Recrutarea – goana după talente

Lumea afacerilor de astăzi poartă amprenta globalizării şi poate fi asemănată cu un vas imens care pluteşte peste valuri agitate, gata oricând să naufragieze. Economia globalizată se ca­­racterizează prin pieţe hiperconcurenţiale globale şi multiculturale, în care constanta este schim­­barea şi turbulenţa. În acest context deosebit de ostil, scopul oricărei firme nu mai este ma­­ximizarea profiturilor, ci supravieţuirea. Pentru a supravieţui şi a se dezvolta, preţurile şi implicit reducerea costurilor şi-au pierdut rolul de factor decisiv şi de avantaj competiţional. De asemenea, universul locurilor de muncă s-a schimbat radical, fiind frecventă migraţia de la un loc de muncă la altul, care are efecte negative asupra păstrării confidenţialităţii.

Aici intervine şi rolul unui departament de recrutare, acela de a atrage talentele de pe piaţă şi a le valorifica în cadrul organizaţiei.

Voi încerca să zugrăvesc pe scurt activitatea unui recrutor, care poate de multe ori ridică semne de întrebare, mai ales din partea clientului. Recrutorul joacă de cele mai multe ori rolul unui inchizitor faţă de un public care nu este doritor de un strip-tease psihologic şi care, pe deasupra, este deseori, compus din indivizi fragilizaţi de pierderea sau aşteptarea unei slujbe. (Bernaud Gangloff, 2000, p. 96). Sau cel puţin în această manieră este el privit.

Avem un rol destul de ingrat şi dificil, suntem cei care mediază între angajat şi angajator, cei care încercăm să construim o punte între minţile oamenilor, ajutându-i să înţeleagă mai bine organizaţia.

Un alt aspect privind recrutarea este modalitatea de a fi privită fie într-o aură de misticism (prin testările psihologice folosite, problema criteriilor ascunse sau subestimate în situaţiile de recrutare, interpretări ale personalităţii umane prin diverse perspective), fie la polul opus prin perimarea rolului său şi minimizarea importanţei sale la maximum.

Faţă de aceste aspecte consider că rolul nostru esenţial în cadrul organizaţiei este acela de a ne pregăti ca o armată de elită (departa­men­tul de recrutare) în războiul talentelor. Excelenţa nu poate exista fără ta­lent.

În noua carieră, vedeta este angajatul, care devine responsabil pentru preluarea controlu­lui asupra propriei cariere, companiile nu mai garantează angajarea pe viaţă, iar managerii, alături de cei din echipa de la recrutare, pot juca un rol semnificativ pentru ei, oferindu-le sfaturi şi orientându-i în alegerile pe care doresc să le facă.

Performerii de top au două trăsături principale: îşi mă­soa­ră per­for­manţele prin raportarea la rezultatele defi­ni­te corect şi îşi folosesc talentele ca sursă prin­­ci­pa­lă de perfecţionare; performanţa lor se ex­pli­că prin gradul de adecvare al aptitudinilor şi cu­noş­tinţelor cu talentele naturale pe care le necesită ro­lul îndeplinit de ei în mod continuu. Talentul este pentru mine noţiunea principală uti­lizată în selecţia angajaţilor.