Sistemul românesc de învăţământ în viziunea lui Spiru Haret

Un foarte grav defect al întregului nostru învăţământ, fără excepţiune, este de a nu se ocupa decât de instrucţiune şi nicidecum de educaţiunea tinerimii. Tot ce se face, tot ce se plănuieşte este numai pentru programe, material didactic şi alte lucruri ce au de scop a introduce în mintea copiilor cea mai mare doză posibilă de cunoştinţe. Negreşit, o instrucţiune solidă şi variată este indispensabilă unui om în împlinirea datoriilor sale şi către sine, şi către familia sa, şi către patrie; însă ea nu este de ajuns pentru a satisface trebuinţele vieţii complete, după cum a numit-o un mare filosof modern. Mai trebuie ca omul să aibă cunoştinţa exactă a tuturor drepturilor şi datoriilor sale, precum şi conştiinţa, convicţiunea intimă şi profundă că prin neobservarea şi neîndeplinirea lor nu poate fi fericit în viaţă; trebuie să aibă atât de mult deprinderea de a-şi face datoria, încât să şi-o facă în mod natural, cu plăcere şi fără greutate; să sufere când nu şi-ar face-o.