Sunday, February 26, 2012

OLGA GRECEANU, o mare pictoriţă necunoscută. A fost singura femeie, din istoria ortodoxiei româneşti, care a predicat de la amvon

Pictoriţa şi scriitoarea Olga Greceanu (1890-1978), personalitate marcantă a vieţii artistice din secolul trecut, s-a impus nu numai în lumea artelor plastice, prin tablourile de şevalet cu care a participat la numeroase expoziţii din ţară şi din străinătate, ci şi în lumea Bisericii, prin lucrările sale monumentale de artă religioasă, prin scrierile sale şi ca oratoare în afirmarea unui crez creştin de viaţă.

De origine nobilă, descendentă a unei familii de polonezi stabiliţi în România, Olga Greceanu a fost botezată totuşi în religia creştin-ortodoxă. De altfel, s-a născut la data de 4 august 1890 chiar la Mănăstirea Nămăieşti, unde, în plină vară, părinţii ei se refugiaseră de căldura năpraznică din Bucureşti.

A făcut studii superioare în Belgia, Franţa şi Italia, fiind una dintre cele mai cunoscute artiste plastice din perioada interbelică. A realizat mari ansambluri murale, cum sunt frescele de la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism Ion Mincu, de la Institutul de Istorie "Nicolae Iorga” al Academiei Române, frescele din clădirea Sfântului Sinod sau mozaicurile bisericii Mănăstirii Antim din Bucureşti. Olga Greceanu s-a afirmat şi ca scriitoare, publicând mai multe cărţi, studii fundamentale de teoria artei, dar şi scrieri istorice, literare şi religioase, romane şi nuvele, precum şi numeroase articole în presă. (Dorina Zdroba, “Olga Greceanu – Mărturie în cuvânt şi chip”)

Comuniştii i-au luat totul - de la o avere impresionantă în bunuri, case şi moşii, până la dreptul de semnătură. A fost o exilată în propria sa ţară, dar asta nu a împiedicat-o să păstreze până la moarte singurul ei bun de preţ - dragul de români şi de biserică, talentul şi credinţa.

Întreaga biografie a Olgăi Greceanu pare să fi fost scrisă doar din tăceri şi apăsate semne de exclamaţie, din contorsiuni existenţiale şi renunţări dramatice. Discretă şi aristocrată, a fost prima în toate - singura femeie acceptată în grupul ortodox creştin "Rugul Aprins", singura femeie care a primit îngăduinţa scrisă a patriarhilor Nicodim şi Iustinian de a predica la amvon, în oricare biserică din ţară. Ea a pictat frescele de la Patriarhie şi tot ea a întruchipat mozaicurile superbe de la Biserica Antim. Din sutele de manuscrise, parte confiscate şi distruse de comunişti, s-au păstrat câteva fărâme fără egal: "Monahi zugravi, monahi de subţire", o monografie (unică în lume) despre "femei pictore necunoscute" şi un dicţionar creştin în opt volume, nepublicat nici în zilele noastre.

Celebră, frumoasă şi plină de talent, artistă recunoscută în lume şi doamnă de companie a Reginei Maria, avea Bucureştiul interbelic aşternut admirativ la picioarele ei. Steinhardt o pomeneşte în "Jurnalul fericirii", Petru Comarnescu o aseamănă cu Elena Văcărescu şi Martha Bibescu, iar Cella Delavrancea o evocă admirativ ca pe o mare doamnă a culturii româneşti. Prietenă cu Cecilia Storck, cu Luchian şi Tonitza, făcea parte din elita artistică bucureşteană. Expoza în marile oraşe ale Europei, iar la New York era invitată personală a preşedintelui Roosevelt. Până să ajungă la Locurile Sfinte şi, apoi, să întâlnească pe monahii "Rugului Aprins", cu adânca lor filosofie teologică a "rugăciunii inimii", se credea cetăţean al lumii, om liber şi fără prejudecăţi. Apoi, ca o iluminare, a decis să se retragă în ascunzişul atelierului pentru a se ruga lui Dumnezeu în felul ei - în desene şi culori, aşa cum o îndemna duhovnicul ei, Sofian Boghiu de la Antim, alături de care a pictat şi a restaurat zeci de biserici. Abia împlinise 50 de ani, când a renunţat la toate pentru Hristos, fericită că a venit timpul să se ocupe de vechile ei proiecte artistic religioase.

La 86 de ani, era cocoţată tinereşte pe schela Schitului Darvari, unde tocmai restaura fresca originală. La sfârşitul lucrărilor a coborât, spunând că se simte puţin obosită, după care s-a retras în atelier, unde va fi găsită fără suflare în faţa şevaletului şi cu pensula în mână. Oamenii din jur abia i-au simţit absenţa şi nici un ziar din epocă nu a scris măcar un rând despre dispariţia ei.
Profund mistică şi religioasă, Olga Greceanu ştia că fusese menită să-i slujească lui Dumnezeu încă din copilărie. Într-o scrisoare trimisă părintelui Sofian Boghiu, mărturisea nu numai bucuriile Sfintei împărtăşanii, dar şi o întâmplare ce o va urmări toată viaţa. La 12 ani, s-a îmbolnăvit atât de grav, încât medicii ridicau neputincioşi din umeri şi le spuneau părinţilor ei: "Pregătiţi-vă pentru ce e mai rău. Numai Dumnezeu o mai poate salva". În noaptea aceea, zbătându-se între viaţă şi moarte, i-a apărut în vis o groapă şi, alături, Iisus. "E pentru mine?", a întrebat ea naivă şi speriată, dar Domnul a surâs cu blândeţe: "Groapa e pregătită pentru păcatele lumii. Tu vei muri bătrână, într-o zi de vineri". Peste ani şi ani, ajunsă deja la 80 de ani, Olga Greceanu scria în jurnalul ei, mimând uimirea: "Bătrână sunt de mult. în fiecare vineri mă gândesc: să fie azi sau altă dată?"... Întâmplare sau nu, Olga Greceanu s-a săvârşit din viaţă chiar într-o zi de vineri.

"Nefericit cu adevărat eşti abia când îţi dai consimţământul pentru asta"

Deloc habotnică şi pietistă cum ar crede unii, a fost o militantă a egalităţii între sexe şi a susţinut cum a putut cauza femeii dispreţuite şi marginalizate pe nedrept. Poate cea dintâi feministă din România, Olga Greceanu s-a luptat din răsputeri cu prejudecăţile timpului şi cu misoginismul fumegos al colegilor de breaslă - cu Tonitza, de pildă, căruia i-a replicat memorabil şi cu multă subtilitate: "Femeia nu a fost niciodată Dante, pentru că a preferat să rămână Beatrice".

Olga Greceanu a apărat mereu cauza altora. Pe sine s-a neglijat şi s-a lăsat la urmă, acceptând senină toate loviturile sorţii. O bună parte din lucrări s-a distrus în bombardamentul avioanelor germane din 1945. O alta i-a fost confiscată de comunişti. Nu a pierdut doar palate şi moşii (întreaga avere a familiei Greceanu, Cula de la Măldăreşti sau imensul conac de la Bălteni, obiecte şi stofe de la 1600, mobilier adus cu mare cheltuială de la Florenţa, incunabule şi atlase rare). Ceea ce a pierdut cu adevărat a fost dreptul la semnătură şi la expunere; dreptul de a fi ea însăşi. O instanţă obscură şi fără chip a condamnat-o la anonimat şi a decis să acopere cu var frescele ei din gara Mogoşoaia, din cele două clădiri administrative importante ale Bucureştiului (Amzei şi Banu Manta), obligând-o să verniseze, poate singura ei expoziţie de maturitate, în chiar locuinţa personală. în loc să protesteze şi să-şi ceară drepturile ei de mare artistă, s-a adâncit de bunăvoie în anonimatul muncii, restaurând zeci de monumente bisericeşti, de fresce şi icoane inestimabile, fără a se da însă niciodată bătută, aşa cum stau mărturie rândurile scrise pe o margine de caiet: "Ca să fii cu adevărat nefericit, trebuie să-ţi dai singur consimţământul".

Tot ea va adăuga în josul filei o profeţie amar optimistă, ţâşnită de-a dreptul din fibra ei de femeie luptătoare şi fără egal: "Frescele mi-au fost acoperite cu var, dar huma se spală. Nu acum cât mai trăiesc (am 77 de ani), ci după ce nu voi mai fi, se vor stinge toate geloziile şi răutăţile". Vedea cu ochii minţii că o să i se facă dreptate cândva, că adevărul va ţâşni la suprafaţă cu puterea uleiului strecurat în apă. Prefigura parcă momentul miraculos când o tânără şi necunoscută plasticiană, Iuliana Mateescu, o va descoperi brusc şi tulburător, aşa cum la rândul ei descoperise într-un anticariat obscur din Ličge tabloul unei mari şi necunoscute artiste - Margariete van Eyck, sora celebrilor pictori Van Eyck.

Citeşte articolul complet în Ziarul Lumina
Titlul original: “Întâlnire de suflet cu artista Olga Greceanu”
Autor: Sorin Preda

Sunday, February 19, 2012

APEL CĂTRE NAŢIUNE: Forţaţi societatea civilă să se organizeze, ca să nu pierim!

Acest apel este, de fapt, petiţia online pe care Prof.Dr. Florian Colceag o adresează tuturor celor care se simt responsabili pentru ţara în care trăiesc sau pe care încă o iubesc, chiar dacă au părăsit-o. Vă rugăm să o citiţi şi să o semnaţi!

Doamnelor şi domnilor,

Natura însăşi pare a nu mai suporta abuzurile produse de cei ce exploatează fără milă resursele planetare. Nu este de mirare că nici oamenii nu mai acceptă minciunile, incompetenţa, hoţia, dispreţul, aroganţa, manipularea, exploatarea nemiloasă a muncii pentru creşterea unor conturi personale, indiferenţa, jaful, iresponsabilitatea şi ticăloşia celor cărora le-am acordat încrederea noastră pentru a conduce şi administra structura statală. În loc să o facă, au devenit stăpânii noştri, şi au condus ţara, cu dezinvoltură, spre dezastru economic, ecologic, social şi moral.

Fenomenul Piaţa Universităţii, ce a cuprins întreaga ţară, în ciuda gerului şi a viscolelor, are rădăcini în abuzurile la care a fost supusă ţara de multă vreme, culminând cu ultimele decenii şi mai ales cu ultimii 8 ani. Crizele multiple ce ameninţă să ne copleşească şi să ne ducă la distrugere nu pot fi depăşite fără cooperarea tuturor forţelor ce pot reda vitalitatea acestui popor, prin orice fel de mijloace.

STAREA DE SPIRIT GENEREAZĂ MOTIVAŢIA IMPLICĂRII

ÎN EFORTURI MARI PENTRU O CAUZĂ

Dacă avem acum crize ecologice în paralel cu crize sociale, a fost din neglijenţa oamenilor ce s-au lăsat cumpăraţi la vot cu un pachet de orez sau cu o găleată de plastic, o şapcă sau un tricou, fără să se gândească o clipă că banii aceia aruncaţi sunt din furt sau înşelătorii. A fost vina noastră că nu am căutat pe cei mai buni care să ne conducă, ci am lăsat hoţii să o facă. Trebuie să căutăm oameni ce dovedesc competenţă, responsabilitate, calitate în ceea ce fac, implicare socială şi care să fie sănătoşi moral, mintal, fizic şi social, buni profesionişti şi oameni ce-şi respectă cuvântul dat. Aceştia există şi sunt uşor de recunoscut, mai ales în perioade de criză: sunt primii care se sacrifică pentru salvarea celorlalţi şi sar în ajutor asumându-şi riscurile şi neprecupeţindu-şi eforturile, găsind soluţiile corecte şi punându-le în aplicare. Sunt oamenii pe care comunitatea îi respectă şi-i urmează la vremuri de restrişte, adică tocmai vremurile pe trăim în această perioadă.

Neglijenţa şi indiferenţa statului au condus la incapacitatea de reacţie adecvată şi eficientă la criză. Cei ce ne conduc au pornit de la premiza că natura nu-i va „trăda” în prag de alegeri şi nu-i va pune în situaţii dificile. Ca atare nu au creat rezerve de necesitate ce pot uşura perioadele de criză (iar pe cele existente, probabil, le-au „consumat”). Este de mirare că, deşi am avut un an cu recolte de grâu neobişnuit de mari, nu avem rezervele necesare de alimente pentru a ajuta oamenii aflaţi în situaţii de risc major, din cauza zăpezilor, sau care vor fi în această situaţie din cauza viitoarelor inundaţii.

Din acelaşi motiv pentru care nu s-au pregătit să ajute naţiunea în momente de criză, ci şi-au văzut de afacerile proprii pe spatele nostru, aceiaşi oameni ce ne conduc nu au dorit să ajute nici la dezvoltarea economică, prin încurajarea soluţiilor inovative şi dezvoltarea produselor bazate pe inventica românească, ceea ce ar fi constituit un bun demaraj pe pieţele internaţionale. Banii împrumutaţi de la băncile internaţionale s-au regăsit mai degrabă în vilele lor şi în conturile lor bancare, decât în locuri de muncă şi în prezenţa pe pieţele internaţionale a produselor noastre. Ne trebuie alţi oameni care să preţuiască valorile cunoaşterii şi să încurajeze punerea în practică a potenţialului nostru real dar obstaculat. Uitaţi-vă în jur la cei care s-au ridicat fără să înşele pe nimeni, prin munca lor, aducând modernitatea şi inovarea în domeniul lor de activitate, aceşti oameni merită să fie implicaţi în conducerea ţării. Aceşti oameni există!

Sunt oameni a căror pregătire profesională este validată de diplome fără valoare, ci de rezultatele lor, de atitudinile lor, de deschiderea minţii şi sufletului lor faţă de problemele actuale. Şi cei care ne conduc sunt ingenioşi, dar numai la furat şi la înşelat.

Dacă aceste competenţe ar fi fost folosite pentru a găsi soluţii la problemele naţiunii, am fi fost într-o altă situaţie în acest moment, evident mai bună. Trebuie să căutăm oamenii morali ce sunt interesaţi de binele general mai mult decât de binele propriu şi să-i alegem să ne conducă. Deja partidele au intrat în campanie electorală şi au declanşat mecanismele manipulării şi minciunii. Dacă nu am învăţat nimic din experienţa ultimelor decenii, anii ce vin vor fi şi mai grei decât ceea ce trăim acum.

Trebuie să ne regăsim demnitatea şi curajul existenţei trebuie să alegem oameni cu demnitate şi curaj, implicaţi şi motivaţi să rezolve soluţiile, care apreciază şi promovează oamenii mai pricepuţi decât ei în loc să-i îndemne să emigreze în alte ţări.

RECUPERAREA CREIERELOR PLECATE ESTE PARTE

A SOLUŢIEI DE IEŞIRE DIN CRIZĂ

Ca să reuşim să ne ridicăm cu demnitate din starea în care ne aflăm, trebuie să avem IDEALURI, nu doar nevoi personale! Trebuie să învăţăm să cooperăm şi să ne ajutăm între noi, să fim sensibili la problemele celorlalţi, să protejăm mediul natural, valorile sociale şi cultura noastră creată în secole, să avem un comportament social de care să nu ne fie ruşine, iar ceea ce creăm să fie de o calitate impecabilă. În acest moment foarte puţini dintre noi au această demnitate. Am fost aduşi în starea lipsei de demnitate de toate regimurile de dinainte, căci omul demn nu mai poate fi manipulat, îndoctrinat, înşelat, la fel ca cel care ştie că nu reprezintă nimic pentru nimeni.

Dacă statul de până acum ne-a vrut proşti şi fără speranţe şi idealuri, ca să ne poată manipula cu puţină pâine şi mult circ, acum a degenerat atât de tare încât ne dă doar circ, iar pâinea a vândut-o cu profit pentru cei care n-au făcut-o. Trebuie să învăţăm din nou să cooperăm şi să înfruntăm greul, fără să cerem de pomană altora, să ne reclădim ţara ca după război. Căci am trecut prin războiul economic al statului mafiot împotriva cetăţenilor pe care ar fi trebuit să-i reprezinte.

Suntem un popor talentat şi capabil să înveţe, repede şi bine, să realizeze orice. Însă am fost educaţi doar să memorăm şi să nu ne manifestăm talentul şi abilităţile proprii. Să nu uităm însă că toate dificultăţile ne-au ascuţit mintea şi priceperea, iar la acest moment putem să ne organizăm astfel încât să învăţăm unii de la alţii cum să ne descurcăm în condiţii grele, modernizându-ne tehnologiile şi transmiţând mai departe altora ceea ce am învăţat.

Nu am reuşit până acum, deoarece am fost educaţi să ne vedem doar de interesele proprii, fără să fim atenţi la interesele comunităţii sau la echilibrul mediului natural. Crizele şi dezastrele naturale ne învaţă, iată, să oferim sprijin înainte de a cere sprijin, să învăţăm de la alţii şi să-i învăţăm pe alţii ceea ce ştim şi ne foloseşte. Aceste încercări grele ne pot transforma în bine, dezgropând omenia din oameni, spiritul de echipă şi colaborarea, sprijinul reciproc şi implicarea la greu. Încă există comunităţi care nu au uitat aceste obiceiuri, trebuie să redescoperim cu toţii să fim umani, mai ales când nu mai sunt bani. Omenia nu este monedă de schimb, dar ce face omenia nu pot face toţi banii din lume.

Mulţi dintre românii cu multă expertiză profesională au emigrat în alte ţări. Mulţi dintre tinerii români capabili de performanţe înalte au plecat la studii în străinătate şi nu s-au mai întors, din cauza atitudinii autorităţilor. Aceşti oameni au trăit crizele altor ţări şi au învăţat soluţiile pe care le-au folosit şi care le-au folosit. Experienţa lor este nepreţuită pentru cei rămaşi în ţară. Comunicarea cu ei este totuşi dificilă dacă nu-i integrăm în sânul societăţii noastre. Recuperarea creierelor plecate este parte a soluţiei de ieşire din criză.

Atâta vreme cât nu promovăm pe cei mai capabili dintre noi în fruntea administraţiei şi a societăţilor comerciale, a cercetării sau a învăţământului universitar, lăsăm loc clientelismului de partid, ce ne-a condus irevocabil către dezastrul actual. Toate ţările care au stimulat reîntoarcerea creierelor şi au angajat specialişti de marcă internaţionali, acolo unde nu au mai avut specialişti naţionali, sunt în afara crizelor economice; la noi, mafiotismul politic a împiedicat acest lucru. Mediul privat - ce se află, de asemenea, în dificultate - trebuie să fie conştient că acest enorm potenţial uman este o a doua componentă a soluţiei de ieşire din criză şi să treacă la fapte, atrăgând creierele şi promovându-le în posturi de decizie.

SĂ PREŢUIM ÎN LOC SĂ DISPREŢUIM, SĂ INCLUDEM

ÎN LOC SĂ EXCLUDEM, SĂ IUBIM ÎN LOC SĂ URÂM!

Cu toţii trebuie să schimbăm mentalităţile induse de comunism şi de perioada post-comunistă. Trebuie să învăţăm să apreciem calităţile altora şi echilibrul mediului mai mult decât valorile efemere. Va trebui să învăţăm să preţuim în loc să dispreţuim, să iubim în loc să urâm, să includem în loc să excludem, să promovăm oamenii de valoare, în loc să-i izolăm şi să-i alungăm în alte ţări. Schimbarea sensului drumului ne poate salva de prăpastia la care am ajuns.

Am învăţat să fim criticişti şi să vedem numai defectele, iar defectele s-au înmulţit din această cauză. Trebuie să învăţăm să apreciem calităţile oamenilor, potenţialul lor, şi să investim eforturi în cultivarea acestora. ONG-urile fac acest lucru de multă vreme, dar dezorganizat. Şi aici unirea şi organizarea fac puterea.

Încă nu ne cunoaştem forţele şi potenţialul, încă nu există suficientă încredere în posibilii parteneri, deoarece primul care ne-a înşelat aşteptările a fost statul. Primul care ia fără să dea este tot statul, iar exemplul nostru de până acum a fost statul. Cum să ne aşteptăm de la nişte parteneri să se comporte corect şi onorabil, dacă statul ne minte, ne înşeală, ne fură şi ne lasă să murim de foame, frig şi lipsă de speranţă?

Va trebui să dezvoltăm structuri în afara statului, iar statul va trebui reformat din rădăcini, impunând alţi oameni potriviţi nevoilor actuale în structura de administrare a statului, schimbând legislaţia prost şi abuziv croită şi modernizând relaţia public-privat pe principiile transparenţei decizionale.

Dacă până acum singura experienţă valoroasă pe care am avut-o a fost cum să supravieţuim, de acum va trebui să experimentăm cum trebuie să reuşim ce ne-am propus. Emanciparea poporului Român a început şi va continua. Progresul conştiinţelor trezite ale românilor este cel ce va conduce la progres, la câştigarea de experienţe şi la ieşirea din crizele actuale sau viitoare. Fiecare om poate da mai mult şi realiza mai mult decât bănuieşte, atunci când este motivat să o facă. Nouă, această motivaţie ne-o dă criza actuală care ne-a adus la limitele supravieţuirii.

Fericirea naţională apare atunci când ai vecini săritori, lideri inteligenţi şi capabili, respect între oameni, un mediu sănătos, un învăţământ care formează oameni de calitate, o societate atentă la detalii şi care protejează ceea ce este fragil şi delicat, un sistem de sănătate eficient şi competent, un sistem financiar ce încurajează şi sprijină economia. Toate acestea sunt legate de modul în care ne organizăm între noi, fără împrumuturi externe. Dacă guvernele ne-au amanetat viitorul, nu ne-au putut vinde şi sufletele sau conştiinţa.

Din momentul în care sistemul de educaţie a început să vândă diplome în loc să formeze oameni, iar sistemul de sănătate a început să facă comerţ cu medicamente în loc să vindece oameni etc. a început să scadă şi calitatea serviciilor către populaţie, a sistemelor care şi-au pierdut direcţia şi şi-au compromis misiunea socială. Atâta vreme cât respectul faţă de consumator lipseşte, suntem supuşi agresiunilor comerciale cu produse ce ne ruinează sănătatea şi ne distrug vitalitatea, conştiinţa, capacitatea de răspuns şi puterea de a înfrunta dificultăţile.

Toate aceste consecinţe sunt la pachet cu împrumuturile internaţionale ce ne-au îndatorat şi ne-au amanetat viitorul. Depinde de noi să ne organizăm astfel încât să ne recuperăm potenţialele, refuzând şi luptând împotriva produselor de orice fel, ce ne duc la distrugere pentru beneficiul unor oameni de afaceri veroşi şi a unor politicieni corupţi.

Promovând calitatea, ne vom câştiga şi respectul altor popoare. Acest respect a scăzut dramatic, datorită improvizaţiilor de slabă calitate, a comportamentului aflat la graniţa infracţionalităţii şi la lipsa de cuvânt şi de onoare pe care au demonstrat-o concetăţeni de-ai noştri de etnii cunoscute care au făcut averi în ţările vestice prin profesiile ruşinii.

Numai recâştigând respectul nostru şi al altora ne vom putea redresa economic şi vom putea atrage investiţii pentru dezvoltarea economică. Tolerând la nesfârşit infracţiunile la orice nivel, de la micul infractor la marele corupt politic sau economic, ne condamnăm la subdezvoltare şi la un trai în ruşine şi sărăcie.

EXPLOATAREA DE LA ROŞIA MONTANA A CREAT CÂTEVA

LOCURI DE MUNCĂ, DAR VA DEGRADA MEDIUL NATURAL PE O

SUPRAFAŢĂ URIAŞĂ. EXPLOATAREA DEPOZITELOR DE ŞISTURI BITUMINOASE,

PENTRU OBŢINEREA DE GAZE, SE FACE CU PREŢUL DISTRUGERII

DEFINITIVE A DEPOZITELOR DE APE SUBTERANE

Ca să performăm în orice direcţie, este necesar ca produsele noastre să fie condiţionate de respect faţă de consumator şi faţă de mediul natural. Performanţele de moment, obţinute prin jefuirea pădurilor, vânzarea pământurilor, poluarea aerului şi a apelor prin uzine chimice repuse în funcţiune, depozitarea deşeurilor toxice sau exploatările depozitelor minerale cu ajutorul substanţelor otrăvitoare ce distrug mediul natural conduc la dezastre ale căror consecinţe sunt infinit mai costisitoare decât câştigurile corupte ale celor ce ne-au vândut viitorul.

Numai unindu-ne forţele vom putea scăpa de acest pericol şi evita alte pericole, generate de propunerile finanţatorilor externi precum FMI, de exploatarea depozitelor de şisturi bituminoase pentru obţinerea de gaze combustibile. Această exploatare se face cu preţul distrugerii definitive a depozitelor de ape subterane de adâncime, ce nu se mai pot regenera niciodată, datorită substanţelor de mare toxicitate ce trebuie introduse în şisturile bituminoase.

Exploatarea de la Roşia Montana a creat câteva locuri de muncă, dar va degrada mediul natural pe o suprafaţă uriaşă, din cauza cianurilor folosite. Lipsa de respect a finanţatorilor faţă de noi, de mediul nostru natural, de sănătatea populaţiei noastre, ne obligă la a deveni câini de pază ai intereselor noastre şi de a reacţiona la timp pentru a evita dezastrele. Lipsa de respect a noastră faţă de semenii noştri ne condamnă la inerţie şi distrugere prin agresiunile asupra mediului.

Dacă vom avea inundaţii catastrofale, în curând şi mai mulţi oameni vor rămâne fără case. Iar aceasta se va datora şi lipsei noastre de reactivitate a la distrugerea sălbatică a pădurilor din zonele inundabile şi la lipsa de responsabilitate organizatorică a administraţiei. Indiferenţa şi prostia sunt foarte costisitoare, iar lipsa de implicare şi inerţia ne condamnă de-a dreptul.

STRATEGIILE DIN SPATELE PERFORMANŢELOR TREBUIE SĂ DEVINĂ

BUNE PRACTICI PENTRU A PUTEA DETERMINA UN IMPACT MAJOR

Suntem ţara paradoxală a celor mai multe invenţii premiate internaţional şi nepuse în producţie, a celor mai mulţi specialişti nefolosiţi şi ignoraţi, a celor mai mulţi amatori necalificaţi şi corupţi, puşi în posturi de răspundere, a celei mai aberante risipe a banului public sau a fondurilor internaţionale pe produse inutile, a celor mai bune minţi tinere alungate din ţară, din cauza lipsei de perspective profesionale de acasă. Ţările ce au reuşit până în prezent să nu fie cuprinse de criză ci să aibă o dezvoltare pozitivă atunci când alţii erau în cădere liberă au avut grijă să evite aceste tare.

Dacă nu învăţăm de la cei ce au reuşit să se păstreze puternici în vremuri tulburi, nu vom reuşi să găsim răspunsurile tehnice la problemele generatoare de crize. Nu ne mai putem permite o altă epocă proletcultistă, cu politruci în locul specialiştilor, cu amatori în posturi de decizie - în locul specialiştilor, cu hoţi în posturile de gestiune a banului public - în locul specialiştilor, cu neamurile sau oamenii de casă ai politicienilor în fruntea marilor companii naţionale - în locul specialiştilor.

Ca să reuşim acest lucru, specialiştii trebuie să se organizeze şi să acţioneze pe toate planurile şi în toate direcţiile. Numai aşa putem ieşi din crizele în care ne-au adâncit corupţii, hoţii şi tâlharii politici. Să nu uităm însă că sunt unii specialişti şi în mediile politice sau administrative ce au intrat în sistem ca să dea posibilitatea continuităţii programelor ce ne-au ţinut vii până la acest moment. Aceştia sunt oameni preţioşi şi respectaţi, ca specialişti cunoscători în profunzime ai problemelor din administraţie.

Schimbarea în bine se poate produce, depinde de noi cum vom acţiona şi cum ne vom organiza. Poate că vom fi săraci o vreme, dar câştigul nostru în demnitate, coeziune, implicare, colaborare ne va crea posibilitatea de a ne schimba pe noi şi de a schimba şi starea noastră actuală. Dacă am intrat deja în criză, va trebui să o traversăm şi să ne luptăm cu ea. Dar nu vom putem face asta decât dacă vom descoperi că suntem mai oameni decât am bănuit, mai puternici şi mai capabili decât ne-au încercat alţii să credem că suntem.


Având în vedere toate cele semnalate, facem apel la toate organizaţiile neguvernamentale şi la mediul economic să se organizeze astfel încât să putem depăşi perioada următoare, ce se anunţă şi mai plină de probleme, din cauza contextului internaţional şi a crizelor economico-financiare şi de mediu.

Prof. Dr. FLORIAN COLCEAG

Preşedintele Institutului Român pentru Studii şi Cercetări Avansate (IRSCA)

Scrisoare deschisă poporului român transmisă de arhimandritul Iustin Pârvu – Mesajul tăbliţelor de la Tărtăria

Popor român,

Îţi scriu pentru că sper ca măcar acum să îţi aminteşti cine ai fost, cine eşti şi poate aşa vezi încotro te îndrepţi!

Eşti singurul popor european care trăieşte încă acolo unde s-a născut. Nu o spun eu, o spune istoria popoarelor. O fi mult, o fi puţin, nu ştiu, dar ştiu că eşti unic în Europa, această Europă care te loveşte, te jigneşte şi te umileşte. De ce o laşi să facă asta, când tu eşti singurul popor născut, crescut şi educat în graniţele sale ?

Eşti primul popor din lume care a folosit scrierea. Nu o spun eu, o spun tăbliţele de la Tărtăria şi o recunosc toţi cei care le-au studiat. Acum 7000 de ani, când alţii nici nu existau ca popor, pe aceste meleaguri locuitorii scriau, pentru a ne lăsa nouă mândria de a fi prima civilizaţie care se semnează pe acest pământ. Scrierea sumeriană a apărut 1000 de ani mai târziu şi totuşi mulţi se fac că nu văd şi nu recunosc adevărul.

Cât timp o să te laşi neglijat ?

Ai fost singurul popor pe care nici o putere din lume nu l-a cucerit, chiar dacă ai fost împărţit, despărţit şi asuprit de mai multe imperii. Nici unul nu a putut să te cucerească cât ai fost unit, nici romanii care au stăpânit doar o parte din vechea Dacie, cealaltă fiind stăpânită de Dacii liberi, nici turcii care nu au reuşit niciodată să îţi transforme teritoriul în paşalâc. Toate marile înfrângeri s-au bazat pe trădare. NIMENI NU A REUŞIT SĂ TE SUPUNĂ CÂT AI FOST UNIT. De ce te laşi dezbinat ?Ai fost scut creştinătăţii, când întreaga Europă tremura de teama islamului.

Sângele tău a salvat Europa iar românul Iancu de Hunedoara a salvat Viena şi întreaga Europa de furia semilunii. Acum, tu popor de salvatori ai creştinismului, eşti tratat ca un paria. Când îţi vei revendica drepturile ?

Din tine au apărut: Eminescu, Enescu, Brâncuşi, Gogu Constantinescu, Vuia, Vlaicu, Coandă, Petrache Poenaru, Nicolae Teclu, Spiru Haret, Herman Oberth, Conrad Haas. Dar ce păcat, cei mai mulţi şi-au pus minţile sclipitoare în slujba altor ţări pentru că acasă nu i-a ascultat nimeni. De ce ai lăsat să se întâmple asta? Astăzi, popor român pentru tine se rescrie istoria. Cum vrei să se facă asta ? Cum vrei să te vadă cei ce îţi vor urma ?

Astăzi, ca şi pe vremea fanarioţilor, domnitorul şi divăniţii nu au nici o legătură cu tine. Sunt străini de interesele şi dorinţele tale tot ce doresc este să stea cât mai mult în funcţie şi să câştige cât mai mult.

Tu taci;

Astăzi , ca şi pe vremea cuceririi romane, bogăţiile tării, aceleaşi mine de aur, argint sare, mierea acestui pământ sunt exploatate de alţii cu braţele tale şi se duc pentru a umple visteriile străinilor de neam.

Tu taci;

Astăzi, ca şi pe vremea asupririi austro – ungare, drepturile românilor sunt călcate în picioare, iar cei puţini fac legea pentru cei mulţi.

Tu taci;

Astăzi, ca şi în vremuri de restrişte, românii pleacă din ţară, să muncească, sau să îşi vândă inteligenţa pentru că ţara lor nu are nevoie de ei. Câţi dintre ei sunt viitorii Brâncuşi, Coandă, Conrad Haas, te-ai gândit la asta ? Conducătorii acestei ţări au nevoie de slujbaşi proşti, lipsiţi de educaţie, lipsiţi de caracter, lipsiţi de voinţă, lipsiţi de coloană vertebrală, ca să îi poată îndoi şi face figurine de plastilină din ei.

Tu taci;

Astăzi, ca şi pe vremea bolşevismului, la mare preţ sunt trădătorii, linguşitorii, vânzătorii de neam şi conştiinţă, traseiştii politici, gata să calce pe cadavre pentru a parveni şi a îşi păstra privilegiile.

Tu taci;

Astăzi, parlamentul şi guvernul ţării, divăniţii de azi, arendează pământurile şi întreprinderile “nerentabile “ la indicaţiile unor străini de neam cărora le cântă osanale, unor arendaşi străini, spunând că asta se numeşte privatizare. Pentru aceste arende, ei primesc peşcheşul iar ţara rămâne pe butuci.

Tu taci;

Astăzi, urmele civilizaţiei străbunilor voştri sunt şterse pentru ca fii tăi să nu mai ştie niciodată cum au apărut ei pe acest pământ, cine le sunt strămoşii şi care le sunt meritele:

1. Vechile situri arheologice sunt distruse, se construiesc şosele experimentale peste ele, Sarmisegetuza, Grădiştea, Munţii Buzăului, sunt vândute sub pretextul impulsionării turismului, unor privaţi care habar nu au că în pământul pe care îl calcă zace istoria ta încă nedescoperită.

Tu taci;

2. Elemente din tezaurul ţării sunt trimise “ la expoziţie“ în afara ţării şi uită să se mai întoarcă, iar cei ce le-au scos nu dau nici un răspuns, se fac că au uitat de ele.

Tu taci;

3. Arhivele tării sunt cedate printr-o lege a arhivelor străină de interesele naţionale, celor ce vor să scoată din mintea românilor ideea şi dovezile de unitate naţională.

Tu taci;

Slujbaşii ţării, căftăniţii vând la preţ de piatră seacă şi fier vechi bunurile realizate de tine, sub oblăduirea şefilor lor, împart banii, apoi sunt “judecaţi” de ochii lumii şi primesc pedepse cu suspendare, adică “mulţumesc, la revedere, te mai chemăm noi când avem nevoie de serviciile tale”.

Tu taci ;

Oştirea ţării este batjocorită, decimată, dezarmată, pusă în slujba altora, copiii tăi mor pe pământuri străine iar Hatmanul Suprem vine în faţa ta şi spune că suntem într-o mare încurcătură, vom fi nevoiţi să împrumutăm avioane străine pentru a ne asigura siguranţa aeriană, de parcă asta s-a întâmplat peste noapte şi nu este urmarea politici sale dezastruoase, de parcă nimic din ceea ce se întâmpla românului azi nu i se datorează lui.

Tu taci;

Dispar din instituţii ale statului arhive cu invenţii şi inovaţii de interes strategic privind cercetarea nucleară. Cei puşi să le păzească nu păţesc nimic, iar cei ce trebuie să investigheze spun că nu e nimic deosebit. -

Tu taci;

Ţi se fură voturile iar comisia care trebuia să investigheze pe cei care au fost prinşi cu vot dublu nu dă nici un răspuns, deşi există dovezi că ai fost furat şi voinţa ta răsturnată.


Tu taci;

În divan, se fură la 2-3 mâini, unii chiulesc alţii se fac că lucrează, iar alţii mânuiesc legile după bunul plac, în văzul tuturor şi nu li se întâmplă nimic. -

Tu taci;

Sistemul educaţional se reduce la bani, bani la înscriere, bani la examene, bani la absenţe, bani la promovare, bani la angajare, bani la reexaminare. Copiii tăi nu mai ştiu nici cum îi cheamă dacă nu se uită pe internet sau nu primesc un SMS.

Tu taci;

Dacă te îmbolnăveşti , nu ai unde să te duci, s-au închis spitalele , s-au scumpit medicamentele, trebuie să mergi dacă eşti operat cu faşele şi anestezicul de acasă, altfel mori neoperat sau deschis şi neînchis. Intri în spital pentru o unghie lovită şi ieşi cu 10 boli pe care nu le aveai la intrare.

Tu taci;

Un copil de 15 ani, român sportiv, este bătut de colegii de echipă maghiari, pentru că e român, chiar de Ziua Naţională a României. Nu se întâmplă nimic. Ceva mai târziu, Hocheiştii Naţionalei României, (de naţionalitate maghiară) la un meci cu selecţionata Ungariei tac când se intonează Imnul României, dar cântă cu foc imnul Ungariei şi pe cel al ŢINUTULUI SECUIESC, imn care nu avea ce căuta la o manifestare oficială.

Toţi tac.

Guvernanţii nu fac altceva decât să te jupoaie, îţi bagă mâna în buzunar şi îţi iau banii pentru că eşti prea bogat în viziunea lor sau nu meriţi ce ai câştigat , iar ţara nu are bani. Se împrumută lăsându-te dator pe sute de ani fără să le pese ce vor face şi de unde vor plăti datoriile cei ce le vor urma.

Tu taci;

Duşmanii tăi, cei ce vor să te vadă dispărut pentru a îţi lua locul, îţi impun ce să mănânci, ce să bei, ce medicamente să iei, fac experimente cu tine, te folosesc drept cobai cu avizul şi ajutorul trădătorilor din fruntea ţării, care le aplică legile într-un Codex Alimentarius care te duce la pieire.

Tu taci;

Parlamentarii îşi votează legi speciale, se protejează împotriva judecăţii pentru hoţiile şi prostiile pe care le fac, se acoperă cu legi făcute numai pentru ei, şi fură acoperindu-se unul pe altul. -

Tu taci;

Preşedintele ţării îşi exprimă oficial acordul de modificare a Constituţiei ţării, la cererea unor străini, care îşi urmăresc propriile interese, fără a consulta măcar parlamentul dar să mai te consulte pe tine.

Tu taci;

Un român plecat de acasă descoperă peste hotare că ţara lui are de recuperat o sumă mare de bani de la alt stat. Ce fac parlamentarii români? Refuză să investigheze cazul pentru că nu vor să îi supere pe cei ce îi ţin pe jilţuri fără să le pese de interesul naţiunii trădând jurământul făcut la investire.

Tu taci;

Asta se întâmplă astăzi, popor român, şi

Tu taci;

Dacă ar fi ca tot ceea ce se întâmplă să se răsfrângă numai asupra ta, românul de azi, nu ţi-aş scrie un cuvânt. Te-aş lăsa să lâncezeşti, să dormi până se aşterne praful peste tine şi mătura istoriei te va scoate afară din mintea celor ce vor urma, ca pe o întâmplare neplăcută. Dar tu popor român de azi, eşti legat de cel de ieri şi de cel de mâine şi odată cu tine piere nu numai trecutul, dar şi viitorul acestui neam.

Cât o să mai taci ?

Trezeşte-te popor român, trezeşte-te român adormit şi nu lăsa să se şteargă dintr-o trăsătură de condei tot ce ţi-au lăsat părinţii, nu îţi lăsa copiii pe drumuri, sclavi ai celor ce nici nu existau pe când tu ştiai să scrii.

Tuesday, February 14, 2012

Cauzele crizei financiare în România: gramatica şi geografia

Domnul Alexandru I. Vlădescu, doctor în medicină, doctor în drept, a publicat mai zilele trecute o cărţulie intitulată ,,Cauzele crizei financiare în România”, în care dezvoltă o nemaipomenită bogăţie de planuri teoretice şi istorii pe apă, care vor face plăcere tuturor comis-voiajorilor însărcinaţi cu vînzare de indigo, fie'n Spania, fie la poluri. O probă din această preţioasă operă nu strică:


"România ocupă pe continent o poziţiune strategică naturală. Ea este protegiată în lungul ei pe de o parte de seria munţilor carpaţii, santinela fidelă, de veacuri, a poporului român, pe de alta de râul dunărea, bariera nestrămutată a naţionalităţei noastre. Acest şir de munţi şi această albie a dunări fac din statul român o fortereţă naturală, contra căria s-au sfărâmat în trecut, deseori, armatele inimicilor noştri.
Ca situaţie geografică, România se învecineşte: la nord şi la vest cu Austro-Ungaria, la vest cu Rusia şi cu Turcia şi la sud cu Turcia.

O Vest al României, regiune infernală,
În care ruşi şi unguri cu turci amestecaţi
Pândesc să treacă Prutul, în oarde adunaţi,
De doctorul Vlădescu de n-ar avea sfială".

Săracul Ştefan Vodă! La răsărit avea tatari, la miazănoapte ţara leşască, la apus Ardealul, la miazăzi Ungro-Vlahia. Acuma ce ar face când ar vedea la apus turci, ruşi şi unguri uniţi, râvnind toţi buluc asupra lui? Ce ar face? Ia, ar face, c-ar avea pe doftorul nostru, care ştie să mute mările şi ţările de la apus la răsărit. Deodată te-ai pomeni numai cu Dunărea'n vârful munţilor şi cu pădurile de brad în albia Dunărei. Şi iacă aşa ar scrie Nistor Urechi: „La satul Stuhăria-lupului, ţinutul Nicăiri, unde-i biserica într-un vârf de plop şi Dunărea curge la deal, întâlnitu-s-au oştirea moldovinească cu urdii turceşti, moschiceşti şi ungureşti şi, dând război bărbăteşte de ambe părţile, mare mult s-au oştit până au biruit oastea moldovinească, iar limbele străine s-au ascuns toate într-o căpăţină de sîrb, pe care pan Vlădescul, biv-vel vraci Sadagorski o adusese din ţara franţozească. Şi astfel am biruit noi limbele străine cu mila Domnului, cu vitejia Vlădescului şi cu norocul lui Ştefan Voevoda”.
I-aşa ar scrie Nistor Urechi, bată-l norocul, ş-ar merge vestea Vlădescului nevoie-mare !

Păcat că-n vremea când domnea strălucita roadă Muşatin, neamul Vlăduţilor şi Drăganilor se'ndeletnicea cu creşterea bostanilor în ţara bolgărească.
Iară după noi, cronist rătăcit în veacul al nouăsprezecelea, cauzele crizei financiare sunt aceste:

1) Pentru că doctorul în medicină, doctorul în drept a uitat se vede a învăţa acea ramură a filozofiei de stat care în limba vulgară se numeşte gramatică, pentru care pricină îl sfătuim să mai intre în clasa a doua a universităţii din Hârlău ca să studieze profunda teorie despre acordarea subiectului cu predicatul şi ad[i]ectivelor şi verbilor cu substantivele la cari se referă. Cumcă această preţioasă teorie îi lipseşte dovedim prin următoarele citate:
Pag. 1: Este cinci ani de când ...
Pag. 4: Vitele cornute discreşte la noi...
Pag. 5: A doua condiţiune sau putere producătoare pentru agricultură este vitele.
Pag. 6: A treia condiţiune este băncile agricole.
Pag. 10: ... Contra acelora care voieşte să ni le hrăpească.
Pag. 11: Atâtea forţi de producţiune cari se răsfrânge ...
Ibidem: Popoarele civilizate antici ca şi moderni.

O altă preţioasă regulă dincolo de sfera cunoştinţelor d-rului este că numele proprii se scriu cu iniţiale mari. Iată-le :
Pag. 1: râul dunărea.
Ibidem: Seria munţilor carpaţii.
Ibidem: Bariera nestrămutată a dunări.
Pag. 3: Rezbelul crimei (citeşte Crimeei) ş.a., ş.a.
Apoi doctorul să nu uite că nu-i destul ca un bulgăraş ori un grecuşor să se frizeze trei ani în Paris pentru a se-ntoarce de acolo român neaoş. Ex.: „Populaţia noastră agricolă a discrescut în cei din urmă cinci ani de uă manieră spăimântătoare"

2) A doua cauză a crizei financiare este că mulţime de oameni de teapa doctorului, cam târziori la minte, în loc să se ocupe cu lucruri folositoare, precum punerea în stare normală a ciubotelor vechi, revenirea asupra căilor acului de-a lungul pantalonilor sau eventual înlăturarea constipulaţiunilor, din contra, pun la cale lumea toată, croiesc irigaţiuni şi scriu reţete pentru popoare întregi. Mulţimea acestor individe reformatoare ale universului trăieşte toată direct sau indirect din sudoarea claselor pozitive, fără să li deie nici o compenzaţie prin măg...ulirile ei.
De aceea vom face un serviciu naţiei arătând adevăratul teren pe care d-rul este mare. Cu acest scop publicăm din nou următoarea mulţămită publică:

„Subsemnatul suferind de constipaţie, după o căutare de (8) zile cu medicamente, eram ameninţat cu pierderea vieţei. Din întâmplare d-nul doctor Alexandru I. Vlădescu, trecând prin acest oraş la băile Pucioasa, m-a reîntors la viaţă după o căutare de 4 zile. În urma unei aseminea grabnice însănătoşiri, vin a mărturisi în public că viaţa mea astăzi este dată din noii de d-nul Vlădescu, după o serioasă stăruinţă ce are în căutarea bolnavului, pe lângă medicamentele date; căruia-i esprim mulţumirile mele, păstrându-i eternă recunoştinţă. C. CH, Târgovişte.”

[Publicat în CURIERUL DE IAŞI, 7 iulie 1876, sub titlul „ECONOMIA NAŢIONALĂ ŞI D. A. VLĂDESCU, Doctor în drept, doctor în medicină”]

Si Deus nobiscum, quis contra nos?
Îndrăzneşte să cunoşti!
Ducit Amor Patriae
Tot ceea ce este necesar ca răul să triumfe este ca oamenii buni să stea cu mâinile în sân.
(Edmund Burke)
Încearcă să nu fii un om de succes, ci un om de valoare! (Albert Einstein)
Nu voi fi un om obişnuit pentru că am dreptul să fiu extraordinar. (Peter O`Toole)
Modestia este, faţă de merit, ceea ce este umbra pentru figurile dintr-un tablou: îi dau forţă şi relief. (La Bruyere)
Maestru este numai acela care este dăruit cu harul de a învăţa pe alţii. Cu adevărat maestru este numai cel care, având el însuşi multă bogăţie sufletească, ştie să dea tot, ştiinţă, pricepere şi suflet, fără intenţii preconcepute şi fără să aştepte nimic în schimb. (Octavian Fodor)

Talent hits a target no one else can hit, genius hits a target no one else can see. (Schopenhauer)
We are what we repeatedly do. Excellence, then, is not an act, but a habit. (Aristotle)