Tuesday, September 13, 2011

CELE 3 CRUCI

Sfântul Marcu ne spune despre crucea încercărilor, că pentru trei pricini vin asupra noas­tră:

1. Ca pedeapsă pentru păcatele săvârşite;

2. Pentru ferirea de cele ce altfel le-am face;

3. Pentru întărirea virtuţii;... virtutea necercată în necazuri nu este întărită”.

Iar din scrierile, cuvintele şi viaţa Părintelui Arsenie deducem că în viaţa pământească omul are trei cruci de purtat:

1. Crucea de prevenire (ferire), prin care Dumnezeu ne ţine departe de ispite şi păcate

2. Crucea de îndreptare (ispăşire, pedeapsă), prin care plătim pentru păcatele făcute sau moştenite;

3. Crucea de întărire (jertfă), prin care ne dăruim aproapelui, prin care trăim şi chiar murim pentru a­proa­pele. Aceasta e crucea creştinului. Numai cine iubeşte pe aproapele este creştin adevărat (In. 13, 35). Iar a ne jertfi pentru aproapele înseamnă a ne înmulţi talanţii pe care ni i-a dat Dumnezeu „spre folosul tuturor” (1 Pt.4, 10), talanţii destinului.

Cine-Şi îngroapă talanţii în pământul inimii (în subconştient), în întumericul egoismului (al lenei, in­di­fe­renţei şi uitării), nu ajunge la crucea de jertfă, ci din contra, tâlhăresc viaţa aproapelui precum cei doi tâl­hari răstigniţi în stânga şi în dreapta lui Iisus.

Observăm că aceste trei cruci sunt asemenea unui tratament pe care Dumnezeu ni-l administrează pen­tru a ne lecui de bolile sufleteşti şi care are trei trepte: prevenirea apariţei bolii, îndreptarea (însănă­to­şi­rea) şi întărirea sufletului.

Sursa: O sinteză a lucrării Părintelui Arsenie BOCA, p. 408.

No comments:

Post a Comment