pentru ca ea era o prorocita cultica, avea menirea sa adreseze mesajul din partea lui Dumnezeu celor care veneau la templu.

Dreptul Simeon Il ia in brate pe Mantuitorul rostind rugaciunea: "Acum, slobozeste pe robul Tau, Stapane, dupa cuvantul Tau, in pace, ca vazura ochii mei mantuirea Ta, pe care ai gatit-o inaintea fetii tuturor popoarelor; lumina spre descoperirea neamurilor si slava poporului Tau, Israel" (Luca 2, 29-32). Aceasta rugaciune este citita de fiecare data la slujba Vecerniei.

Tinand seama ca in Biserica Ortodoxa accentul acestei sarbatori cade pe Hristos, aceasta sarbatoare este numita Intampinarea Domnului, in vreme ce la catolici pe primul plan sta Fecioara Maria, iar sarbatoarea poarta denumirea de Curatirea Sfintei Marii.

Intampinarea Domnului a avut loc la 40 de zile de la nasterea lui Hristos?


Din Scriptura aflam ca dupa Inchinarea Magilor, Dumnezeu i se descopera lui Iosif si ii cere sa o ia pe Fecioara Maria si pe Prunc si sa fuga in Egipt (Matei 2, 13-15). Daca Inchinarea Magilor a avut loc indata dupa Nasterea Domnului, reiese ca Pruncul nu a mai fost dus la Templu la 40 de zile. Insa, potrivit Sfintilor Parinti, ducerea la Templu a Pruncului a avut loc la 40 de zile de la nasterea Sa. Sosirea magilor nu a avut loc indata dupa Nastere, ci dupa reintoarcerea Sfintei Familii de la Ierusalim la Betleem. Deci, magii au sosit dupa ce Pruncul a fost dus la Templu.

Intampinarea Domnului - date istorice

Primele mentiuni documentare despre Intampinarea Domnului le avem din jurnalul pelerinei Egeria. Aceasta marturiseste ca a luat parte intre anii 382-384 la sarbatorirea acestui praznic in Ierusalim. Facem mentiunea ca in timpul calatoriei sale, Nasterea Domnului se sarbatorea pe 6 ianuarie, odata cu Botezul Domnului. Astfel, Intampinarea Domnului in vremea pelerinajului facut de Egeria, era sarbatorita pe 14 februarie.

Potrivit istoricilor, sarbatoarea Intampinarii Domnului s-ar fi generalizat in Rasarit incepand cu anul 534, cand imparatul Justinian a schimbat data sarbatorii de la 14 februarie la 2 februarie.

Adrian Cocosila

Sursa: http://www.crestinortodox.ro/intampinarea-domnului/intampinarea-domnului-123325.html

Tuesday, February 1, 2011

Ţarul (2009)

Ţarul (2009, cu subtitrare în limba română) oferit de Apologeticum.wordpress.com from Apologeticum.wordpress.com on Vimeo.

Preotul (film)

Preotul (Поп, трейлер 2010) partea I from Apologeticum.wordpress.com on Vimeo.


SĂRACU' NENEA IANCU!

Astăzi se împlinesc 159 de ani de la de la naşterea lui I.L. Caragiale. Suntem în 2011, un an trist, de criză economică, politică, socială şi, mai ales, morală. Îl întâmpinăm pe Caragiale cu un binemeritat monument, născut însă dintr-o odisee comică. Prin luna mai 2008 scriam, cu amară perplexitate, despre ridicolul plimbărilor infinite ale unei statui care-l reprezintă pe Caragiale, dar care este un Lenin travestit, şi despre destinul caragialesc al unui monument dedicat marelui dramaturg dar care purta titlul unei piese („Căruţa cu paiaţe”) semnată de alt dramaturg (Mircea Ştefănescu). În luna decembrie 2010, cu o întârziere pe care am prevăzut-o, monumentul cu pricina a fost, în sfârşit, amplasat pe locul prevăzut de proiect. Dar, pentru că odiseea lui Caragiale pare să nu se fi terminat, reiau articolul publicat în urmă cu trei ani.
I.L. Caragiale avea inteligentul obicei să se lase caricaturizat în presa vremii, inclusiv în „Moftul Român“, înfiinţat chiar de el, în 1893. A comis acest gest suprem de autoparodie cu speranţa, poate, de a-si proteja memoria de efectul inexorabil al legilor comice care guvernau si guvernează încă România. Nu i-a ţinut exorcizarea! Destinul recent a două monumente care ar fi trebuit să-i evoce importanţa culturală îl transformă pe marele Caragiale din autor în propriul său personaj.
E vorba de o incredibilă Odisee comică în două acte, al cărei apogeu îl constituie grupul statuar monumental „Căruţa cu paiaţe“ al sculptorului Ioan Bolborea.
Era nevoie, într-adevăr, de un asemenea monument, mai ales că în Bucuresti nu exista - cu excepţia unei statui controversate de care vom vorbi - nicio lucrare monumentală dedicată marelui dramaturg. Dar felul în care instituţiile au constientizat necesitatea acesteia, scandalul anterior, vendetele încrucisate si bălăcăreala publică au dus la atingerea a două scopuri: „mazilirea“ lui Dinu Săraru si glorificarea lui Caragiale. Beneficiarul situaţiei a fost sculptorul Ioan Bolborea, cu un grup statuar intitulat, asa cum am spus, „Căruţa cu paiaţe“.
50 de miliarde pentru o lucrare de 16 tone
Până si titlul lucrării se încadrează (probabil involuntar) într-un desfăsurător comic al lucrurilor si întâmplărilor, „Căruţa cu paiaţe“ fiind titlul unei piese de... Mircea Stefănescu. Un dramaturg important, e adevărat, dar nu chiar de talia lui Caragiale. Dar să zicem că respectiva inadecvare este un quiproquo subtil sau că, pur si simplu, asa a vrut artistul să se numească. Lucrarea în sine este impresionantă, atât conceptual, cât si ca dimensiuni. Este un grup statuar turnat în bronz, alcătuit din 13 personaje, unul reprezentându-l pe Caragiale însusi, celelalte 12 fiind extrase din piesele si schiţele sale: Trahanache, Caţavencu, Ziţa, Brânzovenescu, Farfuridi, Domnul Goe etc. O parte din aceste personaje au chipurile unor actori care le-au interpretat: Alexandru Giugaru, Grigore Vasiliu Birlic, Dem Rădulescu, Radu Beligan, Lucia Sturdza Bulandra (Zoe), Mircea Diaconu. Personajele au, la propriu, o greutate de 16 tone, cu tot cu căruţa care le găzduieste. Lucrarea a fost finanţată de Ministerul Culturii si Cultelor cu 50 de miliarde lei vechi, din care 20 de miliarde drepturi de autor, iar 30 de miliarde turnarea în bronz, urmând ca toate celelalte cheltuieli privind amplasarea să fie suportate de municipalitate. Aici însă „Căruţa cu paiaţe“ s-a cam „răsturnat“, după modelul fratelui din Caracal.
„Pupat toţi Piaţa Universităţi“ pe bani publici
În septembrie 2006, municipalitatea a încercuit zona si a început lucrările de amplasare a monumentului, dar nu în faţa Teatrului Naţional, cum fusese în proiect, ci în faţa Spitalului Colţea. Ministrul culturii, Adrian Iorgulescu, află cu întârziere de iniţiativa Primăriei, se enervează si întrerupe lucrările pe motiv (perfect întemeiat) că locul monumentului este în faţa Teatrului Naţional, nu la spital. Primăria motivează că în faţa Teatrului există un parcaj subteran, de aceea a mutat amplasamentul. Iorgulescu rămâne pe poziţie, reprosând municipalităţii că nu i-a comunicat. A urmat tradiţionalul lanţ al discuţiilor, tergiversărilor si negocierilor, ceea ce a dus la întârzierea cu aproape un an a amplasării monumentului. Până la urmă, „pupat toţi Piaţa Universităţi“ si zona s-a ales cu două lucrări: una în faţa Teatrului Naţional („Căruţa“ lui Bolborea) si alta în faţa Spitalului Colţea, pentru că rămăsese turnată ditamai platforma, pe care trebuia pus ceva. În consecinţă, acolo va fi o fântână arteziană, intitulată Lira Esedra. Pe scurt, cele două lucrări au apărut, una dintr-un scandal, iar alta dintr-o greseală (ca să nu zicem prostie), dar ambele sunt pe bani publici.
Cu statuia prin Bucuresti
„Căruţa cu paiaţe“ este happy-end-ul unei alte odisee hilare, în care personajul principal a fost chiar Ion Luca Caragiale. Sau, mai bine zis, statuia lui. Sau, si mai bine zis, doar capul statuii. Povestea începe în perioada 1952-1957, când se construia Casa Scânteii, iar în faţa ei trebuia amplasată o statuie a lui Lenin. Sculptorul Constantin Baraschi, exponent de frunte al proletcultismului, foarte apreciat în epocă (chiar si de „inchizitorii“ de la Moscova), a realizat o asemenea lucrare si, fiind sigur pe ea, a si turnat-o în bronz. Lucrarea fost refuzată însă de conducerea Partidului Muncitoresc, care a considerat-o ireverenţioasă la adresa marelui învăţător („Lenin“ stătea cu un deget băgat între vestă si cămasă si cu o mână în buzunar). Concursul a fost câstigat, în 1962, de sculptorul Boris Caragea, bulgar din Tulcea, care a încasat pentru această lucrare un milion de lei. Suma era echivalentul a douăzeci de automobile Moskvici, care se vindeau pe atunci cu 49.500 lei bucata. Ca să-si mai scoată din pagubă, Baraschi a încercat să dreagă busuiocul, dând jos capul lui Lenin si înlocuindu-l cu al lui Caragiale. Nici în varianta asta n-a avut succes la distribuitorul de fonduri culturale (Partidul), asa că statuia a fost abandonată. A zăcut ani întregi într-o curte de pe malul Dâmboviţei, până când a aflat despre existenţa ei scriitorul Marin Preda, directorul Editurii Cartea Românească. Fiind un mare admirator al lui Caragiale, acesta a mutat statuia în curtea editurii, fără să facă vreun demers oficial.
După 1990, imobilul din General Berthelot este retrocedat vechilor proprietari, iar statuia e mutată, după acelasi tipic, pe strada Maria Rosetti, în faţa casei în care a locuit scriitorul înainte de a se autoexila în Germania. A stat linistită acolo până în 2002, an declarat oficial „Anul Caragiale“ (150 de ani de la moartea scriitorului), când Dinu Săraru a avut ideea nefericită de a-l lua pe bietul scriitor de acolo si de a-l „planta“ în faţa Teatrului Naţional, al cărui director era. Asa a considerat el că se cuvine si că acesta e locul potrivit pentru Caragiale.
Caragiale a murit. Trăiască Nenea Iancu!
Brusc, toată lumea si-a adus aminte că în ţara asta există niste legi si că schimbarea amplasamentului nu se putea face decât cu avizul Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice, fără acest aviz fapta intrând sub incidenţa legii penale. Nu s-a găsit însă niciun act, niciun registru, niciun document că statuia a fost purtată dintr-un loc într-altul. Teoretic, ea nici n-a fost mutată. Se pare că totul se derulase pe baza unei dispoziţii verbale a MCC (recte Răzvan Theodorescu), la solicitarea lui Dinu Săraru. Imediat municipalitatea a luat măsuri „serioase“ să facă, dom’le, cineva un monument ca lumea pentru Caragiale, că atâta dramaturg mare avem si noi! Aceasta a fost conjunctura în care, în acelasi an, Ioan Bolborea si-a prezentat proiectul „Căruţa cu paiaţe“ la Ministerul Culturii, care a decis: „MCC si-a asumat finanţarea execuţiei obiectului plastic, prin plata onorariului autorului potrivit Legii nr. 8/1996, sprijinind astfel realizarea proiectului printr-un parteneriat public. (...) În consecinţă, fondurile, în valoare de 2.000.000 lei (RON), alocate de la bugetul Ministerului Culturii si Cultelor, în perioada 2003-2006, au avut ca scop plata drepturilor de autor ale artistului Ioan Bolborea aferente realizării Monumentului «Caragiale» până la faza de turnare în bronz. Fondurile destinate cheltuielilor ultimelor operaţiuni vor fi prevăzute în bugetul pe anii 2007-2008“. Asa cum am amintit, „fondurile destinate ultimelor operaţiuni“ (turnarea în bronz) au fost de 3.000.000 lei noi.
În 2004, Dinu Săraru si-a dat demisia de la conducerea Teatrului Naţional. Doi ani mai târziu, în 2006, „orfanul“ Caragiale a fost mutat din nou pe strada Maria Rosetti, de data asta pentru a face loc „Căruţei cu paiaţe“. În vara aceasta, sau poate la toamnă, sau poate la anul o vom avea în faţa Teatrului Naţional. Sau a Spitalului Colţea.
Un artist care se simte jignit
Ioan Bolborea s-a specializat în monumente. Unele în bronz, altele în piatră, altele în bronz si piatră: „Monumentul Reconcilierii“ (piatră si bronz), la Arad; „Horia, Closca si Crisan“ (bronz), la Alba Iulia; „Monumentul Infanteriei“ (bronz), în Parcul Kiseleff din Bucuresti; „Burebista“ (bronz), la Orăstie; „Eugen Ionescu“ (bronz), la Slatina; „Căruţa cu paiaţe“ (bronz), la Bucuresti. Valoarea acestor lucrări este recunoscută de criticii de artă. Preţul lor este suportat însă de contribuabili. Dacă-l întrebi de costuri, Ioan Bolborea se simte jignit si refuză orice discuţie pe tema asta. Zice că-i artist, cum să discuţi cu el asa ceva? Întrebare: când a primit banii pentru drepturile de autor (20 de miliarde, în cazul „Căruţei cu paiaţe“) nu s-o fi simţit jignit? (SAPTAMANA FINANCIARA - Caragiale în „Căruţa cu paiaţe“)
Cam aşa se prezentau lucrurile în 2008. Între timp numărul personajelor s-a înmulţit, de la 13 la 16, cu adaosul de bronz aferent (de la 16 la 25 de tone). Presupun că şi cu adaosul corespunzător de bani. La inaugurare, academicianul Răzvan Theodorescu, stânjenit şi el de denumirea „Căruţa cu paiaţe” (care era titlul unei piese de teatru de Mircea Ştefănescu), a „decretat” că anasmblul se va numi „Caragialiana”. Bine că măcar sub acest aspect s-a făcut dreptate şi linişte pentru că, altfel, tragedia comediei continuă. Dintr-o hotărâre din 2009 a Primăriei Capitalei privind statutul monumentului, aflăm că “amenajarea are caracter provizoriu, având în vedere eventualitatea ca amplasamentul să fie afectat, în viitorul apropiat, de lucrări de amenajare complexă a spaţiului public aferent Pieţei 21 Decembrie”.
Stau şi mă întreb: când s-a proiectat amplasarea monumentului „Căruţa cu paiaţe”, nu s-a ştiut de proiectul „Piaţa 21 Decembrie”? Şi dacă proiectul „Piaţa 21 Decembrie” abia acum e pe masa de lucru, trebuie neapărat să-l gonească din nou pe Caragiale din faţa teatrului care-i poartă numele? Adică istoria nouă chiar n-are loc de istoria veche? Şi încă o întrebare mă mai frământă: cu ce cap gândesc edilii ăştia, pe banii noştri?... La mulţi ani, nene Iancule!

Autor: Miron Manega


Si Deus nobiscum, quis contra nos?
Îndrăzneşte să cunoşti!
Ducit Amor Patriae
Tot ceea ce este necesar ca răul să triumfe este ca oamenii buni să stea cu mâinile în sân.
(Edmund Burke)
Încearcă să nu fii un om de succes, ci un om de valoare! (Albert Einstein)
Nu voi fi un om obişnuit pentru că am dreptul să fiu extraordinar. (Peter O`Toole)
Modestia este, faţă de merit, ceea ce este umbra pentru figurile dintr-un tablou: îi dau forţă şi relief. (La Bruyere)
Maestru este numai acela care este dăruit cu harul de a învăţa pe alţii. Cu adevărat maestru este numai cel care, având el însuşi multă bogăţie sufletească, ştie să dea tot, ştiinţă, pricepere şi suflet, fără intenţii preconcepute şi fără să aştepte nimic în schimb. (Octavian Fodor)

Talent hits a target no one else can hit, genius hits a target no one else can see. (Schopenhauer)
We are what we repeatedly do. Excellence, then, is not an act, but a habit. (Aristotle)