Mărgăritare duhovniceşti. Iubirea de arginţi

     Iubirea de arginţi este rădăcina tuturor relelor, iar lăcomia este fiica iu­birii de arginţi. Trebuie să tăiem din sufletul nostru cu toată grija ră­dă­cina tuturor relelor, ştiind cu siguranţă că, dacă rămâne rădăcina, cu uşurinţă cresc şi ramurile.

Aşa cum cel care are picioarele legate nu poate să meargă cu uşu­rin­ţă, la fel şi cel care adună bani nu poate să urce la cer. Banii sunt ne­cesari pentru întreţinerea omului. Mulţi însă pentru bani îşi jertfesc să­nătatea, conştiinţa, chiar şi sufletele lor.

Cel care a gustat cele cereşti le dispreţuieşte cu uşurinţă pe cele pă­mân­teşti. Cel care nu le-a gustat, însă, se mulţumeşte cu bunurile sale pământeşti.

Cel care a biruit această patimă încetează să mai aibă griji. Cel care este legat de ea nu va face niciodată rugăciune curată.

Pentru cei lumeşti „iubirea de arginţi este rădăcina tuturor relelor” (I Timotei 6, 10), în timp ce pentru călugări rădăcina relelor este îm­bui­barea pântecului.

Iubitorul de arginţi se aseamănă cu un avar. El adună ca să se fă­leas­­că în faţa altora. Şi astfel pierde bucuria dăruitului şi răsplata dum­ne­zeiască. Iubitorul de arginţi se face folositor altora doar după moar­tea lui.

Un avvă nevoitor a fost întrebat despre cum se poartă iubitorul de ar­ginţi cu prietenii lui. „Ca şi cu pungile!” a răspuns „Cât timp sunt pli­­ne, le ţine, când se golesc le aruncă”.

SURSA: Cuv. Paisie AGHIORITUL (2009). Mica filocalie. Galaţi: Editura Egumeniţa. pp. 169-170