Friday, July 29, 2011
Învăţământul românesc suferă de absenţa idealului uman creştin
Friday, July 22, 2011
Thursday, July 21, 2011
Ultimul cuvânt al Părintelui Arsenie: “Strigă la Hristos! Te aşteaptă! Să ştiţi să muriţi, să ştiţi să înviaţi în fiecare zi!”
Părintele Arsenie PAPACIOC: „Să muriţi şi să înviaţi în fiecare zi!”
- Sfinţia Voastră, noi ne-am implicat în campania iniţiată de apelul Părintelui Justin Pârvu privind microcipurile…
- Ăsta-i un moment greu, un moment aprins, într-adevăr. Mi-a scris Părintele Justin câteva rânduri, dar mi-a scris după ce a făcut chestia asta. Eu n-am fost de părere să se facă. Avem dreptate, dar să plecăm la luptă fără strategie e o mare greşeală. Mai ales că acum nu lupţi cu un ins, ci cu o fiară propovăduită deja. Şi s-a înţeles că eu sunt împotriva celor zise de Părintele Justin. Nu! Nu trebuie să se dea bătălia prea devreme. Şi neorganizat.
- Dar de-acum încolo ce putem face?
- Ne închinăm, ce putem face? Velerim şi Veler Doamne!
- Părerea mea este că Părintele Justin a dat drumul la acest apel dintr-un motiv simplu: anul acesta, din luna ianuarie, au început să fie aplicate ordonanţa paşapoartelor biometrice şi legea de supraveghere a populaţiei. Acesta cred eu că este motivul.
La luptă, muncitori!
- Cineva a întrebat: care-i timpul? Timpul e întotdeauna, dar când se iveşte o fiară care vrea să te înghită, cum spune şi Antonie cel Mare, păcatul de care trebuie să ne ferim cel dintâi este cel care este mai lângă tine. Mi-a plăcut poziţia Mitropolitului Anania pentru că reprezintă o instituţie. Un sinod mitropolitan are autoritate. A fost aici un episcop, căruia i-am spus: ruginiţi aşa cum sunteţi în sinodul ăla, da’ sunteţi o forţă. Ei n-au puterea de discernământ să analizeze forţele fiecăruia dintre noi, ca un Dumnezeu, dar au anumite poziţii strategice în momente istorice. Însă, nu mai tot discutăm mereu. La luptă, muncitori!
- Exista unii intelectuali care considera ca ei stiu mai bine ce trebuie sa faca Biserica…
Mare greşeală este că oamenii au un Dumnezeu inventat de ei. Ca să asculte Dumnezeu de ei, nu ei de Dumnezeu. Ne înzestrează Dumnezeu, ne îmbogăţeşte. Dar nu se angajează omul la o credinţă trăitoare. Vedeţi. Şi nu un Dumnezeu pe care să-L vorbeşti de bine, ci să-L asculţi, să-L trăieşti. Să te îndumnezeieşti. Deci, nu un Dumnezeu inventat de tine, să-ţi menajezi slăbiciunile. Că nu e uşor să te desprinzi de o comoditate în care te-ai simţit bine şi ai crezut că ai atins cote înalte. Şi Dumnezeu cere lucrul acesta.
În ierarhia bisericească, după vrerea Mântuitorului, cel mai înalt nu e împăratul, nici patriarhul, ci smerenia. În măsura în care te smereşti, în măsura aceea exişti. Omul smerit primeşte forţe, că omul are nevoie de aşa ceva continuu, de împrospătare a forţelor.
Omul e fiară dacă n-are un Dumnezeu
- Spuneam că suntem mici prin comparaţie cu jertfa celor dinaintea noastră, care au fost atfel clădiţi. Altfel de generaţie, nu ne comparăm noi cu ei.
- Noi suntem foarte îmbogăţiţi pentru că am avut şi bunici, şi stră-bunici care n-au glumit. Au luptat, da. Au apucat. Uite, eu am 95 de ani.
- Mulţi înainte!
- Mulţumesc! Am apucat războaie după războaie. Am 44 de arestări. Şi am văzut că omul, ferească Dumnezeu, e fiară dacă n-are un Dumnezeu.
Părintele Justin e activ. Mă bucur foarte mult pentru el. Nu ne cunoaştem decât prin unul, prin altul. Dar nu contează. E prezent. Are şi cadru. Eu ţin de Patriarhie, vă daţi seama. Ţin de Daniel. Am avut avantajul că l-am îngrijit când era student la Sibiu. Şi recunoaşte lucrul ăsta.
- Noi l-am cunoscut bine pe Patriarhul Teoctist. Am fost apropiaţi de dânsul, l-am iubit foarte tare. El ne-a dat binecuvântare să lansăm proiectul reîntregirii României. Cu câteva zile înainte de a muri, urma să ne întâlnim pentru a pune pe picioare o mişcare de reîntregire cu Basarabia. Părintele Patriarh ne-a spus că i-a visat pe părinţii săi în pragul casei, chemându-l la ei şi dojenindu-l că nu s-a ocupat suficient de Basarabia, şi că Basarabia nu s-a întors acasă. Şi ne-a zis: „Acuma va veni rândul vostru să mă visaţi pe mine în prag!”. Ne-a dat un mesaj. Sunt nişte proiecte naţionale la care trebuie să ne gândim mereu. O ţară cărei îi lipseşte o parte din trup e o ţară bolnavă. Nu poate funcţiona.
Ţara Românească va avea un mare rol în istoria pământului ăstuia
Convorbire cu Parintele Arsenie Papacioc realizata impreuna cu Iulian Lita si aparuta in Revista VEGHEA, editia de Sfintele Pasti
Wednesday, July 20, 2011
ANTOLOGIA RUŞINII LA ZI: Intelectualii proiectului Roşia Montană
Toată lumea îi critica pe intelectualii lui Băsescu. Or avea, săracii, păcate, dar la mulţi dintre ei interesul e greu de dovedit. Între timp, avem o categorie mult mai făţişă: intelectualii Roşia Montană, o listă a ruşinii de mâna întâi. Dl. Angelescu, directorul Direcţiei Patrimoniului, nu e singurul care a declarat că, între patrimoniul UNESCO şi exploatarea minieră, o alege pe cea din urmă. Iată-l şi pe Alexandru Vulpe, şeful consiliului ştiinţific care l-a declarat plagiator prin vot unanim pe dl. Angelescu, cum îşi găseşte deodată puncte în comun cu acesta. GOLD e punctul în comun al celor doi. Lista mai are şi alte nume ilustre - academicianul Theodorescu, ieri denunţător al lui Mihai de Honhenzolern, azi indignat că preşedintele Băsescu nu-l respectă; Ioan Aurel Pop, nimeni altul decât şeful comisiei de acreditare a titlurilor la Ministerul Educaţiei etc. şi talentatul Augustin Ioan, arhitectul aspirant al Catedralei Neamului. Cinste lor! Citiţi şi daţi-i copiilor ca exemplu!
"Aflat în stare de degradare, în parte şi ca urmare a indeciziei cu privire la scenariul de dezvoltare a zonei, patrimoniul din Roşia Montană nu poate fi salvat şi pus în valoare prin discursuri sau planuri nesubstanţiate. Patrimoniul cultural din localitate trebuie să profite de oportunitatea pe care o reprezintă proiectul minier. În acest context, GIMPCRM este convins de faptul că rolul specialiştilor, al istoricilor, al arheologilor şi al arhitecţilor este acela de a veghea la aplicarea strictă a acestor politici, atât de către compania minieră, cât şi de către stat, şi nu de a le critica apriori, punând în discuţie nu atât principiile care le guvernează, cât oamenii chemaţi să le aplice. Acesta este spiritul în care s-a născut, de altminteri, Grupul Independent pentru Monitorizarea Patrimoniului Cultural din Roşia Montană, răspunzând unei necesităţi evidente de a găsi soluţii aplicabile de conservare, restaurare şi de punere în valoare a obiectivelor culturale din zonă.
GIMPCRM este convins de faptul că problema patrimoniului cultural nu poate fi rezolvată în afara contextului socio-economic. De aceea, credem că viziunea modernă şi realistă cu privire la problemele patrimoniului trebuie să ţină cont şi de dreptul oamenilor din localitate la o viaţă decentă. Prelungirea artificială a crizei economice şi sociale din zonă, prin blocarea activităţii industriale, nu face decât să sporească, dacă mai era nevoie, numărul pericolelor la adresa patrimoniului arheologic şi arhitectonic.
GIMPCRM susţine Comisia Naţională de Arheologie ca singurul organism menit să ia decizii în ceea ce priveşte acordarea sau neacordarea certificatelor de descărcare de sarcină arheologică şi respinge interferenţele în procesul său decizional, din orice parte ar veni acestea.
GIMPCRM rămâne deschis dialogului cu specialiştii, indiferent de opiniile pe care le împărtăşesc aceştia.
Vă asigurăm de angajamentul nostru ferm de a continua monitorizarea măsurilor destinate salvării şi punerii în valoare a patrimoniului cultural de la Roşia Montană, înainte şi după demararea proiectului industrial".
Cu deosebit respect, Membrii Grupului Independent pentru Monitorizarea Patrimoniului Cultural din Roşia Montană:
Acad. Alexandru Vulpe, Preşedintele Secţiei de Arheologie şi Ştiinţe Istorice a Academiei Române
Acad. Răzvan Theodorescu, membru al Secţiei de Arte, Arhitectură şi Audio-Vizual a Academiei Române, secretar general al Asociaţiei Internaţionale de Studii Sud-Est Europene (UNESCO)
Acad. Ioan Aurel Pop, membru al Secţiei de Arheologie şi Ştiinţe Istorice a Academiei Române Prof. Univ. Dr. Doc. Nicolae Gudea, Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca
Conf. Univ. Dr. Vasile Moga, Universitatea 1 Decembrie din Alba Iulia
Prof. Univ. Dr. Ioan Opriş, Universitatea Valahia din Târgovişte
Prof. Dr. Univ. Arh. Augustin Ioan, Universitatea de Arhitectură şi Urbanism ”Ion Mincu”
Conf. Univ. Dr. Alexandru Diaconescu, Facultatea de Istorie şi Filosofie a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca şi
Conf. Univ. Dr. Florin Anghel, Facultatea de Istorie şi Ştiinţe Politice a Universităţii Ovidius din Constanţa
Sursa: RomaniaCurata.ro
PROOROCUL DE FOC
Iată o personalitate a Vechiului Testament, care s-a impus lumii creştine, şi la tot poporul, ca nimeni altul. Ilie e cel mai mânios prooroc. Pomenirea lui e legată de trăznete. (De altfel, într-o vreme când numai el singur mai rămăsese prooroc al Dumnezeului adevărat, pare că nu mai rămânea altă cale decât urgia lui Dumnezeu, împlinită prin gura pogorâtoare de trăznete şi prin cuţitul ucigaş de mincinoşi al lui Ilie).
Cu toate acestea Dumnezeu l-a smerit şi pe el, că s-a temut de urgia unei femei, regina Izabela, a vremii. Ba şi moartea şi-a rugat-o.
Poate că Providenţa îl ţine mereu treaz în conştiinţa creştinătăţii şi pentru că mai are a-l trimite pe pământ în vremea celei mai de pe urmă necredinţe?
Râvna lui mânioasă pentru Dumnezeu, va avea în vremea acelor 1290 de zile - de la Daniil - să vestească cele şapte cupe ale mâniei lui Dumnezeu asupra pământului.
Cum va fi acea strâmtoare, cum n-a mai fost alta de la începutul lumii nici nu va mai fi, am putea, pe departe, să ne dăm oarecum seama.
In acele zile: „Mulţi vor fi curăţiţi, albiţi şi lămuriţi; iar cei nelegiuiţi se vor purta ca cei nelegiuiţi. Toţi cei fărădelege nu vor pricepe, ci numai cei înţelepţi vor înţelege” (ce vreme este: apropierea celei de A Doua Veniri) (Daniil 12, 10).
Deci când se va coace neghina, Proorocul de foc îi va vesti văpaia ce-o aşteaptă.
Şi-l vor omorî; - crezând că aşa au terminat cu Dumnezeu. Dar Dumnezeu îl învie pe Ilie.
Protivnicii îşi dau seama de zădărnicia protivniciei lor, şi „rămăşiţa din Israel” primeşte credinţa în Hristos - cum ne asigură sfântul Pavel (Romani 11, 25-26).
Poate că pentru aceste destine viitoare pomenirea şi mânia fulgerelor sale lovesc câteodată, chiar şi în zilele noastre, de aşa fel cât te pune pe gânduri...
Prislop, 20.VII.1949
Sursa: Părintele Arsenie BOCA. (2006). Cuvinte vii. Ediţia a-II-a. Deva: Editura Charisma.
pp. 103 - 104.
Tuesday, July 19, 2011
Chemare la protest în faţa Ministerului Culturii: HAI LA HUNORIADĂ!
Comunicatul Ad AstraAsociaţia Ad Astra a oamenilor de ştiinţă români condamnă ferm decizia din data de 13 iulie a.c. a Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional de a acorda certificatul de descărcare de sarcină arheologică pentru masivul Cârnic de la Roşia Montană, monument istoric din grupa valorică A, cu valoare naţională şi universală. Asociaţia noastră s-a exprimat în repetate rânduri pentru conservarea şi punerea în valoare a patrimoniului de o valoare inestimabilă de la Roşia Montană şi s-a exprimat ferm împotriva demarării proiectului de exploatare minieră al companiei Roşia Montană Gold Corporation (RMGC). Descărcarea de sarcină arheologică a masivului Cârnic este primul pas în vederea scoaterii acestuia din lista monumentelor istorice şi implicit a eliminării statutului protejat al acestuia pentru a putea fi distrus de proiectul RMGC. Odată cu masivul Cârnic vor dispărea şi cei peste 7 km de galerii romane şi peste 80 km de galerii medievale şi moderne pe care le adăposteşte, distrugându-se astfel unul dintre cele mai importante vestigii de acest tip din lume.
Considerăm iresponsabilă nu doar decizia Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional ci şi cea a membrilor Comisiei Naţionale de Arheologie care au votat, în secret, în data de 12 iulie a.c., pentru descărcarea de sarcină arheologică a masivului Cârnic. Şedinţa secretă a Comisiei Naţionale de Arhitectură este cu atât mai surprinzătoare cu cât ordinea de zi trebuia publicată pe site-ul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, fiind o informaţie de interes public. Mai departe, un fapt extrem de grav este acela că membrii Comisiei Naţionale de Arheologie au încălcat o decizie definitivă şi irevocabilă a Curţii de Apel Braşov din anul 2007, care a anulat avizul de descărcare arheologică nr. 4/2004, eliberat anterior pentru masivul Cârnic de către aceeaşi comisie.
România fiind un stat de drept, eliberarea unui nou certificat de descărcare arheologică pentru acelaşi obiectiv de către aceeaşi comisie este ilegală. Aşadar, activitatea Comisiei Naţionale de Arheologie, în cazul Roşia Montană, o considerăm condamnabilă şi lipsită de o minimă integritate profesională, având în vedere că această comisie şi-a dat avizul pentru distrugerea unuia dintre cele mai importante situri arheologice din România şi din Europa, acţionând în secret şi încălcând flagrant o hotărâre definitivă şi irevocabilă a justiţiei.
Condamnabilă este şi atitudinea Grupului Independent pentru Monitorizarea Patrimoniului Cultural din Roşia Montană (GIMPCRM) care susţine făţiş proiectul minier dar pretinde că este interesat de protejarea patrimoniului de la Roşia Montană. Activitatea din ultima perioadă a acestui grup a coincis exact cu avizarea certificatului de descărcare arheologică a masivului Cârnic, grupul încercând în mod evident să legitimeze acţiunile ministerului şi să susţină proiectul propus de RMGC. Asociaţia Ad Astra nu recunoaşte autoritatea şi competenţa ştiinţifică a membrilor GIMPCRM, care, deşi deţin titluri ştiinţifice până la nivelul de academician, după părerea noastră nu au demonstrat niciun fel de competenţă ştiinţifică de nivel internaţional. În acest sens, Ad Astra avertizează opinia publică din România să manifeste scepticism faţă de declaraţiile GIMPCRM, care departe de a reprezenta o autoritate ştiinţifică în domeniu, este mai degrabă o marionetă a RMGC.
Pentru activitatea lor îndreptată împotriva protejării patrimoniului arheologic, cultural şi arhitectonic de la Roşia Montană, în grav conflict cu misiunea Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional şi încălcând hotărâri definitive şi irevocabile ale justiţiei, solicităm demisia ministrului culturii Kelemen Hunor şi a membrilor Comisiei Naţionale de Arheologie.
Asociaţia Ad Astra a cercetătorilor români
******************************
Chemare la protest în Bucureşti: HAI LA HUNORIADĂ!
Marti, la ora 12.00, suntem împreună în fața Ministerului Culturii. Le spunem “NU ACCEPT!” celor care tocmai au undă verde distrugerii masivului Cârnic de la Roșia Montană.
Roşia Montană înseamnă: tezaur naţional, patrimoniu natural şi cultural, istorie şi civilizaţie milenară. Doar prin conservarea şi valorificarea acestora se va putea asigura dezvoltarea durabilă a zonei, iar prin includerea Roşiei Montane pe L…ista Patrimoniului Mondial, declarând-o peisaj cultural protejat UNESCO, se poate obţine profit pe termen NELIMITAT.
Masivul Cârnic este monument istoric clasat în grupa valorică A, ce conţine cea mai mare densitate de galerii romane (peste 7 km), medievale şi moderne (peste 80 km). Ministerul Culturii și Patrimoniului Național, a dat undă verde distrugerii celui mai important monument istoric de la Roşia Montană şi celui mai valoros sit de acest tip din Europa. Ministerul Culturii, cel care ar trebui să fie gardianul patrimoniului naţional, s-a transformat tocmai în călăul acestuia. În consecinţă, solicităm demisia Ministrului Kelemen Hunor!
Alătură-te nouă, în cea mai vibrantă campanie de mediu din România, activă de peste un deceniu! Luptăm împreună de peste 10 ani, uniţi prin determinare, conştiinţă şi responsabilitate.
Să punem STOP indiferenţei, ÎMPREUNĂ! ACUM, cât nu e prea târziu!
Să arătăm lumii întregi, dar mai ales Ministrului Culturii și Patrimoniului – Kelemen Hunor că SUNTEM O FORȚĂ pe care n-o poate IGNORA!
Așa că hai la Hunoriadă!
MARȚI, ORA 12.00, ÎN FAȚA MINISTERULUI CULTURII ȘI PATRIMONIULUI NAȚIONAL, SĂ-I CEREM DEMISIA LUI KELEMEN HUNOR.
**********************************
Chemare la protest în Cluj: Kelemen Hunor vrea să distrugă Roşia Montană! DEMISIA!
Comisia Nationala de Arheologie se intrece zilele acestea cu ministrul culturii pentru primul loc in distrugerea patrimoniului de la Rosia Montana. Comisia de arheologie a validat strategia RMGC de a minimaliza importanta si valoarea patrimoniala de exceptie a masivului Carnic, ce gazduieste 7 km. de galerii romane si pre-romane, zeci de kilometri de galerii moderne, cu valoar…e arheologica si arhitecturala deosebita, elemente de patrimoniu natural si imaterial. Complexitatea patrimoniului cultural al Masivului Carnic, ca parte integranta a patrimoniului cultural al Rosiei Montane, ii confera unicitate la nivel national, european si mondial, fapt confirmat de numerosi experti romani si internationali si de institutii cu prestigiu dincolo de orice dubiu.
Aceasta initiativa deschide drumul catre inlaturarea Carnicului din Lista Monumentelor Istorice de Clasa A (cu valoare nationala si internationala); cel putin asa declara cu seninatate Kelemen Hunor, cel ce ar trebui sa fie primul care se ingrijeste de bunastarea mostenirii culturale si istorice.
Avem motive intemeiate sa credem ca ministrul nu mai are de mult nici rusine, nici coloana vertebrala si aurul i-a intunecat mintile. Toate declaratiile sale recente indica un caz clasic de dedublare, Kelemen Hunor trecand de la ministru al culturii la avocat al Goldului, expert in investitii economice si clarvazator al unui viitor exclusiv minier la Rosia Montana. (Se pare ca ministrul s-a uitat in globul chel al lui Razvan Teodorescu si a gasit raspunsul la sperantele RMGC de a exploata in sfarsit aur.)
A venit vremea ca societatea civilă să ofere un precedent. Trebuie sa aratam ca guvernarea nu poate lega si dezlega dupa bunul ei plac, in functie de interesele personale si de partid, si ca societatea civila e inca treaza!
Miercuri, 20 august, incepand cu orele 13.00 fix hai in Piata Unirii – Cluj la Hunoriada! Vino inarmat cu orice forma legala de protest sa cerem DEMISIA lui Kelemen Hunor!
Campania Salvați Roșia Montană
Un profesor evreu din SUA îi îndeamnă pe români la rezistenţă naţională
Vara trecută, Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iasi a organizat, în Aula Magna ,,Mihai Eminescu”, conferinta ,,Worrying about Europe’s historic nations” sustinuta de Paul Gottfried, Raffensperger Professor of Humanities la Elizabethtown College, Pennsylvania si “adjunct scholar” la Ludwig Von Mises Institute. Descendent al unei familii evreiesti de cultura germana din Budapesta, educat la Yale si la Yeshiva University, Paul Gottfried e un reputat istoric al miscarii conservatoare, care s-a bucurat, de-a lungul vietii, de prietenia lui Richard Nixon, Pat Buchanan, John Lukacs, Christopher Lasch si Murray Rothbard. A publicat zece carti si sute de articole, în reviste de specialitate si în presa din SUA si din Europa. Printre cartile sale se numara: The Search for Historical Meaning: Hegel and the Postwar American Right, Northern Illinois Univ Press, 1986; The Conservative Movement, Twayne Pub, 1992; Carl Schmitt: Politics and Theory, Greenwood Press 1990; After Liberalism: Mass Democracy in the Managerial State, Princeton University Press, 2001; Multiculturalism and the Politics of Guilt: Towards a Secular Theocracy, University of Missouri Press, 2002; The Strange Death of Marxism: The European Left in the New Millennium, University of Missouri Press, 2005; Conservatism in America: Making Sense of the American Right, Palgrave-Macmillan, 2007. Editia germana a cartii despre Multiculturalism a fost considerata de Frankfurter Allgemeine Zeitung drept una dintre cele mai importante carti ale anului 2005. Publicăm mai jos câteva fragmente, reprezentând liniile de forţă ale conferinţei de la Iaşi a lui Paul Gottfried.
Dezrădăcinarea planificată a europenilor
Un fenomen recent este incercarea deliberata de a slabi conexiunea care exista intre natiuni si trecutul lor istoric, diminuarea relatiei dintre invatamanat sau alte activitati culturale si contextul specific national. Aceasta moda a implicat tratarea politicii, a educatiei si a “valorilor” ca exercitii de antrenare a constiintei globale. Desigur ca nimeni nu neaga standardele de decenta umana sau impulsurile constiintei care ne fac sa tratam alte fiinte omenesti cu respectul cuvenit.
Dar astazi problema noastra e diferita si cel putin la fel de grava. Amenintarile la adresa libertatilor individuale si colective vin din Occident, dintr-o civilizatie cu care Romania are legaturi lingvistice, culturale si religioase. Amenintarile la care ma refer vin de la cei care, in numele luptei impotriva inamicului “fascist”, vor sa niveleze si sa omogenizeze omenirea, incepand cu cei care tin prea mult la trecutul lor. Statul universal omogenizant care niveleaza pana la anihilare natiuni, sexe si comunitati e acum pericolul care i-a luat locul lui Hitler, Stalin, Ceausescu si altor tirani recenti. Daca vechii tirani marsaluiau impotriva dusmanilor nationali sau mobilizau masele impotriva asa-ziselor “clase dusmanoase”, noul inamic imbratiseaza intreaga omenire pentru a o reeduca. Nu stiu ce e mai periculos, tiranul care ne lipseste de viata sau cel care ne lipseste de identitate, de traditie. As prefera, in orice caz, sa nu am de-a face cu niciunul.
Partile centrale si de vest ale continetului european s-au departat atat de tare de idealul lui Charles de Gaulle, al unei “Europe a naţiunilor”, ca ne vine greu sa credem ca nu mai tarziu de anii ’50 cei din Europa Centrala si de Vest se considerau o confederatie de comunitati nationale. Uniunea Europeana reglementeaza acum pana si cele mai mici aspecte ale comportamentului social in numele tolerantei. E intr-adevar imposibil pentru orice natiune membra a UE sa incerce sa se conduca dupa propriile standarde nationale sau religioase fara sa fie invinuita ca incalca vreunul din “drepturile omului” confectionate birocratic. Aceleasi autoritati internationale ne dicteaza si ce putem sau ce nu putem sa spunem despre propria noastra istorie, si ce trebuie sa credem si sa predam in scoli pentru a nu fi considerati “intoleranti”.
Lucrand la cartea mea despre stanga europeana post-marxista, adica multiculturala, am fost socat sa descopar dezradacinarea planificata a europenilor, un proces controlat si incurajat de administratorii guvernamentali, si care se petrece deja de multa vreme in tari receptive la asemenea tratament precum Spania, Germania, Suedia si Anglia. Printre vecinii dumneavoastra occidentali, corectitudinea politica se afla la loc de cinste si orice abatere de la criteriile ei e considerata, din ce in ce mai des, o crima.
“Hate speech” e pedepsit ca ofensa impotriva oricarui grup, cu exceptia crestinilor europeni albi, iar populatiile majoritare au fost reeducate conform modelului cultural-politic propus de marxistul cultural Jürgen Habermas, printre altii. Europenii ar trebui sa se vada pe sine nu ca membri ai unor natiuni etnice sau istorice, ci ca cetateni ai unei democratii generice. Aceasta democratie rezista sau cade odata cu ceea ce s-au declarat a fi niste drepturi ale omului universal aplicabile, desi in acest sistem grupurile imigrante sunt uneori considerate “mai egale” decat populatia indigena. Din acest punct de vedere, asocierea cu o tara e relevanta doar din ratiuni de convenienta lingvistica. Totusi, Habermas insista ca germanii au o ratiune speciala de a ramane germani, de a se perpetua ca si entitate colectiva, si anume pentru a ispasi la infinit trecutul lor de o rautate iesita din comun.
Recent, un politician crestin-democrat german s-a plans ca imigrantii turci din tara lui nu devin cu adevarat germani. Identitatea germana la care se gandea crestin-democratul respectiv implica si obligatoria acceptare a vinovatiei pentru Holocaust si pentru tot felul de nenumarate alte atrocitati puse astazi in carca unor germani morti demult. In forma ei teutonica, aceasta pervertire a identitatii nationale presupune acte de autoinjosire – sau ceea ce germanii numesc “Sündenstolz”, adica sa fii mandru ca iti marturisesti vina de a fi membru al unei natiuni mandre de a-si marturisi vina.
Dar eurocratul Jacques Attali, romancierul Umberto Eco si teoreticianul social Antonio Negri au plasmuit o imagine mult mai senina a viitoarei ordini globaliste. Aceasta ordine va fi caracterizata prin nomadism, mai specific, prin navala popoarelor din Lumea a Treia in Occident. Problema pe care si-o pun asemenea veseli profeti ai unei Europe reeducate, falsificate din temelii, nu e daca europenii ar trebui sa fie lasati sa-si decida singuri viitorul. Europenii pur si simplu nu au nimic de spus in aceasta privinta.
Desi sociologul francez, si consilier al fostului presedinte Mitterand, Edgar Morin a celebrat in paginile ziarului Le Monde “haosul care devine Europa”, obiectul celebrarii sale nu e rezultatul unei evolutii organice si nici un simplu raspuns la nevoia de forta de munca ieftina. “Haosul care devine Europa” e rezultatul unui plan pentru reconstructia radicala sustinut de factori de decizie candva nationali si acum supranationali. Un consilier al lui Tony Blair a dezvaluit ca Blair, ca prim-ministru, a incurajat ideologia multiculturala, protejata de legi impotriva lui “hate speech” si de preferinta acordata minoritatilor, nu din ratiuni economice, ci pentru a distruge Anglia conservatoare si electoratul Partidului Conservator. Blair a inventat sau a exagerat nevoile economiei pentru asemenea forta de munca ieftina pentru a-si justifica planurile de transformare culturala a Marii Britanii. Blair nu si-a cerut scuze pentru nobila sa minciuna. Abaterea sa de la adevar a servit avansarii unei cauze nobile, adica transformarii tarii sale in ceva mai putin englez dar mai la moda.
Cata vreme inamicii libertatii fac uz de limbajul drepturilor omului sau de antifascismul bun la toate, nu lipsesc oportunitatile de suprimare a celor care sunt considerati necorespunzatori. Exista, desigur, posibilitati sporite de control atunci cand acesta se face in numele democratiei. Exista anumite criterii, general acceptate, conform carora o tara e considerata “democratica”. De exemplu, o tara e “democratica” atunci cand partidele privilegiate pot organiza alegeri pe baza de subventii de la stat, cand sistemul de educatie publica obligatorie se ocupa cu reeducarea si resocializarea cetatenilor, cand opinia publica e modelata cu ajutorul mass-media favorabile acestui proiect transformational, si cand totul e supus presiunilor unei economii din ce in ce mai globalizate. Paradoxal, rezultatele acestei aparente democratizari s-au dovedit a fi opuse libertatii, sistemelor de credinta traditionale si identitatii nationale.
Dar cei care avanseaza noua ordine dau din bagheta magica a drepturilor universale si nimic nu li se poate opune. Deja acest termen a ajuns sa ilustreze “pericolul doctrinei inarmate”, termen pe care Edmund Burke l-a inventat pentru a descrie pretentiile universaliste si violenta expansionista ale Revolutiei Franceze. Ceea ce un anumit grup aflat la putere decide ca e convenabil pentru el trebuie sa fie aplicat tuturor, si daca asta nu se poate face prin mijloace pasnice, atunci se vor face presiuni pentru ca toata lumea sa se conformze unui anumit principiu, unei anumite valori sau unui anumit drept.
Dar imediat ce acest plan e pus in aplicare, apar anumite tensiuni. Acest plan a provocat, nu intamplator, din toate partile lumii, o revarsare de populatii diverse cultural si uneori dusmanindu-se reciproc. Suntem indemnati sa primim cu bratele deschise aceasta revarsare de umanitate care isi exercita dreptul la libera circulatie, desi membrii acestor comunitati nu sunt de obicei dispusi sa accepte indoctrinarea postmoderna care li se aplica occidentalilor dezmosteniti cultural. Exact cum sa creezi din aceste sisteme de credinta diferite un tot unitar, exemplificat in unele tari prin coexistenta pasnica a occidentalilor crestini corecti politic si a patriarhilor musulmani practicand Sharia, e o problema pe care nu ma ofer sa o dezleg. Le voi lasa doctorilor bisericii universale a drepturilor omului misiunea de a-si armoniza partile comunitatii lor globale.
Si solutii sau finaluri fericite au venit de la sustinatorii acestui experiment. Acestea merg de la cele evocate de Michael Hardt si de Antonio Negri in best-sellerul lor Empire, in care propun o “lume a nomadismului si miscegenarii” care va pune capat hegemoniei economice si politice a Occidentului, pana la speranta pe care si-o pun neoconservatorii americani intr-o lume cladita pe dogmele drepturilor omului si pe pietele de consum. Asemenea vizionari considera migratiile de populatii spre Vest ca binefacatoare, din cauza ca duc fie la un socialism triumfator, fie la o religie post-crestina universala a democratiei teleghidate. Clasele politice si mediatice ale Occidentului nu sunt doar resemnate cu aceasta noua ordine. Sunt indragostite pana la extaz de ea, si oricine citeste New York Times, Wall Street Journal, Le Monde, Süddeutsche Zeitung, sau orice alt mare ziar occidental nu poate sa nu observe acest lucru.
Pe masura ce construirea societatii globale pe bazele ideologiei drepturilor omului avanseaza, posibilitatea unei opozitii devine din ce in ce mai redusa. Devine din ce in ce mai greu sa lupti impotriva acestui proces facand apel la ceea ce comunitatile sau natiunile obisnuiau sa creada. Experimentul ingusteaza si in cele din urma exclude orice posibilitate de apel la trecut, mai ales la ideile unei natiuni majoritare care a existat inainte de initierea marsului fortat in viitor. In cele din urma devine necesar, pentru a rezista unui stagiu mai avansat al crizei culturale declansate de expertii in drepturile omului, sa recrutezi radicali mai putin radicali. Tot ce mai poti sustine odata ajuns in acest punct e ca acest nobil experiment a inceput bine dar ca a fost exagerat putin.
Acest lucru explica de ce toti cei care se opun concentrarii de musulmani fundamentalisti in Olanda s-au raliat in jurul unui sustinator al drepturilor homosexualilor, Pym Fortun, si mai tarziu s-au ingramadit in jurul unei feministe de Lumea a Treia, Hirsi Ali. Aceasta doamna e acum in SUA, unde e subventionata cu bani frumosi, ca fellow si autor, de neoconservatorii de la American Enterprise Institute. Combinatia ei de feminism si secularism a facut-o draga pretinsilor nostri conservatori. Au gasit in aceasta figura o foarte oportuna (si poate in acest moment si singura posibila) critica a Islamului reactionar. Ce tovaras de drum mai bun pot gasi acesti proslavitori moderni tarzii ai diversitatii si ai drepturilor omului decat o somaleza feminista si secularista, cineva care nu ar putea fi niciodata confundata cu un traditionalist WASP (alb, anglo-saxon, protestant)? Nici macar un pretins critic de dreapta al Islamului ca olandezul Geert Wilders nu invoca niciodata calvinismul traditional olandez; nici nu invoca trecutul national olandez atunci cand previne impotriva imigrantilor musulmani. Mai degraba alege sa evidenteze incompatibilitatea dintre Coran si drepturile femeilor sau autoinventarea individuala. Aceasta tendinta de a traduce identitatea in limbajul drepturilor omului e si o caracteristica a americanilor.
Pronia divina v-a dat sansa sa terminati revolutiile nationale pe care le-ati inceput in secolul al nouasprezecelea, fara gafele care au insotit prima incercare. Pentru reusita acestei a doua incercari, va trebui sa evitati Scylla si Charybda trecute si prezente, adica si nationalismul diviziv care face imposibile relatiile cu vecinii si pericolul de a sucomba ideologiei drepturilor omului si presiunilor globaliste care va ataca dinspre Occident. De acum vechile pericole si tentatii pot sa nu mai fie atat de periculoase, asa ca m-am concentrat pe noile provocari carora trebuie sa le faceti fata ca natiune cultural-politica.
Va rog sa retineti ca nu va indemn sa incepeti sa va certati cu ungurii sau cu rusii sau chiar sa va reprimati expresia sincera a simpatiei pentru americani. Trebuie sa incercam sa convietuim cat de bine putem cu vecinii nostri, mai ales daca sunt mari puteri; si daca interesul national o cere, trebuie sa facem uneori si aliante de convenienta, jucand marile puteri una impotriva alteia. Dar in relatiile cu SUA trebuie sa-i imitati pe polonezi si pe baltici, nu pe germani. Trebuie sa fiti motivati in aceste relatii de ceea ce e bun pentru tara dumneavoastra, nu de sentimentul rusinii sau al inferioritatii morale. Nici nu trebuie sa lasati sa deveniti complet dependenti de marile puteri, asa cum ati fost fortati sa faceti sub sovietici si, inainte de asta, sub domnia nazista.
În final, ţara dumneavoastră poate avea doar două tipuri de viitor: să fie o Americă de mâna a doua, proslăvind “deschiderea”, “diversitatea” ăi “drepturile omului”, sau să fiţi urmaşii strămoşilor dumneavoastră. A fi român nu trebuie să vă oprească de la a asculta politicos predicile americane despre democraţia globală, dar ar trebui să vă împiedice de la a le lua prea în serios. Si daca sunteti indreptatiti sa reconstruiti infrastructura materiala dupa deceniile devastatoare ale dictaturii comuniste, aceste preocupari economice nu ar trebui sa fie exclusive. Nu ar trebui sa va faca sa uitati cine sunteti. Moralitatea publica si cultura nationala va definesc ca natiune istorica, si aveti o datorie colectiva de a controla aceste forte in interiorul granitelor dumneavoastra.
Poate că toate acestea vă sună straniu venind de la un oaspete american vorbind în engleză, dar, tocmai datorită modului meu american de a gândi, îndrăznesc să vă dau aceste sfaturi. Veţi face mai multe pentru dumneavoastră rămânând naţiunea lui Eminescu şi a lui Vasile Alecsandri, decât dacă urmaţi ca nişte sclavi directivele multiculturale ale UE, sau devenind ceea ce decid că trebuie să fiţi experţii în politica externă de la Washington.
Sursa 1: Ziua Veche
Autor: Prof. Paul Gottfried
Friday, July 15, 2011
Lecţie englezească despre dragostea de România
Wednesday, July 13, 2011
PRIBEGIA COPILULUI
Crucea lui Iisus începe deodată cu naşterea Sa.
Intre ai Săi a venit, dar ai Săi îl aşteptau cu mâna pe sabie.
Toţi copiii din Betleem şi împrejurimi: 14.000 de prunci până la doi ani, au fost condamnaţi la moarte. Aşa au trebuit să plătească cu viaţa, cei mai mari nevinovaţi, copiii, naşterea lui Iisus printre ei. Patrusprezece mii de mucenici.
Crima aceasta, unică în istoria lumii, a fost prevestită cu vreo şase veacuri în urmă: „plângerea şi tânguirea din Rama”.
Providenţa divină însă luase înainte răutăţii omeneşti.
Iosif a fost înştiinţat de „îngerul Domnului” în vis, despre planul ucigaş al lui Irod, motiv pentru care trebuie „să se scoale, să ia Pruncul şi pe mama Lui şi să fugă în Egipet şi să stea acolo până va fi vestit din nou” ce are să facă.
„Îngerul Domnului” era îngerul Pruncului, îngerul Omului.
Iisus, întrucât îţi ascunsese dumnezeirea, smerindu-se până la a lua marginile omului pământean, avea nevoie de un înger păzitor.
Îngerul fiind o făptură de gând, - şi mult mai subţire decât gândul omenesc în temeiul tocmirii sale şi a rosturilor superioare pe care are să le păzească, face deşartă ura ucigaşă şi planul potrivnic.
Dacă în Vechiul Testament vedem intervenţia îngerilor, ca păzitori ai vieţii omeneşti, dar numai unde şi unde; în Creştinism îngerii păzitori fac parte din iconomia mântuirii fiecărui creştin în parte.
Ei sunt păzitorii - în limitele libertăţii omeneşti -, ai darurilor mântuirii.
Bătrânul Iosif avea acum motive temeinice să creadă prevestirii îngereşti. Drept aceea, în aceeaşi noapte pregăteşte caravana pribegiei Fugarului Iisus. Aurul Magilor era foarte bine venit.
Călătorie foarte lungă, prin deşerturi, printre fiare şi tâlhari, în ţară necunoscută: fugă, nu călătorie; răspundere de soarta mântuirii omului: n-o puteau face decât primii mari credincioşi ai Copilului, sfânta Sa Mamă şi dreptul Iosif.
Copilul fugar! Dar dus în braţe!
Astăzi Irod s-a multiplicat: mai nu e familie în care Irod să nu-şi ucidă copii. Doar puţini copii fugari mai scapă cu viaţă!
Irod, „stârpitura deşertului” - căci nu era iudeu Idumeul – îşi omoară prima nevastă şi toţi copiii cu ea, de teama ca aceştia să nu-i ia tronul. Era deci un criminal care îşi temea domnia până şi de proprii lui copii. A doua nevastă şi cei trei copii cu ea, s-a întâmplat să scape.
Irod însă n-a scăpat de blestemele mamelor celor 14.000 de copii omorâţi. Şi blestemele motivate se prind. Astfel despre Irod se ştie că la trei ani după Naşterea lui Iisus, a murit putrezit de viu, ros de boli ruşinoase şi împrăştiind o putoare pe care nimeni n-o putea suferi. A încercat să se şi sinucidă; dar trebuia să fie osânda lui model pentru toată omenirea de pedeapsă dumnezeiască, pentru aşa mari fărădelegi.
Arhelau, urmaşul său în partea Iudeii, e reclamat de iudei romanilor, care, la anul şase după Hristos îl exilează în Galia şi ţara i-o anexează Siriei. In timpul domniei lui Arhelau fugarii se întorc, după vestire îngerească, însă nu în Iudeia, ci în Nazaretul Galileii.
Evanghelistul Matei care scrie Evanghelia sa pentru iudei, nu scapă nici un prilej de-a le dovedi că în Iisus se împlinesc toate proorociile, până şi cele de amănunte. - E impresionant câtă Scriptură ştia vameşul acesta. - Astfel nu e trecută cu vederea proorocia Ieremiei despre plângerea şi tânguirea din Rama; nu e scăpată din vedere chemarea Fugarului din Egipt şi nici aşezarea sfintei Familii în Nazaret.
Grija evanghelistului de-a dovedi Providenţa, adică purtarea de grijă a lui Dumnezeu de om, asistenţa Lui la micile şi marile noastre decizii spre El, ne încurajează să călătorim şi noi amărâta noastră viaţă de fugari, sub călăuza unui înger.
Călăuza idealului, pentru care şi Iisus a fost fugar.
Prislop, Naşterea Domnului II 26.XII.49; Matei 2,13-23
Sursa: Părintele Arsenie BOCA. (2006). Cuvinte vii. Ediţia a-II-a. Deva: Editura Charisma.
pp. 301 - 302.