Monday, December 17, 2012

Mărgăritare duhovniceşti. Cugetarea


Multele lecturi formează omul în spiritul enciclopedic. Scopul însă este cum mă voi forma teocentric.
Ca să ne fie de folos, cărţile patristice trebuie citite cu smerenie, a­ten­ţie şi rugăciune. Ele se aseamănă cu tomografele, căci aşa cum ace­lea „fotografiază” starea trupească a omului, la fel şi prin acestea se „fo­tografiază” starea lor duhovnicească. Însă duhul Părinţilor se face se­sizabil doar prin duh. Citiţi-i pe Sfinţii Părinţi, chiar şi o pagină, do­uă pe zi. Sunt „vitamine” foarte energizante!
Primul pas spre cunoaştere este ca cineva să-şi înţeleagă propria ig­no­ranţă. Ca să aprecieze însă mărimea ei, trebuie să cerceteze mult şi de toate.
Nu vă osândiţi pe voi înşivă pentru toate câte nu ştiţi fără să greşiţi, ci pentru toate câte vă arătaţi nepăsători să învăţaţi.
Cultivare este ceea ce rămâne când încheiem cititul. Din nefericire, mulţi nu citesc decât ceva uşor, ca să le vină somnul, în timp ce lec­tu­ra este ca să ne trezim.
Oamenii „deştepţi” studiază ca să afle mai multe, cei superficiali ca să se arate mai interesanţi. Cu cât studiem mai mult, cu atât desco­pe­rim neştiinţa noastră.
A citi cineva fără să aprofundeze este ca şi cum ar mânca fără să di­ge­re. Scrierile nu trebuie să fie citite, ci cercetate cu multă atenţie.
Să studiezi ceea ce merită să fie cercetat.
Cultivarea minţii este atât de necesară ca şi hrana pentru trup. Prin rugăciune ne îndreptăm spre Dumnezeu. Prin cercetarea cărţilor sfinte Dumnezeu se îndreaptă spre noi.
Prin multă cugetare şi mai multă nevoinţă, violenţa şi sălbăticia pa­ti­milor slăbeşte.
Sfânta Scriptură este arsenalul bunului creştin. Cercetând în fiecare zi Cuvântul lui Dumnezeu vei rămâne invulnerabil la atacurile păca­tu­lui.
SURSA: Cuv. Paisie AGHIORITUL (2009). Mica filocalie. Galaţi: Editura Egumeniţa. pp. 134-135.

No comments:

Post a Comment