Some kids learn by listening; others learn by doing. Geoff Mulgan gives a short introduction to the Studio School, a new kind of school in the UK where small teams of kids learn by working on projects that are, as Mulgan puts it, "for real."
Friday, September 30, 2011
Wednesday, September 28, 2011
Monday, September 26, 2011
WEBIT 2011. România a ajuns pe locul I. Competiţia s-a relansat!
Ieri a revenit, în concursul internaţional de influenţă online WEBIT 2011, „Tzarul Nicolai”, dar cu numele lui real, FLORINEL NICOLAI DECIU, şi cu toate punctele acumulate ca „Tzar”. În aceste condiţii, România nu mai poate pierde, în faţa Bulgariei, locul 2.
Mai mult decât atât, s-a întâmplat un fapt nesperat: cu cele aproximativ 2.000 de puncte ale „Tzarului”, România a ajuns pe locul 1, depăşind Italia. Competiţia s-a relansat, în termeni mult mai optimişti, de aceea vă rog să mă votaţi în continuare! Susţinându-mă pe mine, susţineţi CERTITUDINEA şi echipa României.
Dar, pentru ca efectul să fie deplin, votaţi toată lista. Pentru fiecare vot acordat unuia de pe listă, un procent intră în contul liderului (vârful de piramidă, „Tzarul”), care se duce în sus împreună cu toată lista, ceea ce înseamnă puncte pentru România. De asemenea, fiecare vot primit de lider generează puncte pentru fiecare membru al piramidei sale. Ceea ce înseamnă, iarăşi, puncte pentru România. Dar, oricum aţi vota, amintiţi-vă de CERTITUDINEA măcar o dată pe zi şi votaţi MIRON MANEGA ! (împreună cu toată lista)
Lista completă a echipei!
1 Tzarul Nicolai (Florinel Nicolai Deciu) http://bit.ly/bPrifT
2 Miron Manega http://bit.ly/bfcH6d
3 Mişcarea Euro-Civică Română: http://bit.ly/9yufXA
4 Radu Gamulea http://bit.ly/cp58xA
5 Lucretia Berzintu http://bit.ly/ds0diH
6 Dan-Octavian Catana http://bit.ly/8ZT8A2
7 Loredana Ganescu http://bit.ly/9i81A4
8 Milky Way Galaxy http://bit.ly/b4Atfq
9 Marcel Raducu http://bit.ly/cHaKxS
10 Elena Raducu http://bit.ly/dtZJ5P
11 Gelu Vlasin http://bit.ly/a3TnyZ
12 Marius Erimia http://bit.ly/c95304
13 Constanta Abalasei-Donosa http://bit.ly/bQur3l
14 Rodica Eugenia Fiedler http://bit.ly/cNg4Ik
15 Angela Furtuna http://bit.ly/9TxMFd
16 Eduard Cristian Ionita http://bit.ly/9kzU3R
17 Ana Break http://bit.ly/92RH7B
18 Codrean Tiron Viorela http://bit.ly/c9Zx6I
19 Anca Lupu http://bit.ly/ao8IRe
20 Dorina Ciocan http://bit.ly/9xqNFw
21 Dorina Ciocan http://bit.ly/bEgbOv
22 Cel Mai Influent Romanhttp://bit.ly/cn1lsz
23 Ovidiu Bufnila http://bit.ly/c14vr0
24 FLORINEL NICOLAI DECIU http://bit.ly/aQJJTg
25 Clanul Liceenilor http://bit.ly/arlSto
26 Horatio Corneliu http://bit.ly/cvaXwD
27 Mihai Antonescu http://bit.ly/aZtcCu
28 Constantin Zologhttp://bit.ly/dlkjJr
29 Ibrahim Musahttp://bit.ly/96BsEx
30 Marius I http://bit.ly/ais22Q
31 Becart Valentina http://bit.ly/dpecWl
32 Mona Bernhardt Lorinczi http://bit.ly/9ok2fw
Wednesday, September 21, 2011
CURAJUL (Părintele Nicolae STEINHARDT – Dăruind vei dobândi)
„Este o prea rareori pomenită şi totuşi esenţială însuşire creştină. Poate că, îndată după virtuţile teologale, ocupă locul de frunte. Fără de curaj existenţa Bisericii nu ar fi de conceput: a fost nevoie, ca să ia fiinţă, de curajul Întemeietorului ei; ca să dureze, de cel al discipolilor săi.
Ni se vorbeşte de blândeţea Domnului, care-I asemuit unui miel blând şi lipsit de glas. Metafora e îndreptăţită şi înduioşătoare. Nu mai puţin este aceea ce adoptă drept cuvânt-imagine un leu viteaz. Cine oare s-ar fi urcat pe cruce, primind de bună voie una din morţile cele mai cumplite din câte se pot închipui, de nu un viteaz cu inimă de leu? Care fire de nu una de inflexibilă tărie ar fi îndurat vreme de trei ani şi jumătate, senină şi calmă, ura, vrajba, perfidia, ambuscadele vrăjmaşilor? Ar fi stat, neclintită şi neânfricată, în faţa dregătorului şi a sinedriului? (A nepăsării unuia şi înverşunării celorlalţi?) Şi cum altfel decât act de îndrăzneală ar putea fi socotită plecarea Apostolilor la propovăduire printre oameni ostili fără a duce cu ei nici traistă nici toiag nici pâine nici bani? Şi care inşi de nu dintre cei mai dârji şi mai neştiutori de teamă ar fi răbdat chinuri cu adevărat atroce mai degrabă decât să-şi lepede, fie şi în schimbul celor mai ademenitoare făgăduieli, credinţa? Nu-i deloc neexact din punct de vedere istoric ori exagerat din punct de vedere psihologic a spune că sângele martirilor constituie podoaba, purpura şi vizonul Bisericii; e şi temeiul ei, în sensul cel mai strict şi mai tehnic al cuvântului.
Că aşa stau lucrurile o dovedeşte nu numai procesul evolutiv al instituţiei ecleziastice, ci şi textul însuşi al Scripturii care, parcă prevestitor, a pus accentul pe această calitate intrinsecă şi sine qua non a creştinismului. Mântuitorul şi ucenicii Lui au ştiut prea bine şi ab initio unde săţăşluieşte marea taină a creşterii şi durabilităţii Legii noi. De aceea şi aflăm nenumărate referiri, în Evanghelii, în Faptele Apostolilor, în Epistole, la socotirea curajului drept trăsătură fundamentală a caracterului unui creştin.
Martir înseamnă martor, dar sinonimul substantivului este: erou. Desigur că mucenicii au depus mărturie de fidelitate, smerenie, statornicie, putere de pătimire. Şi-au mărturisit deopotrivă inimoşenia, vrednică de a celor mai bravi dintre eroii vieţii profane (militare şi civile). …e simplu, dacă vrei să fii liber să nu-ţi fie frică de moarte. Iată de ce aurul, vizonul, purpura şi podoaba Bisericii se confundă cu sângele de pe Cruce şi cu sângele martirilor. Paralel celor mai strălucite victorii militare ale istoriei profane. De la Duhul Sfânt şi din sângele acesta s-a întrupat şi a dăinuit şi de-a pururi va dăinui Biserica lui Hristos.
În textele scripturistice, îndemnurile la curaj ale Domnului sunt numeroase.
Nu te teme îi spune (Marcu 5, 36; Luca 8, 50) mai marelui sinagogii, lui Iair, când vin unii şi-i vestesc că fiica lui a murit. Nu te teme, crede numai şi se va izbăvi. (Credinţa este, prin urmare, recunoscută a fi o faptă de curaj, iar curajul e declarat, aidoma credinţei, o taină). Lui Simon, la fel i se grăieşte: Nu te teme, de acum înainte vei fi pescar de oameni (Luca 5, 10). Ucenicilor şi mulţimii, tot aşa: Nu te teme, turmă mică (Luca 12, 32). Nu te teme găsim şi în Apocalipsă (1, 17). Acelaşi îndemn apare şi în forma plurală: Deci nu vă temeţi (Matei 10, 26); aşadar nu vă temeţi (Matei 10, 31); îndrăzniţi, Eu sunt, nu vă temeţi (Matei 14, 27; Ioan 6, 20): toate către Apostoli, când s-au speriat văzându-L că umblă pe mare. La Schimbarea la faţă, după trecerea norului luminos, se aprope de Petru, Iacov şi Ioan şi atingându-i le zice aşijderea: sculaţi-vă şi nu vă temeţi (Matei 17, 7). Îngerul către femeile venite la mormânt: Nu vă temeţi (Matei 28, 5), iar Domnul repetă şi El, aceloraşi: Nu vă temeţi (Matei 28, 10). Îngerul Domnului către păstori: Nu vă temeţi (Luca 2, 10), căci iată vestesc vouă bucurie mare. Când Iisus se arată celor unsprezece şi ei se înfricoşează crezând că văd duh (Luca 24, 36-37), nu rosteşte aceleaşi cuvinte, dar sensul vorbelor: „Pace vouă” şi „De ce sunteţi tulburaţi”, este identic cu „nu vă temeţi”. („Să nu se tulbure inima voastră, nici să se înfricoşeze” stă scris la Ioan (14, 27)). Când scena umblatului pe apă pe vreme rea este povestită de Ioan (6, 19-20), cuvintele folosite sunt aceleaşi ca la Matei: „Ei s-au înfricoşat; iar El le-a zis: Eu sunt, nu vă temeţi”.
Alteori întâlnim: nu vă înspăimântaţi. Astfel, la Marcu 16, 6 (Îngerul către femei, în dimineaţa Duminicii de după răstignire).
Frica e vrednică de certare şi dojană: de ce vă este frică, puţin credincioşilor? Li se spune (Matei 4, 40) celor din corabie, înspăimântaţi de valurile ce o acopereau. La fel la Marcu (4, 40): „pentru ce sunteţi aşa de fricoşi? Cum de nu aveţi credinţă? Fără frică îşi dorise să primească darurile cereşti şi Zaharia, tatăl Înaintemergătorului, după ce ascris numele copilului pe tăbliţă. Formele negative nu te teme, nu vă temeţi, nu vă înspăimântaţi, să nu se tulbure inima voastră sunt adesea înlocuite prin imboldul la curaj: Îndrăzneşte, fiule (Matei 9, 2 către un slăbănog); îndrăzneşte, fiică (matei 9, 22; Luca 8, 48: către femeia cu scurgere la sân);Îndrăzniţi (Matei 14, 27; Ioan 10, 33); „În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea”; Îndrăzniţi (Marcu 6, 50); Îndrăzneşte, scoală-te! (Marcu 10, 49: către orbul Bartimeu).
Care este efectul principal al fricii? Îndepărtarea de Hristos. Relatarea de la Luca 8, 37 e pe deplin edificatoare: după ce scoate duhurile rele din omul demonizat, iar porcii se aruncă în lac, mulţimea din ţinutul Gadarenilor „e cuprinsă de frică mare”. Urmează consecinţa: „L-au rugat pe El toată mulţimea să plece de la ei”. (Matei 8, 34 şi Marcu 5, 17 zic: L-au rugat să treacă sau să se ducă din hoatrele lor). Legătura de cauzalitate e limpede: îi cer să plece pentru că le este frică: Frica, aşadar, aduce cu sine ruperea de Hristos.
Dacă „nu vă tulburaţi” este echivalentul lui „nu vă înfricoşaţi”, căci îngrijorarea e tot o formă a fricii, probabi că Marta a fost cercetată şi din pricina caeasta, Domnul ştiind că îngrijorarea zămisleşte simţăminte şi stări ale minţii străine învăţăturii Lui.
La Faptele Apostolilor apar mereu aceleaşi poveţe: îndrăzneşte, îndrăzneşte Pavele, iar el (ei) îndrăznind …
De asemenea, în mai toate Epistolele Sfântului Pavel: „de aceea nu ne pierdem curajul” (2 Corinteni 4, 16); „Îndrăznind deci totdeauna (2 Corinteni 5, 6); „Fără să vă înfricoşaţi întru nimic” (Filip 1, 28); „Căci Dumnezeu nu ne-a dat duhul temerii” (2 Timotei 1, 7: frica, aşadar e de la diavol, ca şi păcatul, ca şi moartea; textul acesta e capital, ne dă posibilitatea să deprindem adevărat sorginte a fricii). Apostolul creştinilor, mai înainte de orice le cere să fie îndrăzneţi. „Drept aceea, fraţilor, având îndrăzneală, să intrăm în Sfânta sfintelor, prin sângele lui Iisus”. (Evrei 10, 19). Tot el adoptă în repetate rânduri stilul şi tonul cel mai militar cu putinţă: „În lupta voastră cu păcatul, nu v-aţi împotrivit încă până la sânge” (Evrei 12, 4): David, hanibal, Cezar, Napoleon, nu le-ar fi vorbit altminteri ostaşilor lor); „Luptă-te lupta cea bună a credinţei, cucereşte viaţa veşnică …” (1 Timotei 6, 17) „Luptă … ca un bun ostaş al lui Hristos Iisus (2 Timotei 2, 3).
Textul de la Efeseni (6, 11) şi următoarele e plin de cuvinte cu iz ostăşesc:… întăriţi-vă întru puterea … îmbrăcaţi-vă cu toate armele … luaţi toate armele …toate biruindu-le …staţi deci tari … având mijlocul vostru încins … îmbrăcându-vă cu platoşa … pavăza … credinţei … luaţi şi coiful mântuirii şi sabia Duhului … S-ar zice că răsfoim un regulament militar, că citim un ordin de al unui căpitan de oşti.
Există în Noul Testament un stil imperativ al curajului, obârşia căruia se află în porunca dată lui Avraam: „Ieşi din pământul tău, din neamul tău şi din casa tatălui tău” (facerea 13, 1) – şi Avraam ascultă, plin de curaj, neştiind încotro merge şi unde se va opri, ca un bun ostaş ce se află (Evrei 11, 8). Stilul evanghelic militar se manifestă şi prin verbele „active”, verbe îmbolditoare, imperioase, răsunătoare ca: stăruiţi, întrebaţi, vegheaţi, privegheaţi, treziţi-vă, cuceriţi, priviţi cu luare aminte, fiţi gata, mergeţi, cereţi, căutaţi, bateţi, încingeţi-vă.
Acestea toate din partea Mântuitorului şi Apostolilor Săi. Dar şi creştinul, având bună îndrăzneală, le spune în acelaşi mod, în aceeaşi tonalitate a neînfricării: „Nu mă voi teme!” (Evrei 13, 6). De ce? Pentru că ştie două lucruri: mai întâi că „partea celor fricoşi … este iezerul care arde cu foc şi pucioasă” (Apocalipsa 21, 8 – însuşirea osândiţilor începe cu fricoşii, ei mai întâi; necredincioşii, spurcaţii, ucigaşii, desfrânaţii, fermecărorii, închinătorii la idoli şi mincinoşii sunt menţionaţi în urma lor) – iar apoi, şi mai ales, că „În iubire nu este frică, ci iubirea desăvârşită alungă frica” (1 Ioan 4, 18). În felul acesta curajul ajunge a fi alături de dragoste, singura virtute în veci nepieritoare.
Domnul ne scoate din robia păcatului şi totodată ne eliberează din tirania fricii. Ne dăruieşte cele două nestemate: libertatea şi curajul. Aşa fiind, creştinului nici nu-i incumbă îndatoriri mai sfinte şi mai de seamă decât a iubi şi a-şi dovedi curajul. Ca unii care suntem urmaşi prin credinţă ai celor care l-au văzut pe Dumnezeu întrupat, ni se aplică textul de la Evrei 11, 27, reprodus pe statuia amiralului de Coligny, pe una din străzile pariziene: „A rămas neclintit ca unul care a văzut pe nevăzutul împărat”. Covârşitoarea însemnătate acordată curajului atât de Domnul Hristos cât şi de Biserică rezultă şi din aceea că precum scrie la matei 11, 12 „împărăţia cerurilor se ia prin străduinţă şi cei ce se silesc pun mâna pe ea”. Cerurile, spune limbajul popular (tot în stil marţial), se cuceresc. …
Drept concluzie aş cere voie să afirm: Dacă vechea Lege a putut fi rezumată îndouă porunci: să iubeşti pe Dumnezeu şi să iubeşti pe aproapele tău (Matei 22, 37; Marcu 12, 30-31; Luca 10, 27), Legea nouă poate – sub aspect ei operaţional – fi conspectată astfel: crede, iubeşte şi nu te înfricoşa. Frica: păcat urât în ochii Domnului; curajul: virtute mult plăcută Lui şi consubstanţială sitauaţiei de creştin”.
Monday, September 19, 2011
DESPRE ROBIA MODERNĂ
Când laşi toate celea în sama libertăţii şi, prin urmare, a egoismului omenesc, nu va fi bine. De multe ori, în Anglia s-a dizbătut întrebarea dacă n-ar fi bine să se lucreze duminicele, şi se găsise economişti care să calculeze ce pierderi însemnate are industrialul englez prin ţinerea sărbătorilor. O fericire că biserica e acolo îndestul de puternică pentru a rezista unor asemenea tentative împotriva săracului, asigurându-i şi acestuia partea sa de odihnă şi bucurie, într-o lume pe care scriptura o numeşte cu drept cuvânt ,,Valea plângerilor”.
La noi, în ţara absolutei libertăţi, este însă cu putinţă ca lucrătoriul să nu se bucure nici de duminecă, nici de sărbătoare, să nu se bucure nici de răgazul pe care scriptura îl asigură până şi animalelor. Mania de a trata pe om ca simplă maşină, ca unealtă pentru producere, este întâi tot ce poate fi mai neomenos; al doilea, dezastruoasă prin urmările ei. Căci vita de muncă se cruţă la boală, i se măsură puterile, nu se încarcă peste măsură, pierderea ei e egală cu cumpărarea unei alteia, încât interesul bine înţeles al proprietarului este cruţarea.
La om, lucrul se schimbă. Poate să se stingă în bună voie..., se va găsi totdeauna altul la loc, căci nevoia e o dăscăliţă amară, care primeşte orice condiţii. În alte ţări sunt societăţi pentru apărarea animalelor, de sine înţelegându-se că religia şi organizarea socială îi asigurează omului zilele sale de odihnă, la noi însă nu va fi minune dacă vom vedea tratându-se organismul cel mai nobil de pe pământ cu o lipsă de cruţare de care sunt ferite şi organismele cele inferioare.
Ne-a trebuit această espunere pentru a caracteriza soarta lucrătorilor din fabrica regiei monopolului tutunurilor. Muncind 12-14 oare pe zi, aceste zile lungi şi negre nu sunt întrerupte nici de dumineci, nici de sărbători, încât cestiunea socială, atât de ventilată în Europa, trebue s-o revedem la noi în forma ei cea mai crudă. Iată dar materialul de oameni supus acestui tratament:
200 de lucrătoare
10 tăietori cu maşina a tutunului prost
3 tăietori cu maşina a tutunului bun
2 cari desfac tutunul cu trompa
1 amestecător
1 tăietor de hârtie
3 privighetori a lucrătorilor
3 amploiaţi superiori
1 diurnist
Iată, dar, 224 de oameni, a patra parte dintr-o mie, care nu cunosc nici sărbătoare, nici altă odihnă decât somnul.
Se poate că regia, câştigând puţin sau nimic din toată afacerea, să fie silită de a întrebuinţa asemenea mijloace, pentru a se susţinea; dar nouă ni se pare că soarta „dividendelor” e cu mult mai puţin importantă decât aceea a omului chemat să le producă.
Onor. primărie, care cu drept cuvânt a ordonat respectarea duminecilor şi sărbătorilor din partea comercianţilor, ar trebui să ordone aceeaşi respectare din partea fabricelor. Să nu uităm că trăim într-un stat creştin, că numai chinezul n-are sărbători, pe când religia creştină, a celor ,,dezmoşteniţi”, li asigură şi acestora partea lor de bucurie în lume.
O altă cestiune, care priveşte numai administraţia oraşului nostru, este că lucrătoarele, pornind noaptea de la fabrică pe şoseaua din valea Bahluiului, sunt espuse obrăzniciei stâlpilor de cafenele, cari tocmai în vremea ieşirei fetelor din fabrică găsesc că primblarea pe întunecoasele uliţi e foarte aerisitoare. De aceea, ar trebui ca felinarele să fie mai dese şi mai cu samă să fie aprinse, asemenea nici prezenţa unui număr mai mare de serjenţi de noapte nu e de prisos
[CURIERUL DE IAŞI, 12 decembrie 1876]
Sursa: http://www.certitudinea.ro/articole/editorial/view/despre-robia-modernA
Thursday, September 15, 2011
DECALOG- Ernest Bernea
1. Iubiţi adevărul; nu puneţi în scenă ca ceva real un fapt,
atunci când adevărul e altul; iubiţi adevărul că el e lumină
şi frumuseţe, e Dumnezeu.
2. Greşeala să nu o acoperiţi, ci să o ispăşiţi; se ştie că mărturisită e jumătate iertată.
3. Fiţi buni cu oamenii, dar apropierea de ei să o faceţi cu înţelepciune; să nu faceţi ca ei decât atunci când aveţi încrederea că cugetul şi fapta lor sânt bune.
4. Să nu acordaţi intimitate oricui; nu o datoraţi integral decât celor ce vă sânt rudenii spirituale. Intimismul, fără discernământ, e mai mult decât o vulgaritate, e un păcat: te vinzi şi nu ştii cui.
5. În relaţiile cu oamenii fiţi buni şi drepţi; orice acordaţi mai mult decât se cuvine poate cultiva înşelăciunea şi se plăteşte scump.
6. Evitaţi contactul apropiat cu oamenii lipsiţi de inteligenţă şi bunătate; fiţi pentru ei un model de înţelepciune şi virtute.
7. Fiţi statornici în hotărârile voastre; consecvenţa întăreşte personalitatea.
8. Când iubiţi pe cineva, dăruiţi-vă integral; o dragoste adevărată cere depăşire de sine, puritate şi putere de jertfă. Dragostea mare are un fior religios.
9. Să vă respectaţi cuvântul. Cuvântul nu este un instrument de inducere în eroare şi nici ceva cu care poţi răni sufletele oamenilor; cuvântul trebuie să aibă izvoarele cele mai pure, adică divinitatea.
10. Fiţi sinceri şi curaţi în tot ce faceţi, ca şi când Dumnezeu ar fi de faţă.
Tuesday, September 13, 2011
ZIUA CRUCII
Într-una din cântările Bisericii, alcătuită după Psalmii lui David, preamărim pe Dumnezeu în cuvintele: „Sfânt este Domnul Dumnezeul nostru; înălţaţi pe Domnul Dumnezeul nostru, şi vă închinaţi aşternutului picioarelor Lui, că Sfânt este”. O altă cântare bisericească, preamărind crucea, zice: „Acum vedem aşternutul unde au stătut picioarele Tale Stăpâne...” „Astăzi cu adevărat cuvântul cel de Dumnezeu grăitor al lui David a luat sfârşit, că iată arătat ne închinăm şi aşternutului preacuratelor Tale picioare”.
Deci până la răstignirea Domnului pe cruce, crucea era lemnul morţii celei mai de ocară. Prin sfintele Sale patimi,Iisus a schimbat ocara în slavă, încât Apostolul Pavel nu găsea alt cuvânt în care să se laude decât în Crucea Domnului, mustrând pe cei ce sunt vrăjmaşii crucii.
Deci lemnul crucii a fost prevestit prin prooroci, prin Moise şi prin David. Prin proorocul David ne porunceşte să ne închinăm Crucii, aşternutului picioarelor Lui, că sfânt este.
Oare de ce zice despre Cruce că e aşternut numai al picioarelor Lui? - Fiindcă Iisus S-a răstignit pe Cruce nu cu fiinţa Sa dumnezeiască, ci cu firea omenească, Adam cel nou, ceea ce în graiul profetului e tot una cu picioarele lui Dumnezeu.
Să lămurim ceva şi din înţelesul crucii ca suferinţă.
Suferinţa, necazurile, încercările sunt cea mai necunoscută cruce, deşi fiecare are de dus câte una. Mai toţi se roagă lui Dumnezeu să-i scape de cruce. Nu e bine aşa. E semn că oamenii nu-i cunosc rostul şi nu-i cunosc pe sfinţi. Iată de pildă ce spune Sfântul Marcu Ascetul, că prin aceasta se cunoaşte dacă o are cineva, dacă primeşte cu bucurie necazurile. Tot acest sfânt ne spune despre crucea încercărilor, că pentru trei pricini vin asupra noastră:
1. ca pedeapsă pentru păcatele făcute („pedeapsă” în graiul bătrânilor înseamnă învăţare de minte);
2. pentru ferirea de cele ce altfel le-am face; şi
3. pentru întărirea virtuţii. „Să nu spui că se poate câştiga virtutea fară necazuri: căci virtutea necercată în necazuri nu e întărită!” (Filocalia I, p. 236-266).
Cea mai grea încercare a vieţii este necazul morţii. Cum stăm faţă de o asemenea încercare? Ar trebui să stăm şi mai liniştiţi ca faţă de cruce; fiindcă Mântuitorul, prin moartea Sa, a schimbat nu numai rostul crucii din ocară în slavă, ci a schimbat şi rostul morţii şi l-a făcut bun. Până la Iisus moartea era o pedeapsă dată firii omeneşti, plată a păcatului. De la înfrângerea morţii, prin învierea Omului nou, moartea, cea mai grea încercare a vieţii acesteia, s-a schimbat în moarte a păcatului şi a izbăvirii firii omeneşti. Aşa ne învaţă Sf. Maxim Mărturisitorul.
Iată de ce prăznuind Crucea vorbim de înviere şi a morţii omorâre.
Acestea sunt cunoştinţe duhovniceşti care dau curaj vieţii acesteia, îi dau înţeles şi o linişte cu atât mai mare cu cât e mai învolburată marea societăţii omeneşti.
Iată pe ce temelie stăm, în praznicul înălţării, când zicem:
„Crucii Tale ne închinăm Stăpâne şi sfântă învierea Ta o lăudăm şi o mărim !”...
Sâmbăta, 14 septembrie 1949, Ziua Crucii.
Sursa: Părintele Arsenie BOCA. (2006). Cuvinte vii. Ediţia a-II-a. Deva: Editura Charisma. pp. 16– 17.
CELE 3 CRUCI
„Sfântul Marcu ne spune despre crucea încercărilor, că pentru trei pricini vin asupra noastră:
1. Ca pedeapsă pentru păcatele săvârşite;
2. Pentru ferirea de cele ce altfel le-am face;
3. Pentru întărirea virtuţii;... virtutea necercată în necazuri nu este întărită”.
Iar din scrierile, cuvintele şi viaţa Părintelui Arsenie deducem că în viaţa pământească omul are trei cruci de purtat:
1. Crucea de prevenire (ferire), prin care Dumnezeu ne ţine departe de ispite şi păcate
2. Crucea de îndreptare (ispăşire, pedeapsă), prin care plătim pentru păcatele făcute sau moştenite;
3. Crucea de întărire (jertfă), prin care ne dăruim aproapelui, prin care trăim şi chiar murim pentru aproapele. Aceasta e crucea creştinului. Numai cine iubeşte pe aproapele este creştin adevărat (In. 13, 35). Iar a ne jertfi pentru aproapele înseamnă a ne înmulţi talanţii pe care ni i-a dat Dumnezeu „spre folosul tuturor” (1 Pt.4, 10), talanţii destinului.
Cine-Şi îngroapă talanţii în pământul inimii (în subconştient), în întumericul egoismului (al lenei, indiferenţei şi uitării), nu ajunge la crucea de jertfă, ci din contra, tâlhăresc viaţa aproapelui precum cei doi tâlhari răstigniţi în stânga şi în dreapta lui Iisus.
Observăm că aceste trei cruci sunt asemenea unui tratament pe care Dumnezeu ni-l administrează pentru a ne lecui de bolile sufleteşti şi care are trei trepte: prevenirea apariţei bolii, îndreptarea (însănătoşirea) şi întărirea sufletului.
Sursa: O sinteză a lucrării Părintelui Arsenie BOCA, p. 408.
Monday, September 12, 2011
ROMÂNIA LOCUL I (MEDALIE DE AUR) ÎN LUME LA OLIMPIADA INTERNAŢIONALĂ DE ASTRONOMIE ŞI ASTROFIZICĂ , POLONIA 25 august-3 septembrie 2011
În perioada 25 august-3 septembrie 2011 s-a desfăşurat în Polonia Olimpiada Internaţională de Astronomie şi Astrofizică la care au participat 30 de echipe din 27 de ţări. Menţionăm că unele ţări cum ar fi Polonia, China şi Iranul au avut dreptul dacă au dorit să participe cu două echipe în concurs deoarece au organizat în anii anteriori ediţiile trecute ale acestei olimpiade.Fiecare echipă este formată din cinci elevi de liceu şi doi lideri şi eventual observatori care nu au drept de opinie in şedinţele de bord ale Olimpiadei.
Elevii echipei României care au participat la această olimpiadă reprezintă lotul restrâns al României care a rezultat de la Olimpiada Naţională de Astronomie şi din lotul lărgit în urma mai multor probe .
Pregătirea lotului României s-a desfăţurat la Călimăneşti (Vâlcea) la Centrul de Pregătire pentru Performanţă care este organizat de către domnul profesor dr. Mihail Sandu şi la care au participat profesori cu experienţă din ţară:prof.Sorin Trocaru(inspector general în M.E.C.T.S.), prof. Lucian Stoian (Baia Mare),prof.Marin Dacian Bica(Oradea),prof.Cornel Oargă(Câmpulung Muscel),prof. Octavian aGeorgescu(Craiova),prof.Neculaie Stănică(Râmnicu Vâlcea),prof.Ioan Adam(Bârlad) şi prof.dr.Petru Crăciun(Fălticeni-Suceava).
Cea mai importantă probă de la această olimpiadă este proba pe echipe la care România a obţinut punctajul cel mai bun adică LOCUL I in lume învingând echipa Iranului(loc II) ,echipa Indiei (loc III) şi celelate ţări participante. Fiecare elev a primit câte o medalie de aur. Lotul României este format din următorii elevi din ţară(în poză de la stânga la dreapta):
- Ana –Maria Constantin – clasa a XII-a Liceul Internaţional de Informatică Bucureşti-îndrumător doamna prof. Rodica Ionescu
- Mihai Răcoreanu –clasa a XII –a Colegiul Naţional ,, Vasile Alecsandri Galaţi-autodidact
- Andrei Cuceu –clasa a X-a Colegiul Naţional ,, Vasile Lucaciu Baia-Mare-îndrumător domnul prof.Lucian Stoian
- Bogdan Marchiş- clasa a XII-a Colegiul Naţional ,, Vasile Lucaciu Baia-Mare-îndrumător domnul prof.Lucian Stoian
- Roberta Răileanu – clasa a XII-a Liceul Internaţional de Informatică Bucureşti îndrumător doamna prof. Rodica Ionescu
De asemenea elevii noştri au obţinut şi două medalii de bronz la probele individuale(Mihai Răcoreanu şi Andrei Cuceu). Felicitări elevilor şi profesorilor care i-au pregătit!
La această performanţă a contribuit şi orele de observaţii astronomice realizate cu telescoape şi lunete de la Colegiul Agricol Fălticeni ,Palatul Copiilor Suceava şi Societatea Ştiinţifică Cygnus.
Lotul olimpic al României a fost însoţit în Polonia de catre domnul prof.Sorin Trocaru inspector general în M.E.C.T.S. şi prof.dr. Petru Crăciun de la Colegiul Agricol Fălticeni.
Mulţumim lui Dumnezeu pentru această performanţă prin care drapelul ţării noastre a fost medaliat cu 7 medalii (5 de aur şi 2 de bronz).
prof.dr.Petru Crăciun
Sunday, September 11, 2011
Monday, September 5, 2011
TÂNĂRUL BOGAT (III)
Sinceritatea acestui tânăr nu poate fi bănuită de făţărnicie, de vreme ce „a alergat şi îngenunchind înaintea Lui L-a întrebat” despre viaţa veşnică.
Obişnuit făţărnicia nu cade în genunchi. Iar dacă ar fi fost aşa de mare făţărnicie, altfel ar fi vorbit şi Iisus. Dar, după ce-şi mărturiseşte tânărul buna creştere în Legea Domnului, „atunci Iisus căutând la el, l-a iubit şi i-a zis: «una-ţi mai lipseşte: mergi şi vinde-ţi câte ai şi le dă săracilor, şi vino de-Mi urmează Mie!»”
Era o chemare între cei 70 de ucenici.
Iubirea lui Iisus ar fi trebuit să-1 desfacă de câte avea; dar, până în sfârşit, tot l-au desfăcut cele de după înviere.
Prislop, Joi XXXI 22.XII.1949; Marcu 10, 17-27
„Cu anevoie va intra bogatul în împărăţia lui Dumnezeu” :
1. Bogatul de averi.
2. Bogatul de succese.
Despre succese se pot spune aceleaşi lucruri ca şi despre bogăţii: că umflă. Şi umflaţii nu intră pe uşa cea strâmtă, pe care mulţi au redus-o la urechile acului. Beşica mândriei creşte din fumurile succeselor.
Poate că aci se va fi aflând raţiunea pentru care „sunt fericiţi” înfrânţii, dar nu prea feriţi de înfrângeri.
Trebuie să învăţăm a privi succesul şi înfrângerea, ca pe doi soţi nedespărţiţi: doi mincinoşi, care ne mint unde ne prind.
Prislop, 24.III.1950
Sursa: Părintele Arsenie BOCA. (2006). Cuvinte vii. Ediţia a-II-a. Deva: Editura Charisma.
p. 292.
TÂNĂRUL BOGAT (II)
Bogatul auzise că este viaţă veşnică.
El o dorea din cauza bogăţiei sale, cu care dorea să fie veşnic. Aceasta se vede din tristeţea cu care a plecat de la Cel Veşnic.
Tânărul întreabă: ce are de făcut pentru a dobândi veşnicia?
Iisus îi răspunde scurt: poruncile. Tânărul, vrând să atragă atenţia asupra sa, întreabă, care? - şi apoi puţin îi pasă dacă la urmă minte: „Toate acestea le-am păzit din tinereţele mele!” Şi mai nădăjduia şi o laudă, de aceea mai şi întreabă pe Iisus: „Ce dar îmi mai lipseşte?” Dar, în loc să primească o laudă înaintea poporului, primeşte o demascare. Zici că ai împlinit toate poruncile, că iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi; iată ai prilejul să dovedeşti cu fapta, lucrul care-ţi mai lipseşte: „Vinde-ţi averile şi le dă săracilor apoi vino de-Mi urmează Mie!”
La această întorsătură a lucrurilor nu se aştepta tânărul fariseu.
Averile sale nu erau adunate din iubirea de-aproapelui, ci din averea de-a proapelui. Pe urmă averea, care nu era toată legitimă, cerea şi certificat moral, recunoaşterea cinstei şi corectitudinei şi toată slava deşartă, la care a trebuit să renunţe ruşinat.
Cu această lecţie „a plecat întristat”.
Tristă bogăţie. Pe urma întristării tânărului, Iisus arată marea piedică a lipirii inimii de bogăţie, cu care nu se poate intra în împărăţie. Ucenicii auzind întreabă înspăimântaţi: „Atunci cine poate să se mântuiască?” - că fiecare are câte ceva pe lângă inima lui. Dar Iisus le răspunde: „Ceea ce este cu neputinţă la oameni, este cu putinţă la Dumnezeu”. Şi Dumnezeu are multe posibilităţi de a dezlega inima bogaţilor de bogăţie. Vinovăţia bogăţiei e că ţine inima omului legată aici, şi deformează omul încât nu mai iubeşte pe oameni, ci se înarmează împotriva lor. Pentru „cinstitul” bogat, ceilalţi oameni sunt „hoţi”. Bogăţia măreşte inegalitatea dintre oameni, care naşte ura.
Atitudinea sufletului faţă de bogăţie trebuie să fie ca a unui administrator al bunurilor altuia. Noi suntem iconomi. Câtă vreme iconomisim averile după legea iubirii de oameni, Stăpânul averii ne-o menţine; dar dacă uzurpăm dreptul lui Dumnezeu, o pierdem şi ne pierdem. Trebuie să fim cu avuţia ca şi cum n-am avea-o. „Cei ce se folosesc de lumea aceasta să fie ca şi cum nu s-ar folosi de ea” (I Corinteni 7, 31). Lumea întreagă, condusă după legi împotriva lui Dumnezeu, tot la Dumnezeu ajunge, dar la Dumnezeu ca „sfârşit” al lumii.
Prislop, Dumineca XXX şi a XII 18.XII.1949; Luca 18, 18-27 şi Matei 19, 16-26
Sursa: Părintele Arsenie BOCA. (2006). Cuvinte vii. Ediţia a-II-a. Deva: Editura Charisma.
pp. 284 - 285.
Saturday, September 3, 2011
TÂNĂRUL BOGAT (I)
Un tânăr frământat de întrebări; de cea mai mare întrebare: ce să fac să moştenesc viaţa cea veşnică? Auzise de „Proorocul”, Se apropie de Mântuitorul cu cuviinţă, ca unul ce era de neam bun:
- „Invăţătorule bune, ce să fac să moştenesc viaţa cea veşnică?” Mântuitorul îi întrerupe întrebarea: „Ce mă numeşti «bun» - singur Dumnezeu e bun”. - Ca şi când ar fi vrut să-l corecteze de mai înainte în părerea ce-o avea tânărul despre bunătate sau chiar despre bunătatea sa. (Sunt oameni care se bat în piept că-s cinstiţi. Aşa o fi; dar să nu creadă că cinstea e numai atâta câtă o au ei. Cinstea şi bunătatea câtă o avem noi e o măsură prea mică faţă de mărimea ei adevărată, cum sunt acestea numai la Dumnezeu). Iată cum îl ridică dintr-o dată la o înţelegere mai adevărată despre bunătate. Mântuitorul ştia sigur că tânărul nu-L cunoaşte, ci-L socoteşte numai ca pre un Prooroc în Israel.
- „Ştii poruncile Legii?” (Şi i le spune Mântuitorul pe scurt: să nu curveşti, să nu ucizi, să nu furi şi celelalte; începe cu porunca ce l-ar primejdui mai mult - tânăr fiind). Deci dacă vrei să intri în viaţă, ţine poruncile. Tânărul „voind să se îndrepteze” - unii din părinţi spun: vrând să se laude înaintea Mântuitorului, mărturiseşte că toate acestea le-a păzit din tinereţele sale. E de crezut; familiile alese păzesc poruncile legii. Totuşi tânărul acesta, deşi împlinise poruncile, stăruia în el nemulţumirea cu sine însuşi şi cu omeneasca sa bunătate.
- „Vrei să fii desăvârşit? Mergi vinde-ţi averile tale şi le împarte săracilor şi vei avea comoară în cer, şi vino urmează-Mi Mie”.
La nimeni până aci n-a cerut Iisus să-şi vândă averile! Tânărul voia mai mult decât intrarea în viaţă, de pe urma împlinirii poruncilor.
„Vrei să fii desăvârşit?” - împlineşte sfaturile!
Pe cuvântul acesta se întemeiază călugăria!
Deci iată ce făgăduinţă dau călugării: că împlinesc mai mult decât poruncile; se făgăduiesc să împlinească sfaturile: al sărăciei, al vieţuirii curate şi al urmării Mântuitorului, ascultători făcându-se lui Dumnezeu şi povăţuitorilor lor.
Aci tânărul, luat oarecum pe neaşteptate, nu şi-a dat seama Cine îl cheamă şi la ce îl cheamă. N-a adâncit răspunsul Mântuitorului şi a plecat întristat.
Mântuitorul, dând din cap, a văzut că era lipit cu inima de bogăţie şi n-a cugetat destul de adânc. Şi a zis ucenicilor cuvântul acesta: „Cât de anevoie vor intra bogaţii în împărăţia lui Dumnezeu”, - gândindu-se la ispitele şi primejdiile bogăţiei. Atunci au zis ucenicii:
„Doamne, dar cine poate să se mântuiască?” Era credinţa la cei vechi că bogaţii se pot mântui mai uşor, ca unii ce au miei şi boi şi pot aduce jertfe, pe când cei săraci n-au de unde aduce jertfe.
„Ceea ce la oameni e cu neputinţă, e cu putinţă la Dumnezeu!” Jertfele oamenilor nu pot să-i mântuiască, ci numai jertfa de pe Cruce a Mântuitorului ne este dată spre mântuire.
Înţelesul bogăţiei:
Nu sărăcia te mântuieşte, nici bogăţia nu te osândeşte; precum nici bogăţia nu te mântuieşte, nici sărăcia nu te osândeşte, ci cum ai sufletul tău şi faţă de bogăţie şi faţă de sărăcie. Eşti sărac şi zorit cu gândul după avere, iată că nu te mântuieşte sărăcia ta. Eşti bogat, dar desfăcut cu inima de bogăţia ta, iată că nu te primejduieşte bogăţia ta. Cum stai cu sufletul şi faţă de una şi faţă de alta, de la asta atârnă mântuirea sau osânda ta.
Iată împăraţi care s-au mântuit: Sfântul împărat Constantin şi maica sa, Elena; împărăteasa Irina; Sfântul Ioan Gură de Aur era de neam înalt şi având bogăţie; Sfântul Vasile avea bogăţie, dar avea inima dezlipită de ea şi trăia ca şi cum n-ar fi avut-o. Sfântul Vasile a întemeiat din averea sa primul spital.
Maica Domnului nu era o cerşetoare. Sfântul Marcu avea case în Ierusalim. Pescarii aveau oameni angajaţi.
Mai departe ştim din predanie despre tânărul acela, că după Răstignirea Mântuitorului şi după înviere, dovedindu-şi dumnezeirea Sa. După înălţare şi după Pogorârea Duhului Sfânt, a auzit şi el despre toate acestea şi abia atunci şi-a dat seama cine era Cel cu care vorbise el şi nu L-a înţeles. Iar când a văzut uciderea lui Ştefan şi liniştea lui cerească. Precum şi propoveduirea pe faţă şi fară nici o frică a Apostolilor, a venit acasă şi s-a mărturisit creştin, lepădându-se de toate, aşa cum îl sfătuise Iisus.
Sâmbăta, 25.XI.1946 Rezumat după omilia I.P.S. Mitropolit Nicolae Bălan
Sursa: Părintele Arsenie BOCA. (2006). Cuvinte vii. Ediţia a-II-a. Deva: Editura Charisma. pp.9-11
Subscribe to:
Posts (Atom)