Lepădarea de sine

Este în noi o mică - uneori chiar mare - contrazicere.

Este duhul iubirii de sine care jertfeşte oamenii şi duhul jertfirii de sine pentru iubirea de oameni.

Amândouă vor să ne menţină în viaţă; decât că duhul iubirii de sine vrea să ne menţină în viaţa aceasta pământească, de cele mai multe ori prea stricată şi plină de păcat; pe când du­hul jertfirii de sine caută să ne câştige viaţa cea fără de sfârşit şi cu desăvârşire sfântă. E o mi­că vrajbă în noi: între vremelnicie şi veşnicie, între sfinţenie şi păcat, între Dumnezeu şi dia­vol.

Sunt două conştiinţe în noi, care, fiecare caută să câştige stăpânire asupra celeilalte: „con­ştiinţa eului” şi „conştiinţa religioasă” propriu-zisă. O conştiinţă că totul eşti tu şi faci ce vrei tu, nu atârni de nimeni, şi conştiinţa că atârni de Dumnezeu. Acestei situaţii de vrajbă îi zice Dumnezeu: „Cela ce voieşte să vină după Mine, să se lapede de sine, să-şi ia crucea sa în fiecare zi şi să-Mi urmeze Mie!”.

Nu poţi urma pe Dumnezeu urmându-ţi ţie. Trebuie să alegi între tine şi Dumnezeu. E o alegere care te poate pierde; dar tocmai această pierdere pentru Dumnezeu te câştigă. Ale­ge­rea aceasta „dacă vrei” e darul libertăţii cu care a cinstit Dumnezeu pe om, făcând şi de el atâr­nătoare mântuirea sa. Primul care a adus ştirea, i-a făcut conştienţi pe oameni de libertatea lor, este creştinismul. Libertatea este un excepţional de mare dar, însă, pentru cine se iubeşte nu­mai pe sine, e tot aşa de mare primejdie. Iubitorul de sine îşi înclină libertatea spre fă­ră­de­le­gi, la care ajunge rob şi din om neom.

Libertatea îşi câştigă însă valoarea de mântuire numai dacă trece prin jertfă. Jertfa acelei iubiri de sine e vama ei de verificare. Liber ajunge numai cel ce se leapădă de toate şi în pri­mul rând de sine. Ucenicii lui Iisus sunt oameni liberi.

Libertatea aceasta presupune o austeritate a vieţii.

În împărăţia religiei, libertatea nu e un concept abstract, ca în câmpul cunoaşterii în ge­ne­ral, aci ea e o structură a omului devenit spiritual, străbătut de adevăr, încă din veacul acesta. Unul ca acesta, chiar de-ar tăcea, mărturiseşte înaintea oamenilor pe Iisus, Cel ce l-a făcut li­ber.

Aceasta e ceea ce urmăreşte Iisus, când ne cheamă să-I fim ucenici, începând de la li­bertate!

Prislop, 12. 11.1950; Dumineca a IlI-a a postului; Marcu 8, 34-38

Sursa: Părintele Arsenie BOCA. (2006). Cuvinte vii. Ediţia a-II-a. Deva: Editura Charisma.

pp. 337-338