A te ruga înseamnă a tăcea, a părăsi gândurile şi a lăsa pe Dumnezeu să
vorbească în adâncul inimii. Isihia înseamnă „revenirea în sine”.
Liniştea inimii este atelierul sau laboratorul rugăciunii. A te ruga
înseamnă să încerci să vezi o fărâmă de bine şi în cel mai mare rău.
„Fii în pace în inima ta şi cerul şi pământul vor fi în pace cu tine.
Scara Împărăţiei lui Dumnezeu este în tine, ascunsă în sufletul tău.
Adânceşte-te în tine însuţi, departe de păcat, şi vei găsi scara pe care
vei putea să te înalţi”, ne învaţă Sfântul Isaac Sirul.
No comments:
Post a Comment