Thursday, August 4, 2011

Sfânta Liturghie mai ţine lumea – Părintele Arsenie BOCA

„Precum Taina Pocăinţei sau mărturisirea este judecata milostivă a lui Dum­nezeu as­cun­să sub chip smerit, şi iubitorii de smerenie dau de darul acesta, ase­menea şi Sfânta Jertfă a Mân­­­tuitorului din Sfânta Liturghie, iarăşi sub chip sme­rit, ascunde o taină a ocârmuirii lumii. Cei vechi ştiau de ce nu se arată An­ti­hrist în zilele lor, căci Sfântul Pavel vorbeşte despre tai­na aceasta în chip ascuns, dar n-o numeşte (II Tesaloniceni 2, 6). E Sfânta Liturghie, sau Jert­­fa cea de-a pu­ru­ri, despre care a zis Domnul prin Daniel (12, 10) şi apoi Însuşi ne-a în­vă­­ţat. Ea este aceea care opreşte să nu se arate Antihrist, sau omul nelegiuirii, decât în vre­­mea în­­­găduită lui de Dumnezeu. Căci pentru mulţimea fărădelegilor, de mult ar fi trebuit Dum­ne­zeu-Tatăl să sfârşească lumea, însă Dumnezeu-Fiul, Cel ce este iubirea de oameni şi de toată fi­­rea, mereu se aduce pe Sine Jertfă sfântă îna­in­tea lui Dumnezeu-Tatăl, mijlocind milosti­vi­rea de la El.

Rabdă Fiul lui Dumnezeu pentru noi o răstignire neîntreruptă; Mielul-Îm­pă­­rat stă mereu che­zăşie înaintea Tatălui, aducându-Se în Jertfă neîncetată ru­gă­minte de mijlocire pentru biata lu­me. Că de n-ar fi sângele Mielului, al În­su­şi Ar­hi­ereului Împărat Iisus Hristos, dat de bună vo­ie şi neîncetat preţ de mân­tu­i­re pentru oameni, stând cu iubire şi părtinire pentru lume, de mult ar fi înecat Dum­nezeu pământul în sângele oamenilor şi l-ar fi ars cu foc (II Petru 3, 7-12).

Deci sângele Mielului din Sfânta Împărtăşanie mai ţine sufletul în oase şi lu­mea în pi­cioa­re. Precum Taina Pocăinţei e un dar al Cerului, sub chip smerit, pentru mântuirea fiecărui su­flet în parte, aşa Sfânta Liturghie, marea Taină, as­cun­­să iarăşi sub chip smerit, mântuieşte lu­­mea sau o fereşte de urgiile Anti­hris­tu­­lui. Iată de ce, toată lumea ar trebui să vină la Sfânta Li­­turghie, că pentru dăi­nu­irea lumii e darul acesta pe pământ.

Ceea ce se poate spune, pe scurt, despre o prea mare Taină a lui Dumnezeu, as­cunsă în Sfân­ta Liturghie, care se săvârşeşte şi în Cer şi pe pământ, şi pentru care mai ţine Dumnezeu lu­­mea, am încercat. Susţin că Sfânta Liturghie este ne­a­se­­mănat mai bogată în taine, care nu se pot depăna pe limba omenească. Dum­ne­­zeu coboară între oameni şi suie oamenii la Sine, pe sca­­ra Sfintei Liturghii”.

No comments:

Post a Comment