PROOROCUL DE FOC

Iată o personalitate a Vechiului Testament, care s-a impus lumii creştine, şi la tot po­po­rul, ca nimeni altul. Ilie e cel mai mânios prooroc. Pomenirea lui e legată de trăznete. (De alt­­fel, într-o vreme când numai el singur mai rămăsese prooroc al Dumnezeului adevărat, pare că nu mai rămânea altă cale decât urgia lui Dumnezeu, împlinită prin gura pogorâtoare de trăz­­ne­te şi prin cuţitul ucigaş de mincinoşi al lui Ilie).

Cu toate acestea Dumnezeu l-a smerit şi pe el, că s-a temut de urgia unei femei, regina Iza­bela, a vremii. Ba şi moartea şi-a rugat-o.

Poate că Providenţa îl ţine mereu treaz în conştiinţa creştinătăţii şi pentru că mai are a-l tri­mite pe pământ în vremea celei mai de pe urmă necredinţe?

Râvna lui mânioasă pentru Dumnezeu, va avea în vremea acelor 1290 de zile - de la Daniil - să vestească cele şapte cupe ale mâniei lui Dumnezeu asupra pământului.

Cum va fi acea strâmtoare, cum n-a mai fost alta de la începutul lumii nici nu va mai fi, am putea, pe departe, să ne dăm oarecum seama.

In acele zile: „Mulţi vor fi curăţiţi, albiţi şi lămuriţi; iar cei nelegiuiţi se vor purta ca cei nelegiuiţi. Toţi cei fărădelege nu vor pricepe, ci numai cei înţelepţi vor înţelege” (ce vreme este: apropierea celei de A Doua Veniri) (Daniil 12, 10).

Deci când se va coace neghina, Proorocul de foc îi va vesti văpaia ce-o aşteaptă.

Şi-l vor omorî; - crezând că aşa au terminat cu Dumnezeu. Dar Dumnezeu îl învie pe Ilie.

Protivnicii îşi dau seama de zădărnicia protivniciei lor, şi „rămăşiţa din Israel” primeşte credinţa în Hristos - cum ne asigură sfântul Pavel (Romani 11, 25-26).

Poate că pentru aceste destine viitoare pomenirea şi mânia fulgerelor sale lovesc câte­o­da­tă, chiar şi în zilele noastre, de aşa fel cât te pune pe gânduri...

Prislop, 20.VII.1949

Sursa: Părintele Arsenie BOCA. (2006). Cuvinte vii. Ediţia a-II-a. Deva: Editura Charisma.

pp. 103 - 104.