Lansarea eveniment de la Bucureşti la Muzeul de Istorie Bucureşti, Palatul Şuţu – ” Cotul Donului – 1942 ” de prof. dr. Vasile Şoimaru (Chişinău) alături de prof. dr. Nicolae Dima şi prof. dr. Ion Coja (20 martie 2013)

Miceal Ledwith, fost consilier al Papei Ioan Paul al II-lea: "Nu limba română este o limbă latină, ci limba latină este o limbă românească!"

“Chiar dacă se știe că latina este limba oficială a Bisericii Catolice, precum și limba Imperiului Roman, iar limba română este o limbă latină, mai puțină lume cunoaște că limba română, sau precursoarea sa, vine din locul din care se trage limba latină, și nu invers. Cu alte cuvinte, nu limba română este o limbă latină, ci mai degrabă limba latină este o limbă românească. Așadar, vreau să-i salut pe oamenii din Munții Bucegi, din Brașov, din București. Voi sunteți cei care ați oferit un vehicul minunat lumii occidentale (limba latină).” (această declarație șocantă o puteți vedea în înregistrarea de mai jos, după minutul 51:40)

Sursa: http://danielroxin.blogspot.ro/2013/03/fost-consilier-al-papei-ioan-paul-al-ii.html

SFINŢII ÎNCHISORILOR (integral)

Mărgăritare duhovniceşti. Iubirea de arginţi

     Iubirea de arginţi este rădăcina tuturor relelor, iar lăcomia este fiica iu­birii de arginţi. Trebuie să tăiem din sufletul nostru cu toată grija ră­dă­cina tuturor relelor, ştiind cu siguranţă că, dacă rămâne rădăcina, cu uşurinţă cresc şi ramurile.

Aşa cum cel care are picioarele legate nu poate să meargă cu uşu­rin­ţă, la fel şi cel care adună bani nu poate să urce la cer. Banii sunt ne­cesari pentru întreţinerea omului. Mulţi însă pentru bani îşi jertfesc să­nătatea, conştiinţa, chiar şi sufletele lor.

Cel care a gustat cele cereşti le dispreţuieşte cu uşurinţă pe cele pă­mân­teşti. Cel care nu le-a gustat, însă, se mulţumeşte cu bunurile sale pământeşti.

Cel care a biruit această patimă încetează să mai aibă griji. Cel care este legat de ea nu va face niciodată rugăciune curată.

Pentru cei lumeşti „iubirea de arginţi este rădăcina tuturor relelor” (I Timotei 6, 10), în timp ce pentru călugări rădăcina relelor este îm­bui­barea pântecului.

Iubitorul de arginţi se aseamănă cu un avar. El adună ca să se fă­leas­­că în faţa altora. Şi astfel pierde bucuria dăruitului şi răsplata dum­ne­zeiască. Iubitorul de arginţi se face folositor altora doar după moar­tea lui.

Un avvă nevoitor a fost întrebat despre cum se poartă iubitorul de ar­ginţi cu prietenii lui. „Ca şi cu pungile!” a răspuns „Cât timp sunt pli­­ne, le ţine, când se golesc le aruncă”.

SURSA: Cuv. Paisie AGHIORITUL (2009). Mica filocalie. Galaţi: Editura Egumeniţa. pp. 169-170

Mărgăritare duhovniceşti. Iubirea de sine

Când omul se iubeşte pe sine, adică are egoism, pe toate le tâlcu­ieş­te aşa cum se iubeşte pe sine. Astfel, pe fiecare le explică după cum îi vine bine.

Dacă încetezi să te iubeşti pe tine însuţi, atunci vei fi plăcut lui Dum­nezeu.

SURSA: Cuv. Paisie AGHIORITUL (2009). Mica filocalie. Galaţi: Editura Egumeniţa. pag. 171.

Metanie (Radu Gyr)

Doamne, fă din suferinţă,
Pod de aur, pod înalt,
Fă din lacrima velintă
Ca într-un pat adânc şi cald.

Din lovirile nedrepte
Faguri facă-se şi vin.
Din înfrângeri, scări şi trepte,
Din căderi, urcuş alpin.

Din veninul pus în cană
Fă miresme ce nu pier.
Fă din fiecare rană
o cadelniţă spre cer;

Şi din fiece dezastru
şi crepuscul stins în piept,
Doamne, fă lăstun albastru
şi fă zâmbet înţelept.

Eu iubesc România Mare!

La mulţi ani de 8 martie pt mama!

Anul minţilor sclipitoare! Vino în sprijinul lor!

Mărgăritare duhovniceşti. Mândria

Cel care doreşte să-şi impună în discuţii părerea sa, care poate să fie şi corectă, să ştie că suferă de boala diavolului (adică de mândrie). Şi dacă aceasta are loc în discuţiile cu cei egali, poate să se vindece când­va prin dojana celor mai mari. Dacă se întâmplă însă cu cei mai mari sau mai înţelepţi, atunci patima lui este nevindecabilă din punct de vedere omenesc.

… Mândria începe acolo unde sfârşeşte slava deşartă. Acolo unde s-a întâmplat căderea s-a sălăşluit mai înainte mândria.

Să nu-ţi înalţi grumazul tău, de vreme ce eşti plăsmuit din pământ. Pentru că mulţi au fost aruncaţi din ceruri, chiar dacă erau sfinţi şi „ima­teriali”.

„Pentru că cine va păzi toată Legea, dar va greşi într-o singură po­run­că (cugetarea semeaţă) s-a făcut vinovat de toate poruncile” (Ia­cov 2, 10). Pe desfrânaţi pot să-i vindece oamenii, pe cei vicleni în­ge­rii, iar pe cei mândri doar Dumnezeu.

Să ai întotdeauna ochiul sufletului tău aţintit la trufie, ca să-l pă­zeş­ti. Pentru că nicio altă hoţie nu este mai rea decât propria sa hoţie (a bogăţiei duhovniceşti).

Mândria îşi face lucrarea înainte de cugetare! Când lucrurile se­ri­oa­se întârzie puţin, înaintează după aceea grabnic şi corect. De aceea o­mul să nu se grăbească să lucreze, ci mai înainte să cugete şi să se roa­ge. Când rugăciunea merge înainte nu lucrează nebunia minţii sau re­pe­ziciunea, ci mintea sfinţită.

Prin mândria luciferică omul poate să se îndrăcească. Mintea lui este rătăcită, ca şi cum ar sări în aer. El face greşeli grave şi nu înţe­le­ge.

A nu cunoaşte înseamnă neştiinţă, dar a nu voi să cunoşti este tru­fie.

Dacă unii oameni se rătăcesc, li se întâplă din mândrie, deoarece vor să meargă după mintea lor şi nu după experienţa altora.

SURSA: Cuv. Paisie AGHIORITUL (2009). Mica filocalie. Galaţi: Editura Egumeniţa. pp. 166-168.