Mărgăritare duhovniceşti. Multă vorbire

Acum se pierde mult timp cu cuvintele.

Dacă ni s-ar cere impozit pe cuvintele pe care le rostim, ştiţi cât de mult am lua aminte?

Cel care vorbeşte fără să gândească la ceea ce spune se aseamănă cu cel ce trage cu arma fără să ţintească.

Odată ce ţi-a scăpat un cuvânt nu poţi să-l aduci înapoi. Bunul Dum­nezeu ne-a dat o limbă şi două urechi, ca să auzim îndoit ceea ce spunem.

Cel care iubeşte multa vorbire nu scapă de păcat. Cel care ia seama cum vorbeşte se păzeşte pe sine de mâhniri.

Bârfa îi face pe unii nelucrători, absenţi cu desăvârşire.

De multe ori m-am căit că am vorbit, dar niciodată că am tăcut. Alt­ceva este să spun multe cuvinte şi altceva să spun cuvinte potrivite. Aşadar, te faci stăpânul cuvintelor când n-ai grăit şi robul acelora când ai grăit.

Pe om nu trebuie să-l judecăm după modul în care vorbeşte, ci şi după modul în care tace. Cel care ştie să-i asculte pe ceilalţi a învăţat multe.

Cel ce spune multe cuvinte, dar este lipsit de fapte, se aseamănă cu un copac cu multe frunze, însă fără rod.

Ieşind din chilia ta, să faci economie în folosirea limbii, pentru că aceasta ştie să răspânească degrabă multe osteneli.

Cel care se îngrijeşte pentru ceasul morţii lui îşi împuţinează cu­vin­tele. Şi cel care a dobândit doliu în sufletul lui fuge ca de foc de multă grăire.

„Mai bună este căderea pe pământ decât căderea din pricina lim­bii”. (Isus Sirah 20, 19)

SURSA: Cuv. Paisie AGHIORITUL (2009). Mica filocalie. Galaţi: Editura Egumeniţa. pp. 154-155.