Lecţia copilului de nouă ani

Norocul a făcut să pot lucra câteva luni în Japonia. S-a întâmplat în 1991, când începusem să-mi dau seama cât de nepregătiţi eram de fapt - ca ţară, naţiune şi societate - pentru ceea ce avea să vie. Am fost profund impresionat de felul în care japonezii se vedeau pe ei înşişi şi cum îi vedeau pe alţii. Am istorii să spun despre spiritul lor de sacrificiu, respectul religios faţă de instituţiile statului, lipsa totală de aroganţă a persoanelor, puterea cutumei asupra vieţii individuale şi colective. Pentru cineva care venea dintr-o societate barbar de individualistă, fără cel mai mic respect faţă de stat, în care autopromovarea şi aroganţa sunt valori supreme şi unde regulile sunt făcute pentru a fi încălcate, contactul cu lumea japoneză nu putea fi decât crucial. Nu pot să-l uit pe un vecin, despre care am aflat mai târziu că avea sute de magazine de-a lungul şi de-a latul Japoniei, care m-a instruit cu răbdare despre utilizarea sacilor de deşeuri de diferite culori. În bucătărie aveam un aparat care compacta gunoiul, dar trebuia să-l sortezi mai întâi: plasticul separat de metal, hârtia separat de textile, sticlă şi reziduurile organice. După ce le sortai, le compactai şi le puneai în pungi colorate diferit. O dată pe săptămână se ridica gunoiul deja separat şi compactat, iar această muncă era văzută de vecinii mei drept o obligaţie patriotică. Îmi explicau toţi, cu aceleaşi cuvinte şi acelaşi ton, că Japonia nu are niciun fel de resurse naturale, deci trebuie să folosească fiecare petic de hârtie, fiecare bucăţică de metal sau lemn. Mă uimeau modestia cronică a oamenilor şi duritatea neînduplecată cu care îşi respectau cuvântul dat. M-am întors cu impresia că Japonia are o faţă la exterior şi cu totul alta la interior. O ţară cu o economie relativ deschisă şi o societate închisă, în care valorile supreme ale colectivismului sunt organice. Mult timp am folosit o expresie care a fost titlu de carte: "the country where the communism really works - ţara în care comunismul într-adevăr dă rezultate". Din această experienţă am rămas şi cu obiceiul de a citi presa japoneză de limbă engleză - poate cea mai neutră, mai obiectivă şi mai completă presă din lume. În zilele din urmă, urmărind tripla tragedie, cutremur, tsunami şi accident nuclear, am dat peste un text exemplar. Este vorba de scrisoarea unui poliţist japonez, emigrant din Vietnam, care lucrează în zona reactoarelor Fukushima. Acest poliţist îi scrie unui prieten rămas în Vietnam despre ce vede în zilele şi nopţile groazei. Japonia are cea mai îmbătrânită populaţie din lume şi, în ciuda reticenţei majore faţă de străini, a început să angajeze emigranţi în special în funcţiile publice: poliţişti, funcţionari, pompieri. Poliţistul de origine vietnameză face o comparaţie subtilă între comportamentul populaţiei din Vietnam (vă reamintesc, Vietnam este republică socialistă, ca şi China, deci are un singur partid, cel comunist) şi populaţia japoneză. Relatează admirativ un episod prin care ambasada americană trimite de urgenţă un elicopter să ridice o singură persoană de origine americană rătăcită prin zonă. Dar esenţa scrisorii este povestea copilului de nouă ani.
Poliţistul este trimis să împartă alimente şi apă într-o şcoală din zona triplu calamitată. Coadă disciplinată, fără incidente. Poliţistul observă la capătul cozii un băieţel slăbuţ, îmbrăcat cu un tricou, deşi afară era frig. Se duce la băiat, îi dă jacheta lui de poliţist să se mai încălzească şi apoi îl întreabă unde îi sunt părinţii. "Eram la şcoală, a început cutremurul, am ieşit pe balcon şi l-am văzut pe tata venind să mă ia cu maşina. Apoi a venit tsunami şi l-a luat. Nu l-am mai găsit". Dar mama? "Noi aveam o casă aproape de plajă. Casa şi tot oraşul nu mai sunt. Le-a luat valul. Nu cred că mama şi sora mea mai trăiesc". Tulburat, poliţistul imigrant îi face cadou pachetul lui de alimente, spunându-i că va dura mult până va ajunge la punctul de distribuţie, coada fiind mare. Copilul ia pachetul, dar nu-l deschide. Se duce la locul unde se făcea distribuţia şi pune pachetul printre cele care urmau să fie împărţite. Şi se întoarce la locul lui, la coadă. Îl vede pe poliţist contrariat şi-i spune: "Sunt oameni cărora le e foame. L-am pus acolo, astfel fiecare va primi o parte egală. Îmi vine şi mie rândul".
Iar poliţistul japonez de origine vietnameză îşi termină scrisoarea cu citarea unui filosof asiatic, care spunea că dacă Marx s-ar întoarce între cei vii, ar vedea că numai în Japonia comunismul este posibil. Nu cred că vom întâlni această scrisoare în presa vestică sau românească. Cea românească este preocupată de divorţul unui bogătaş bătrân de o demimondenă, iar cea occidentală discută la infinit dacă un dezaxat care îşi bombardează propriii cetăţeni cu avioane cumpărate din banii lor trebuie sau nu să fie sancţionat politic sau militar. Japonia se va reface integral după acest lanţ de catastrofe. Are cu cine.
Autor: Alin Teodorescu

Sursa: http://www.certitudinea.ro/articole/de-la-lume-adunate/view/lectia-copilului-de-noua-ani

Rene Guenon - "Criza lumii moderne"

TEORIA CONSPIRAŢIEI. Reîmpărţirea Europei şi a României

La începutul lunii decembrie 1989, preşedintele României socialiste, Nicolae Ceauşescu, a primit, din partea lui Iulian Vlad, un raport despre discuţiile din Malta dintre celor două mari super-puteri de la acea vreme, Statele Unite şi URSS. Raportul vorbeşte despre “un nou echilibru pe continentul european”, respectiv “redefinirea sferelor de influenţă”. Documentul a fost făcut public şi nu insistăm asupra lui. Ceea ce nu se ştie este faptul că, alături de informaţiile mai sus amintite, spionii români care s-au ocupat de operaţiunea “Malta” au mai adus şi o hartă.

Coincidenţe?

Acest document a produs, pe plan intern, în timp, demisia unui şef de Mare Stat Major al Armatei Române şi o catastrofă aeronautică: cea de la Baloteşti, din 1995. Pe plan extern, tot ceea ce conţinea la acel moment harta s-a produs sau este pe cale să se producă.
Pe 31 octombrie 2000, generalul de corp de armată Mircea Chelaru, la vremea respectivă şef al Marelui Stat Major al Armatei, a anunţat o Conferinţă de Presă ad-hoc, seara tîrziu. El a declarat, spre uluirea asistenţei, că structuri de tip mafiot încearcă să destabilizeze România şi să enclavizeze sudul Olteniei. Adică să constituie o veritabilă “Republică a Olteniei”. Generalul nu a dat alte amanunte. La cîteva ore, în replică, a venit răspunsul Ministerului de Interne, prin generalul Mircea Mureşan, care a spus că “se poate vorbi de elemente de crimă organizată, generate de nivelul scăzut de trai, de sărăcie. Este vorba despre recuperatori, traficanţi de droguri şi de cei implicaţi în fenomenul prostituţiei. Dacă nu ţinem sub control fenomenul, în timp, e posibil să devină un pericol”. ( Gen. Chelaru incerca sa demaste clica care a pus stapanire prin proxy peste Romania, cu ajutorul bandelor infractionale civile gen “zona” si “garda” – veti afla lucruri putin cunoscute in ambele articole )
A doua zi, pe 1 noiembrie 2000, Mircea Chelaru şi-a dat demisia din funcţia de şef al Marelui Stat Major al Armatei. Despre ce era vorba? În 1992, William B. Wood, geograf-şef al Departamentului de Stat american (fost ambasador al SUA în Afganistan), dădea publicităţii o hartă cu noile graniţe ale statelor Europei, care ar fi trebuit modificate în virtutea intereselor strategice de după căderea blocului comunist. Adică înţelegerea de la Malta . Pe scurt, se preconiza că: Scoţia devine independentă; o parte a Irlandei de Nord se uneşte cu Republica Irlanda; Bretania se desprinde de Franţa; Ţara Bascilor şi Catalunia se desprind de Spania; Italia se divide în zona de nord şi zona de sud; Belgia se divide în Flandra şi Wallonia; Cehoslovacia se rupe în două; Kaliningrad va fi o zonă autonomă în cadrul Rusiei; Kosovo se alipeşte Albaniei; Transilvania devine parte a Ungariei; actualele judeţe Dolj, Caraş-Severin şi Timiş se desprind de România şi devin o ţară a ţiganilor; partea vestică a Basarabiei revine României; partea estică a Basarabiei, inclusiv Transnistria, devin zona autonomă “Dniester” în cadrul Ucrainei.

Publicaţia franceză “L’evenement de Jeudi” arată harta mai sus menţionată, în octombrie 1992. Peste România de sud-vest scrie “Ţigani”. Un asemenea document primise Ceauşescu şi despre el vorbea şi generalul Chelaru.
Ce spune harta şi ce s-a întîmplat
Iată paralele dintre datele hărţii mai sus amintite şi evenimentele de pe bătrînul continent, din 1990 pînă astăzi:
- În 1993 Cehoslovacia a dispărut de pe harta lumii şi au apărut Cehia şi Slovacia. Paşnic.
- Divizarea Iugoslaviei, aşa cum vorbea documentul, a fost efectul unui şir de conflicte armate începînd cu 1990, cînd Germania recunoaşte prima independenţa Sloveniei şi Croaţiei. În 1991 începe războiul dintre sîrbi şi croaţi, iar în 1992 cel dintre sîrbi şi bosniaci.
- În 1996 mafia albaneză preia controlul traficului de droguri din Balcani.
- În 1999 au loc bombardamentele NATO din Serbia.
-În februarie 2008 Kosovo îşi declara independenţa faţă de Serbia, cu recunoaşterea UE şi SUA. Este foarte posibil să se unească cu Albania în următoarea perioadă.
- În noiembrie 2007, premierul regional scoţian Alex Salmond, şeful Partidului Naţional Scoţian (SNP), a vorbit pentru prima oară despre un calendar de separare de Marea Britanie şi a prezis că Scoţia va fi independentă peste 10 ani, respectiv în 2017. Salmond a promis organizarea unui referendum asupra independenţei Scoţiei înainte de alegerile regionale din 2011.
- În noiembrie 2007, flamanzii din Belgia au aprins scînteia scindării – deputaţii flamanzi au votat o lege care vizează reducerea drepturilor de vot ale francofonilor. Acest lucru s-a întîmplat pentru prima oară de la independenţa Belgiei, în 1830.
- În vara anului 2009, guvernul Berlusconi a fost zguduit de un scandal care a readus în actualitate ideea secesiunii dintre sudul şi nordul Italiei.
- “Eliberarea” bretonilor, consideraţi urmaşi ai celţilor veniţi din insulele britanice, de sub “opresiunea franceză”, este susţinută de Armata Revoluţionară Bretonă, care şi-a început activitatea încă de la începutul anilor 1970. Născută ca o copie fidelă a Armatei Republicane Irlandeze (IRA), organizaţia bretonă aparţine aripii extremiste a mişcării naţionaliste Emgann, mişcare al cărei obiectiv este independenţa Bretaniei faţă de Franţa.
- În anul 2009, locuitorii din mai multe zone ale Cataloniei au participat la un referendum “simbolic” privind independenţa acestei regiuni faţă de Guvernul de la Madrid.
- “Situaţia din Craiova a scăpat de sub control şi cred că nu mai poate fi stăpînită. Nu mai ai curaj să ieşi seara pe stradă”. Afirmaţia aparţinea preşedintelui Consiliului Judeţean Dolj, Ion Preoteasa, şi era legată de escaladarea luptelor de stradă între clanurile mafiote din Bănie în ultimele luni ale anului 2007. Au urmat anii 2008 şi 2009, cînd războaiele dintre clanurile de ţigani din Craiova s-au derulat chiar în centrul oraşului, lîngă Tribunalul Judeţean, în plină zi.
Chelaru: ”Oltenia urma să se desprindă de România în decembrie 2000″
Generalul Mircea Chelaru: “La vremea respectivă (octombrie 2000) aveam informaţii precise despre enclavizarea sudului Olteniei, şi nu numai, de comunităţi compacte de tigani, cu implicarea unor structuri de tip mafiot. Pe vreme de pace, rolul armatei e acela de a produce starea de descurajare a unor potenţiali agresori. Tocmai în acest sens am convocat acea Conferinţă de Presă, pentru a descuraja, pentru a atrage atenţia acelor structuri că se ştie despre ele şi că există modalităţi de anihilare a lor. Demisia mea a fost legată de acea declaraţie. Regret că am avut dreptate. Fenomenul enclavizării e real. Oltenia urma să se desprindă oficial de România în decembrie 2000, iar Strehaia urma să devină capitala enclavei. Din cîte ştiu, nu s-a renunţat încă la acest plan. În România s-au făcut şi se fac greşeli politice ce intră în categoria erorilor istorice, care, tare mă tem, nu se vor putea spăla decît cu sînge”.
Generalul Mircea Chelaru, născut în 1949, este doctor în ştiinţe militare şi a absolvit – pe lîngă Şcoala Superioară de Ofiţeri şi Academia Militară din România – Colegiul de Studii Strategice şi Economice de Apărare din cadrul Centrului European pentru Studii de Securitate “George C. Marshall” din Germania, precum şi cursuri internaţionale de drept militar. În anul 1990 a fost director al Diviziunii III de contraspionaj la Serviciul Român de Informaţii. A fost şeful Marelui Stat Major al Amatei în anul 2000. Din anul 2008 este general cu 4 stele, în rezervă.
De ce a dispărut Dosarul Baloteşti?
Din informaţiile pe care le deţinem, spionul român care i-a adus lui Iulian Vlad şi, prin acesta, lui Ceuşescu, acele date de la Malta, în 1989, a decedat în catastrofa aeronautică de la Baloteşti. Cităm declaraţia unei persoane care cunoaşte detalii din interiorul sistemului: “Omul care a adus informaţiile de la Malta în 1989 se afla în Airbusul care s-a prăbuşit la Baloteşti în 1995. Nu a fost un accident aviatic, a fost un act terorist, o execuţie, era vizată chiar persoana care era implicată în acţiunea românească de spionaj de la Malta”. O aeronavă cu destinaţia Bruxelles s-a prăbuşit, la 31 martie 1995, în jurul orelor 9, în apropierea Aeroportului Internaţional Bucureşti – Otopeni, după aproximativ două minute de la decolare. În accident şi-au pierdut viaţa toţi membrii echipajului, cei 49 de pasageri, majoritatea belgieni, inclusiv consulul Ambasadei Belgiei la Bucureşti, dar şi funcţionari ai Comisiei Europene. Aeronava, fabricată în 1987, aparţinea Companiei TAROM şi efectua zboruri regulate pe ruta Bucureşti – Bruxelles.
Desigur, este greu de crezut că în România am putea asista la o asemenea desfăşurare complexă de forţe, ca în filmele de spionaj, dar… Ce scria presa în 20 mai 2008: “Dosarul celei mai mari catastrofe aviatice din România, accidentul de la Baloteşti, este de negăsit. Consiliul Superior al Magistraturii încearcă să afle cum au dispărut documentele, înainte ca procurorii să se pronunţe asupra cauzelor care au dus la catastrofa aviatică”. Timp de mai multe luni au fost luate la puricat arhivele Parchetelor Tribunalului şi Curţii de Apel Bucureşti, dar şi cele ale Parchetului Curţii Supreme. Verificările au dus la concluzia că dosarul accidentului aviatic nu a fost soluţionat de nici unul din aceste parchete. Cît despre dosarul în sine, acesta s-a evaporat din arhivele celor trei unităţi de Parchet, care au preluat, pe rînd, frîiele investigaţiei. Ulterior, Consiliul Superior al Magistraturii a decis ca procurorii să reconstituie documentele care lipsesc. Nu s-a specificat cum să le reconstituie…
România a scăpat, deocamdată, de liniile noii ordini europene trasate pe această hartă blestemată. Reamintim, însă, o idee aristotelică, conform căreia o comunitate în care dispare Justiţia este pe cale de disoluţie, în contextul în care România este în acest moment cel mai corupt stat din Uniunea Europeană, iar nivelul de trai este în prăbuşire.

Ţara prăbuşită, economia devastată, valorile noastre spirituale defăimate

Imediat după evenimentele din decembrie 1989, în peisajul mediatic au apărut voci care au început să ne răstălmăcească istoria, minimalizînd şi denaturînd faptele de glorie ale înaintaşilor, să ne defăimeze personalităţile devenite simboluri şi valori ale spiritualităţii româneşti şi, în general, să-i prezinte pe români ca un popor necivilizat, fără cultură, fără demnitate. La început, mai timide, aceste atacuri au crescut, treptat, în agresivitate, ajungîndu-se ca, astăzi, ele să devină un fapt obişnuit, de care nu se mai simt deranjaţi nici măcar cei direct vizaţi, adică românii. Constrînşi să se îngrijească de propria existenţă, sub presiunea unui individualism impus aproape cu brutalitate de activiştii neoliberalismului postdecembrist, mulţi dintre ei nu şi-au mai dat seama că în România se instaura, cu ficare acţiune politică sau aşa-zisă reformă administrativă, economică, culturală etc., un regim de ocupaţie.
N-au sesizat, deşi s-au străduit unii să le deschidă ochii, că atacurile din ce în ce mai virulente asupra valorilor noastre culturale au fost gîndite tocmai să înlesnească realizarea acestui obiectiv. În acest scop, trebuiau demolaţi stîlpii de rezistenţă ai unităţii şi coeziunii poporului, ai credinţei sale strămoşeşti, ai dorinţei sale de a trăi într-o ţară liberă şi independentă, în care să se simtă stăpîn pe munca şi bogăţiile sale, valori pentru care şi-au dat viaţa generaţii întregi de înaintaşi.
Mulţi au fost duşi în eroare de aceste atacuri perfide, ajungînd chiar să creadă că trecutul istoric al poporului român, în spiritul căruia au fost educate atîtea şi atîtea generaţii de români, ar fi fost glorificat, artificial, de propaganda comunistă. Campania furibundă de condamnare a fostului regim, ce a reprezentat, practic, suportul ideologic al acţiunilor de demolare a structurilor instituţionale ale statului, s-a dovedit a fi extrem de benefică şi pentru propaganda denigratoare îndreptată împotriva valorilor definitorii ale neamului românesc.
A trebuit, însă, să treacă 20 de ani, să vedem ţara prăbuşită, cu economia devastată, cu bogăţiile ei în mîna a tot felul de aventurieri străini, cu valorile noastre spirituale defăimate, cu învăţămîntul, cultura, sănătatea şi chiar vitalitatea poporului grav afectate, ca să ne dăm seama că tot ceea ce a început în acel decembrie nefericit pentru poporul român n-a fost nimic altceva decît o agresiune de mari proporţii, care continuă şi în prezent şi care nu are alt scop decît să ne piardă ca neam, pentru ca aceste teritorii şi cine or mai rămîne pe ele să ajungă pentru totdeauna sub stăpînire străină.

Fragment din articolul „Ce nu a putut Moscova atunci, face axa Washington-Londra-Tel Aviv, acum”. Sursa: IonCoja.ro

Autor: Aexandru Amititeloaie

Balet unic!

Black hole-ul sclaviei moderne

Existenţa black holes-urilor a fost intuită în secolul XVIII de către marchizul Pierre Simon de Laplace, adept al astrofizicii lui Isaac Newton. Black holes-urile, „găurile neagre", sunt corpuri cosmice cu un câmp graviaţional extrem de puternic şi cu o densitate imensă, formate prin distrugerea unei stele uriaşe. Folosesc impropriu, metaforic, această denumire, tocmai pentru a sugera imensitatea scenariului sumbru pentru România anului 2011. Fără a avea pretenţia deţinerii adevărului absolut, încerc să deschid ochii acelora care cuprinşi de o plictiseală somnolentă ori saturaţi de haosul bulversant al prezentului, uită să privească spre orizont.
Nu este o speculaţie ieftină afirmaţia potrivit căreia românii au fost aleşi pentru a fi utilizaţi drept cobai, iar România ca „lot experimental" pentru diversele teste de rezistenţă ale ocultei mondiale. Într-unul din articolele precedente scriam că în anul 1989, România a fost pricopsită cu spectacolul apoteotic al prăbuşirii influenţei imperiului sovietic, transformat în super-novă, respectiv cu cel al triumfului globalist, în cazul de faţă, Black-hole-ul instrumentat de oculta mondială. Pe parcursul a două decenii care au urmat circului decembrist, românii au fost utilizaţi drept cobai în experimentele aceloraşi scenarişti şi regizori, cu ajutorul „vătraielor" autohtone. Întreaga economie naţională a fost demolată de conducerile postdecembriste şi absorbită metodic de Black-hole-ul F.M.I. De la o vreme încoace apar tot soiul de informaţii îngrijorătoare cu privire la viitorul României, unele pe cât de stupefiante, pe atât de previzibile, şi din păcate, active chiar în acest moment. Dezvăluiri ale unor scenarii puse la punct încă dinainte de '89 au mai apărut sporadic, acum însă evoluţia lor a devenit vizibilă, fiind urmărită cu minuţiozitate de mai marii regizori ai practicii conspiraţiilor. Circurile electorale au secătuit bugetul ţării de multele miliarde atât de necesare altor priorităţi, dar risipite pe accesorii şi pe pomeni. Marile concerne financiare s-au străduit să subtilizeze activele majore ale României, şi nu oricum, la preţuri ridicole, la preţuri „second hand". Este vorba de o politică aplicată de multă vreme atât de către îmbogăţiţii peste noapte, de escrocii autohtoni cât şi de cei din exterior, în scopul jefuirii averii naţionale. Un fost şef al CIA spunea: „dacă ştii cum şi cu ce să manipulezi atenţia cetăţeanului, şi pui în stânga lui un spectacol de circ, nu o să observe portavionul din dreapta lui". Este exact ce s-a întâmplat. Băncile străine şi-au redus „livrările" către România şi au blocat creditările, extrăgând în schimb din ţară cât mai multă monedă europeană. Acum, satisfăcuţii „beneficiari", reprezentanţi ai grupurilor financiare subordonate ocultei mondiale aşteaptă efectele operaţiunilor lor. Povestea cu revenirea economică a ţării este o Fata Morgana. Profitând de naivitatea românilor, economia va oferi speculanţilor momentul prăbuşirii ei, moment când aceştia vor profita din plin. Morganaticele creşteri economice din 2010, au fost lansate concertat de „analiştii" plătiţi anume, în timp ce elementele globalizării agresive vor obţine profitul maxim şi dependenţa totală a populaţiei active şi a forţei de muncă româneşti. Aşa numita criză, dirijată inteligent încă din anul 2008, oferă prilejul ca individul, după ce a fost prins în capcana împrumutului să fie speculat astfel încât să poată supravieţui numai pentru a munci pe moşia noilor stăpâni ai ţării. La nivelul anului 2009 România nu mai producea decât prostie şi hoţie, iar emergenţele au fost dominate de multinaţinaţionalele, conectate şi subordonate grupurilor financiare şi bancare externe. Pe fondul disputelor politicianiste şi al elaboratei crize financiare s-a pregătit mormântul românilor. Luptele politice au înceţoşat raţiunea politicienilor, românii alegându-se cu circul electoral, iar beneficiarii cu banii şi câştigurile aferente. Din acel moment România a devenit total dependentă de organismele financiare mondiale, în speţă de F.M.I.

Românii au fost eliminaţi din activul economiei propriei ţări, controlul acesteia aparţinând acum finanţei mondiale. Mediul de afaceri privat a fost şi el grav afectat, astfel încât oamenii de afaceri să fie preocupaţi numai de lupta pentru supravieţuire şi să nu aibă lichidităţi pentru a putea cumpăra. În acest fel concurenţa autohtonă a fost eliminată în totalitate, iar guvernul a lăsat România fără asigurarea resurselor financiare. În 2011, nemaifiind solvabili, apartamentele multor români sunt supuse executării silite, la preţuri derizorii, datornicii fiind obligaţi să se îngrijească numai pentru asigurarea zilei de mâine. Pe piaţa imobiliară, instrumentele globalizării devin proprietare ale caselor românilor, iar aceştia vor munci pentru a plăti rate artificiale usturătoare. Fondurile care ar trebui să asigure plata salariilor şi a pensiilor sunt insuficiente şi în urma abilelor operaţiuni de achiziţionare la preţuri infime a locuinţelor de către profitori, din acel moment ei vor deveni chiriaşi în propriile case. Întreaga populaţie a ţării este victimă a exploziei preţurilor, a creşterii costului energiei electrice, a gazelor, a serviciilor, a carburanţilor şi, implicit a hranei zilnice. De parcă n-ar fi fost destul, „înţelepţii naţiunii" vroiau să smulgă şi laptele de la gura copiilor (la propriu), iar marele „cârmaci" mai jumuleşte bugetul sărăcit al României, pentru a susţine efortul unui război care nu-i al nostru. Ca o „garnitură" asortată la fripturismul politicianist, altădată cunoscut bişniţar în Regie, astăzi înalt demnitar european, a fost prins cu „ocaua mică" şi huiduit în Parlamentul European. Senin, declară că nu a comis nici o ilegalitate şi nu vrea să renunţe la postul plătit cu un salariu „nesimţit".

„Investitorii urmăresc cu deosebită atenţie derularea acordului (României, n.a.) cu Fondul Monetar Internaţional, concomitent cu haosul de pe scena politică", afirma Koon Chow, comentator-specialist la Barclays Capital, una dintre cele mai mari bănci de investiţii britanice. În România se instaurează noul sistemul sclavagist, unde sub aparenta libertate, atenţia cetăţeanului este dirijată spre lupta politică, fără a i se mai lăsa timp să gândească la problemele realităţii cotidiene şi la statutul său de OM. Criza financiară actuală, provocată şi relativ controlată, va schimba lumea, însă amplitudinea consecinţelor ei nu poate fi evaluată nici măcar de specialiştii în domeniu. Conformându-se ordinelor primite, liderii politici actuali au adoptat ideea unei legislaţii şi administrări globale, a reglementării financiare şi economice mondiale, practic pentru o politică financiară şi organisme de control universale ale căror scopuri sunt deţinerea puterii absolute şi anihilarea oricăror manifestări de libertate. Anul 2010 a fost cel în care România a dobândit statutul de ţară ireversibil dependentă de controlul sistemului financiar-bancar mondial. Într-un interviu de pe la începutul anului 2009 afirmam că se trece din zona «teoriei conspiraţiilor» în cea reală, a «practicii conspiraţiilor»". Începând cu anul 2011 nimic nu va mai fi al românilor, ei vor munci numai pentru a-şi plăti datoriile, iar economia naţională va fi controlată integral de acelaşi guvern mondial ocult prin instrumentul fără scrupule, Jeffrey Franks. Un guvern fără surse financiare, fără o strategie coerentă în administrarea ţării, nu va fi capabil să acorde şanse de supravieţuire firmelor autohtone. Potenţa financiară a acestora se va diminua mergând în marş forţat către un faliment dirijat, iar românii, prin punerea în aplicare a unui plan elaborat cu mulţi ani în urmă sunt pe cale de a ajunge ceea ce s-a urmărit: eşantion al sclaviei moderne.

Autor: Ion Măldărescu

Sursa: Art-emis.ro

Rostul si randuiala

Pentru omul zilelor noastre, din al carui vocabular sunt nelipsite zi de zi cuvintele "mall”, "facebook”, "shoping”, cuvinte precum "rost”, "fire”, "randuiala”, par sa nu mai insemne nimic. Din acest motiv, el renunta nu numai sa le foloseasca, ci si sa le mai acorde importanta.

Acesta traieste drama celui mereu insetat nu de a fi, ci de a avea, fiind captiv al unui univers inchis, extrem de restrans. Este omul care nu-si mai poate gasi odihna in lucruri si in persoane pentru ca a pierdut sensul de dincolo de ele.

In acest caz, nu este de mirare de ce viata multora dintre noi se arata a fi fara rost si fara randuiala, atat timp cat nu-L traim pe Cel care a rostuit si care randuieste totul.

Rostul si ratiunile dumnezeiesti necreate

Cuvantul rost, care initial (in latina) insemna “gura”, a ajuns sa insemne la noi mult mai mult decat atat: este ordinea-temei, baza lucrurilor, finalitatea si totodata cauzalitatea lor. Potrivit lui Constantin Noica “rost a insemnat, probabil inca de timpuriu: intai ordinea, apoi modul de a-si intocmi viata, in fine sensul, intelesul, ratiunea”. Ca ordine, organizare sau plan, rostul este ceea ce rezida in lume si o face posibila, cu alte cuvinte, se intemeiaza pe ratiunile sadite de Dumnezeu in creatie de la facerea ei.

Creatia are o rationalitate "naturala”, intrinseca, manifestata in frumusetea, armonia si logica ei. Omul nu trebuie sa se opreasca la observarea acestei rationalitati "naturale” a creatiei, ci sa accepte existenta unui Creator al ei, a unei Ratiuni mai presus de creatie, care o ordoneaza si ii da sens deplin.

Exista, asadar, pentru toate elementele creatiei, "ratiuni” (gr. logoi) care le definesc. Ele sunt, pentru credinta ortodoxa, exprimari ale voii lui Dumnezeu prin care fiecare parte a creatiei exista, se manifesta in lume si isi implineste scopul pentru care a fost creata.

Contemplarea ratiunilor dumnezeiesti ale lumii materiale, intelese ca bune-voiri ale lui Dumnezeu, duce la cunoasterea si re-cunoasterea lui Dumnezeu Insusi, descoperit din diferitele elemente ale creatiei sale. Lumea este, astfel, o lectie permanenta pentru om, care este chemat sa vada in cartea naturii semnele prezentei vii a lui Dumnezeu. Calist Catafygiotul in Filocalia VIII, ne spune in acest sens: "El a facut, pe de o parte, mintea vazatoare, iar pe de alta, a semanat ale Sale in toate cele ce sunt, incat prin ele, ca prin niste deschizaturi, sa Se arate mintii intr-o lumina a intelegerii, cucerind-o, luminand-o si atragand-o spre Sine.”

Creatia este, asadar, locul inalt al intalnirii dintre Dumnezeu si om. Prin lucrurile lumii si prin ratiunile lor, folosindu-se de o adevarata cunoastere, omul poate si trebuie sa vada, dupa masurile firii sale, pe Dumnezeu.

Randuiala si purtarea de grija a lui Dumnezeu

Daca rostul lumii tine de actul creator, randuiala trebuie inteleasa ca fiind legata de purtarea de grija a lui Dumnezeu fata de om si cele create.

Prin pronie, Dumnezeu nu numai pastreaza, dar si conduce lumea, care va primi o schimbare inspre mai bine. Sfantul Efrem Sirul scrie despre purtarea de grija a lui Dumnezeu si randuiala astfel: "Am vazut case si m-am gandit la gospodar. Am vazut lumea si am inteles pronia. Am vazut corabie fara carmaci, scufundandu-se. Am vazut faptele oamenilor neispravind nimic fara Dumnezeu, care le conduce. Am vazut cetati si republici deosebite in constitutia lor si am inteles ca toate exista prin randuiala lui Dumnezeu. Turma e de la pastor, iar cresterea tuturor pe pamant e de la Dumnezeu.

Sfantul Vasile cel Mare ne spune in acelasi sens: "Fara indoiala ca Dumnezeu randuieste faptele noastre mai bine decat am putea-o face noi insine."

Aceeasi credinta este prezenta si in viata taranului roman. Potrivit acestuia "lucrurile nu merg asa, la intamplare; orice lucru are o randuiala, si de e bine, si de e rau. Toate in lumea asta sunt randuite” (Ernest Bernea) Randuiala dumnezeiasca nu trebuie insa inteleasa ca predestinare.

Tot de randuiala dumnezeiasca tine intreaga iconomie a mantuirii (Intruparea, Moartea si Invierea lui Hristos).

Este gresit sa credem ca aceste cuvinte adanci, precum rost si randuiala, trebuie lasate numai in seama filosofilor si teologilor. Toti ne putem recunoaste in ele, in masura in care exprima felul nostru de a fi in lume. Insa, cu atat mai mult, ele exprima modul nostru de vietuire crestin, maniera in care ne raportam la Dumnezeu si la creatia Sa. Nu in ultimul rand, rostul si randuiala constituie cai catre cunoasterea lui Dumnezeu, scopul desavarsit al cunoasterii.

Radu Alexandru

Sursa: http://www.crestinortodox.ro/diverse/rostul-randuiala-124173.html

NICHITA STANESCU - EMOTIE DE TOAMNA

Nichita Stanescu

Ceea ce ar trebui ştiut despre inflaţie

Henry Hazlitt

Traducere de Laurenţiu Mincu

În prezent, niciun subiect nu este atât de dezbătut – sau atât de puțin înțeles - precum inflația. Politicienii din Washington vorbesc despre ea ca despre o năpastă aparută din senin, asupra căreia nu pot exercita nicio formă de control – precum o inundație, o invazie străină sau o ciumă. Reprezintă ceva împotriva căreia promit întotdeauna să ,,lupte”- asta dacă Congresul sau cetățenii le vor da ,,armele” sau ,, o lege solidă” pentru a purta respectiva luptă. Cu toate acestea, purul adevăr este că liderii noștri sunt cei care au provocat inflația prin politicile monetare și fiscale aplicate. Ei promit să combată cu mâna dreaptă ceea ce au reușit să provoace cu stânga.

Inflația, din totdeauna și pretutindeni, a fost cauzată, în primul rând, de creșterea ofertei de monedă și de credite. De fapt, inflația este tocmai creșterea ofertei de monedă și de credite. Dacă, de exemplu, am apela la American College Dictionary, am descoperi că prima definiție a inflației este formulată astfel:

Extinderea sau creșterea exagerată a masei monetare a unei țări, în special prin emiterea de bancnote neconvertibile în monede metalice.

Cu toate acestea, în ultimii ani, termenul a ajuns să capete un sens total diferit. Această schimbare este ilustrată în cea de-a doua definiție oferită de American College Dictionary:

O creștere substanțială a prețurilor cauzată de o majorare excesivă a masei monetare, reprezentată de bancnote, sau a creditelor bancare.

Evident că o creștere a prețurilor cauzată de o majorare a ofertei de monedă, a masei monetare, nu este sinonimă cu însăși creșterea ofertei de monedă. O cauză sau o condiție nu poate fi identică cu una din consecințele sale. Utilizarea cuvântului ,,inflație” în asociere cu aceste două sensuri destul de diferite conduce la o confuzie perpetuă.

La început, noțiunea de ,,inflație” se referea exclusiv la masa monetară. Era folosită în situația în care volumul de monedă din economie ajungea să fie majorat excesiv, suprastimulat, supraextins. A insista asupra importanței utilizării termenului de inflație exclusiv cu semnificația sa inițială, nu reprezintă un simplu orgoliu. Folosirea ,, inflației” cu sensul de ,, creștere a prețurilor” ar produce o deturnare a atenției de la cauza reală a fenomenului, precum și de la soluțiile ce îl pot combate.

Haideți să vedem care sunt efectele inflației și de ce acestea au loc. Când oferta de bani este majorată, oamenii beneficiază de mai mulți bani pentru a-i cheltui pe anumite bunuri. Dacă oferta de bunuri nu crește la rândul ei – sau dacă nu crește în aceeași măsură cu masa monetară – atunci prețurile bunurilor se vor majora. Fiecare dolar va deveni mai puțin valoros întrucât există mai mulți dolari. Prin urmare, se vor oferi mai mulți dolari decât înainte, de exemplu, pe o pereche de pantofi sau pe o sută de saci de grâu. Un ,,preț” reprezintă o rată de schimb între un dolar și o unitate dintr-un anumit bun. Când indivizii ajung să aibă mai mulți dolari, ei prețuiesc mai puțin fiecare dolar. În acel moment prețurile bunurilor cresc, nu din cauză că bunurile ar fi oferite într-o cantitate mai mică decât înainte, ci deoarece dolarii se regăsesc într-o cantitate mai mare.

În vremurile trecute, guvernele produceau inflație prin reducerea cantității monedelor metalice și devalorizarea acestora. Ulterior, au descoperit că pot spori masa monetară mai ieftin și mai rapid producând bani din hârtie, pe bandă rulantă, cu ajtorul tiparniței. Așa au stat lucrurile cu asignatul francez din 1789, dar și cu propria noastră monedă în timpul Revoluției Americane. Astăzi, metoda este puțin mai indirectă. Guvernul își vinde obligațiunile sau alte instrumente similare băncilor. Drept compensație, băncile crează ,,depozite” bancare din care guvernul poate extrage bani. Băncile pot vinde mai departe obligațiunile emise de guvern către Banca Federală de Rezerve care va plăti pentru ele fie prin crearea de noi depozite, fie prin emiterea unor bancnote pe care le va folosi pentru a achita datoria. Așa sunt produși banii.

Cea mai mare parte a ,,ofertei de bani” a S.U.A. nu este reprezentată de banii lichizi ci de depozitele bancare operabile prin cecuri. Prin urmare, în momentul în care măsoară nivelul masei monetare, marea majoritate a economiștilor iau în considerare, pe lângă masa monetară aflată în afara sistemului bancar, și depozitele la cerere (și de asemenea, mai recent, depozitele la termen), cu scopul de a determina oferta totală de bani. În consecință, nivelul total al banilor și creditului măsurat la sfârșitul lunii decembrie din 1939 era de 63,3 miliarde USD, comparativ cu 308,8 miliarde USD înregistrat la sfârșitul lunii decembrie a anului 1963. Această majorare de 388 % a ofertei de bani reprezintă principalul motiv pentru care nivelul general al prețurilor a crescut cu 138 % în aceeași perioadă.

Câteva considerente

Se consideră adesea că aprecierea creșterii masei monetare drept singura cauză a inflației este o ,,suprasimplificare” a problemei. Şi este adevărat. O serie întreagă de considerente trebuie aduse în discuție.

De exemplu, ,,oferta de bani” trebuie privită ca incluzând nu numai banii lichizi ci și creditele bancare – în special în S.U.A., unde marea majoritate a plăților se realizează prin cecuri.

Reprezintă, de asemenea, o suprasimplificare afirmația conform căreia valoarea unui dolar depinde, prin excelență, exclusiv, de oferta actuală de dolari. Dacă, de pildă, majoritatea oamenilor s-ar teme că oferta de dolari va fi mai mare peste un an decât în prezent, atunci valoarea actuală a dolarului (măsurată prin puterea sa de cumpărare) va fi inferioară valorii pe care actuala cantitate de dolari din economie ar garanta-o, în absența unei asemenea estimări.

Din nou, valoarea oricărei unități monetare, precum cea a dolarului, depinde nu numai de cantitatea de dolari ci și de calitatea acestora. Când o țară renunță la etalonul aur, de exemplu, înseamnă efectiv că aurul sau dreptul de a cumpăra aur s-au transformat, dintr-o dată, în simplă hârtie. Prin urmare, valoarea unității monetare descrește imediat, chiar dacă încă nu s-a înregistrat nicio creștere a masei monetare. Fenomenul are loc deoarece oamenii au mai multă încredere în aur decât în promisiunile sau raționamentele monetare ale decidenţilor guvernamentali. Cu greu se poate descoperi un caz în care abandonarea etalonului aur să nu fie urmată, la scurt timp, de o creștere a creditului bancar și a cantității de bani lichizi.

Pe scurt, valoarea banilor variază din același motive ca valoarea oricărui bun. Așa cum valoarea unui sac de grâu depinde nu numai de oferta totală de grâu din prezent ci și de oferta viitoare anticipată, precum și de calitatea grâului, la fel, valoarea dolarului depinde de o varietate similară de factori. Valoarea banilor, asemenea valorii bunurilor, nu este determinată exclusiv de relații mecanice sau fizice, ci, în primul rând, de factori psihologici care de multe ori se dovedesc a fi complicați.

În analiza cauzelor și a soluțiilor inflației, una este reținerea, memorarea adevăratelor complicații și alta este confuzia generată de concentrarea atenției asupra unor complicații nesemnificative sau inexistente.

De exemplu, se susține, deseori, că valoarea dolarului nu depinde doar de cantitatea dolarilor ci și de ,,viteza de circulație” a acestora. Cu toate acestea, o creștere a ,,vitezei de circulație” nu poate fi o cauză a unei scăderi ulterioare a valorii dolarului; este însăși una din consecințele temerii că valoarea dolarului ar urma să scadă (sau, ca să privim lucrurile dintr-un alt unghi, a convingerii că prețurile bunurilor vor crește). Tocmai această convingere îi determină pe oameni să dorească insistent să schimbe dolarii pentru bunuri. Accentul pus de anumiți scriitori pe ,,viteza de circulație” nu reprezintă decât un alt exemplu al erorii substituirii unor rațiuni psihologice reale cu rațiuni mecanice îndoielnice.

Încă o sursă de confuzie: pentru a da replica celor care susțin că inflația este cauzată, în primul rând, de majorarea masei monetare și a creditului, se contraargumentează că majorarea prețurilor bunurilor are loc adesea înainte de sporirea ofertei de bani. Este adevărat. O astfel de situație s-a înregistrat imediat după izbucnirea războiului în Coreea. Prețurile bunurilor primare cu caracter strategic au început să crească, estimându-se că acestea vor ajunge să devină rare. Speculatorii și producătorii au început să le cumpere pentru a obține un profit mai mare sau pentru a forma stocuri cu rol de protecție. Dar pentru a cumpăra bunurile, au fost nevoiți să împrumte mai mulți bani de la bănci. Creșterea prețurilor a fost însoțită de o creștere similară a creditelor și depozitelor bancare. De la data de 31 mai 1950 până la 30 mai 1951, creditele bancare din Coreea au crescut cu 12 miliarde USD. Dacă majorarea împrumuturilor oferite de bănci nu ar fi avut loc și dacă nu s-ar fi emis o nouă cantitate de monedă (aproximativ 6 miliarde USD până la sfârșitul lui ianuarie 1951) pe lângă creditele acordate, creșterea prețurilor nu ar fi fost susținută niciodată. Pe scurt, creșterea prețurilor a devenit posibilă prin majorarea ofertei de bani.

Câteva erori des întâlnite

Una dintre cele mai persistente erori legate de inflație este prezumția că aceasta ar fi cauzată nu de creșterea cantității de bani ci de o ,,penurie a bunurilor”.

Este adevărat că o creștere a prețurilor (care, așa cum am văzut, nu ar trebui să fie considerată același lucru cu inflația) poate fi cauzată fie de o creștere a ofertei de bani sau de o penurie a bunurilor- sau parțial, chiar de amândouă. Grâul, de exemplu, poate să înregistreze o majorare a prețului fie din cauză că oferta de bani a fost majorată, fie din cauza unei recolte mai puțin bogate. Dar rar putem întâlni, chiar și în condițiile unui război mondial, o creștere generalizată a prețurilor cauzată de o penurie generalizată a bunurilor. Cu toate acestea, atât de persistentă este eroarea că inflația ar fi cauzată de o ,,penurie de bunuri”, încât chiar și în Germania anului 1923, după ce prețurile au explodat de nenumărate ori, înalții oficiali și milioane de germani atribuiau întreaga vină unei ,, penurii generale de bunuri” – în timp ce străinii intrau în țară și cumpărau bunuri germane plătind cu aur sau în moneda țării lor prețuri inferioare celor din țara de origine.

Încă din 1939, creșterea prețurilor din S.U.A. este pusă, în mod constant, pe seama ,,penuriei de bunuri”. Cu toate acestea, statisticile arată că rata producției industriale a țării a crescut din 1939 până în 1959 cu 177 %, fiind așadar de aproximativ trei ori mai mare. Nu este corect să afirmăm nici că, pe timp de război, creștere prețurilor este cauzată de o penurie a bunurilor civile. Chiar dacă acestea ar fi fost insuficiente pe timp de război, lipsa acestora nu ar fi dus la o majorare substanțială a prețurilor dacă taxele percepute ar fi dus la scăderea veniturilor cetățenilor în aceeași măsură cu care războiul a dus la scăderea cantității de bunuri civile existente pe piață.

Această discuție ne aduce în fața unui alt factor de confuzie. Oamenii consideră, adesea, că deficitul bugetar este o cauză suficientă dar și necesară a inflației. În ciuda acestei rațiuni, un deficit bugetar nu poate cauza inflație dacă este finanțat în totalitate prin vânzarea de obligațiuni guvernamentale care sunt cumpărate cu sume provenite din economii reale. Pe de altă parte, chiar și un excedent bugetar, nu reprezintă o garanție contra inflației. Acest fapt a fost demonstrat în anul fiscal încheiat la data de 30 iunie 1951, când s-a consemnat o rată a inflației substanțială în ciuda unui excedent bugetar de 3,5 miliarde USD. Același lucru s-a întâmplat și în anii 1956 și 1957. Pe scurt, un deficit bugetar este inflaționist doar în măsura în care provoacă o creștere a ofertei de bani. De asemenea, inflația poate surveni chiar în urma unui execedent bugetar dacă, în ciuda excedentului, are loc o sporire a masei monetare.

Același lanț al cauzelor se aplică în cazul tuturor așa-numitelor ,,presiuni inflaționiste”- în special în situația cunoscutei ,, spirale inflaționiste a salariilor”. Dacă nu ar fi precedată, însoțită sau imediat urmată de o creștere a ofertei de bani, o majorare a salariilor peste ,,nivelul de echilibru” nu ar cauza inflație ci doar șomaj. Și o creștere a prețurilor fără o creștere a cantității de bani lichizi din buzunarul oamenilor ar fi urmată doar de o simplă scădere al volumului vânzărilor. Pe scurt, creșterea salariilor și a prețurilor reprezintă o consecință a inflației. Ele o pot cauza doar în măsura în care determină o creștere a masei monetare.

Soluțiile împotriva inflației

Leacul inflației, ca și alte leacuri, constă, în principal, în înlăturarea cauzei. Cauza inflației este creșterea cantității de bani lichizi și a creditului. Leacul este stoparea acestei creșteri. Pe scurt, soluția împotriva inflației este stoparea măsurilor inflaționiste. Totul este cât se poate de simplu.

Cu toate că, în principiu, leacul pare a fi simplu, el implică, în realitate, deseori, măsuri complexe și dezagreabile. Haideți să începem cu bugetul federal. Este aproape imposibil să eviți inflația având de suportat un deficit bugetar major. Deficitul va fi, aproape sigur, finanțat prin mijloace inflaționiste – emițând direct sau indirect o cantitate suplimentară de monedă. Imensele cheltuieli guvernamentale nu sunt în sine inflaționiste – cu condiția să fie finanțate exclusiv din încasările fiscale sau din împrumuturi cu sume provenite din economii reale, sume ce urmează a fi returnate în întregime. Dar dificultățile, în cazul oricărei din aceste două metode de finanțare, devin atât de mari odată ce cheltuielile au depășit un anumit prag, încât se va ajunge aproape inevitabil la tiparniță.

Mai mult decât atât, cu toate că cheltuielile exagerate finanțate exclusiv din taxe și impozite nu sunt neapărat inflaționiste, ele reduc și distorsionează, inevitabil, producția și subminează orice sistem al libertății antreprenoriale. Prin urmare, soluția pentru enormele cheltuieli guvernamentale nu este un nivel extrem de ridicat al taxelor și impozitelor distribuite egal, ci frânarea acestor cheltuieli nesăbuite.

În ceea ce privește problema monetară, Trezoreria și Sistemul Federal de Rezerve trebuie să înceteze emiterea banilor ieftini și artificiali- de exemplu, trebuie să nu mai plafoneze în mod arbitrar ratele dobânzilor. Rezerva Federală nu trebuie să se reîntoarcă la fosta practică de a cumpăra, la paritate, obligațiunile guvernului. Când ratele dobânzilor sunt plafonate la un nivel inferior, în mod artificial, se stimulează o creștere a contractării de credite. Aceasta conduce la o creștere a ofertei de bani și de credite. Procesul funcționează în ambele sensuri- deoarece este necesară majorarea ofertei de bani și de credite pentru a menține ratele dobânzilor, în mod artificial, la un nivel scăzut. De aceea politica ,,banilor ieftini” și politica sprijinirii obligațiunilor guvernamentale sunt modalități diferite pentru descrierea aceluiași fenomen. Când Băncile Federale de Rezerve ar cumpăra obligațiunile emise de guvern cu o rată de 2,5 %, să spunem, la paritate, ele ar plafona rata dobânzii pe termen lung la 2 %. Și, de fapt, ele plătesc aceste obligațiuni prin tiparirea de bani. Tot acest proces ne este cunoscut sub numele de ,,monetizarea” datoriei publice. Cât timp acest proces va continua și inflația va continua.

Sistemul Federal de Rezerve, dacă este hotărât să combată inflația și să își îndeplinească responsabilitățile, ar trebui să se abțină de la eforturile de plafonare a ratelor dobânzilor și de monetizare a datoriei publice. De fapt, ar trebui să se reîntoarcă la tradiția conform căreia rata scontului practicată de banca centrală să fie, în mod normal, (și cu atât mai mult într-o perioadă de inflație) o rată de ,,penalizare”- adică o rată mai mare decât cele percepute de băncile comerciale pentru creditele lor.

Aș vrea să precizez convingerea mea că lumea nu va reuși niciodată să depășească actuala eră inflaționistă dacă nu va reveni la etalonul aur. Etalonul aur oferea posibilitatea unui control automat și practic asupra extinderii creditelor interne. Din această cauză birocrații l-au abandonat. Pe lângă faptul că aurul a fost un paznic împotriva inflației, el a stat la baza singurului sistem care a oferit lumii echivalentul unei monede internaționale.

Prima întrebare care ar trebui pusă astăzi nu este cum să stopăm inflația, ci ne dorim cu adevărat acest lucru? Asta deoarece una dintre efectele inflației este redistribuirea bogăției și veniturilor. În fazele sale inițiale (până să ajungă să distorsioneze și să submineze producția însăși), ea aduce anumite beneficii pentru unele grupuri în detrimentul altora. Prima categorie ajunge să stabilească un interes deosebit pentru menținerea inflației. Prea mulți dintre noi sunt ghidați de iluzia că putem învinge jocul, mecanismul, în care suntem actori- că putem să ne majorăm venitul mai repede decât ritmul de creștere al costurilor vieții. Prin urmare, există o doză importantă de ipocrizie în protestele împotriva inflației. Mulți dintre noi strigă de fapt ,,Înghețati prețurile și veniturile tuturor, mai puțin pe al meu”.

Guvernele sunt cei mai răi șarlatani dintre toți aceia care iau parte la această ipocrizie. În timp ce declară că ,,luptă împotriva inflației”, promovează așa numita politică a ,, ratei maxime de angajare”. Așa cum un susținător al inflației s-a exprimat la un moment dat în publicația London Economist, ,,Inflația reprezintă nouă zecimi din oricare politică a ratei maxime de angajare”.

Ceea ce a uitat să adauge este că inflația trebuie, întotdeauna, să fie urmată de criză și colaps și că, mai rău decât însăși colapsul, nu poate fi decât deziluzia publică că declinul nu a fost cauzat de inflație ci de defectele specifice ,,capitalismului”.

În concluzie, inflația este o creștere a volumului banilor și creditelor bancare din economie în raport cu volumul bunurilor. Este nocivă pentru că depreciază valoarea unității monetare, crește costul vieții fiecăruia, impune, de fapt, o taxă pentru cei mai săraci egală cu taxa impusă celor mai bogați, neutralizează valoarea economiilor realizate în trecut, descurajează economisirea pentru viitor, redistribuie bunăstarea și veniturile fără nicio reținere, încurajază și recompensează specula și asumarea de riscuri în detrimentul rațiunii și muncii cinstite, subminează încrederea în dreptatea unui sistem al libertății antreprenoriale și corupe moralitatea publică și privată.

Dar nu este niciodată ,,inevitabilă”. Putem oricând să o stopăm peste noapte, dacă am avea dorința sinceră de a face acest lucru.

Acest articol este extras din primele capitole ale lucrării What You Should Know About Inflation, publicată în anul 1964.

Practicând inițial profesia de jurnalist, Henry Hazlitt reușește, de-a lungul vieții sale, să se afirme ca prolific scriitor, filosof, critic literar și, nu în ultimul rând, economist. Conform propriilor mărturii, interesul său pentru piața liberă este stimulat în urma unor discuții purtate cu Benjamin Anderson. Cu toate acestea, Hazlitt a recunoscut că mentorul său, persoana care l-a influențat în cea mai mare măsură a fost Ludwing von Mises.

Apărător al capitalismului și al libertății economice, Hazlitt a scris de-a lungul vieții sale peste 25 de cărți, cea mai cunoscută dintre ele fiind ,,Economia într-o lecție”, despre care laureatul Premiului Nobel Frederich A. Hayek afirma: ,,Nu cunosc nici o altă carte modernă din care omul simplu să poată învăța atât de multe despre adevărurile fundamentale ale științei economice într-un timp atât de scurt”.

© ECOL. Opiniile autorului nu sunt neapărat şi ale Centrului pentru Economie şi Libertate

Sursa: http://ecol.ro/content/ceea-ce-ar-trebui-stiut-despre-inflatie

George Soros începe să creeze o nouă ordine economică

În urmă cu doar doi ani, miliardarul George Soros a declarat că vrea să reorganizeze întregul sistem economic global. Peste două săptămâni, Soros va începe să facă acest lucru, fără ca cineva să fi observat.

Jurnaliștii de la Wall Street Journal scriu despre faptul că un fond în care Soros a băgat peste 50 de milioane de dolari va organiza pe data de 8 aprilie o conferință internațională care își propune să formuleze "noi reguli internaționale"și să "reformeze sistemul monetar global".

Evenimentul va aduna peste 200 de personalități din mediul academic, cel de afaceri și din aparatul guvernamental, în dorința de a repeta celebrul Bretton Woods din 1944, care a dus la crearea Fondului Monetar Internațional și a Băncii Mondiale.

Soros vrea un nou sistem "multilateral" în care America nu mai ocupă o poziție dominantă.

Mai mult de două treimi din cei care vor vorbi la eveniment au legături directe cu Soros.

Printre ei se vor afla Paul Volcker, președintele consiliului economic al lui Obama, prieten de-al lui Soros, pe care acesta îl numește "un mare speculator de succes" al zilelor noastre.

Un alt participant este economistul Jeffrey Sachs, președinte al The Earth Institute, fundație care a primit de la Soros aproximativ 50 de milioane de dolari pentru finanțarea proiectului Millennium.

Joseph E. Stiglitz, cunoscutul economist și laureat al premiului Nobel pentru economie, de asemenea prieten al lui George Soros, va fi prezent la eveniment alături de Rob Johnson, un fost director la Soros Fund Management.

Sursa: http://www.capital.ro/detalii-articole/stiri/george-soros-incepe-sa-creeze-o-noua-ordine-economica-145590.html

Euro. O interpretare rothbardiană a evoluţiei monetare recente

„Evoluţia din ultimii ani ne-a apropiat semnificativ de Noua Ordine Mondială, râvnită în Europa, Japonia şi Statele Unite de către un grup influent de oameni politici, antreprenori şi intelectuali, uniţi întru aceeaşi credinţă keynesiană. Este vorba de un proiect de proporţii, conform căruia relaţiile economice internaţionale să nu mai fie rânduite de contracte private, ci reglementate de o birocraţie internaţională. Sub această nouă ordine mondială nu trebuie să existe decât o singură monedă mondială şi o unică poliţie mondială, ce va impune dispoziţiile unei unice birocraţii internaţionale.” (Jörg Guido Hülsmann : Euro. O interpretare rothbardiană a evoluţiei monetare recente)

Sursa: http://mises.ro/

Un pusti de 12 ani il contrazice pe Einstein si Teoria Relativitatii

Are 12 ani, un IQ de 170, chiar mai mare decat al lui Einstein stabilit la 160, si deja este considerat un geniu al matematicii de catre cei mai buni profesori din lume. Mai mult, pustiul a avut curajul sa vine cu o noua Teorie a Relativitatii.

Jacob Barnett poate fi oricand un personaj de film. Uimita de cunostintele fiului, mama l-a filmat in timp ce acesta ii explica noua sa teorie. Apoi femeia a postat filmuletul pe YouTube.

Materialul video a fost vizualizat si de profesorii de la faimoasa Universitate Princeton. Acestia au admis ca pustiul este de-a dreptul genial.

"Sunt de-a dreptul impresionat de interesul sau pentru fizica si de cunostintele pe care le-a acumulat", spune profesorul Scott Tremaine intr-un email adresat familiei. "Teoria la care lucreaza implica descifrarea unora dintre cele mai complexe probleme in astrofizica. Cine le rezolva, poate castiga premiul Nobel", a adaugat el.

Parintii si-au dat seama ca nu au de-a face cu un copil obisnuit. Jacobb nu a vorbit pana la varsta de 2 ani, iar apoi medicii au descoperit ca sufera de o forma de autism.

Parintii se gandeau ca micutul va avea de suferit la scoala din cauza bolii sale, insa au fost uimiti cand au vazut ca fiul lor a facut un puzzle de 5000 de piese la varsta de 3 ani. Micutul a invatat singur algebra, geometrie si calcule matematice, in doar doua saptamani, si poate rezolva pana la 20 de numere din Pi. A terminat liceul la varsta de 8 ani si de atunci se ocupa de astrofizica.

Acum, Barnett este recrutat de Universitatea din Indiana pentru un post de cercetator. Poate canta muzica clasica la pian din memorie, insa adora sa se uite la filme SF, sa priveasca reality showuri. In multe privinte se aseamana unui tanar de 12 ani.

Einstein a avut 26 de ani atunci cand a publicat Teoria Relativitatii, asadar Jake mai are cativa ani pana cand sa dea de cap teoriei privitoare la Big Bang.

“Inca lucrez la aceasta teorie. Am o idee, insa inca lucrez la detalii", a declarat geniul.

Sursa: http://www.agentia.org/monden/un-pusti-de-12-ani-il-contrazice-pe-einstein-si-teoria-relativitatii-8852.html

Cutremurul din Japonia = Planuri Secrete - HAARP( Dati mai departe )

Despre dezastrele naturale... provocate. Proiectele HAARP şi GWEN

În ultimii ani diferitele părţi ale globului au fost expuse din punct de vedere climatic la modificări drastice. Ploi torenţiale, vânturi puternice, căderi masive de zăpadă, secetă, uragane au afectat major viaţa locuitorilor din zonele respective. Un grup de specialişti englezi care au realizat recent un "Atlas complet al lumii" vorbesc chiar de modificări ale conturului unor continente, vizibile din satelit. Explicaţiile meteorologilor sau ale diferiţilor reporteri prezenţi în zonele calamitate au însă mereu drept leit-motiv încălzirea globală a planetei! O explicaţie neutră, care face ca nimeni să nu poată fi considerat responsabil pentru aceste dezastre. Iată în continuare ce spun unii specialiştii – ale căror studii sunt mai puţin mediatizate, încercând să facă puţină lumină în acest domeniu atât de ceţos al vremii, cu tot ceea ce înseamnă ea.

În iunie 1988, dr. James Hansen de la Institutul Goddard de Studii Spaţiale din New York a informat Senatul American că a găsit o metodă pentru a calcula temperatura medie la suprafaţa pământului prin luarea în considerare a mii de date de la staţiile meteo de pe glob. Metoda implica o divizare a suprafeţei Terrei în pătrate de 5 grade latitudine pe 5 grade longitudine, calculând pentru fiecare pătrat temperatura medie pentru fiecare lună, din fiecare an. S-a descoperit astfel că pe ansamblu, pe parcursul a 140 de ani, creşterea globală a temperaturii a fost de doar 0,6˚C ± 0,2˚C. Temperatura medie nu a crescut continuu: pe perioade scurte de timp s-au putut observa fluctuaţii – scăderi sau creşteri cuprinse între 0,15˚ şi 0,5˚C. Prin realizarea de măsurători comparative în apropierea zonelor locuite şi în afara lor, s-a observat creşterea temperaturii globale doar în zonele locuite, dar nu cu valori care să genereze o psihoză colectivă.

Şi atunci de ce o creştere de doar 0,6˚C, care nu poate afecta sistemele biologice, a fost considerată totuşi îngrijorătoare? La acea vreme autorităţile au vorbit în mass media despre studiile dr. Hansen ca despre un indicator al unui viitor dezastru, însă au omis să precizeze care este valoarea creşterii globale a temperaturii. S-au făcut şi în continuare măsurători ale temperaturii atmosferice cu ajutorul baloanelor meteo şi acestea au arătat că pe ansamblu, nu există nici o modificare a temperaturii între anii 1956 şi 2000. Compararea măsurătorilor realizate de sateliţi, baloanele meteo şi la suprafaţa terestră, au arătat doar foarte mici diferenţe între diferitele sisteme. Toate măsurătorile indică aceleaşi modificări atmosferice şi temperaturi asemănătoare. Şi atunci de ce se vorbeşte despre încălzirea globală a planetei? Ce rost are acest refren obsedant care ni se repetă de câţiva ani prin intermediul presei, televiziunii şi radioului? Are el rolul de a deturna atenţia de la adevăratele cauze ale catastrofelor climatice care au început să se petreacă tot mai des? Ce ştiau cei care anticipau o încălzire a climei în 1988 - pe baza unor studii care dovedeau contrariul?

Producerea de inundaţii masive cu ajutorul unor arme climatice

Ideea modificării la voinţă a vremii este veche. De mii de ani înţelepţii vechilor civilizaţii cunoşteau această artă spirituală şi mai ales cum să realizeze aceasta fără a perturba echilibrul general al planetei. Ei cunoşteau faptul că o modificare a unei părţi duce la modificarea întregului. Nu la fel procedează astăzi cei care, prin intermediul producerii unor vibraţii de joasă frecvenţă în atmosferă au creat adevărate arme climatice. Oamenii de ştiinţă au dezvoltat în prezent două modalităţi de manipulare a climei: HAARP şi GWEN.

HAARP. Acest acronim provine de la High-frequency Active Aurol Research Project – Proiectul de cercetare a Aurorei activată cu frecvenţe înalte. HAARP este “un secret păstrat la fel de bine ca şi cel al Proiectului Manhattan, care ne-a adus bomba atomică”, după cum afirmau în revista Nexus dr. Nick Begich şi Jeanne Manning atunci când au scris articolul “Îngerii nu se joacă cu HAARP”. Acest proiect, afirmă dr. Rosalie Bertell, preşedinta Institutului Internaţional de Interes în domeniul Sănătăţii Publice (IICPH), va fi prezentat publicului ca fiind un scut spaţial faţă de diferite arme sau, pentru cei mai creduli, ca fiind un aparat care repară stratul de ozon.

În realitate, tehnologia HAARP constă dintr-un ansamblu de turnuri care iradiază atmosfera cu cantităţi enorme de unde radio de frecvenţă joasă (EFJ). Turnurile HAARP arată ca nişte antene normale, dar sunt specializate în emisia de unde radio. Acest tip de turnuri sunt localizate în mai multe părţi ale globului. America a construit cea mai mare arie de turnuri HAARP în Gakona, Alaska, pe o suprafaţă de 40 de acri. Turnurile HAARP de pe teritoriul SUA sunt acţionate de Directoratul vehiculelor spaţiale ale Laboratorului de cercetare al forţelor aeriene americane (Air Force Research Laboratory’s Space Vehicles Directorate).

HAARP are capacitatea de a plasa cantităţi enorme de unde de joasă frecvenţă (EFJ) în atmosfera terestră, deasupra unor zone strategice şi de a menţine constantă energia, în cazul în care ar exista variaţii, într-o manieră mai precisă şi mult mai bine controlată decât un detonator nuclear. Dr. Nicholas Benich, om de ştiinţă implicat activ în campania anti-HAARP, arată că această tehnologie produce un fascicul foarte puternic de unde radio care încălzeşte şi astfel ridică zone întregi din ionosferă (stratul încărcat electric care se află deasupra atmosferei); apoi undele electromagnetice se întorc spre pământ şi pătrund peste tot, atât în structurile vii cât şi în cele neanimate. Astfel, pe lângă alterarea climei şi crearea de furtuni, HAARP modifică modul în care mintea umană operează şi chiar scade rezistenţa biologică la boli.

HAARP diferă de alte sisteme de încălzire a ionosferei, care aruncă difuz în atmosferă unde de joasă frecvenţă, prin focalizarea semnalului de la majoritatea, dacă nu de la toate turnurile de pe cei 40 de acri, într-un singur fascicul. Oamenii de ştiinţă sunt îngrijoraţi că armata poate crea, datorită acestui instrument, o gaură uriaşă în atmosfera superioară, distrugând astfel protecţia planetei faţă de radiaţiile solare. Dr. Bertell spune despre HAARP că este "un reşou uriaş care poate determina ruperi majore ale ionosferei, creând nu numai găuri, dar şi incizii lungi în stratul protector de deasupra Pământului".

Tehnica HAARP este în întregime funcţională din 1993. Cam câtă energie de frecvenţă joasă aruncă HAARP în atmosferă? În Alaska, aceste turnuri sunt construite să radieze 1,7 gigawat în ionosferă. HAARP poate afecta astfel şi câmpul electro-magnetic al pământului. Din punct de vedere militar, HAARP este o armă de distrugere în masă, după cum afirmă Michel Chossudovsky, profesor de Ştiinţe Economice la Universitatea Ottawa. El reprezintă un instrument de cucerire, capabil să destabilizeze selectiv agricultura şi sistemele ecologice pe regiuni întinse.

GWEN. Acest acronim provine de la Ground Wave Emergency Network (Reţeaua de urgenţă a undelor terestre). Acestea sunt turnuri enorme care au fiecare câte 100 de cabluri de cupru înfipte în formă de evantai sub baza turnului. Departamentul de apărare a construit aceste turnuri sub motivul că vor fi utile în comunicaţii în timpul sau după o catastrofă nucleară. Această poveste cu comunicaţiile nu va sta în picioare în momentul în care vom înţelege că suflul nuclear distruge orice echipament de telecomunicaţie, făcând imposibilă transmisia radio pentru mai multe ore. Tehnologia EFJ poate crea cutremure şi erupţii vulcanice. Turnurile GWEN sunt localizate în California chiar de-a lungul faliei tectonice şi în zonele vulcanice din nord-vestul Pacificului. Vedem deci cum ceea ce nu poate realiza HAARP prin intermediul atmosferei, GWEN realizează prin intermediul solului. GWEN conlucrează deci din plin cu HAARP.

Marea Inundaţie din Midwest (1993) a fost creată utilizând arme climatice

Reginald E. Newell de la M.I.T - Massachusets Institute of Technology scria în “Geophysical Research Letters Journal” că în atmosfera joasă plutesc uriaşe râuri de apă. Aceste “râuri” nu sunt apă condensată, ci vapori care curg efectiv. Cu alte cuvinte, omul nu le poate vedea şi nici nu realizează când le traversează cu avionul. Dar aceste râuri de vapori sunt enorme. Ele au dimensiunea a 600-700 de km lăţime şi până la 7500 de km lungime. Aceste "râuri" sunt situate la 3 km deasupra pământului, şi au un debit de aproximativ 165 milioane de litri de apă pe secundă. Oamenii de ştiinţă au descoperit că există 5 râuri atmosferice în emisfera nordică şi 5 în emisfera sudică.

Acum, ştiind că există aceste "râuri" în atmosferă, cum e cel mai uşor de creat o inundaţie? Cel mai simplu ar fi să se pună un dig în calea unui astfel de râu şi apa respectivă să fie redirecţionată spre pământ. S-a observat că energia de frecvenţă joasă (EFJ) creează un dig electronic în atmosferă. Aceste diguri electronice pot bloca râurile de vapori, determinând căderea unor cantităţi uriaşe de apă pe pământ.

Un astfel de dig atmosferic artificial a fost creat în 1993 prin acţiunea combinată a turnurilor HAARP din Alaska şi GWEN din Midwest. Oamenii de ştiinţă au lăsat deschisă emisia EFJ timp de 40 de zile şi 40 de nopţi. Rezultatul? A plouat pe tot acest interval. Turnurile GWEN sunt plasate exact pe linia nord-sud, la nord de râurile Missouri şi Mississippi. Bineînţeles că aceste două râuri au fost incriminate pentru producerea inundaţiilor. Pe lângă morţi, răniţi şi distrugerea de locuinţe, această furtună a produs pierderi agricole în valoare de 12-15 miliarde USD.

Care a fost starea vremii în Europa în vara aceasta? În centrul şi vestul Europei erau inundaţii masive, iar în România pârjol. Frontul de instabilitate atmosferică din Europa, despre care ştim că în general înaintează zilnic de la vest către est, se înţepenise parcă undeva deasupra Austriei. Timp de o lună a stat acolo ca şi cum ceva îl ţinea pe loc. Acel ceva a fost exact un astfel de dig atmosferic de netrecut, care a făcut ca apele să rămână în centrul şi vestul Europei, iar seceta la răsărit.

Cu ce scop se creează astfel de calamităţi?

Nu mult după inundaţia din Midwest, din 1993, au apărut tot felul de ştiri despre lipsa de discernământ sau de inspiraţie a celor care şi-au construit sau reconstruit case, în zone predispuse la inundaţii. Aceste ştiri sfătuiau oamenii să nu mai construiască case în astfel de zone. Un plan ingenios pentru a muta populaţia în zonele dorite.

HAARP, după cum afirmă Michel Chossudovsky, face parte din arsenalul de arme al Noii Ordini Mondiale, din cadrul Iniţiativei de Apărare Strategică. Prin comandă militară, economii naţionale întregi pot fi destabilizate prin manipulare climatică. Iar acestea pot fi făcute fără ca victimele să ştie, cu costuri minime şi fără implicarea personalului militar.

În 1977, Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite a adoptat o rezoluţie privind utilizarea ostilă a tehnicilor de modificare a condiţiilor de mediu. Convenţia care a rezultat – Convention on the Prohibition of Military and Any Other Hostile Use of Environmental Modification Technique (ENMOD), a impus semnatarilor, printre care şi USA, să se abţină de la utilizarea oricărei tehnici de modificare a vremii, care ar putea duce la efecte severe, pe termen lung sau pe arii foarte întinse care să afecteze economia şi societatea. Douăzeci şi trei de ani mai târziu, în noiembrie 2000, la Haga, a avut loc Conferinţa despre modificarea climei. Nici delegaţiile oficiale, nici grupurile de acţiune în ceea ce priveşte mediul înconjurător care au participat la această conferinţă, nu au ridicat deloc problema războiului climatic sau a tehnicilor de modificare a climei (ENMOD). La modul oficial, peste acest subiect s-a aşternut o tăcere suspectă. Totuşi numeroşi oameni de ştiinţă au continuat să tragă semnale de alarmă.

Dr. Rosalie Bertell scria în 2000 într-un articol publicat de London Times că “oamenii de ştiinţă din serviciul armatei SUA lucrează la sisteme de modificare a vremii, ca potenţială armă. Aceste metode includ creşterea furtunilor şi deturnarea râurilor de vapori din atmosfera terestră pentru a produce secete sau inundaţii ţintite”.

Marc Filterman, fost ofiţer în armata franceză, amintea despre diferite tipuri de arme neconvenţionale care utilizau frecvenţe radio. În conformitate cu un raport din 1999 publicat în Intelligence Newsletter, el se referea direct la războiul climatic, indicând faptul că atât SUA cât şi Rusia aveau deja din 1980 tehnicile necesare pentru dezlănţuirea unor modificări climatice instantanee. Până la urmă şi Napoleon a fost învins în 1812, tot datorită condiţiilor climatice.

Bibliografie:

Site-ul Institutului Goddard de Studii Spaţiale din New York: http: //www.giss.nasa.gov

2. Michel Chossudovsky - New weapon could trigger climate change

3. Vincent R. Gray - Regional temperature change, 2003

4. The Times, London, 23 noiembrie, 2000

5. Intelligence Newsletter, 16 decembrie, 1999.

6. Nicholas Begich and Jeane Manning - The military’s pandora’s box, Earthpulse press, Alaska, 1995.

7. Rosalie Bertell - Background of the HAARP Program, 5 noiembrie, 1996.

Sursa: Necenzurat.ro

Titlu original: „Vremea – o armă redutabilă”