Mărgăritare duhovniceşti. Raţiunea

Omul trebuie să-şi silească mintea să slujească în chip corect. S-o îndemne să slujească măririlor lui Dumnezeu, ca să-L afle pe Acesta, nu să-şi facă Dumnezeu din propria minte.

Cel care crede că poate să cunoască tainele lui Dumnezeu prin me­di­taţia ştiinţifică exterioară se aseamănă cu nesăbuitul care vrea să va­dă Raiul cu telescopul.

Când omul încearcă să rânduiască lucrurile doar cu raţiunea, nă­u­ceş­te. Trebuie să-L pună pe Dumnezeu înaintea oricărei lucrări. Raţiu­nea lumească falsifică sentimentul duhovnicesc.

Când raţiunea se pune în lucrare, omul nu poate să înţeleagă nici Evan­ghelia, nici pe Sfinţii Părinţi.

Mintea simpluţă (cea care n-a fost sfinţită) este rangă de fier, fără mag­net, care loveşte metalele ca să le tragă, dar acestea sunt doar „scrie­­­je­lite”, fără să fie apucate.

Prin raţiunea noastră, noi oamenii, nu-L lăsăm pe Hristos să lu­cre­ze. Învăţaţi acum corect Evanghelia, dacă vreţi să deveniţi oameni ai Evangheliei şi nu protestanţi. Raţiunea zdruncină credinţa. Mare lucru e credinţa! Vedeţi că şi Apostolul Petru prin credinţă a mers pe valuri. Când a intrat în lucru raţiunea, însă, a început să se scufunde.

Dacă Hristos ar fi avut această raţiune omenească pe care o au as­tăzi mulţi oameni, n-ar fi lăsat tronul Său ceresc, ca să Se coboare pe pământ, să fie umilit şi răstignit de noi, oamenii nenorociţi!

SURSA: Cuv. Paisie AGHIORITUL (2009). Mica filocalie. Galaţi: Editura Egumeniţa. pp. 127-128.