Wednesday, April 23, 2008

Pentru cei ce sunt sub semnul CRUCII

Suntem în Săptămâna Mare a Învierii Domnului nostru Iisus Hristos şi se cuvine să as­cul­­tăm şi să urmăm sfaturile unuia dintre cei mai mari duhovnici creştini ortodocşi români, pă­rintele Arsenie BOCA, cel supranumit „Sfântul din Ardeal” şi „ştiut pictor de suflete du­pă modelul Domnului nostru Iisus Hristos”:

Nu te simţi mai aproape de Dumnezeu şi de oameni decât după CRUCE! Dar nouă, nu ne-a fost rânduită pentru că nu suntem vrednici. Eu nu vă dau canoane ca ceilalţi preoţi (me­­ta­nii, rugăciuni şi post), ci îndemn să vă schimbaţi purtările (viaţa) şi să-i mulţumiţi lui Dumnezeu de CRUCEA pe care v-a dat-o. O veţi face?

Unii cred că rugăciunea înseamnă a sta în genunchi sau a rosti din gură sau în gând: Doam­ne Iisuse Hristoase fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!” Dar rugă­ciu­nea cea adevărată este a te simţi mulţumit de toate şi a-ţi deschide sufletul, să te poţi simţi aproape de Dumnezeu. Iar cei ce fac rugăciunea aceasta, Dumnezeu să le ajute! Dar cei care au dureri şi sufe­rin­ţe sunt cei distinşi pe care i-a ales pentru Împărăţia Lui Veş­nică!

Sfântul Apostol Pavel zice aşa: „Roagă-te neîncetat şi mulţumeşte neîncetat lui Dum­ne­­­zeu pentru toate bucuriile şi suferinţele pe care ţi le-a dăruit”.

Viaţa aceasta nu este numai pentru a strânge averi, a munci, a te îmbrăca, căci nu aceştia sunt oamenii fericiţi, ci cei ce au o CRUCE de purtat.

Nu este altă cale de mântuire, de ispăşire a păcatelor, decât calea CRUCII! Dacă ar fi fost alta, Dumnezeu ne-ar fi arătat-o pe aceea. Prin CRUCE, prin suferinţa unei răstigniri în via­ţă, se intră în Împărăţia Lui Dumnezeu şi se intră cu atât mai sigur cu cât răbdăm o răs­tig­­ni­re nedreaptă.

Deci, cel ce vrea să se mântuiască n-are pe nimeni de osândit pentru CRUCEA pe care o duce. Cine s-a hotărât cu toată puterea sufletului său să vină la Iisus, răstignirea-l aş­teaptă, dar acesta iubeşte din tot sufletul pe cei ce-l răstignesc.

În necazuri se vede iubirea omului de Dumnezeu şi de oameni. În cuptorul suferin­ţe­lor de tot felul, se curăţeşte sufletul omenesc pentru Împărăţia Lui Dumnezeu. Suferinţa sme­­reşte trufia omului şi Îl face pe Dumnezeu prieten!

Aşa să tâlcuiţi CRUCEA pe care o aveţi fiecare din voi! În CRUCE, Dumnezeu a as­cuns o taină: taina mântuirii fiecăruia. Vai de cel ce nu are o CRUCE de dus: acela nu are prin ce se mântui. Aflaţi că neajunsurile voastre (necazurile de tot felul, bolile) au preţ îna­in­­tea lui Dumnezeu, dacă le duceţi de acum înainte cu înţelesul de CRUCE.

Hristos a înviat! Sărbători fericite!

No comments:

Post a Comment