Simbolism politic – noţiunile de „stânga” şi „dreapta”

În România post-decembristă, în limbajul politicienilor a apărut o puternică seducţie a et­i­che­tării, prin folosirea unor cuvinte golite de conţinut şi prin atribuirea unei noi semnifi­ca­ţii infa­man­te. Aşa s-a pro­ce­dat şi cu noţiunile politice de „stânga” şi „dreapta”, sporind şi mai mult con­fu­zia din­tre cei doi ter­me­ni. Pentru a amenda o asemenea situaţie, am ales cea mai bu­­­nă şi mai com­pe­­tentă abor­da­re asupra politicului dintr-o perspectivă creştină, aceea a remarcabilului eseist şi autenti­c om de „dreapta”, dom­nul Răzvan Co­dres­cu^*.

Mulţi politicieni români încearcă să inducă în opinia publică, ideea conform căreia no­ţi­u­nile de „stânga” şi „dreapta” ar fi perimate şi nefuncţionale sau că „dreapta” ar fi sursa tutu­ror relelor din societate. În realitate, pe scena politică europeană şi americană (implicit şi pe scena ro­mâ­neas­că) de astăzi, nu există o „dreaptă pro­priu-zisă”. Dar, putem constata că exis­­tă un tip special de „dreap­tă a stângii”, care face ca balanţa politică să fie puternic încli­na­tă spre stânga. De „dreapta”, se consideră unele grupări liberale pragmatice şi individualiste, care se află în opoziţie cu tendin­ţele protecţionist-populiste ale social-democraţiei şi cele ra­di­cal-co­­lec­tiviste ale comunismului.

Înţelesul clasic al celor două noţiuni s-ar putea traduce astăzi în termeni topografici, ast­fel: la dreapta scaunului prezidenţial din Parlament s-au aşezat conducătorii clerului şi marea nobilime (par­tidele conservatoare şi naţionaliste), iar la stânga s-au aşezat cei cu idei şi ini­ţi­a­tive reformiste (partidele aşa-zise progresiste).

Imaginea „dreptei” autentice de tip tradiţional, a fost diabolizată în mod tendenţios de „stân­ga”, reducând-o în mod abuziv la ex­tre­ma dreap­tă şi punându-i etichete stigmatizante de genul: na­zism, fascism şi legionarism. Alt­fel spus, „dreapta” este judecată exclusiv prin excesele ei, iar „stân­­­­ga” este judecată cât se poa­te de nuan­ţat, căutându-se chiar scuze pentru ororile comu­nis­mu­lui. „Stânga” are drep­tul la clemenţă şi rea­bi­li­tare, iar „dreapta”, nu.

Astfel, apare necesitatea unei redefiniri corecte a noţiunilor politice de „stânga” şi „dreap­ta”, care sunt perfect necesare şi operante şi astăzi, dar plecând de la reperele mora­le şi intelectuale ale tra­diţei creştine. Este important să remarcăm că cele două noţiuni de­sem­nea­ză atât orientări po­li­ti­ce, cât şi moduri divergente de raportare a umanului la existenţă.

Principalele caracteristici ale celor două orientări politice sunt următoarele:

§ STÂNGA este:

- o orientare politică antitradiţionalistă şi revoluţionară, care în­cear­că să obţină cu orice preţ şi cu orice mijloace un progres mecanic şi uniformizator;

- materialistă, promovând o cultură laică şi atee, înlocuind religia cu imperativul ideologic sau chiar economic şi reprezintă în toate formele ei posibile, negaţia tradiţiei şi a ordinii creştine;

- internaţionalistă sau cosmopolită (adică, este un amestec de concepţii şi idei);

- amorală, fiind convinsă că morala nu are de-a face cu politica, iar interesul este mai presus de onoare;

- idealistă şi ofensivă, prin excesul ei teoretizant şi prin transformarea abuzivă a unei idei sau mo­del mental în grilă a realităţii; a generat spiritul revoluţionar şi extremismul;

- imitativă şi procustiană, preluînd modele gata făcute, fără a le adapta specificului naţional;

- egalitaristă, înlocuind în viaţa socială, criteriul calitativ cu cel cantitativ, promovând uni­for­mi­­­zarea socială şi deschizând calea imposturii socio-profesionale şi a lichelismului „ori­entat”; de fapt, ea nu urmăreşte promovarea unei egalităţi reale, ci subminează şi marginalizează ierar­hiile reale şi adevăratele elite;

- populistă, discursul ei demagogic şi lozincard fiind marca iresponsabilităţii civice şi a lipsei de consideraţie faţă de popor. Ea caută numai să-l încânte, să-l linguşească şi să-i cucerească vo­turile;

- democratică şi republicană;

- interesată să aibă de-a face cu indivizi (adică, cultivă o viziune individualistă) care să o urme­ze şi pe care să-i poată manipula. Individualismul cultivat fără scrupule, are consecinţe nega­ti­ve atât la nivel individual, cât şi la nivel social, contribuind la disoluţia umanului şi la agonia naţiunilor.

§ DREAPTA AUTENTICĂ este:

- o orientare politică tradiţionalistă, fiind preocupată pentru conservarea vechilor valori euro­pe­­ne: creştine, naţionale, aristocratice şi monarhice; ea valorifică în mod creator ceea ce este esenţial şi via­bil, eradicând ceea ce este perimat şi stimulează un progres organic;

- principial spiritualistă, recunoscând primatul valorilor spirituale şi a culturii asupra civi­li­za­ţi­ei;

- morală, acceptând să se conformeze tradiţiei moral-religioase;

- naţionalistă, ca formă firească de păstrare şi de afirmare creatoare a fiinţei şi geniului naţional, de stimulare a personalităţii creatoare, a încrederii în propriile puteri şi a conştiinţei de sine a fie­că­rui neam;

- realistă deoarece îşi propune să respecte ordinea firească a lumii lui Dumnezeu şi năzuieşte o adaptare a doctrinelor şi strategiilor politice la ansamblul realităţilor obiective ale naţiunii; ea nu caută modele de import şi este singura capabilă să remedieze dezastrul moral, social şi eco­no­mic actual;

- apărătoarea ordinii ierarhice şi are o certă tendinţă spre elitism. Din respect şi răspundere faţă de popor, „dreapta” promovează o elită naţională (oamenii luminaţi, morali şi com­­petenţi), care este chemată să îndeplinească funcţia vechii aristrocraţii (casta „ce­lor mai buni”). Această elită îşi propune să se identifice moral cu poporul, ca slujitor loial şi mai ales ca des-cântător, exorcizator al poporului de rezidurile lui malefice;

- preocupată de transformarea democraţiei retorice într-o demofilie („iubirea de popor”) prac­ti­că, într-o comunitate omogenizată prin iubire şi prin dreptate, după modelul istoric al Bise­ri­cii.

- interesată să aibă de-a face cu persoane (adică, aduce o viziune personalistă). Ea construieşte omul, se vrea înţeleasă şi simte naţiunea ca pe o forţă creatoare într-o unitate de destin.

„Dreapta” autentică, realistă şi constructivă, fiind inexistentă pe scena politică românească de astăzi, este necesară reconstrucţia ei în forme credibile şi viabile, fără a reitera dreapta de ieri şi prin delimitarea de orice formă de extremism, altoindu-se pe noua problematică a lumii noastre.

* Sursa: Răzvan CODRESCU (2004). Cartea îndreptărilor. Bucureşti: Editura Christiana.

Răzvan CODRESCU (1997). Spiritul dreptei. Bucureşti: Editura Anastasia.