Misiunea direcţiilor de HR este să dezvolte în întreprinderi sentimentul de comunitate (Musceleanu, 2005, p. 8). Ele au misiunea să construiască legături sociale solide şi de durată. Tendinţele actuale de globalizare intră în contradicţie cu modelele care încearcă să fie construite în întreprinderi. Legăturile sociale devin precare, relaţiile sociale din ce în ce mai mult contractuale. Salariaţii au crezut în progres, dar au sentimentul că reformele sunt o formă deghizată de regres social. Au crezut în raţiune şi constată că lumea din jurul lor devine din ce în ce mai debusolată. În acest context direcţiilor de HR le revine sarcina de a implementa proceduri care să stabilizeze viaţa socială a întreprinderii şi de a reconstrui sentimentul de echipă. Adică să folosească mai frecvent componenta de comunicare. Managerul de resurse umane trebuie să devină un animator de grup.
Vasta panoplie de mijloace, acţiuni de comunicare internă din întreprindere sunt plictistoare, angajaţii le percep fără prea mare interes (Musceleanu, 2005, p. 33). O altă deficienţă ar fi că acest ansamblu de elemente disparate redau în general evenimente depăşite. Întreaga informaţie internă devine o adevărată reclamă care prezintă realităţile în culori pastel. Astfel întreprinderea care le este prezentată nu este întreprinderea în care ei trăiesc, deoarece întreprinderea lor are speranţe, temeri, succese, eşecuri şi ambiţii. Astfel, rolul de care vorbea Ulrich, cel de reprezentat al oamenilor, este un rol prin excelenţă de comunicare. Şi aici profesionistul HR trebuie să construiască un discurs social credibil, nu supus limbii de lemn şi să medieze relaţia angajator - angajat cât mai bine posibil. Problema comunicării interne astăzi este vitală într-o organizaţie. Comunicarea internă are în principal rolul de a: prezenta - rezultate, rapoarte, bilanţuri etc.; de a transmite - informaţii, cunoştiinţe; de a explica - o nouă orientare, un nou proiect etc. Principala dilemă astăzi este cui revin responsabilităţile legate de comunicarea internă, departamentului de HR sau celui de comunicare? (Emilian, 2003, p. 417) Din ce în ce mai mult se vehiculează ideea conform căreia este necesară existenţa unui responsabil al comunicării interne care să aibă următoarele atribuţii: definirea, punerea în aplicare şi animarea politicii de comunicare internă; asistarea managerului general sau a altor servicii în acţiunile lor de comunicare şi facilitarea dialogului între personal şi conducere, scopul final fiind acela de motivare a personalului şi ameliorarea climatului social.
În prezent fluctuaţia mare de personal duce la mari dezechilibre în cadrul echipelor. De aceea, rolul HR-ului este de a gasi oamenii potriviţi, de a-i integra, a-i motiva şi de a aplana conflictele înainte ca ele să degenereze şi să afecteze întreaga companie. În toate aceste responsabilităţi ale HR-ului este implicată comunicarea şi succesul lui/ei ţine foarte mult de abilităţile de relaţionare pe are le are. Trebuie să ştie să livreze un mesaj, să aibă grijă ca acesta să fie corect înţeles şi mai ales trebuie să ştie să asculte. Prin intermediul HR-ului se face comunicarea către management. Practic, HR-ul ar trebui să fie şi un fel de marketer către angajaţi – compania este produsul şi angajaţii ar trebui să fie primii cumpărători. Modul cum o companie isi îngrijeşte angajaţii are repercursiuni în imaginea ei externă.
Surse: Musceleanu, Mihai Cristian. (2005). Gestiunea resurselor umane. Patroni-salariaţi, o dragoste imposibilă? Bucureşti: Editura Nestor.
Radu, Emilian (coord.). (2003). Managementul resurselor umane. Bucureşti: Editura ASE.
No comments:
Post a Comment