NIHIL SINE DEO!

PROFESORUL FLORIAN COLCEAG SE MAI ADRESEAZĂ O DATĂ SURZILOR DIN GUVERN ŞI DIN OPOZIŢIE

2012-01-26T09:32:00.002+02:00

În toamna anului 2010, la invitaţia profesorului Florian Colceag, a venit în România (din Australia), Merrik Chatfield, unul dintre cei mai mari specialişti din lume în managementul crizelor. Prezenţa lui a trecut, evident, neobservată şi nesemnalată de presă. Singura publicaţie (online) care a făcut-o, totuşi, a fost CERTITUDINEA.

Merrik Chatfield conduce o echipă de experţi în managementul crizelor şi al dezastrelor de orice fel şi face asta de 36 de ani (în România nici nu se ştia până acum că există şi o astfel de formă management). Expertul australian a colaborat cu 40 de guverne din Asia, ţările din Pacific, America de Nord, Europa şi Orientul Mijlociu printre care: Afganistan, Australia, Bangladesh, Cambodgia, China, Timorul de Est, Fiji, Hong Kong, India, Indonezia, Iordania, Laos, Malaezia , Maldive, Mongolia, Myanmar, Nepal, Noua Zeelandă, Coreea de Nord, Pakistan, Papua Noua Guinee, Filipine, Samoa, Insulele Solomon, Sri Lanka, Suedia, Elveţia, Tadjikistan, Thailanda, Tonga, Tunisia, Turcia, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii, Vietnam etc.

Scopul invitaţiei a fost iniţiativa lui Florian Colceag de a inaugura şi în România un institut de management al crizelor. Australianul a fost dus de profesor la Preşedinţie, la Parlament, la Guvern şi la o parte din opoziţie; a văzut, a „scanat”, şi-a luat notiţe şi s-a apucat de treabă împreună cu profesorul Florian Colceag.

La vremea aceea, îmi puneam următoarea întrebare retorică: pe mâna cui vor merge Preşedinţia şi Guvernul: pe mâna lui Merrick Chatfield, sau pe mâna lui Jeffrey Franks? Între timp am aflat...

A trecut mai bine de un an şi trei luni de la această vizită, iar iniţiativa profesorului Colceag a rămas la stadiul de... inţiativă. Nu s-a creat niciun institut de magement al crizelor, cu toate presiunile neîncetate ale profesorului Florian Colceag. Deşi această mişcare ar fi fost, probabil, singura soluţie prin care guvernul Boc şi preşedintele său ar fi evitat situaţia „delicată” în care se află.

Profesorul Colceag nu a renunţat la „utopia” lui de a salva România, mai ales că nu este o utopie decât în contextul actual. Dar, dacă acest context se va schimba (sau va pica), principiile elaborării programelor de management al crizelor sunt aceleaşi. Adică acestea:

1) colaborarea între instituţiile statului şi feedback-ul între acestea pe realizarea obiectivelor interdependente

2) dialogul public-privat în luarea deciziilor, precum şi obligativitatea studiilor de impact înaintea trecerii lor prin parlament

3) obligativitatea prin proceduri a trecerii proiectelor legislative sau a hotărârilor de guvern prin filtrul analizelor specialiştilor din domeniu în urma efectuării studiilor de impact

4) obligativitatea prin proceduri a transparenţei decizionale şi a responsabilităţii manageriale cu introducerea sistemului de penalităţi în cazul încălcării acestor principii

5) obligativitatea introducerii sistemului responsabilităţii corporatiste sociale şi de mediu şi a plăţii daunelor colaterale cu obligativitatea remedierii pagubelor şi refacerii echilibrelor, de două ori mai mari decât ce s-a produs

6) întărirea şi certificarea sistemului de policy making şi de continuitate al programelor de dezvoltare pe termen lung prin racolarea de specialişi în diferite domenii ce rămân stabili în sistem indiferent de fluctuaţiile politice

7) introducerea informatizării administraţiei şi a comunicării bazelor de date în vederea eficientizării procesului administrativ cu intensificarea securităţii datelor (programe e-administration şi e-governance)

8) introducerea managementului în timp real prin informatizare, contabilizare automată a proceselor, tablou de bord cu direcţiile urmate şi evaluate şi organizare prin portofolii de acţiuni concrete pentru situaţii diverse

9) introducerea mecanismelor moderne de management al calităţii atât în conceperea, administrarea cât şi în desfăşurarea proceselor

10) introducerea cu obigativitate a mecanismelor de inovare sustenabilă şi a programelor de formare a resurselor umane necesare implementării inovării

11) introducerea selecţiei în instituţiile centrale a personalului pe baza nivelului de competenţă, responsabilitate, calitate şi implicare profesională10) introducerea în obligaţiile statului a managementului crizelor şi dezastrelor precum şi a asigurării calităţii pe toate direcţiile şi domeniile administrate

12) introducerea mecanismelor de schimbare a factorilor politici sau administrativi ce dovedesc ineficienţă, iresponsabilitate sau incompetenţă pe parcursul mandatelor lor şi a obligativităţii evaluării capacităţilor intelectuale, profesionale, de rezistenţă la stres, a cunoaşterii situaţiilor şi a înţelegerii mecanismelor, a nivelului de competenţă profesională, a sănătăţii lor mintale sau morale înaintea aprobării lor la candidatura pentru posturile de mare răspundere din stat

13) încurajarea colaborărilor cu diaspora naţională în vederea extinderii nivelului de colaborare cu alte ţări pe diferite programe economice, de mediu, de securitate sau de alte tipuri

14) introducerea mecanismelor de eradicare a corupţiei instituţionale şi de luptă anti-mafia şi anti-infracţionalitate

15) introducerea obligaţiei de muncă în favoarea comunităţii pentru persoanele ce beneficiază de ajutor social, pe direcţiile neacoperite de suficiente fonduri precum reforestarea sau curăţirea mediului de deşeuri industriale sau menajere

16) organizarea, instruirea şi orientarea mijloacelor necesare pentru răspunsul la situaţii de urgenţă, crize sau dezastre naturale, introducerea în fabricaţie a produselor necesare pe piaţa liberă

17) orientarea fondurilor europene către domeniile strategice de ieşire din criză şi dezvoltare sustenabilă, admiterea solicitărilor pe baza unor criterii de profesionalism, experienţă şi capacitate de implementare

18) crearea de fonduri de garantare-contragarantare şi creditare necesare măririi vitezei de rulare a fondurilor şi care să fie accesibile tuturor deponenţilor

19) introducerea unui sistem eficient de feedback cu utilizatorii care să permită atît ajustarea în timp real a reglementărilor pentru eliminarea contradicţiilor sau redundanţelor cât şi acoperirea cu proceduri acolo unde nu există şi sunt necesare, mărind astfel fluenţa absorbţiei de fonduri europene

20) introducerea unor mecanisme de asigurare a fluxurilor financiare conform strategiilor de dezvoltare prin ministerele de resort

21) introducerea unor mecanisme de parteneriat public-privat la nivelul beneficiarilor direcţi necesare managementului în timp real ale situaţiilor nou create, modernizării treptate a infrasturilor şi ajustării sustenabile a reglementărilor

22) introducerea unor mecanisme de asigurare prin audit a rigorii utilizării banilor publici sau din fonduri externe, feedback şi corectare, percepţie a problemelor, necesităţilor reale, resurselor şi oportunităţilor

23) introducerea unui mecanism format din experţi din diferite domenii ce stabilesc urgenţele finanţabile, nivelul fondurilor direcţionate din bani publici sau fonduri externe către dezvoltare sustenabilă sau consum

24) crearea unei platforme de prezentare către utilizatori a informaţiilor publice şi de prezentare a drumurilor şi strategiilor ce trebuie îndeplinite pentru a se obţine fondurile necesare conform unor rigori prestabilite

25) dezvoltarea mecanismelor de forsight, prognoză şi proiectare de politici publice necesare validării tehnice a propunerilor de lege prin studii de impact şi propunerii de soluţii

26) crearea de birouri şi proceduri ce minimizează pierderea de timp inutil pentru beneficiar în intereacţiunea cu administraţia cu ajutorul tehnicilor informatice, corelării bazelor de date la nivel instituţional şi dezvoltării de birouri specializate capabile să răspundă la toate solicitările necesare rezolvării unor probleme sau dezvoltării unor afaceri

27) introducerea unui sistem eficient de feedback cu beneficiarii diverselor servicii, produse sau servicii administrative care să permită atît informarea la zi şi educarea consumatorilor şi beneficiarilor, cât şi realizarea unor mecanisme de gestionare a calităţii şi de corectare a abuzurilor sau ilegalităţilor în toate domeniile şi direcţiile administrate de stat

Sursa: http://www.certitudinea.ro

Unirea Principatelor Române 24 ianuarie 1859

2012-01-24T15:04:00.000+02:00

Rugăciunea ortodocşilor pentru un ales al lui Dumnezeu

2012-01-23T19:31:00.001+02:00

Deoarece un duh rău pluteşte peste ţara noastră şi vrăjmaşii din afară şi dinlăuntrul ei lucrează cu vrăjmaşul cel mare pentru nefericirea neamului românesc, propunem această rugăciune care să se rostească în fiecare Miercuri şi Vineri şi la fiecare Sfântă Liturghie. Iar cei ce au mai multă râvnă pentru ţară şi neam, s-o zică zilnic, atât în ţară, cât şi în afara hotarelor, oriunde un Român trăieşte şi se roagă pentru Biserică, ţară şi neamul lui. Faceţi să ajungă această rugăciune la toţi fraţii şi surorile voastre în Domnul.

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin !

Prea Sfântă Treime, Părinte, Fiule şi Duhule Sfinte, certat-ai neamul acesta al nostru cu secetă, boli şi pierderea avuţiei naţionale. Au flămânzit copiii Tăi, Doamne, au pierit bătrânii de mustrarea Ta şi rodul grânelor şi al muncii noastre s-a uscat sau a putrezit prin mânia Ta. În multe feluri ai mustraţ Stăpâne, pe poporul Tău, pe tineri şi pe bătrâni, pe voinici şi pe copilandri, căci toţi am greşit înaintea Ta şi ne-am abătut, am călcat poruncile Tale şi de dreptatea Ta nu ne-am adus aminte. S-a umplut paharul răbdarii Tale şi răuţătile noastre s-au înmulţit mai mult decât grindina şi seceta cu care ne-ai cercat. Ca nişte fii rătăcitori ne-am îndepărtat de Tine, dar azi ne întoarcem asemenea Fiului risipitor şi strigăm către Tine din adâncul inimii noastre îndurerate: Dumnezeul părinţilor noştri, care ai trimis harul şi pacea Ta peste înaintaşii noştri şi precum în vremurile grele ale neamului nostru ai ridicat la nevoie bărbaţi vrednici care au luat pe umerii lor greutăţile poporului, aşa ridică şi acum un bărbat cu suflet mare, gata de orice sacrificiu prin care să se răscumpere păcatele poporului nostru înaintea Ta, Stăpâne.

Dă-i harul Tău, pune în el virtuţile cereşti pe care le dai celor care te iubesc pe Tine şi dă-i binecuvântarea Bisericii Tale întemeiate pe sângele iubitului Tău Fiu.

Fă-l pe dânsul fiu adevărat al Bisericii Ortodoxe, binecuvântat de ierarhi şi iubit de popor că, deplin luminat cu lumina cunoştinţei Tale să ducă neamul acesta al Tău, Doamne, pe drumul salvării din necazurile în care propriile păcate l-au scufundaţ spre soarele Dreptăţii, Răsăritul cel de Sus, Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

Sfântă Maică a lui Dumnezeu, ajută neamul şi ţara noastră! Toate puterile cereşti, apăraţi pământul ţării noastre de năvălirile vrăjmaşului văzut şi nevăzut. Toţi sfinţii, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi!

adaptare după Rugăciune pentru Anul Acesta(2001), a Părintelui Gheorghe Calciu Dumitreasa

Sursa: http://maicaecaterina.ro

Concert Tudor Gheorghe - Degeaba - 2011 - Integral

2012-01-19T22:01:00.000+02:00

Premiul „Traian Vuia” al Academiei Române

2012-01-19T14:26:00.001+02:00

Matematician, Prof. univ. dr, Florentin Smarandache

(University of New Mexico, S.U.A.) a primit premiul „Traian Vuia"
al Academiei Române în domeniul ştiinţelor tehnice,
pentru anul 2009

Logica neutrosofică şi fuziunea informaţiilor în ştiinţele tehnice

Un intelectual român a cărui valoare internaţională este recunoscută şi despre care se cuvine să scriem este doctorul în matematici, Florentin Smarandache, profesor la New Mexico - S.U.A. Profesorul Florentin Smarandache are contribuţii în diverse domenii ale ştiinţei, informaticii, literaturii şi artei: matematică: teoria numerelor, statistică, geometrie non-Euclidiană, structuri algebrice, informatică: inteligenţă artificială, fuziunea informaţiei, fizică: fizica cuantică, fizica particulelor, economie: economie culturală, teoria poly-emporium, filosofie: neutrosofia - o generalizare a dialecticii, logica neutrosofică - o generalizare a logicii fuzzy intuiţioniste, literatură: poezie, proză, roman, eseuri, nuvele, drame, teatru pentru copii, folclor, traduceri, artă: desene experimentale, colaje, pictură de avangardă.

Prof. Florentin Smarandache şi-a concentrat atenţia spre cercetări ale matematicii aplicate din Fuziunea Informaţiei, domeniu al tehnologiei de vârf, care foloseşte date-informaţii primite de la surse de naturi diferite: mecanică, acustică, optică, electrică, electronică, din cadrul unor sisteme complexe de verificare şi control, cu aplicaţii militare: supravegherea teritoriului, urmărirea traiectoriei balistice, control antitero şi civile: meteorologie, trafic aerian, agricultură – evaluarea aeriană a culturilor. Întrucât între aceste date pot exista valori contradictorii, este necesară utilizarea unor modele matematice care să permită „filtrarea" informaţiilor, în vederea luării unei decizii optime şi corecte. A atras interesul specialiştilor prin „Teoria Dezert-Smarandache" în Fuziunea Informaţiei, teorie cunoscută pe plan internaţional şi utilizată în robotică, medicină, armată, cibernetică - un model matematic realizat împreună cu Dr. Jean Dezert din Franţa, cercetător la Oficiul Naţional pentru Studii şi Cercetări Aerospaţiale (ONERA). Este invitat pentru prezentarea de conferinţe şi lucrări ştiinţifice în diverse centre universitare din lume, sponsorizat de N.A.S.A. şi de N.A.T.O. A susţinut teze de doctorat la universităţi din Franţa, Canada, Italia, şi o teză de Masterat la Universitatea din Teheran, Iran. Noţiunile Smarandache în Teoria Numerelor Au ajuns cunoscute cunoscute pe plan internaţional: şirurile Smarandache, funcţiile Smarandache, constantele Smarandache incluse în prestigioasa „CRC Encyclopedia of Mathematics" de E. Weinstein, SUA, (http://mathworld.wolfram.com/).

Noţiunile de funcţii Smarandache sunt incluse şi în „Handbook of Number Theory" de Jozsef Sandor, Springer-Verlag, 2006, iar numere prime Smarandache-Wellin sunt tratate şi în cartea lui R. Crandall şi C. Pomerance, bine-cunoscuţi în teoria numerelor, intitulată „Prime Numbers. A Computational Perspective". În anul 1997 a susţinut, la Universitatea din Craiova, o Conferinţă Internaţională despre Noţiunile Smarandache în Teoria Numerelor. Şi-a adus contribuţia la o serie de lucrări de cercetare publicate de Universitatea Xi'an din China în jurnalul lor internaţional „Scientia Magna" şi de Academia de Stiinţe Chineză din Beijing în „International Journal of Mathematical Combinatorics". În domeniul fizicii a creat noţiunea de „nematerie" (unmatter), a descoperit câteva paradoxuri cuantice Sorites, a folosit logica neutrosofică (logica multivalentă) pentru extinderea spaţiilor fizice, iar teoria privind nelimitarea vitezei luminii a creat controverse. Împreună cu V. Christianto a extins ecuaţiile lor differenţiale de la forma de cuaternion la forma de bicuaternion şi este considerat părintele „paradoxismului" în literatură, o mişcare de avangarda bazată pe utilizarea extensivă în creaţii a antitezelor, oximoronilor, contradicţiilor şi a paradoxurilor. Este autor a cinci Antologii Paradoxiste Internaţionale la care au contribuit numeroşi autori. A introdus: noi genuri de poezie cu forma fixă, precum: distihul paradoxist, distihul tautologic, distihul dualistic, tertina paradoxista, tertina tautologica, catrenul paradoxist, catrenul tautologic, poemul fractal, Non-Poems (Non-Poemele) {1990}, şi alte experimente de avangardă, genuri de proze scurte, precum proza scurta silogista, proza scurta circulară, drama neutrosofica, drama combinatorica: o dramă ale cărei scene sunt permutate şi combinate în multe feluri, genuri de science fiction în proză etc. Academia DacoRomână din Bucureşti, l-a nominalizat pe scriitorul avangardist Florentin Smarandache pentru Premiul Nobel pentru Literatură pe anul 2011.

Sursa: http://www.art-emis.ro/eveniment/788-premiul-traian-vuia-al-academiei-romane.html

Prea v-aţi arătat arama sfâşiind această ţară!

2012-01-19T14:18:00.000+02:00

“Şi acum priviţi cu spaimă faţa noastră sceptic-rece,
Vă miraţi cum de minciuna astăzi nu vi se mai trece?
Când vedem că toţi aceia care vorbe mari aruncă
Numai banul îl vânează şi câştigul fără muncă,
Azi, când fraza lustruită nu ne poate înşela,
Astăzi alţii sunt de vină, domnii mei, nu este-aşa?
Prea v-aţi arătat arama sfâşiind această ţară,
Prea făcurăţi neamul nostru de ruşine şi ocară,
Prea v-aţi bătut joc de limbă, de străbuni şi obicei,
Ca să nu s-arate-odată ce sunteţi - nişte mişei!
Da, câştigul fără muncă, iată singura pornire;
Virtutea? e-o nerozie; Geniul? o nefericire.”

"Scrisoarea a III-a" (Mai 1881) - Mihai Eminescu

Sursa: http://www.certitudinea.ro

Florian Colceag: “Falimentul naţional. Nu România este de vină, ci noi, românii!”

2012-01-16T21:14:00.002+02:00

Anul trecut, în august, România era deja în faliment nedeclarat oficial, deoarece nu mai producea suificient pentru a se descurca din propriile venituri. Decizia politică a acelui moment a fost să ţinem România pe hrană artificială prin împrumuturi bancare. Banii, în loc să intre în programe de dezvoltare economică, au intrat în sacul fără fund al corupţiei politice, fără a se vedea nimic palpabil în creşterea economică. De atunci, situaţia a continuat să se înrăutăţească, dupa cum vedem cu ochiul liber în clipa de faţă, si am ajuns la momentul în care, plătind datoriile la bănci, nu mai avem bani de salarii.

Mecanismele inovării ce ar fi trebuit, în mod obligatoriu, să fie puse în funcţiune, au fost evitate de sectorul politic, iar in acest moment frauda politică ne-a adus în situaţia în care România este monitorizată de UE ca ţară infractoare, împreună cu Bulgaria. În urma acestei proceduri este foarte posibil ca României să i se taie finanţările europene, lăsându-ne astfel fără posibilitatea financiară de a mai dezvolta un sector economic. Din nou stima noastra şi mândria pentru iubiţii conducători.

Ca să punem însă punctual pe “i”, în februarie, România, în ciuda performanţelor economice extrem de slabe, are toate şansele să intre în spaţiul Shengen. Cu alte cuvinte, în piaţa de muncă Europeană. În aceste condiţii, profesorii, medicii, etc. care sunt puşi în situaţia de a muri de foame în ţară vor pleca oriunde îşi pot găsi o pâine, iar România va rămâne fără aceste profesii. Vom avea astfel bucuria să scăpăm de grija bugetarilor, căci emigraţia va face ca profesori şi elevi, împreună cu familiile lor, să se ducă unde văd cu ochii. Din nou este extraordinar de vizibilă capacitatea politicului actual de a face faţă crizelor, vorba cântecului de pe vremea copilariei: “Partidul minte…, partidul minte…, partidul minte luminată…”.
Dacă stăm şi numărăm, vom descoperi că o mafie politică având în componenţă un număr relativ mic de şmecheri ce ar trebui băgaţi la puşcărie sau la casa de nebuni reuşeşte să alunge populaţia unei ţări. Vor rămâne bătrânii pe care nu-i mai vrea nicio ţară din Europa, care să moară de foame, căci nu va mai avea cine să le plătească pensiile.

Există totuşi vreo ieşdin această situaţie? Răspunsul este: DA, EXISTĂ! Iar acest răspuns conţine un pachet de măsuri, care însă trebuie aplicate. O scurtă listă este prezentată in cele ce urmează:
- reforma Constituţiei, astfel încât reprezentarea politică să fie făcuta de oameni ce se pricep şi care au confirmat în cursul vieţii capacitatea şi dorinţa lor de a face un bine public;
- demararea urgentă a procesului de inovare cu ajutorul programului RO-SBIR, prezentat in paginile acestei publicaţii;
- iniţierea procedurilor de vot online pentru toată lumea, inclusiv şi mai ales pentru românii din diaspora;
- încurajarea procesului de brain regain care, teoretic, poate permite crearea unei baze economice puternice, împreună cu procesul de inovare tehnologică. Câteva uzine super-moderne, cu piaţa asigurată pentru produse, ar permite suficiente venituri bugetare ca să nu mai ajungem la convulsii sociale;
- programe de antreprenoriat social şi dezvoltare comunitară care, odată iniţiate, ne vor permite să trecem greul;
- un guvern tehnic format din specialişti capabili să se dedice sectoarelor lor de activitate, fără să mai fie condiţionaţi de mafia politică.

Desigur, aceste măsuri nu se pot lua cu ajutorul acestei clase politice, aşa că va trebui să schimbăm radical clasa politică, dacă mai vrem să trăim în România. Oricum, eu consider că ar fi păcat să pierdem o ţară, doar pentru că au fost prost croite regulile de funcţionare a acestei ţări. Regulile se pot schimba. Ştim cum se pot schimba, doar că va trebui să le schimbăm noi, căci nu se schimbă de la sine. Eu, personal, vreau să mai trăiesc în România, căci aici am rădăcini. Şi nu România este de vină că se întâmplă ce se întâmplă, ci noi, românii!

Autor: Prof. Dr. FLORIAN COLCEAG

Sursa: http://revistaexcelenta.mug.ro

EMINESCU a adus rugaciunea in inchisorile comuniste. Marturia Doamnei ASPAZIA OTEL-PETRESCU

2012-01-15T21:49:00.002+02:00

“Dupa cum am mai afirmat, intentia mea nu este sa reafirm si sa sustin adevaruri spuse si demonstrate de personalitati competente. Intentia mea este sa rectific, printr-o marturisire simpla si adevarata, nerecunostinta mea fata de Mihai Eminescu, care atat pentru mine cat si pentru foarte multi detinuti politic a fost apostol si profet si, in ultima instanta, fratele Mihai, cel ce cu „Rugaciunea” sa ne-a intarit si ne-a adus langa Maica Domnului, grabnica ajutatoare. Vreau sa imi cer iertare ca nu am marturisit la timpul respectiv cum m-a ajutat fratele Mihai sa ma salvez din mlastina deznadejdii in care ma aruncasera samaritenii comunisti, dusmani de moarte ai Eminescului, altul decat creatorul lui „imparat si proletar”.

Zaceam intr-o disperare neagra, izolata in inchisoarea de la Mislea, blagoslovita cu patru ani de detentie peste cei zece executati deja. Singura, intr-un pustiu absolut, in total regim de exterminare. De nicaieri niciun ajutor, nicio lumina, nicio speranta. In negura totala brusc mi s-a iscat in minte „Rugaciunea” eminesciana. Mi-au tot revenit cu obstinatie versurile „Inalta-ne, ne mantuie / Din valul ce ne bantuie”. A fost inceputul recuperarii mele.

Am realizat cu luciditate ca eram in valtoarea unui val ce ma bantuia si din care nu eram capabila sa ma ridic. Am realizat apoi ca doar Sfanta Fecioara Maria ma putea inalta pe aripa rugaciunii si m-am rugat Ei. Am scris despre acest moment apocaliptic din viata mea de intemnitata, dar nevrednica de mine am omis sa detaliez acest moment, pe care azi il numesc „clipa mea Mihai Eminescu“. Prin versurile sale, el ma luase in experienta sa de credincios, m-a ajutat sa-mi aflu diagnosticul si mi-a indreptat speranta catre Craiasa ingerilor pe aripa rugaciunii sale. Cu regrete tarzii vin sa-i multumesc acum in numele meu si in numele tuturor suratelor mele cu care impreuna am tot murmurat superba sa „Rugaciune” si ne-am incalzit duhovniceste la sfintenia ei.

Cu smerenie rostesc „de profundis” cuvantul „iarta-ma!”.

vezi continuarea la Razboi intru Cuvant: EMINESCU a adus rugaciunea in inchisorile comuniste. Marturia Doamnei ASPAZIA OTEL-PETRESCU

EMINESCU - Doina si Ion Aldea Teodorovici

2012-01-15T13:42:00.000+02:00

Fără Eminescu, am fi ştiut că nu putem fi decât esenţial mediocri

2012-01-15T13:36:00.001+02:00

Tot ce s-a creat până acum în România poartă stigmatul fragmentarului. Afară de Eminescu, totul e aproximativ. Nici unul nu ne-am lăudat cu el. Căci nu l-am declarat, cu toţii, o excepţie inexplicabilă printre noi? Ce a căutat pe aici acel pe care şi Budha ar putea fi gelos? Fără Eminescu, am fi ştiut că nu putem fi decât esenţial mediocri, că nu este ieşire din noi înşine, şi ne-am fi adaptat perfect condiţiei noastre minore. Suntem prea obligaţi faţă de geniul lui şi faţă de turburarea ce ne-a vărsat-o în suflet.

(Emil Cioran – “Schimbarea la faţă a României”)

Sursa: http://www.certitudinea.ro

Concert In Memoriam Mitropolitului Bartolomeu Anania

2012-01-07T20:55:00.002+02:00

Fundaţia „Mitropolitul Bartolomeu" a organizat, duminică, 20 martie 2011, de la orele 18.00, în sala Auditorium Maximum (Casa Universitarilor) a Universităţii „Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca, Concertul In memoriam MITROPOLITUL BARTOLOMEU ANANIA 18 martie 1921 -- 18 martie 2011. Concertul a fost susţinut de Cvartetul Transilvan al Filarmonicii din Cluj-Napoca şi a fost deschis printr-un recital de muzică sacră al Coralei „Pslamodia Transylvanica", dirijată de Pr. prof. univ. dr. Vasile Stanciu, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj. Evocarea personalităţii Mitropolitului Bartolomeu a fost făcută de teologul clujean Radu Preda, ucenic şi apropiat al regretatului ierarh. Prin acest moment comemorativ, Fundaţia „Mitropolitul Bartolomeu" a dorit să marcheze împlinirea, în data de 18 martie 2011, a 90 de ani de la naşterea Arhiepiscopului şi Mitropolitului BARTOLOMEU, fondatorul Fundaţiei şi să ofere, totodată, publicului clujean un spectacol de înaltă ţinută, în semn de recunoştinţă pentru cel care timp de 18 ani a fost Arhiepiscop al Clujului şi care, prin opera sa de anvergură a marcat profund viaţa culturală şi spirituală a cetăţii noastre.

Povestea celor trei români care te corectează pe internet.

2012-01-07T20:44:00.002+02:00

Dan, Radu şi Tiberiu, informaticieni ai Institutului de Cercetări pentru Inteligenţă Artificială din București, eficientizează motoarele de căutare pe internet.

„Ai vrut să spui…“ sau mai delicata „încercaţi varianta…“ nu sunt formule venite din senin, ci rezultatul a zeci de ore de muncă a cercetătorilor care lucrează în domeniul prelucrării limbajului natural. Dan Ştefănescu (31 de ani), Radu Ion (34 de ani) şi Tiberiu Boroş (27 de ani) sunt trei cercetători români care au demonstrat, la competiţia Microsoft Speller Challenge din vara acestui an, că îşi cunosc domeniul. Au obţinut locul patru, dintre peste 300 de participanţi, au câştigat 5.000 de dolari şi o sesiune de workshopuri la sediul Bing, Microsoft, de lângă Seattle, SUA.

Computerul ştie mai bine şi ne arată asta, cu impertinenţă, de fiecare dată când scriem ceva greşit în motoarele de căutare, iar el nu se sfieşte să ne corecteze.

De exemplu, numele Britney Spears a fost scris în 500 de variante şi de fiecare dată Google ştie că utilizatorii se refereau la cunoscuta cântăreaţă. În timp ce noi ne spunem „Oops, I did it again!“, calculatorul are replici mai elegante. La asta lucrează cei trei cercetători români: Dan, Radu şi Tiberiu.

Conectaţi cu toată lumea

Din biroul lor mic de la Academia Română, plin de cutii de la calculatoarele proaspăt cumpărate, tinerii muncesc de zor la proiectele lor de cercetare şi povestesc cum cea mai mare satisfacţie după competiţie a fost faptul că au putut demonstra că pot.

Prelucrarea limbajului natural, un domeniu care abia a împlinit vreo 50 de ani, a devenit o preocupare nu doar pentru companiile mari precum Microsoft, Google sau Yahoo, dar şi pentru instituţiile bancare sau alte instituţii care au arhive cu un număr uriaş de documente.

Băieţii au primit ceva oferte din partea unor firme pe care le-au refuzat dintr-un motiv simplu: pentru moment sunt foarte pasionaţi de cercetare. „O tentaţie mereu există să ne angajăm la companii mari, dar ideea e că noi încercăm să ajungem într-o poziţie din care să ne roage ei, nu să-i rugăm noi să ne ia. Vedem când ajungem acolo“, glumeşte Dan.

Ce se întâmplă în spatele „motoarelor“

La competiţie s-au înscris atât individual, cât şi ca echipă şi fiecare dintre ei a dezvoltat câte un sistem de optimizare a motoarelor. „Ne-au dat nişte date de antrenament, peste 5.000, adică varinate de căutări pe net scrise greşit sau corect şi noi a trebuit să le corectăm. Există şi problema că te poţi apuca să corectezi ceva ce nu trebuie corectat“, explică Dan.

„Nu cumva ai vrut să scrii asta?“

Cât despre tipurile de erori în cazul cuvintelor pe care le introducem în motoarele de căutare, Radu ştie cum să le corecteze, indiferent dacă ai inversat câteva litere sau este vorba de o expresie ambiguă. „Pur şi simplu ai inversat două litere şi ai un cuvânt malformat ce nu apare în limba respectivă. Sau poţi să scrii aiurea, dar să-ţi iasă tot un cuvânt bun. Noi avem un corpus foarte mare pe care Google l-a pus pe net, sunt toate textele lor pe care le-au citit de pe net până în 2006 şi au făcut secvenţe de două-trei-patru cuvinte alăturate şi cu frecvenţă cu care apar. Noi cum facem să vedem dacă un cuvânt este bun în contextul numărului de apariţii“, spune Radu. Şi de aici încolo se naşte întrebarea: „Nu cumva ai vrut să scrii asta?“

Cei trei tineri pasionaţi de munca de cercetare sunt de fapt mâna invizibilă a internetului. „Mai sunt o grămadă de probleme care nu ajung la utilizator, cum ar fi identificarea de limbă sau a expresiilor colocative, suma înţelesurilor cuvintelor, cum este «plouă cu găleata» la care noi trebuie să facem identificarea sensurilor. Când spun că stau pe bancă, nu mă refer la o instituţie bancară“, mai spune Dan.

În căutarea calculatorului care ştie să răspundă la întrebări

La Seattle, băieţii au făcut şi un workshop despre diferenţele dintre industrie şi cercetare. „În cercetare sunt întrebări de genul «de ce se întâmplă asta», iar industria e mai mult interesată de «cum se face», ca să le meargă bine şi să câştige bani“, explică Dan. Lor le place însă mai mult să se ocupe cu „de ce?“-urile.
Cercetătorii lucrează intens să aducă cât mai aproape termenul până la care un calculator va deveni la fel de receptiv ca simpaticul R2-D2 din filmul „Star Wars“ şi să răspundă la întrebări.

La concurenţă cu Google

În timp ce cercetătorul Dan Ştefănescu crede că în 20 de ani am putea să le adresăm întrebări direct computerelor, Radu Ion e mai pesimist. Este însă entuziast atunci când vine vorba despre munca lor: în micul laborator se pregăteşte ceva ce băieţii cred că va depăşi Google. „Acum lucrăm la traducere automată, din engleză în română şi invers. Oricum Google e departe pe orice altceva, dar credem că pe chestiuni de limbă mai are de lucrat“, e secretos Radu.

De altfel, cei trei sunt foarte pasionaţi de ceea ce fac şi pot spune că nici cu banii nu stau prost, atâta vreme cât institutul la care lucrează are multe contracte cu instituţii de cercetare din afară. „Investiţia în cercetare n-o s-o scoţi mâine sau pentru un an, dar dacă nu faci investiţia asta, va trebui să dai mereu bani pe investiţia asta altora. Adică ai bec, televizor şi frigider, dar nu ştiu care din astea trei le mai producem la noi“, spune Dan.

Cum la cercetare suntem departe de a ne compara cu alte ţări, nici la a visa la o megacompanie nu ne putem gândi, chiar dacă IT-iştii români sunt vânaţi de multinaţionale. „Românii sunt destul de buni la a asculta şi a face ce li se spune, dar pe cont propriu e mai greu. Unii sunt puţin comozi“, conchide cercetătorul.

Sursa 1: Adevarul.ro

Sursa 2: http://www.certitudinea.ro

BOCETUL LUI IOAN CEL FĂRĂ DE MORMÂNT

2012-01-07T20:40:00.001+02:00

BOCETUL LUI IOAN CEL FĂRĂ DE MORMÂNT

versuri de Adrian Păunescu

Ioane, Ioane, Ioane, Ioane,
Ai murit ca milioane,
Gloanţe trupul tău l-au frânt
Ioane, fără de mormânt.

Ioane, ai murit soldat,
Unde te-or fi îngropat,
Că-ţi rămase Ţara oarbă
Să întrebe-un fir de iarbă:

„Unde-i Ion, copilul meu
Care m-a iubit mereu,
Care nu s-a dus cu duşii,
Care s-a bătut cu ruşii?”.

Cine să răspundă, cine

Ţării sale îi fu bine,

C-au venit oştiri străine

Precum noaptea nopţii vine

Ne-au scos morţii din morminte,

Ne-au distrus biserici sfinte

Şi apoi ne-au dat pe noi

Cu un secol înapoi

Şi în tine, Ioane dragă,
Au pus potera să tragă
Tu te-ai stins netemător
Şi privind în ochii lor.

Refren:

Nu ni-i fapta cât ni-i zisa,

Dar istoria, proscrisa,

Iarăşi adevăr promis-a

De la Nistru pân-la Tisa!

Ei mureau de frica ta,
Arma-n mâini le tremura,
Ioane, fără de stăpân,
Ioane, Mareşal Român.

Uite Vreme cum mai trece,
Vine ceasul doisprezece,
Iarăşi cântă-n steaguri cuci,
Neamul tău e la răscruci.

Nu dorim decât atât:
Să aflăm numaidecât
Unde ţi-i mormantul, Ioane,
Între-atâtea milioane,

Vrem să-ţi punem flori pe el
Şi umbruţă de drapel...
Să dormi, Ioane, liniştit,
Neamul tău nu a murit!...

Numele ţi-l spunem iar
Pe când orice calendar
Simte poza umbrei tale,
Mareşale, Mareşale.

Refren:

Nu ni-i fapta cât ni-i zisa,

Dar istoria, proscrisa,

Iarăşi adevăr promis-a

De la Nistru pân-la Tisa!

Sursa: http://www.certitudinea.ro/articole/clubul-presei-transatlantice/view/bocetul-lui-ioan-cel-fArA-de-mormant

Crăciun fericit tuturor!

2011-12-21T09:22:00.000+02:00

Sursa imaginii: http://machiajochi.ro/va-urez-un-craciun-fericit/656/

Întâlniri cu ROST: Recurs la Ţuţea

2011-12-20T09:41:00.002+02:00

Marţi, 13 Decembrie 2011, ora 18.00, la Marţi, 13 Decembrie 2011, ora 18.00, la Clubul Ţăranului (Muzeul Ţăranului Român, Şoseaua Kisellef nr. 3), a avut loc dezbaterea pe marginea personalităţii şi a gîndirii lui Petre Ţuţea - la 20 de ani de la mutarea sa la cele veşnice, organizată de Asociaţia ROST. Despre Ţuţea au vorbit cîţiva dintre cei care l-au cunoscut îndeaproape: domnii Demostene Andronescu (poet, publicist şi fost deţinut politic), Ion Papuc (scriitor) şi Marcel Petrişor (scriitor şi fost deţinut politic).

Moderatori ai evenimentului au fost domnii Răzvan Codrescu şi Paul Ghiţiu.

Linu-i lin - Corul Simbol

2011-12-18T14:35:00.001+02:00

Linu-i lin - Corul Simbol pe video.crestinortodox.ro

Dan Puric la librăria Sophia, 2 decembrie 2011- Lansarea cărţii "Fii demn!"

2011-12-17T21:58:00.001+02:00

RIŞTI?...

2011-12-12T11:43:00.000+02:00

Râzând,
Rişti să pari nebun.
Plângând,
Rişti să pari sentimental.
Întinzând o mână cuiva,
Rişti să te implici.
Arătându-ţi sentimentele,
Rişti să te arăţi pe tine însuţi.
Vorbind în faţa mulţimii despre ideile şi visurile tale,
Rişti să pierzi...
Iubind,
Rişti să nu fii iubit la rândul tău.
Trăind,
Rişti sa mori...
Sperând,
Rişti să disperi,
Încercând măcar,
Rişti să dai greş...
Dar dacă nu rişti nimic,
Nu faci nimic,
Nu ai nimic,
Nu eşti nimic...

Sursa: http://www.certitudinea.ro/articole/antologia-poeziilor-frumoase/view/riSti

CUM SĂ NE CREŞTEM COPIII? – N. E. Pestov (I)

2011-12-07T17:49:00.003+02:00

In zilele noastre unui crestin ii vine greu sa traiasca intr-o lume plina de ispite si obiceiuri pagane cand alaturi nu sunt purtatori ai Duhului lui Dumnezeu. Greutatile sunt legate si de faptul ca un crestin familist trebuie sa lupte duhovniceste nu doar pentru sine, ci si pentru familia lui – sotia si copiii.

Unii cred ca in doi este mai usor sa urmezi calea care duce la mantuire. Asa este, dar numai in cazul in care ei sunt de comun acord. Doar atunci este adevarata spusa preainteleptului Solomon: „Mai fericiti sunt doi laolalta decat unul” (Eccl. 4, 9). Dar nu intotdeauna este exact asa si in viata deseori ne ciocnim de situatia in care, dupa cum spune Mantuitorul, dusmanii omului devin chiar casnicii lui (Mt. 10, 36).

Mai exista o imprejurare.

Daca despre viata calugareasca exista o bogata literatura patristica, care vorbeste neincetat despre lupta calugarilor, dimpotriva, experientei duhovnicesti a mirenilor, mai ales in ceea ce priveste educatia copiilor, i se rezerva un loc secundar.

Care ar trebui sa fie punctul esential in educatia unui copil?

Unele mame acorda cu precadere mare atentie hranei bogate si sanatatii copiilor lor. Altele se straduiesc sa le dea o educatie adecvata. A treia categorie isi concentreaza toate eforturile in a dezvolta la copiii lor talente si vor sa vada in ei muzicieni si pictori talentati sau savanti renumiti. Parintii crestini ar trebui sa aiba un alt ideal. In primul rand, ei trebuie sa se ingrijeasca in a-si creste copiii in credinta statornica, spre a fi madularele vii ale Bisericii, ca Hristos sa ia chip in sufletele lor (Gal. 4, 19), iar ei sa-l iubeasca mai presus de orice pe Dumnezeu si pe „aproapele ca pe sine insusi” (Mt. 22, 37-40), iar scopul vietii sa fie „dobandirea Duhului Sfant” (din Invataturile Cuviosului Serafim).

Daca parintii vor respecta toate acestea, celelalte – talentul, sanatatea – se vor adauga; dupa cum spune insusi Mantuitorul: (Mt. 6, 33).

„Cautati mai intai imparatia lui Dumnezeu si dreptatea Lui si toate acestea se vor adauga voua”.

Cuviosul Serafim o indemna pe o mama:

„Maicuta, nu te grabi sa-ti inveti copiii sa vorbeasca frantuzeste si nemteste, ci, mai intai de toate, pregateste sufletele lor, iar celelalte se vor adauga mai tarziu”.

Cum sa ajungem la aceasta, cum sa „pregatim sufletul copilului”?

Inteleptii spun ca pentru a rezolva o problema trebuie sa-i gasim rezolvarea ideala. „Idealul vostru sa fie cat mai sus, iar voi incercati sa ajungeti la el”, sfatuieste un filosof. Desi un astfel de ideal este greu de atins in conditiile vietii de astazi, totusi sa incercam, in masura posibilitatilor noastre.

In educatia copiilor sa ne ferim de acel „nici rece, nici fierbinte”, care este urat Domnului (Apoc. 3, 15). Chiar daca sfaturile sfintilor parinti si experienta mirenilor credinciosi sunt contrare principiilor contemporane, noi sa nu le negam.

Sa nu repetam precum cei care spuneau oarecand ascultandu-L pe Mantuitorul: „Greu este cuvantul acesta! Cine poate sa-l asculte?” (In. 6, 60). Sa ne amintim sfatul marelui Apostol:

„Daca i se pare cuiva, intre voi, ca este intelept in veacul acesta sa se faca nebun, ca sa fie intelept” (I Cor. 3, 18).
vezi continuarea la Razboi intru Cuvant: CUM SA NE CRESTEM COPIII? - N. E. Pestov (I). "Cine este nepasator fata de copiii sai, desi in celelalte este ravnitor, va fi pedepsit aspru pentru acest pacat"

SFÂNTUL IERARH NICOLAE

2011-12-06T10:00:00.002+02:00

„Mila şi adevărul vor merge înaintea feţei Tale”

Psalmul 88, 15

Sfântul Ierarh Nicolae e unul din cei mai populari sfinţi ai creştinismului. Nu e nici Sfântul Ioan Gură de Aur, a cărui sfântă Liturghie se săvârşeşte mereu. De ce? Ne-ar putea explica cele două calităţi ale marelui ierarh:

Dragostea de popor - până la sacrificiu; şi

Dragostea de Iisus - dragostea de Adevăr.

Deci „mila şi adevărul” pe care le-a trăit ca ierarh, l-au făcut mare înaintea lui Dumnezeu, iar Dumnezeu l-a făcut mare înaintea oamenilor.

Constantin cel Mare l-a găsit pe Sfântul Nicolae în temniţă. Prin edictul împăratului de recunoaştere a creştinismului ca religie de stat, de la anul 313, Sfântul Nicolae, dimpreună cu toţi creştinii de prin temniţele imperiului roman, sunt puşi în libertate.

La anul 325, când împăratul Constantin a convocat primul sobor ecumenic, a toată creştinătatea, printre cei 318 sfinţi Părinţi ai lumii şi ierahi era şi Sfântul Nicolae.

Soborul s-a convocat pentru a stăvili marea erezie a arianismului, care tăgăduia divinitatea lui Iisus.

Atunci s-a cunoscut râvna Sfântului Nicolae pentru Adevăr, care a şi trecut măsura. Căci Sfântul Nicolae l-a pălmuit pe ereticul Arie în plin sobor pentru hulirea lui: că Iisus n-ar fi Dumnezeu, ci numai o făptură a lui Dumnezeu. Hulirea vrednică era de bătaie, căci Arie săpa la temelia creştinismului: ataca dumnezeirea întemeietorului său. Ori creştinismul stă sau cade cu dumnezeirea sau nedumnezeirea întemeietorului său.

Deci sfinţii Părinţi, amărându-se pentru palma pe care a dat-o Sfântul Nicolae lui Arie, i-au luat omoforul arhieriei.

S-a arătat însă Maica Domnului unuia dintre îmbunătăţiţii Părinţi şi le-a poruncit să-i dea omoforul înapoi, că plăcută a fost Domnului râvna Sfântului Nicolae.

De atunci pe icoana Sfântului Nicolae e zugrăvită Maica Domnului şi Domnul Hristos, dându-i omoforul arhieriei înapoi.

Iată râvnă pentru Adevăr, cum n-au mai avut-o Părinţii Bisericii. Dar tot râvnă pentru adevăr se pot socoti şi intervenţiile energice, până la răfuială şi până la împăratul, când, în două rânduri erau să fie osândiţi la moarte nişte nevinovaţi. Sfântul Nicolae i-a scăpat de moarte. Iată râvnă pentru dreptatea omului. Aşa ceva nu poate face decât omul hotărât să le ia locul. Dar aceştia sunt sfinţii: „păstorii cei buni, care-şi pun sufletul pentru oi”.

Dar Sfântul Nicolae nu s-a ocupat numai de grijile duhovniceşti ale turmei sale. El n-a văzut omul împărţit, ca să se mulţumească a se griji numai de o parte a omului. El a luat omul ca întreg, şi pentru întreg omul s-a expus riscurilor şi grijilor. Aşa odată, fiind mare secetă, a alergat şi a aprovizionat cetatea sa cu grâu, scăpând oamenii de foamete.

De trei ori a scăpat de mizerie şi păcat pe un tată văduv cu trei fete, aruncându-le bani pe ascuns, şi aşa le-a căsătorit iubitorul de oameni, cu cinste. Şi i s-ar mai putea pomeni din fapte; dar ne oprim aici.

Poate că şi aci stă o taină a sfinţeniei lui: în capacitatea lui de a aduna suferinţa. Suferinţa pe care o aduna de la toţi, îi facea iubirea mai strălucitoare: - şi acestea laolaltă ard ca o făclie viaţa sfântului -, care apoi, mai multă suferinţă atrage, sporind focul iubirii sale de oameni.

Suferinţa şi iubirea se cresc în progresie una pe alta, în sfinţi. Aşa se face că inima lui era o mare în care se revărsau toate lacrimile şi durerile pământului şi găseau alinare. Cred că aceasta e o taină a „luminătorilor lumii”.

De altfel toate minunile pe care le-a făcut Dumnezeu oamenilor, după mutarea sfântului, nu au altă explicaţie, decât că sunt un răspuns pe care li-l dă Dumnezeu, pentru iubirea lor de marele ierarh. Căci Dumnezeu e făcătorul de minuni în sfinţii Săi, indiferent dacă sunt în lumea aceasta sau s-au mutat în cealaltă.

Dar marea minune - şi din ce în ce mai rară între oameni – e tocmai această lumină a inimii, căreia Dumnezeu nu-i pune hotar mormântul. De aceea Dumnezeu o laudă cu fapte mai presus de fire, cinstind cu ele pomenirea iubiţilor Săi: iubitori de oameni, sfinţii.

Dumnezeu o laudă cu faptele mai presus de fire.

Să o lăudăm şi noi... măcar cu vorba!

Prislop, 06.XII.1949

Sursa: Părintele Arsenie BOCA. (2006). Cuvinte vii. Ediţia a-II-a. Deva: Editura Charisma.

pp. 249 - 251.

Troparul Sfântului Ierarh Nicolae

2011-12-05T22:34:00.000+02:00

Îndreptător credinţei şi chip blândeţilor, învăţător înfrânării te-a arătat pe tine, turmei tale, adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai câştigat cu smerenia cele înalte, cu sărăcia cele bogate. Părinte Ierarhe Nicolae, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre!

ÎPS Bartolomeu Anania despre Sfântul Nicolae

2011-12-05T22:29:00.000+02:00

24 de ani de la moartea marelui Constantin Noica

2011-12-04T21:31:00.000+02:00

Petre Ţuţea Christian Verticality

2011-12-04T17:16:00.001+02:00

PETRE ŢUŢEA – icoana nobleţii de a fi ortodox şi român

2011-12-04T17:12:00.002+02:00

Petre Ţuţea a trecut la cele vesnice acum 20 ani, în ziua de 3 Decembrie

Chipul ravasit de durere al lui Petre Tutea, aflat pe patul de moarte, este una dintre cele mai adanci mustrari pe care o purtam noi, ca neam. Noi, poporul roman. Este durerea celui care vede dincolo de judecata istoriei, de dreptatea faptuita aici. Este durerea celui care vede, deja, Judecata cea de pe urma a neamurilor si dreptatea cea vesnica. Si, in aceasta Judecata de pe urma, vede ca stralucirea poporului sau, pentru care a suferit si este gata sa sufere din nou, pana la moarte, este patata cu “fapte de rusine”, “fapte inlauntrul poporului roman”... Pentru ca noi, ca neam, purtam povara schingiuirilor celor ce au fost zdrobiti in inchisori. Pentru ca noi, ca neam, purtam povara complicitatilor, tacerilor, lasitatilor faptelor de mare rusine ce s-au petrecut si se petrec intre noi.

Desigur, refuzul sau de a acuza personal aceste fapte rusinoase este dovada nobletii sale sufletesti. Pentru noi, cei care privim la batjocorirea acestor frati mai mici ai lui Hristos, singura optiune mantuitoare este compatimirea, ajutorarea si vadirea in duhul cel bun a nedreptatii, dusa pana la riscul impartasirii soartei osanditului pe nedrept.

Se pare ca avem, de la o vreme, ca popor, o inclinatie de a ne trada, a ne batjocori, a ne uri, a ne chinui unii pe altii, indeosebi pe cei mici si dispretuiti ai lumii. Efect al reeducarii pe care o retraim continuu, din reflex automat... Poate de aceea, ca ultim cuvant si sfat catre tineri, Petre Tutea lasa acest indemn: “Sa nu mai schingiuiasca semenii lor!”

vezi continuarea la Razboi intru Cuvant: PETRE TUTEA - icoana nobletii de a fi ortodox si roman

PĂRINTELE CLEOPA – câteva învăţăminte esenţiale dintr-o viaţă plină de minuni

2011-12-02T13:19:00.002+02:00

“In fiecare vara Alexandru Ilie facea stana de oi pe dealurile si poienile din preajma Schitului Cozancea, la circa 5 kilometri departare de sat. Apoi incredinta oile celor trei feciori mai mari ai sai: Vasile, Gheorghe si Constantin, care cunosteau aceste locuri binecuvantate din frageda copilarie. Tot in aceasta parte se afla si chilia pustnicului Paisie Olaru, parintele lor sufletesc.

Acest ieroschimonah s-a nascut in comuna Lunca – Botosani, in anul 1897, si s-a inchinoviat in obstea Schitului Cozancea din apropiere, in anul 1922. Aici s-a nevoit 26 de ani intr-o mica chilie pustniceasca, laudand pe Dumnezeu ziua si noaptea si mangaind multe suflete. Pentru aspra sa nevointa era cautat de multi credinciosi, pe care ii mangaia duhovniceste.

De mici copii, Constantin si cu fratii sai mergeau deseori la Schitul Cozancea, fiind foarte iubiti de Parintele Paisie. Ei se ingrijeau sa cante la strana, sa lucreze gradina si sa duca cele de nevoie parintilor batrani din schit.

Asa a fost randuit de Dumnezeu ca aceste tinere vlastare sa se formeze sufleteste de mici, pentru marea nevointa calugareasca ce le statea inainte. Ori de cate ori aveau vreo ispita, alergau la pustnicul Paisie si ii cereau cuvant de folos. Iar parintele ii sfatuia sa tina tacere permanenta, sa zica mereu rugaciunea ”Doamne Iisuse”, sa faca zilnic metanii, iar seara, dupa mulsul oilor, sa citeasca Psaltirea si Acatistul Maicii Domnului.

Fratii fiind ascultatori, niciodata nu ieseau din cuvantul batranului. Dar diavolul ii ispitea din ce in ce mai mult, ca nu putea rabda sa fie biruit de niste copii, care il izgoneau cu puterea psalmilor. Pentru aceea multe ispite le facea vrajmasul.

Odata, pe cand cei trei frati se jucau intre ei, din lucrarea vicleanului, unul a fost atat de tare lovit, incat toti credeau ca a murit.

Altadata diavolul ii tulbura in timpul sfintei rugaciuni. Cand se rugau noaptea, uneori dracii incepeau sa faca zgomot in pod si sa grohaie ca porcii. La inceput, fiind mai mic, Constantin ii intreba pe frati: ”Voi auziti?” Atunci fratele mai mare, Vasile, ii spunea: ”Stai linistit! Nu-l baga in seama! Lasa-l, mai, ca atata poate!”

Vazand vrajmasul ca fratii il ard cu rugaciunea si cu postul, le-a facut o ispita si mai mare. Intr-o seara tarziu, pe cand toti trei se rugau in genunchi si citeau la Psaltire in jurul focului de la stana, deodata au vazut o pasare straina, ca un vultur, mergand printre ei. Fratele mai mic, Constantin, fiind mai zburdalnic, a lasat Psaltirea si a zis:

- Uite ce pasare frumoasa este aceasta!

- Taci, roaga-te, si nu mai vorbi! i-a spus Vasile, fratele mai mare.

Pe cand Constantin privea la pasarea aceea ciudata, care era de fapt diavolul, deodata aceasta s-a aruncat in focul din vatra, facand zgomot mare si, risipind tot jaratecul, a aprins stana. Din aceasta cauza au murit arse de foc mai multe oi. Apoi cu greu au stins focul si au adunat oile speriate de vrajmasul. Dupa aceasta au fugit la pustnicul Paisie si i-au spus tot ce au patimit de la diavoli.

Batranul a stropit oile si stana cu aghiasma, iar pe cei trei frati i-a imbarbatat sa nu se teama, ca diavolul este legat de Hristos si nu are putere sa ucida pe oameni.

vezi continuarea la Razboi intru Cuvant: PARINTELE CLEOPA - cateva invataminte esentiale dintr-o viata plina de minuni

13 ani de la moartea parintelui Cleopa Ilie

2011-12-02T13:17:00.000+02:00

Jean Moscopol - Tot ce e romanesc nu piere

2011-12-01T16:37:00.000+02:00

Armonia

2011-12-01T11:12:00.003+02:00

Români, nu mai plecaţi din ROMÂNIA,

din GRĂDINA MAICII DOMNULUI!

Mai bine răbdaţi!

Iar dacă nu puteţi răbda, atunci schimbaţi!

Stă în puterea noastră să transformăm

ROMÂNIA în ARMONIA!

LA MULŢI ANI TUTUROR ROMÂNILOR!

Fraţi români din lumea-ntreagă

2011-12-01T10:07:00.001+02:00

Strofa Întâi
Fraţi români din lumea-ntreagă
Tresăriţi în gând de dor
Şi cântaţi un imn de slavă
Pentru craiul munţilor
O, Cristoase ne fereşte
De duşmani şi de pagâni
Şi presară a Ta pace
Mult dorită de români!

Refren

Potoleşte, tu, furtuna
Stinge focul dintre fraţi,
Şi fă să sorbim iubirea
Cei ce suntem adunaţi.

Strofa a doua
Noi am fost creştini pă vremuri
Când păgâni migrau prin lumi
Şi avem martiri ai legii,
Şi avem martiri români
Te rugăm Cristoase Doamne
Să Ne ierţi că te-am uitat!
Pentru că păgânii lumii
De Tine ne-au depărtat.

Refren
Potoleşte, tu, furtuna
Stinge focul dintre fraţi,
Şi fă să sorbim iubirea
Cei ce suntem adunaţi.

Strofa a treia
Zbuciumat de ură mare
Neamul nostru românesc
N-are linişte şi fraţii
Între ei se duşmănesc
Doamne Tu ne-Ai Dat poruncă
Demnitatea s-o păstrăm
Să iubim pământul ţării
Slavă Ţării să cântăm!

Refren

Potoleşte, tu, furtuna
Stinge focul dintre fraţi,
Şi fă să sorbim iubirea
Cei ce suntem adunaţi.

Refren final
Potoleşte, tu, furtuna
Stinge focul dintre fraţi,
Şi fă să sorbim iubirea
Cei ce suntem în Carpaţi.

La multi ani dragi romani!

2011-12-01T10:04:00.000+02:00

PARINTELE ARSENIE BOCA: “Numai atat bine putem face, cata suferinta putem ridica de pe el”

2011-11-28T11:53:00.002+02:00

“Mai tare si mai duios de cum a chemat Iisus pe oameni, nu-i poate chema nimeni de pe lume. Necazurile vietii insa iau pe oameni din alta parte, silindu-i sa-l caute pe Dumnezeu. Necazurile nu sunt fapta lui Dumnezeu, ci urmarea greselilor noastre, urmare pe care ingaduie Dumnezeu s-o gustam spre inteleptirea noastra”.

“Nu este alta cale de mantuire, de ispasire a pacatelor, decat calea Crucii. Daca ar fi fost alta, Dumnezeu ne-ar fi aratat-o pe aceea. Prin Cruce, prin suferinta unei rastigniri in viata se intra in Imparatia lui Dumnezeu. Si se intra cu atat mai sigur, cu cat rabdam o rastignire nedreapta. Deci, cel ce vrea sa se mantuiasca n-are pe nimeni de osandit pentru crucea pe care o duce. Cine s-a hotarat cu toata puterea sufletului sau sa vina la Iisus, rastignirea-l asteapta, dar acesta iubeste din tot sufletul pe cei ce-l rastignesc. In necazuri se vede iubirea omului de Dumnezeu si de oameni. In cuptorul suferintelor de tot felul se curateste sufletul omenesc pentru Imparatia lui Dumnezeu. Si suferinta smereste trufia omului si Il face pe Dumnezeu prieten. Asa sa va talcuiti crucea pe care o aveti fiecare de dus! In Cruce Dumnezeu a ascuns o taina: taina mantuirii fiecaruia. Vai de cel ce nu are o cruce de dus: acela n-are prin ce se mantui“.

“Toate darurile inchise in destinul nostru sunt ingradite cu suferinte si numai la atatea daruri ajungem, prin cata multime de suferinte putem razbi cu bucurie. Numai atat bine putem face, cata suferinta putem ridica de pe el. Numai atata mangaiere putem aduce printre oameni, cata amaraciune putem sa bem in locul celor ce vrem sa-i mangaiem. Atata stralucire va arata iubirea de Dumnezeu si de oameni in noi, sau atat de puternice vor fi mila si adevarul in noi, cata vapaie de ura infruntam bucurosi pentru Dumnezeu si oameni. Si asa mai departe. E bine de stiut si aceea ca darurile lui Dumnezeu dau o mare putere de a suferi, cu seninatate, orice potrivnicie in calea darului si, rabdandu-le cu liniste, toate piedicile cad pe rand, printr-o nevazuta randuiala dumnezeiasca”.

vezi continuarea la Razboi intru Cuvant: PARINTELE ARSENIE BOCA: "Numai atat bine putem face, cata suferinta putem ridica de pe el"

PARINTELE ARSENIE BOCA, SFANTUL ARDEALULUI (film documentar) – 22 de ani de la mutarea la cele vesnice (†28 nov. 1989)

2011-11-28T09:48:00.002+02:00

Sursa: http://www.razbointrucuvant.ro

Doneaza la IRSCA Gifted Education!

2011-11-27T19:49:00.000+02:00

Ştefan Odobleja

2011-11-26T22:51:00.000+02:00

Nicolae Paulescu

2011-11-26T22:50:00.000+02:00

„Cine are credinţă are mai puţine dezechilibre sufleteşti“

2011-11-23T10:15:00.000+02:00

Trăim într-o epocă dominată de mass-media, într-o epocă în care toată lumea vrea să ştie, să afle, să fie informată. Informaţia a devenit ca un narcotic. Astfel, omul contemporan este supus unei presiuni mediatice continue, ce se află din ce în ce mai mult în contradicţie cu tot ceea ce înseamnă educaţie şi valori creştine. Despre cum şi cât influenţează starea psihică şi echilibrul naţiunii ştirile negativiste şi alarmiste, despre cum dăunează polarizarea socială extremă, aflăm în interviul pe care ni l-a acordat prof. univ. dr. Florin Tudose, renumit psihiatru.

Cât de mult este influenţată starea psihică a naţiunii noastre de ştirile negative şi alarmiste difuzate de toate televiziunile?

Este un fapt cunoscut din negura vremilor că ştirile negative modifică starea psihică a fiecărui individ, dar şi a grupurilor mari de persoane, deoarece apare şi fenomenul de contagiune în care efectul pe care ştirea sau ştirile proaste îl au asupra fiecăruia se potenţează cu starea celorlalţi. De asemenea, apar interpretări secundare care pot fi extrem de pesimiste şi care la rândul lor accentuează efectul negativ asupra psihicului individual şi colectiv. În epoca contemporană, faptul că ştirile sunt difuzate în repetate rânduri prin televiziuni, ca şi faptul că sunt prelucrate şi deformate în aşa fel, încât efectul lor manipulativ să fie maxim, fac din televiziuni un focar de infecţie psihologică, diseminat în fiecare locuinţă, creând contagiune prin contactul direct cu aproape întreaga populaţie a unui oraş sau a unei ţări. Stările psihice pe care le induc aceste bombardamente cu informaţii negative sunt în principal anxietatea, angoasa, depresia, iar uneori chiar ideile paranoide. Este şocant modelul sui generis pe care televiziunile îl practică, în care se autodefinesc în mod mincinos drept canale de ştiri şi informaţii şi apărători ai intereselor cetăţeanului, în realitate fiind doar emiţători de mesaje manipulatorii care slujesc intereselor stricte ale unui grup sau, mai grav, ale unei singure persoane. Se substituie într-un mod diabolic opiniei publice pe care o identifică cu propriile opinii şi cultivă sloganul "Aşa vrea publicul". Este o absurditate să crezi că publicul vrea să afle doar ştiri alarmiste sau negative şi, eventual, despre comportamentele criminale sau imorale ale oamenilor.

Românii sunt consideraţi uneori leneşi, dar cu toate acestea se pare că sindromul oboselii cronice este tot mai frecvent. Cum explicaţi acest fenomen?

Nu ştiu dacă românii sunt leneşi sau doar sunt consideraţi leneşi, cert este că nu putem invoca argumente conjuncturale sau legate de o anumită evoluţie socio-politică atunci când citim una din cele mai semnificative poveşti ale lui Ion Creangă, şi anume "Povestea uni om leneş" în care este preferat ştreangul efortului minimal al înmuierii posmagilor. Aud în ultima vreme, 10-15 ani, replica din partea unor persoane tinere care cheltuie din veniturile părinţilor, cel mai adesea pensia, că pentru suma X sau Y - de regulă salariul mediu pe economie - nu merită să-ţi faci deranj. Continuă să stea şi să aştepte ca societatea să le ofere pachete de bani şi avantaje pentru simplul motiv că există. În ceea ce priveşte sindromul oboselii cronice, atunci când acesta există în realitate, nu are drept cauză cel mai adesea efortul. Oboseala cronică nu apare prin suprasolicitare, iar tinerii şi adulţii care nu fac nimic nu pot încrimina această boală, de altfel nu chiar aşa de frecventă cât încearcă presa să acrediteze pentru nemunca lor, pentru faptul că refuză să dăruiască ceva înainte de a cere.

vezi continuarea pe http://www.ziarullumina.ro

Un matematician care a lucrat la algoritmul Google îşi lansează propriul motor de căutare

2011-11-21T14:42:00.000+02:00

Despre educaţie cu dr. Augusto Cury

2011-11-21T14:08:00.001+02:00

"A educa inseamna a calatori in lumea celuilalt, fara a patrunde vreodata in ea. Inseamna a utiliza ceea ce gandim, pentru a ne transforma in ceea ce suntem.
Cel mai bun educator nu este cel care controleaza, ci cel care elibereaza. Nu e cel care apara greselile, ci cel care le previne. Nu e cel care corecteza comportamente, ci cel care indeamna la reflectare. Nu e cel care observa dor ceea ce este aceesibil ochilor, ci cel care vede invizibilul. Nu e cel care renunta cu usurinta, ci cel care stimuleaza continuu, un nou inceput.

Un educator bun imbratiseaza, atunci cand toti resping; incureajeaza atunci cand toti condamna; ii aplauda pe cei care n-au urcat niciodata pe podium; vibreaza la curajul de a concura, al celor ramasi pe ultimele locuri. Nu cauta propria sa stralucire, ci se face mic pentru a-i face mari pe fiii, pe elevii si pe colegii sai de serviciu."

Inspiraţia bloggerilor împotriva conspiraţiei ideilor proaste din economie. Online, pe şleau despre economie şi criză

2011-11-21T11:00:00.001+02:00

MARIA, CEA MAI STRALUCITA EDUCATOARE DIN ISTORIE

2011-11-16T22:22:00.000+02:00

MARIA, CEA MAI STRALUCITA EDUCATOARE DIN ISTORIE Cele zece principii pe care le‑a folosit Maria, in educatia Copilului Isus. O viziune a psihologiei, psihiatriei si pedagogiei asupra celei mai vestite si mai necunoscute femei din istorie

Iata ce spune autorul: Am petrecut mult timp, in cadrul limitelor mele, ca psihiatru, psihoterapeut si cercetator in psihologie, ca sa studiez personalitatea Mariei. M-am aplecat asupra detaliilor reactiilor ei, relatate in biografiile lui Iisus, numitele Evanghelii, in diferite versiuni. Am cautat sa evit textele fara credibilitate istorica. Multi crestini nu stiu ca Maria este singura femeie preamarita in Coran, textul sacru al islamismului. Nenumarati oameni o preamaresc pe Maria zilnic, dar nu-si dau seama ca zonele cele mai intime ale personalitatii ei raman necunoscute. Rareori cineva a iesit din sfera religioasa si a cautat sa-i cerceteze intelectul. Aceasta carte respecta toate religiile – insa nu se concentreaza pe viziunea catolica, pe cea protestanta sau pe alta credinta. Este o carte care analizeaza latura umana a Mariei, personalitatea ei, inteligenta ei, rolul ei fantastic ca educatoare, capacitatea ei de a depasi intemperiile vietii si de a-si proteja emotionalul. Nu are o viziune teologica sau religioasa, ci o perceptie din cateva unghiuri de vedere ale psihiatriei, ale psihologiei, ale filozofiei si ale pedagogiei. Daca ea ar fi fost o femeie fragila, asaltata de frica si de stres, ar fi putut sa-l educe pe fiul lui Dumnezeu, a carui viata a fost presarata de chinuri si respingeri? Daca ar fi fost nesigura si super-protectoare, n-ar fi afectat ea trairea emotionala a copilului? Daca i-ar fi placut ostentatia si nu discretia, procesul ei educational n-ar fi fost un dezastru? In vremurile actuale – in care educatia mondiala, de la invatamantul primar pana la universitate, formeaza o masa de tineri care nu gandesc in mod critic si nici nu stiu sa infrunte provocarile existentiale – studierea femeii care a primit sarcina de a-L educa pe Copilul Iisus ne oxigeneaza inteligenta.

Acest text va fi dezvoltat pornind de la cercetarea celor zece principii pe care le-a folosit Maria, in mod constient sau spontan, in educatia lui Iisus. Aceste principii au transformat-o, dupa parerea mea, in cea mai stralucita educatoare din istorie, precum si in cea mai fascinanta dintre femei. Probabil ca Maria pe care o voi descrie, ne va ului. Este de presupus ca, sub privirea cercetarii, ea va aparea mai complexa, mai inteleapta, mai senina si mai interesanta decat si-au imaginat vreodata multi catolici, protestanti, ca si multi islamisti. Augusto Cury e scriitor, psihiatru, psihoterapeut si cercetator in domeniul psihologiei. Cartile sale sunt publicate in peste 40 de tari. Sunt best‑seller‑uri in toata lumea.

Sursa: http://editura-foryou.ro/index.php?p=detalii&carte=197

Wild Carpathia, un superb documentar despre Transilvania!

2011-11-13T22:38:00.000+02:00

Wild Carpathia, un superb documentar despre Transilvania!

Vezi mai multe video din film

Sinaxar 13 Noiembrie

2011-11-13T19:08:00.001+02:00

În această lună, în ziua a treisprezecea, pomenirea celui dintre sfinţi, Părintele nostru Ioan Gură de Aur (Hrisostomul), arhiepiscopul Constantinopolului.

Sf. Ioan Gura de AurAcest mare şi vestit luminator dascăl al lumii a fost din marea cetate Antiohia, din părinţi credincioşi ortodocşi amândoi; tatăl lui era Secund Stratilatul şi maică-sa Antuza. Chiar de la începutul vieţii sale, a avut mare dragoste pentru ştiinţa cuvintelor şi cu nevoinţa ce pusese la învăţătură şi cu ascuţirea firii ce avea, a învăţat toată învăţătura elinească, făcându-se ucenic lui Libanie şi Andragatie, sofiştilor din Antiohia, iar după aceea al celor ce se aflau în Atena. Şi deprinzând toată înţelepciunea elinească şi creştineştile Scripturi, la a căror săvârşire a cunoştinţei ajungând şi împodobindu-şi viaţa cu curăţie a fost înălţat la rânduiala de cleric de Sfântul Meletie, patriarhul Antiohiei, iar de Flavian a fost făcut diacon şi preot. A alcătuit foarte multe cuvinte de învăţătură sfătuitoare pentru pocăinţă şi pentru buna podoabă a obiceiurilor omeneşti, tâlcuind toată dumnezeiasca Scriptură. Deci întâmplându-se a părăsi viaţa aceasta Nectarie patriarhul Constantinopolului, a fost chemat Ioan de la Antiohia, cu votul episcopilor şi cu porunca împăratului Arcadie, şi a fost făcut patriarh al Constantinopolului, primind canoniceşte hirotonia. Deci mai mult a sporit întru nevoinţa tâlcuirii dumnezeieştilor Scripturi şi la dăscălia întrebărilor, prin care pe mulţi a atras la cunoştinţa dumnezeiască şi la pocăinţă. Şi atâta s-a dedat spre nevoinţă şi răbdare, încât mâncarea lui era numai puţină zeamă de orz; şi dormea puţin, însă nu pe pat, ci stând şi ţinându-se de nişte funii. Iar de se muia vreodată de somn, atunci şedea; aşa încât în prisosirea iubirii de oameni, a fost pildă şi altora mulţi. Pentru aceasta şi în cuvintele sale învăţa pe creştini ca să se dea cu totul spre această faptă bună şi să se lase de lăcomie. Pentru care s-a şi certat întâi cu Eudoxia împărăteasa, care s-a şi făcut vrăjmaşă, că aceea luase cu răpire o vie a unei văduve sărace ce se numea Calitropia, care striga cerând ce era al ei. Iar sfântul sfătuia pe împărăteasă să nu ţină lucrul străin în silă. Şi nevrând să-i asculte cuvintele, sfântul o mustra, şi cu pilda Izabelei o vădea.

Vezi continuarea la http://www.ioanguradeaur.ro/897/sinaxar-13-noiembrie/

Sfanta Liturghie a Sfantului Ioan Gura de Aur.

2011-11-13T15:26:00.000+02:00

Patristica - Sfantul Ioan Gura de Aur

2011-11-13T15:24:00.000+02:00

Imnul dragostei

2011-11-12T22:58:00.001+02:00

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător.

Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt.

Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte.

Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte.

Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul.

Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.

Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă.

Dragostea nu cade niciodată”.

Sursa: Dragostea şi bunurile ei (I Corinteni 13, 1-8, Noul Testament)

De la „credere Deum esse” la „credere in Deum”

2011-11-12T22:57:00.000+02:00

„Textul evanghelic, atât în referatul lui Matei (8, 22-35) cât şi în referatele lui Marcu (4, 36-41) şi Luca (8, 23-27) foloseşte cuvântul credinţă (cum de nu aveţi credinţă? sau unde este credinţa voastră sau iarăşi puţin credincioşilor), dar în pericopa liniştirii (potolirii) furtunii de pe mare eu unul socotesc termenul încredere a fi mai potrivit. Domnul îşi ceartă ucenicii din două pricini: că sunt fricoşi, că le lipseşte credinţa. Fricoşi cu adevărat nu s-ar zice totuşi că sunt, deoarece pericolul a fost real şi iminent (de calificativul infamant „fricos” învrednicindu-se, cred, mai degrabă cei care îi tulbură şi-i tulbură şi-i zăpăcesc simpla eventualitate a unei ameninţări): tustrele pericope vorbesc fie de o furtună atât de mare încât corabia se acoperea de valuri, fie de valuri ce se prăvăleau peste corabie (şi corabia era aproape să se umple), fie de corabia ce se umplea de apă aşa încât erau în primejdie. În asemenea cazuri de pericol real şi iminent poate că nu de frică trebuie să fie vorba ci de alarmă legitimă. Şi, tot astfel, poate că în loc de substantivul credinţă este mai adecvat, mai oportun acel de încredere. De aceasta, gândesc, au dat mai ales dovadă că sunt lipsiţi apostolii. N-au pus temei pe actualitatea prezenţei în corabie a Învăţătorului lor, nu au dat crezare simţământului, intuiţiei, convingerii că nimic rău nu li se poate întâmpla atâta vreme cât se află sub oblăduirea imediată a lui Hristos. Se vede, totuşi, recunosc, şi necredinţa propriu-zisă: parcă au uitat cine este Însoţitorul lor. Au uitat, de bună seamă, deoarece toţi se miră, după ce vântul încetează şi marea se astâmpără, şi se întreabă: Cine o fi Acesta care porunceşte, iar vântul şi apa îl ascultă?

Emoţiile şi starea de spirit pe care le cunosc ucenicii pe corabia încercată de valuri nu sunt specifice vieţii pământeşti a Mântuitorului. Ele îşi au echivalentul în diferite împrejurări ale istoriei profane unde, în acelaşi fel, se vădeşte neîncrederea…. S-ar zice că stihiile, primejdiile, armele ucigătoare nu se ating, nu au liber acces asupra anumitor oameni atâta vreme cât aceştia nu au îndeplinit sarcina lor încredinţată, cât timp nu şi-au predat mesajul…

Aceeaşi linişte la Hristos pe marea Tiberiadei, în timpul furtunii: ştie prea bine că încă nu le-a venit ceasul. De aceea doarme paşnic, de aceea îşi învinovăţeşte (deşi pare în pripă) discipolii şi-i dojeneşte că nu au credinţă. În adevăr: când eşti într-o oarecare împrejurare pizmaşă cu Acel căruia I-ai afierosit toată puterea ta de iubire şi de crezământ, nu-i este îngăduit să te îngrijorezi, să te îndoieşti, să cugeţi că sorţii au căzut potrivnic şi că vei pieri.

Scena deţine ceva din dramatismul unui tablou de Géricault ori Delacroix: noaptea e întunecată şi rea, cerul acoperit, valurile uriaşe, vântul suflă nemilos, mica ambarcaţiune tremură şi şovăie între viaţă şi abis. Hristos, la capătul corabiei, doarme nepăsător, departe de îndârjirea realităţii. Iar ucenicii se zbat, îşi frâng mâinile, nu ştiu să facă altceva – deşi sunt, câţiva dintre ei, pescari, deprinşi cu de-ale mării – decât să-şi trezească Învăţătorul din somn. Şi parcă îndrăznind să-L mustre: sunt pe cale de a se prăpădi cu toţii, iar El doarme!

Editorii şi comentatorii textului evanghelic fac trimiteri la Vechiul Testament, acolo unde este menţionată puterea divinităţii asupra furtunilor. Aşa, spre pildă: Psalmul 88, 10: „Tu stăpâneşti puterea mării şi mişcarea valurilor tu o potoleşti”; Iov 26, 12: „Cu puterea lui El a despicat marea şi cu înţelepciunea Lui asfărâmat furia ei”.

Dar e în episodul domolirii furtunii de către Hristos un tâlc secund, mai adânc: se dă aici în vileag însăşi taina relaţiei dintre făptura omenească şi Mântuitorul ei, ba şi problema capacităţii omului de a se încrede pe deplin, în chip absolut, fără pic de îndoială şi îngrijorare în Acel pe Care şi l-a ales drept Îndrumător şi Învăţător. Duhul, da, e osărduitor şi gata să creadă, să se încreadă; trupul, totuşi, ori zonele intermediare dintre carne şi spirit, regiunile inferioare ale sufletului vegetativ sunt mult mai instabile, mai deschise temerilor ancestrale şi dubiilor scepticismului celui mai sincer. Apostolii, în împrejurarea aceasta, se dovedesc a fi oameni în toată tăria sau mai bine, mult mai bine zis în toată slăbiciunea cuvântului. I-au urmat lui Hristos, Îl însoţesc, Îl iubesc, dar, la o adicătelea, în faţa primejdiei reale şi peremptorii, care le vorbeşte de la atât de mică depărtare şi atât de furios, de ameninţător, de implacabil, de vizibil, de real – tot ce este superior, fierbinte, ideal într-înşii se clatină, se frânge şi-n cele din urmă se dă în lături spre a face loc fricii şi mai ales neîncrederii, imposibilităţii de a percepe glasul care le spune: nu vă temeţi, o putere mai mare decât a valurilor acestora învrăjbite vă ocroteşte, e aici alături de voi. Apostolii, confruntaţi cu furtuna, reintră în rândul oamenilor ştiutori numai de ce se vede şi aude şi se simte, cunoscători numai ai datelor imediate ale sensibilităţii informată de instincte, reflexe şi tropisme; grav – şi de aceea probabil tonul dojanei lui Hristos e aspru – se arată a fi că ei sunt cei care dorm de vreme ce nu realizează Cine le este tovarăş de drum, că se tem de aceea ce ţine de o lume inferioară, că nu înţeleg că materia e subordonată Duhului.

Când Dostoievski a scris: pe patul de moarte fiind şi venind careva să-mi demonstreze cu argumente irezistibile că nu Hristos adevărul ci altceva, eu voi rămâne cu Hristos şi mă voi despărţi de adevăr, el a dat expresie unei stări de spirit opusă celei căreia, vremelnic, a căzut pradă mica turmă a lui Hristos. În prezenţa valurilor vieţii, a multiplelor ei furtuni, ispite, capcane, avalanşe, zgomote şi furii, creştinul e dator să-l aleagă – oricât ar fi tumultul de mare, de năprasnic, de incontestabil – pe Hristos. (Furtuna este realitatea, dar Adevărul este Hristos). Să se încreadă în Cel nevăzut, să nu se supună cerinţelor semeţe şi spaimelor negre făurite de o regie abilă, dar în fapt superficială, aparentă, care-i funcţie de durată, adică val care ca valul trece. Tărăboiul, desigur, e mare şi realitatea se arată a fi devenit numai ostilitate şi vuiet, hău şi năvală, porţile s-ar zice că au fost ferecate, ieşire nu mai încape, ajutor nu mai are de unde şi pe unde veni, duhuri kafkiene par a se fi pornit din toate azimuturile: da, valurile pot acoperi în orice clipă mica, neputincioasă navă a vieţii. A spune totuşi: nu, a repeta (cum ne sfătuieşte Andre Suares) cuvântul lui Neptun către valurile dezlănţuite: nu, nu, nu, a considera drept maya (cum zic hinduşii) – adică iluzie, amăgire, scenografie – tot decorul acela ce se străduieşte a transmite impresia de ineluctabilitate şi iremedial, iată arta de a fi creştin: încrederea în Hristos chiar şi la ananghie, nu numai în zilele vieţii de şart, când cerul e senin ori uşor posomorât, când zgomotul de fond al realităţii nu s-a prefăcut în urgie sonoră, iar stihiile nu au prins a rânji şi a se urni asupră-ne ca pădurea de la Birnam împotriva nefericitului rege Macbeth.

Nu-i de ajuns să credem în Hristos şi în dumnezeirea Sa. Ni se cere şi simţământul mai omenesc, mai puţin teologal, mai intim, mai direct şi mai cald, mai apropiat de o relaţie de tip eu-tu (Martin Buber), de la persoană-la-persoană (Dumitru Stăniloae), al încrederii de fiecare clipă, în toate diversele (măruntele ori decisivele) vicisitudini ale vieţii. E limpede că există o deosebire – măcar că nu e decât o nuanţă, echivalentul unui semi-ton – între credinţă şi încredere. Cei de pe corabia ameninţată de mânia valurilor mai cu seamă de încredere nu au dat dovadă. Încrederea are drept temei entităţi mai puţin abstracte şi falnice decât credinţa: un anume soi de naivitate, de pornire copilăroasă a inimii, un refuz de a lua în serios hidoşeniile şi asupririle lumii neînsufleţite, o încredinţare totală a eului care se predă (necondiţionat) ocrotitorului său: îngerul păzitor, Bunul Dumnezeu, Hristos cel Milostiv, Sfântul cel mai iubit, Puterii numai de el ştiută. Încrederea e ca un fir telefonic particular, o lungime de undă selectivă care leagă sufletul de obiectul nedezminţitei, neîndoielnicei, neironicei sale iubiri. Ea creează ceva asemănător unui meterez de apărare, ce nu poate fi străpuns de variatele şi complicatele şiretlicuri şi subterfugii – adeseori spăimântătoare, sumbre, teribile – ale sarcasmului diabolic hotărât să surpe tot ce este curat, candid şi dârz în sufletul totodată matur şi profund pueril al fiinţei gânditoare.

Cred în Hristos şi am încredere în El se cade a fi deviza completă a creştinului.

El ştie că pe corabia în care străbate marea vieţii, în nava aceea oricând expusă scufundării, nu e singur; undeva în ascunzişurile, în umbrele ei se află, dimpreună călătorind, Hristos. Şi aceasta îi dăruie un calm, o putere de îndurare, o stăpânire de sine ce pot fi supuse la foarte grele încercări, dar nu anihilate şi prefăcute în deznădejde, haos, rătăcire.

… ar trebui să definesc cu precizie deosebirea dintre încredere şi credinţă… încrederea se înfăţişează îndeosebi ca o putere poetică a spiritului omenesc, în vreme ce credinţa este facultatea sa pneumatică. Iar despre acele clipe de îndoială, spaimă şi descumpănire prin care au trecut ucenicii Domnului, ele ne învaţă a fi smeriţi (ne arată cât de şubrezi suntem toţi) şi totodată ne amintesc aceste cuvinte pline de har şi adevăr ale lui Dostoievski: „Spre a judeca forţa morală a unui norod (n.n.: a unui om, a unor oameni) şi ceea ce este el în stare a face cu ea în viitor, nu se cuvine a lua în considerare gradul de josnicie la care se poate să fi căzut la un moment dat: se cuvine a lua în considerare numai gradul de spiritualitate pe care-l poate atinge când va veni momentul”.

Apostolii, cei şovăitori şi temători de pe marea Ghenizaret, acele figuri sfios-plăpânde sunt neclintiţii şi vitejii mucenici şi mărturisitori de mai târziu ai lui Hristos – Biruitorul”.

Sursa: Încrederea (Părintele Nicolae STEINHARDT – Dăruind vei dobândi, pp. 105-109)

Sfintii Nasaudeni

2011-11-12T14:26:00.000+02:00

MARTIRIUL SFINTILOR NASAUDENI: Atanasie Todoran si cei impreuna cu el. Ultimele cuvinte ale martirului: NU VA DATI UNIREI!

2011-11-12T14:24:00.000+02:00

(…) Despre viaţa şi faptele muceniceşti ale sfinţilor năsăudeni am aflat mai multe de la părintele Ioan Alexandru Mizgan, preot la Biserica „Sfântul Apostol Andrei” din Oradea şi autor al volumului „Ofensiva uniatismului în Ţara Năsăudului în secolul al XVIII-lea. Martiriul lui Tănase Todoran”.[...]

Apărător al Ortodoxiei şi al neamului

Nu se ştie exact câţi copii a avut, probabil o fată şi un băiat. Fiica posibil să-i fi murit, atunci când el se ascundea de austrieci. Despre fiul lui se ştie că, fiind pe moarte, iar în sat nefiind nici un preot ortodox, bătrânul Atanasie s-a opus cu îndârjire împărtăşirii acestuia cu azimă, precum şi spovedirii lui de către un preot unit. Înmormântarea a fost făcută în cele din urmă în ritul credinţei strămoşeşti.

În anii 1761-1762, a negociat, împreună cu alţi fruntaşi din ţinutul Năsăudului, militarizarea a 21 de comune de pe Valea Bichigiului, Sălăuţei şi Someşului Mare. A mers la Viena, împreună cu alţi români, unde a încheiat pactul cu guvernul austriac. Au primit asigurări că, după intrarea în regimentul grăniceresc, românii din ţinutul Năsăudului vor beneficia de mai multe drepturi.

Sfântul Atanasie a cerut ca, prin înfiinţarea regimentului de graniţă, românii să nu fie siliţi să-şi lepede credinţa ortodoxă, căci de mulţi ani ortodocşii transilvăneni se confruntau cu impunerea, aproape pe orice cale, a credinţei greco-catolice.

Nu după mult timp, Atanasie a înţeles planurile ascunse, că nu s-a ţinut deloc seama de dorinţa românilor. După ce a văzut acestea, a trecut în tabăra adversă şi a început să se opună pe faţă procesului de militarizare. Năsăudenii, la rândul lor, au înţeles că sistemul grăniceresc urmărea să-i convertească la catolicism şi, apoi, că nu se respecta promisiunea ridicării iobăgiei, de aceea mocnea în ei un sentiment de revoltă împotriva asupritorilor.

„Aruncaţi afară păgânii dintre hotarele noastre!”

Părintele Alexandru Mizgan ne spune că

„Militarizarea zonei Năsăudului a început în luna august 1762, când au fost trimişi ofiţeri de la Viena la Năsăud, să organizeze regimentul. La 10 mai 1763, considerându-se că munca de organizare s-a încheiat, generalul Bukow, cu o mare suită şi însoţit de episcopul unit Petru Pavel Aron (1754-1764), a venit să primească jurământul grănicerilor năsăudeni şi să le sfinţească steagul. Aceste momente solemne au fost organizate la Salva, pe platoul numit «Mocirlă».”

Generalul Bukow a fost trimis de împărăteasa Maria Tereza să urmărească şi să impulsioneze în Ardeal trecerea la catolicism a ortodocşilor.

„Când cele două batalioane de infanterie şi opt companii de cavaleri stăteau înşirate lângă comuna Salva, continuă pr. Alexandru Mizgan, în faţă a ieşit călare bătrânul Tănase Todoran din Bichigiu, care slujise ca soldat încă de sub împăratul Carol al VI-lea şi le-a rostit grănicerilor următoarea cuvântare:

«De doi ani noi suntem cătane, adică grăniceri, şi carte n-am căpătat de la înalta împărăteasă, că suntem oameni liberi! Ne-am scris iobagi, dăm dare, facem slujbe cătăneşti, copiii noştri vor merge până la marginile pământului să-şi verse sângele, dar pentru ce? Ca să fim robiţi, să n-avem nici un drept, copiii noştri să fie tot proşti, ori vor învăţa ceva, ori ba? Aşa nu vom purta armele, ca Sfânta Lege să ne-o ciufulească. Jos armele! Aruncaţi afară păgânii dintre hotarele noastre! Auziţi creştini români, numai atunci vom sluji, când vom vedea carte de la înălţata împărăteasă, unde-s întărite drepturile noastre; până atunci, nu, odată cu capul. Ce dă Gubernia şi cancelaria din Beciu, e nimica, îs minciuni goale de azi, de mâine»”.

„Nu ne tulbura pe noi în credinţa noastră!”

Cuvântarea înflăcărată a bătrânului Tănase Todoran a avut efect imediat. În acel moment, a început revolta. Aceasta se datorează şi faptului că toţi ofiţerii regimentului erau austrieci, ei nu cunoşteau obiceiurile locului şi îi dispreţuiau pe români. Grănicerii abia intraţi în serviciul militar erau trataţi cu severitate excesivă. O profundă indignare a cuprins inimile credincioşilor când au observat că ofiţerii regimentului îşi băteau joc de religia şi de Biserica românească, încercând să-i atragă la catolicism.

„Se spune că bătrânul Tănase Todoran s-a dus la episcopul Petru Pavel Aron, şi i-a spus: «Fătul meu, de unde eşti?». Acela i-a răspuns: «De la Blaj!». Tănase Todoran a adăugat: «Dacă eşti de la Blaj şi împărăteasa ţi-a dat domeniu, du-te acolo şi stai liniştit, nu ne tulbura pe noi în credinţa noastră!». După aceea, l-a luat pe vlădică de mână şi l-a condus ca să nu năvălească asupra lui mulţimea tulburată. Grănicerii l-au înfruntat şi pe generalul Buccow, încât acesta şi episcopul Aron au scăpat prin fugă. A doua zi după rebeliune, grănicerii au reţinut armele, iar steagurile le-au dus la Năsăud şi le-au predat preotului spre a le păstra în biserică” , mai precizează părintele Alexandru Mizgan.
vezi continuarea la Razboi intru Cuvant: MARTIRIUL SFINTILOR NASAUDENI: Atanasie Todoran si cei impreuna cu el. Ultimele cuvinte ale martirului: NU VA DATI UNIREI!

„SE VA LUA DE LA VOI”

2011-11-06T19:54:00.001+02:00

„Fariseii, fireşte, au înţeles numaidecât, şi saducheii o dată cu ei, încotro bătea pilda lucrătorilor celor răi. Şi nici că era greu de tălmăcit o parabolă atât de transparentă. De vreme cei cărora le fusese încredinţată via (adică le-a fost rezervată revelaţia şi cu strămoşii cărora a fost încheiat legământul) s-au arătat nevrednici de încrederea ce li se dovedise şi de misiunea pe care o primiseră, ce altceva putea să urmeze decât înlocuirea lor cu alţii în stare a da la timpul sorocit roadele cele bune? Fuseseră ucişi proorocii; avea să fie răstignit Fiul. (În text: slugile, moştenitorul). Desigur că via se cuvenea luată de la cei răi şi dată spre îngrijire şi lucrare altora mai de nădejde. (Consecinţa aceasta logică au dedus-o şi împricinaţii).

Cred însă că e în parabola de la Matei (21, 33-44), vorba şi de ceva mai adânc şi mai profund decât – mă exprim în termeni juridici – o simplă novaţiune prin schimbare de mandatar. Ne este propusă spre a fi abordată cu emoţie însăşi teribila şi tainica – mai înfricoşătoare şi mai greu de pătruns de nu şi de conceput dintre toate – problemă a menirii omului (a speciei umane) în univers. Poate că nicăieri în toată succesiunea referatelor evanghelice nu apare Hristos (deşi nu-i menţionat cu numele) mai vădit în ipostaza Sa cosmică de punct Omega (de ne este îngăduit a folosi vocabularul lui Teilhard de Chardin), de Mediator între Zidire şi Ziditor.

Rezultă din parabolă – dacă nu ne sfiim a-i da un înţeles mai larg decât cel strict textual – că ni se cere a fi nu numai simpli semnatari – parteneri ai unui legământ, că noţiunea închegată în cuvântul ebraic brit implică o participare activă, constantă şi caldă la planul divin, asumarea toatală a rolului misterios şi imens pe care este chemat omul a-l îndeplini pe acest pământ şi probabil, dincolo de limitele lui, pe întinsul spaţiilor şi timpurilor galactice. Nu putem sta pasivi sau nepăsători, necum ne împotrivi prin fărădelegi, ne mânji şi compromite prin fapte josnice şi slute, ne depărta de Atotţiitorul prin calcule interesante, grija de rapida chivernisire şi alte soiuri de jalnice scârnăvii.

„Celui ce are i se va da, iar celui ce nu are şi puţinul ce are ori crede că are i se va lua” (Matei 25, 29; Marcu 4, 25; Luca 8, 18-19, 26) – suntem aşadar trataţi şi răsplătiţi proporţional cu intensitatea părtăşiei ce manifestăm (luând aminte la pimejdia că deprinzând a ne închina lui Mamona ne vom afunda din ce în ce mai iremediabil în nisipurile mişcătoare ale uscăciunii şi lipsei de apă). Partea noastră nu poate fi decât alături de Tatăl care până acum lucrează (Ioan 5, 17) şi de Fiul deopotrivă lucrător; ne sunt cerute, ca şi lucrători din vie, roade, altfel spus fapte, acţiuni, conlucrare.

Iar de nu, dacă ne arătăm încapabili şi nevrednici – ori şi ostili, răufăcători, agenţi activi ai răului – treaba nu poate rămâne în suspensie şi de izbelişte, aducerea ei la bun sfârşit va fi luată de la noi şi pusă în mâinile altora. Răspunderea noastră e colectivă, e a întregii specii, în orice caz a celor conştienţi şi aflaţi în situaţia de a putea să determine cursul evenimentelor, a celor care nu pot invoca odioasa scuză „n-am ştiut” ori culpabilul argument „ce-mi pasă mie” (cu varianta: nu sunt păzitorul fratelui meu).

„Lucrarea viei” nu are în vedere doar pe farisei ori saduchei, ci însuşi neamul israelitean, însăşi omenirea, sincronismul activităţii omului cu planul divin, cosmic şi soteriologic. Nu vreţi voi? Vă depăşeşte rolul în care aţi fost distribuiţi? Sau vi s-a stins vechea flacără? Aţi pierdut virtutea de altădată? V-aţi rătăcit printre ispite şi aţi căzut în robia patimilor?

Ei bine, se va găsi cine să lucreze în numele Meu. Aşa-zisa fidelitate a evreilor faţă de Vechiul Testament e aparentă şi cu totul iluzorie. Când Domnul le spune că dacă ar crede cu adevărat în Moise ar crede şi în El, pe Care Moise L-a proorocit (Ioan 5, 46). El are în vedere tocmai împrejurarea că acei care s-au înstrăinat de Lege sunt iudeii deoarece resping toate profeţiile (atât de numeroase, de percutante) despre Iisus-Mesia din Legământ. Tăgăduind profeţiile şi sensul izbăvitor al Vechiului Testament, evreii iar nu creştinii sunt contestatarii autentici ai legăturii cu Predania şi cu Scriptura. Despre Sine, Hristos voreşte ca de Unul care nu a venit să schimbe Legea, ci să o împlinească, iar din Lege spune că nu va cădea nici o cirtă ori un corn de literă (Matei 19, 8; Luca 16, 17). A face din creştini nişte răzvrătiţi împotriva Vechiului Testament înseamnă a săvârşi o profundă eroare de perspectivă, ei sunt Israilul cel nou care duce mai departe misiunea universală a poporului ales, desolidaridându-se de cei care din Lege s-au priceput a reţine exclusiv dispoziţiile formale, cuantificându-le în şase sute treisprezece porunci pozitive şi negative.

Lucrătorilor li se cer roadele viei fiindcă ele reprezintă esenţialul (Matei 7, 16: „După roadele lor îi veţi cunoaşte”). Ei nu numai că ucid pe trimişii Stăpânului (proorocii) şi pe Fiul (Iisus), dar şi trădează cauza viei, menirea şi rostul ei, adică misiunea omului de a înduhovnici viaţa, de a da un sens universului, de a-l face grădina lui Dumnezeu. Din chiar lipsa aceasta a roadelor bune provine acuzaţia îndreptată împotriva iudeilor. Le vor trece înainte bărbaţii din Ninive şi regina de la miazăzi. Îi depăşesc samarinenii (cel milostiv, singurul lepros recunoscător, femeia din Sihar transformată în vestitoare de Hristos-Mesia). Rodirea viei va fi luată de la ei şi încredinţată altora: „Şi zic vouă că mulţi de la răsărit şi de la apus vor veni şi vor sta la masă cu Avraam, şi cu Isaac şi cu Iacov în împărăţia cerurilor. Iar fiii împărăţiei vor fi aruncaţi în întunericul cel mai din afară; acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor” (Matei 8, 11-12); „De aceea vă spun că împărăţia lui Dumnezeu se va lua de la voi şi se va da neamului care va face roadele ei” (Matei 21, 43). Şi nu înseamnă referirea la femeia văduvă din Serapta Sidonului (în casa căreia a fost trimis proorocul Ilie) şi la vindecarea de către proorocul Elisei a sirianului Neeman (în vreme ce erau mulţi leproşi în Israel) tot aluzii clare la caracterul universalist al noii propovăduiri şi la nevrednicia acelor care, ucigători ai trimişilor divinităţii, nu încetau a se făli cu titlul de fii ai lui Avram şi deţinători exclusivi ai mântuirii? Degeaba vor invoca toţi lucrătorii nedreptăţii vecinătatea lor sau înrudirea lor cu Fiul (Luca 13, 26), li se va răspunde iarăşi: „Nu ştiu de unde sunteţi, depărtaţi-vă de la Mine, nu veţi avea parte de împărăţia lui Dumnezeu, unde se află Avraam, Isaac şi Iacov, veţi fi aruncaţi afară dintr-însa” (Luca 13, 27-28).

Hristos nu a pierdut nici un prilej pentru a-şi afirma solidaritatea cu revelaţia Vechiului Testament, perfecta continuitate cu învăţătura proorocilor şi cu Tora lui Moise. El predică în Templu şi în sinagogi, El apără curăţia Templului alungând pe zarafi, El se supune tăierii împrejur, respectă regula cu privire la dreptul de a prooroci numai după împlinirea vârstei de treizeci de ani, citează de istov Decalogul şi consideră traducerea în fapt a celor zece porunci drept temei al dobândirii vieţii veşnice (Matei 19, 17: „Iar de vrei să intri în viaţă, păzeşte poruncile”). Vezi şi Marcu (10, 19-21); Luca (10, 25-29 şi 18, 20-21). Momentul culminant al strânsei legături dintre Vechiul şi Noul Testament, scena irecuzabilă şi distrugătoare a marcionismului îl constituie desigur prezenţa lui Moise şi a lui Ilie la dreapta şi la stânga Mântuitorului în minunea Schimbării la Faţă. Atunci şi acolo pe Taborul ieşit din timp, se vădeşte în modul cel mai neîndoielnic şi caracterul profetic al legii vechi şi lipsa oricărei soluţii de continuitate între cele două revelaţii, una pregătitoare, iar cealaltă împlinitoare.

Doar că însuşirea de fii ai lui Avram şi ai femeii libere, de primitori ai mesajului divin, de împuterniciţi ai răspândirii cuvântului dumnezeiesc nu este suficientă spre a scuza abaterile grave şi a chezăşui impunitatea după săvârşirea fărădelegilor strigătoare la cer. Zadarnice ajung atunci invocarea ascendenţilor iluştri şi titlurilor măreţe.Însemnătatea nu are obârşie (oricât de nobilă), însemnătate şi realitate au numai faptele, roadele, trăirea. În limbajul pur pragmatic Domnul grăieşte: „După roadele lor îi veţi cunoaşte. Au doară culeg oamenii struguri din spini sau smochine din mărăcini? Aşa că orice pom bun face roade bune iar pomul rău face roade rele… Iar orice pom care nu face roade bune se taie şi se aruncă în foc” (Matei 7, 16-19).

Poporul israelitean – şi acesta e meritul său incontestabil şi nepieritor – a recunoscut pe Dumnezeu când pe acelaşi munte cu două nume, Sinai şi Horeb, i-a vorbit prin fulgere şi tunete lui Moise ori cu adiere de vânt lin şi dulce i S-a arătat lui Ilie. Când însă prin glasul proorocilor I-a chemat la îndreptare, norodul acesta teofor n-a ştiut decât să-i prigonească ori să-i omoare pe purtătorii de cuvânt ai divinităţii. Iar când, Tatăl trimite în lume pe însuşi Fiul Său prea iubit, urmaşii milostivnicului şi ospitalierului părinte Avraam nu găsesc nimic altceva de făcut decât să-L răstignească pe Acesta, poticnindu-se de piatra de la capătul unghiului, care-i şi zdrobeşte.

Nu se putea ca ucigaşii proorocilor şi ai Fiului, ca făcătorii de rele şi zămislitorii de roade acre să mai continue a deţine monopolul Făgăduinţei. Ea urma să treacă (fără a exclude câtuşi de puţin cazurile individuale de păstrare a dreptăţii şi deci calificativul de „om al lui Dumnezeu”) asupra tuturor neamurilor, pe linia planului divin de mântuire cosmică şi de lărgire neîncetată a cunoaşterii adevărului. Parabola lucrătorilor celor răi ne vorbeşte în cuvinte lesne de înţeles despre părăsirea de către iudei a Vechiului Testament (pe care-l înlocuiesc cu Talmudul – cod de procedură canonică) şi despre preluarea revelaţiei dintâi de către creştinism. Litera Legii, iudaismul o păstrează cu o minuţiozitate şi o scrupulozitate (un fel de panică a mărunţişurilor) nu lipsite de dramatism şi îndârjire; dar spiritul Legământului l-au moştenit – prin şi întru Hristos – ucenicii, urmaşii şi credincioşii Săi, care au înţeles că litera omoară, iar duhul dă viaţă. A lor este acum via, spre lucrare, rodire şi îmbogăţire. Fie ca ei să se dovedească, în adevăr, vrednici de misiunea ce li s-a încredinţat, care-i bună şi fericită vestire, dar presupune totodată şi cutremurătoare răspundere.

Ce ne călăuzeşte?

Vechiul Testament ca proorocire şi preînchipuire a Noului Testament, Noul Testament ca împlinire şi desăvârşire a celui Vechi, Scriptura adică, întreagă, cuvântul Unuia şi Aceluiaşi Dumnezeu Care mai întâi a dat Legea pe momentul descoperirii, iar apoi a îngăduit săvârşirea jertfei de pe dealul Căpăţânii, spre a ne chema la libertate, a ne mântui şi a ne deschide ochii asupra misiunii noastre fără seamăn pe pământ şi în lume. O! de ni s-ar lumina mintea ca să pricepem, de ni s-ar înzeci puterile ca să putem făptui, de ni s-ar aprinde râvna ca să facem din via aceasta sădită de dreapta lui Dumnezeu preafrumoasa grădină pentru înflorirea căreia S-a urcat pe cruce Fiul Său Cel Unul Născut”.

Sursa: „Se va lua de la voi” – Nicolae STEINHARDT (Dăruind vei dobândi, pp. 22-26)

ERA CREŞTINĂ

2011-11-03T13:07:00.002+02:00

Întruparea lui Iisus în istorie însemnează împărţirea istoriei în două: cea dinainte de Hristos şi cea de după Hristos. În istoria după Hristos se iveşte încă o despărţire: cea împotriva lui Hristos. Aceştia sunt anii de sminteală, despre care zice Iisus că şi aceştia trebuie să vie.

Legea şi Proorocii se termină cu Ioan Botezătorul, capătul Proorocilor. De la Ioan, de la Botezul lui Iisus, începe Era Creştină, era propoveduirii Împărăţiei lui Dumnezeu. De atunci este intrare în Împărăţia lui Dumnezeu. Şi intră toţi „cei ce se silesc şi o răpesc pe ea”.

Despre această divină pecete asupra timpului, Iisus avea o siguranţă absolută. „Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece, până ce nu vor fi toate” (Matei 24, 35).

Siguranţa aceasta lasă să se străvadă pe Dumnezeu în Iisus.

El a prevăzut că vor veni şi anii de sminteală.

Dar ca Unul ce este „începutul şi sfârşitul” (Apocalipsă 21, 6 şi 22, 13) ştie şi sfârşitul smintelei.

Iată ce n-a prevăzut dialectica raţiunii.

Prislop, Vineri XXVI 17.XI.1949; Luca 16, 15-17; Luca 17, 1-4

Sursa: Părintele Arsenie BOCA. (2006). Cuvinte vii. Ediţia a-II-a. Deva: Editura Charisma. p. 202.

TIMPUL SMOCHINELOR sau BELŞUGUL VIEŢII

2011-11-03T12:58:00.001+02:00

„…potrivit Evangheliei lui Matei, Domnul alungase din templu pe cei care vindeau şi cumpărau, răsturnase mesele schimbătorilor de bani şi scaunele celor care făceau negoţ cu porumbei (Matei 21, 12-13). Conform referatului evanghelistului Marcu, scena izgonirii din templu s-a produs ulterior episodului cu smochinul neroditor (Marcu 11, 15-17). Oricum ar fi, Îl aflăm pe Hristos în momente de mare tensiune şi efervescenţă, a doua zi după intrarea triumfală în Ierusalim, după sau în ajunul curăţirii templului de „tâlhari”, în preajma tragicului deznodământ al misiunii Sale pământeşti. Starea aceasta de spirit, încleştată şi nezăbavnică, pare să o fi avut în vedere proorocul Isaia:

„S-a îmbrăcat cu dreptatea ca şi cu o platoşă şi a pus pe capul Său coiful izbăvirii; S-a îmbrăcat cu răzbunarea ca şi cu o haină şi S-a înfăşurat în râvna Sa ca într-o mantie” şi „Priveam în jur: nici un ajutor! Mă cuprindea mirarea: nici un sprijin! Atunci, braţul Meu M-a ajutat şi urgia Mea sprijin Mi-a fost”. (Isaia 59, 17; 63, 5)

... urca de la Betania spre cetatea Ierusalimului. ...şi pe drum flămânzeşte. Şi vede, fiind încă departe, un smochin înfrunzit. Se îndreaptă într-acolo gândind, nădăjduind că va găsi şi roade. Dar Îl aşteptă o dezamăgire (de nu adeverirea unei aprehensiuni, căci nu se putes să nu ştie că nu „nu era timpul smochinelor”). Pomul, într-adevăr, nu-L îmbie (de suntem abilitaţi a recurge la un verb atât de cordial) decât cu frunze; fructe nu-s şi nici că puteau fi. Supărat, Domnul, ca niciodată, blestemă pomul: în veac să nu mai facă rod şi nimănui să nu-i mai fie de folos! (ATENŢIE: a nu mai izbuti să ajuţi pe aproapele tău e o nenorocire, un blestem cumplit, o năpastă!) ceea ce s-a petrecut, smochinul degrabă uscându-se din rădăcini.

… Dacă nu era timpul menit rodirii, de ce să fi fost osândit smochinul? raţionează cugetul simplu şi curat al omului de bun simţ, fie el necredincios ori şi credincios. Îi uneşte aici şi acum pe amândoi, pe necredincios şi pe credincios, comuna împotrivireva insului normal în faţa unui act de vădită inechitate; şi pe cine s-ar încumeta să-i contrazică? Speţa apare atât de sobră şi de limpede: e o nedreptate, o icnire a mâniei, nu avem cum o tăgădui, o camufla.

Se întâmplă însă cu pilda smochinului ceea ce are loc şi în alte domenii, în numeroase alte cazuri: faptele sunt judecate pe baza unor premise şi principii juste însă nedeosebitoare de situaţii diferite prin însăşi natura lor, şi de aceea false.

… Pericopa smochinului trebuie interpretată nu după regulile dreptăţii naturale şi valorile axiologiei elementare, ci la nivelul propoziţiilor duhovniceşti alegorice. Da, nedrept este a-i pretinde smochinului (sau oricărui alt arbore fructifer) roade atunci când nu-i vremea recoltei, dar nedreptatea încetează dacă realizăm ce este în fapt borba de a fi ori a nu fi de folos lui Dumnezeu, de a răspunde ori ba chemării Sale. Nu de smochin şi de smochine se face menţiune în parabola aceasta, ci de om (tot aşa şi alte metafore neotestamentare: parcă de păsări ori boi se îngrijeşte Atotputernicul), care nu dispune de scuză valabilă spre a-L refuza pe Făcătorul său ori pentru a-I spune: n-am timp sau nu-i acum momentul potrivit. Soroace, date, condiţii, clauze, tocmeli: sunt lovite de nulitate absolută. Chemării de sus i se poate răspunde numai cu „Iată-mă” ori cu „Da, Doamne”. Motivările, fie ele omeneşte plauzibile, nu sunt luate în considerare: nu este îngăduit a ne eschiva nici măcar pentru a ne îngropa tatăl ori a ne rândui cele din gospodării; nici pentru a ne duce să vedem ţarina ce tocmai am agonisit; nici pentru a cerca boii de curând cumpăraţi; nici pentru a ne despărţi de femeia de care abia ne-am însoţit prin nuntă.

Mereu şi în orice clipă este vremea, şi acum este, a răspunde „Iatămă” lui Hristos.

La acest nivel, pe acest plan nu se poate judeca potrivit celor de pe tărâmul profan al logicii juridice. Acolo termenele, intervalele, şarturile, epocile, datinile sunt perfect valabile: dincoace, cu totul nesemnificative şi nejustificate. Roadele smochinului, produse ale firii, ale naturii naturate, sunt subordonate ciclurilor de rodire, însă devotamentul oamenilor nu cunoaşte soroace şi pauze. Interpretarea alegorică se impune: smochinul e omul, iar smochinul neroditor e omul şi el neroditor, rece, aspru, nereceptiv chemărilor cereşti. Reacţiile „robustului simţ comun” nu au ce căuta în citirea spaţiotemporalităţii (sunt date peste cap); şi tot aşa nici în dezlegarea încifrărilor duhovniceşti. Iată de ce putem afirma că omul (smochinul, în limbaj codificat) trebuie să fie oricând gata, oricând disponibil pentru Hristos. …Iar a fi disponibil înseamnă a te nimeri oricând încins, cu toiagul în mână, cu încălţămintea în picioare, pregătit de drum, de acţiune, de răspuns afirmativ, de roadă.

… După cum în textul de la Matei (5, 25) („Împacă-te cu pârâşul tău degrabă până ce eşti cu el pe cale…”), pârâşul, potrivit interpretării Părintelui Arhimandrit Ilie CLEOPA nu este decât conştiinţa noastră care ne cere să ne împăcăm cu Dumnezeu cât mai suntem încă pe calea acestei vieţi ori după cum din înseşi cuvintele Mântuitorului (Matei 13, 18 şi urm.; Luca 8, 5 şi urm.) rezultă că locurile unde cad seminţele semănătorului reprezintă inimile ascultătorilor cuvântului dumnezeiesc, tot astfel smochinul de la Matei (11, 15-17) nu-i decât simbolul omului în general, iar smochinele sunt faptele sale bune, supunerea sa vrerii lui Dumnezeu, propensiunea (şi datoria) sa de a veni în ajutorul aproapelui, de a nu-şi precupeţi înnăscuta putinţă: a răspunde în orice caz, repede şi cu sârg, oricărui apel al divinităţii sa al semenului aflat la ananghie. Pe acest semen îl personifică îndeosebi Hristos în episodul smochinului, pentru că se arată constrâns de o nevoie strict omenească: foamea.

…Nu putem culege scuze nici dintre cele mai fireşti şi mai legitime împrejurări: ţarinile, boii, nevasta, ba şi înmormântarea părintelui nu-s, când răsună goarna mobilizării (glasul lui Dumnezeu, adică, ori strigătul de chemare în ajutor al semenului), decât chichiţe legaliste şi pretexte procedurale: de aceea şi îmbracă invocarea lor un aspect incongruent de nu şi – cu excepţia dorinţei de a fi de faţă la îngroparea tatălui – de-a dreptul caraghios. Orice preocupare, orice grijă, orice bucurie, orice exigenţă păleşte şi piere în prezenţa vocii divine. Orice neascultare este vinovăţie; şi orice ne împlinire a poruncii ori solicitării de acelaşi calificativ se învredniceşte, fie ea însoţită de argumentele cele lai solide. Pentru care pricină? Pentru că este mărturie de totală imposibilitate a efectuării unei ierarhizări normale între obligaţii. Dacă-i vorba de a-L urma pe Hristos sau de a-L sluji, nimic nu poate să constituie temei de absenţă motivată, considerent de neîntocmire a unui proces verbal de carenţă, legitimă apărare, scuză legală. Bogăţia (parabola tânărului bogat: Matei (19, 16 şi urm.), ogoarele, dobitoacele, căsătoria, până şi pietatea filială se şterg la ivirea Domnului.

Zadarnic se apără smochinul fluturând tipicul anotimpurilor, termenelor fatale, soroacelor de obşte şi de şart. Ele toate – cum grăieşte o destul de vulgarizată şi coruptă prin abuzivă şi nediscriminatorie întrebuinţare expresie populară – nu ţin. Oricând , oriunde, în orice împrejurare omul e ţinut să meargă, să alerge, să sară în sprijinul coexistenţilor săi ori la slujirea Făcătorului său. Am pomenit supra de goarna mobilizării: nici că se poate comparaţie mai adecvată: chemarea lui Hristos mobilizează irezistibil, amânare nu încape, motivaţii nu-s de conceput: nici Moise care-şi invoca gângăvia, nici tânărul care-şi pretextează bogăţia, nici omul căruia i-a rodit ţarina nu-s scuzaţi: li se cere să asculte (în amândouă înţelesurile).

Sărmana scuză a smochinului: nu-i vremea mea!

E întotdeauna vremea slujirii şi facerii binelui.

Şi vai de cei ce nu procedează aidoma fraţilor Simon şi Andrei (Matei 4, 20): „iar ei îndată lăsând mrejele, au mers după El”; sau lui Levi-Matei (Matei 9, 9): „Şi plecând Iisus de acolo a văzut un om care şedea la vamă, cu numele Matei, şi i-a zis acstuia: Vino după Mine, Şi sculându-se a mers după El”. Repede, de îndată, fără şovăială, toate lăsându-le baltă (de-mi este permis a zice astfel), neprivind înapoi, necerând nici o păsuire cât de mică, de îndreptăţită, de firească. Glasul Domnului: tunet, goarnă, instantaneitate.

Nefericitul smochin nu-i altul decât neştiutorul, proceduristul, legalistul, de sine stătătorul, învârtoşatul, formalistul fariseu care se socoteşte apărat de termene şi de stricteţea prescripţiilor, care sie îşi ajunge şi nu are nevoie de milă ori duh sfânt, care altădată se îndreptăţea fălindu-se că dă zeciuială din chimen, izmă şi mărar!

Ce ar fi putut face, practic, smochinul?

Să fi intrat de obidă şi ruşine, în pământ; să se fi strămutat, de ciudă şi emoţie, îăn mare; sau mai bine, mult mai bine, să-I fi fost Domnului – prin lăuntrică bunăvoinţă, strădanie şi cutremurare – prilej de minune pozitivă. Există o mică legendă japoneză a cărei citare nu-i nelalocul ei aici: un filozof se plimbă în pădure; se opreşte în faţa unui arbust şi se adresează unei ramuri rostind: vorbeşte-mi despre Dumnezeu. Creanga, atunci, înfloreşte. De nu putea să rodească fructe, smochinul ar fi putut măcar înflori. Ori se pleca sfios şi nemulţumit de sine. Dar, priveliştea aceea a pomului încremenit în cenuşiul nerodirii sale, sec (nu mai puţin decât lemnul crucii), sterp, încăpăţânat, credincios neînduplecate-i lui scadenţe, tare pe situaţia lui calendaristică, semeţ în fariseica lui „dreptate”, netulburat de vreo îndoială, trebuie să fi trezit mânia Domnului nu mai puţin decât forfota vânzătorilor de porumbei şi a schimbătorilor de bani în cuprinsul unui locaş de sfinţenie. (Din palida lor aşchie va fi răsărit neroditorul pom!) Hristos, în jurul Căruia se strâng firele complotului ucigaş, Hristos e, să nu uităm, într-o fază mai curând dreaptă decât milostivnică: aşa încât pe unii cu biciul îi alungă iar pe celălalt îl afuriseşte.

Să stăm bine, să luăm aminte, să judecăm cu multă chibzuinţă. Pentru nimic în lume să nu primejduim avutul cel mai de preţ, sufletul, oferind Domnului jalnicul, iritantul, netrebnicul spectacol al unor fiinţe refugiate în prostia rea, fudulă, stupidă a legalismului contabilicesc. Contabilitatea, celălalt nume al demonismului, arma preferată şi statornica metodă de lucru a vrăjmaşului! Să nu plece Hristos de la noi înfometat, însetat, cu inima deşartă şi sufletul mâhnit. Tânărul bogat se îndepărtează trist, dar înţelept este a presupune că, văzându-l cum pleacă, Domnul se va fi îndurerat şi El. Dacă Hristos ne face neasemuita cinste de a ni se adresa, răspunsul nostru fulgerător – neoprindu-se la nimic altceva: real, cuminte, sigur – să fie numai: „Iată-mă, Doamne”. Răspuns neexaltat, neexagerat, străin de orice imprudenţă şi delir, răspuns calm şi sagace, pentru că ştie că realitatea cea mai reală se numeşte HRISTOS…deţinătorul cheilor vieţii, Domn al sâmbetei şi al Timpului”.

Sursa:

TIMPUL SMOCHINELOR (BELŞUGUL VIEŢII) – Nicolae STEINHARDT (Dăruind vei dobândi, pp. 31-36)

HAVASI - The Storm (Symphonic Concert Show version)

2011-11-02T23:05:00.000+02:00

Geoffrey West: Surprinzătoarea matematică a oraşelor şi corporaţiilor

2011-11-01T08:51:00.001+02:00

Fizicianul Geoffrey West a descoperit că simple legi matematice influenţează caracteristicile oraşelor - prosperitatea, rata criminalităţii, viteza de deplasare şi că multe alte aspecte ale unui oraş pot fi deduse dintr-o singură cifră: populaţia oraşului. În această năucitoare conferinţă de la TEDGlobal, acesta ne demonstrează cum funcţionează şi cât de asemănătoare sunt legile organismelor şi corporaţiilor.

Predica Bartolomeu Anania la Sf. Dimitrie Izvoratorul de Mir

2011-10-26T21:17:00.001+03:00

Fabrica de supradotaţi a lui Florian Colceag (III). De la "omul-marfă" la omul divin

2011-10-24T21:13:00.002+03:00

Există o Românie de care habar n-avem. Ceea ce ni se livrează zilnic la televizor, sau ceea ce vedem direct în instituţii, în politică, în lumea afacerilor, este o ficţiune, un coşmar. Există însa, repet, şi o altă Românie: o Românie reală, a valorilor care ne definesc şi care ne-ar putea propulsa pe adevărata traiectorie a identităţii noastre ca naţie şi popor. Această Românie are mai multe straturi de existenţă sau, mai exact, de persistenţă: una subterană, debranşată total de la simulacrul sistemului numit convenţional (şi impropriu) democraţie – categorie care aşteaptă, mai mult sau mai puţin conştient, să se polarizeze în jurul unui adevăr funcţional – şi alta la vedere, alcătuită din oameni care s-au apucat deja de treabă, fără să mai ceară protecţie şi subvenţie de la statul politic sau de de la partidul stat (care se recompune, iată, din propriile deşeuri!).

Unul dintre aceşti oameni este profesorul Florian Colceag. Ceea ce a conceput el, după mulţi ani de observare şi cercetare a societăţii româneşti, poartă denumirea trufaşă de MODEL DE ŢARĂ. Trufaşă – după cum se va vedea - doar în aparenţă sau numai pentru cine n-are niciun interes să creadă! Florian Colceag n-a conceput însă numai proiectul, ci a pregătit şi oamenii care să-l pună în practică. În afară de aceştia, s-au “înrolat” deja, în echipa de făptuitori, personalităţi importante, academicieni, inventatori, tineri entuziaşti din România şi diaspora. Voi reveni curând asupra acestora, ca şi asupra “Modelului de ţară”. Deocamdata voi prezenta, în linii foarte largi, traseul acţiunii bine direcţionate a profesorului Colceag, fondatorul asociaţiei IRSCA Gifted Education – România.

4% din totalul populaţiei din România – în topul curbei Gaus

Ca să pună în operă acest proiect premergător, Florian Colceag a avut în vedere mai multe realităţi statistice, constatări sociologice şi tendinţe mondiale. Astfel, ultimii 25 de ani au demonstrat că dezvoltarea economică, socială şi culturală a unei ţări este în directă dependenţă de dezvoltarea educaţiei copiilor supradotaţi şi talentaţi şi de utilizarea capacităţilor acestora pe plan naţional, ca vârf de lance în dezvoltare. Copiii supradotaţi ce nu sunt integraţi într-un sistem iniţial educativ, ulterior economic, de management sau politic, emigrează în ţările ce le oferă şanse de afirmare. Cei ce sunt integraţi contribuie în mod esenţial la dezvoltarea locală pe toate planurile. Istoria ne-a arătat de mai multe ori că societatea a recunoscut valorile supradotaţilor, dar în general cu mare întârziere, uneori de zeci sau sute de ani după moartea lor.

Exemple sunt nenumarate: Von Neumen, Gauss, Gaulois, Mendel, Mozart, Vivaldi, Van Gogh, Da Vinci sau, mai recent, Ramanujan, Sidis, Eminescu. Timpurile moderne au descoperit însă, prin gifted education, recunoaşterea şi promovarea ideilor în timp real. Conform datelor publicate de cercetări recente, 5-10% din populaţia lumii o reprezintă supradotaţii, dintre aceştia diferenţiindu-se unii cu capacităţi extrem de mari (doar 2% din populaţia lumii). În România, cercetarile psihologilor au constatat că procentul celor aflaţi în topul curbei Gauss se apropie de 4% din totalul populaţiei (faţă de 2% la nivel mondial). Aceste repere n-au stârnit nicio tresărire de interes la nivelul instituţiilor fundamentale din România.

Natura divină a omului, nu omul-marfă!

De aceea profesorul Florian Colceag n-a mai aşteptat sprijinul sau bunăvoinţa preşedinţiei, guvernelor sau camerelor parlamentare. În septembrie 2004, la iniţiativa sa, în Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor al Judecătoriei sect. 4, Bucureşti, era înregistrată oficial IRSCA Gifted Education - Romania: o asociaţie non-profit cu scopul de a promova şi sprijini dezvoltarea persoanelor cu har şi talent în toate domeniile, de a forma resurse umane capabile, de a atrage în această activitate tineri foarte inzestraţi şi cu o înclinaţie deosebită spre cercetare, de a aduce o contribuţie esenţială în dezvoltarea prestigiului acestor activităţi pe plan naţional şi internaţional.

În 2005, IRSCA Gifted Education a iniţiat şi a fondat EDUGATE – Consorţiul Român pentru Educaţia Copiilor şi Tinerilor Supradotaţi şi Talentaţi, care astăzi coagulează eforturile reprezentanţilor societăţii civile, ai mediului de afaceri şi instituţional într-un prim program naţional de gifted education. EDUGATE este astăzi una dintre cele mai mari iniţiative educaţionale private în România şi, totodată, iniţiatorul proiectului de lege privind educaţia tinerilor supradotaţi, capabili de performanţă inaltă.

În 2006, IRSCA Gifted Education devine membru WCGTC (World Council for Gifted and Talented Children) şi ECHA (The European Council for High Ability), cele mai înalte foruri la nivel internaţional şi european în domeniul educaţiei copiilor supradotaţi.

"Prin gifted education se respectă natura divină a omului şi nu omul-marfă, omul de consum – spune Florian Colceag, preşedintele IRSCA Gifted Education. Noi promovăm omul creator, omul capabil să-şi dezvolte potenţialele”.

Sursa: http://www.certitudinea.ro/articole/clubul-presei-transatlantice/view/fabrica-de-supradotati-a-lui-florian-colceag-iii-de-la-omul-marfa-la-omul-divin

Fabrica de supradotaţi a lui Florian Colceag (II). România, pepinieră de genii

2011-10-24T21:09:00.000+03:00

În decembrie 1989, România lui Ceauşescu nu avea niciun leu datorii. În 2009, România lui Băsescu nu mai avea niciun leu la buget. Tot ce s-a produs în cei 20 de ani prevăzuţi de Brucan a fost, sub diverse ipostaze, dezastru. Şi în tot acest timp, personalităţile, creierele, specialiştii autentici care ar fi putut salva din punct de vedere economic şi moral România au fost ţinuţi pe tuşă sau descurajaţi. Cei mai mulţi au emigrat. România a fost condusă de infractori cu dosare penale (nefinalizate) sau de indivizi mediocri. Mediocritatea instituţională este a doua mare problemă a României, după hoţie.

“Când un mediocru ajunge într-o funcţie publică, chiar dacă e bine intenţionat, se află în imposibilitate de a face ceva, deoarece nu înţelege problemele societăţii – spune Florian Colceag, preşedintele IRSCA Gifted Education. Înţeleg doar propriile lor probleme, singurele pe care le rezolvă, în sensul financiar. O demonstrează topurile bogaţilor. Acest mediocru angajează un alt mediocru, nu un om capabil, fiindu-i teamă că îşi poate pierde postul. Iar angajatul îşi va linguşi şeful, simţind oricând că acesta îl poate da afară. Efectul se vede în politică. Oamenii care îl susţin material sau altfel pe unul dintre candidaţi vor fi răsplătiţi prin funcţii publice. Un om care a lipit afişe poate deveni şef al nu ştiu cărui departament, fără a avea nicio competenţă”.

Florian Colceag este preşedintele şi fondatorul IRSCA Gifted Education, adică ceea ce am numit “fabrica de supradotaţi”.

Lista de inventar a titlurilor

Licenţiat în matematici fractale, doctor în economie şi specialist internaţional în guvernanţă sustenabilă, prof dr. Florian Colceag are, ca profesor, 20 de ani de experienţă în educaţia copiilor supradotaţi şi în antrenarea copiilor olimpici la matematică, a obţinând cu aceştia peste 60 de medalii de aur la competiţii internaţionale în această disciplină. Este reprezentant în România al World Council for Gifted and Talented Education. Titlurile lui de recunoaştere internaţională sunt impresionante. Este membru al: British Columbia Organization for Gifted Education; Hub Austega, the Australian organization for Gifted Education; Centre for Complex Studies, non-governmental, non-profit institute in Bucharest, Romania, Member of Director’s Committee, 2001; World Council for Gifted and Talented Children, Membrer and delegate to represent Romania in1999 and 2005; European Community, Arion Commission (sharing of education information between European countries based in Geneva), Member and Delegate of Romania 1999; National Council for Curricula Development (Romania), Member 1998; National Council for Educational Reform (Romania), Member 1997. Este, de asemenea, preşedintele EDUGATE (Consorţiul Roman pentru Educaţia Copiilor şi Tinerilor Supradotaţi si Talentaţi). La capitolul titulaturi şi recunoaşteri s-ar putea adăuga şi altele, dar textul s-ar transforma într-o lungă listă de inventar.

“Aşa-i când n-ai lucrul tău!”

Să prezentăm lucrurile altfel: ca să obţină aceste recunoaşteri şi ca să facă în mod ştiinţific ceea ce oricum făcea, din vocaţie, a trebuit să se specializeze în SUA. Iar ca să ajungă acolo a trebuit să-şi vândă casa. Rezultatul: câteva sute de copii supradotaţi au primit şansa vieţii de la un modest profesor de matematică. Când nimeni nu a mişcat un deget, Florian Colceag le-a întins o mână de ajutor: şi-a pus la bătaie timpul, sfaturile, dar şi resursele financiare. Timp de peste 20 de ani el le-a uşurat drumul în viaţă micilor genii. Unii dintre cei îndrumaţi de profesorul Colceag au ajuns între timp profesori universitari în străinătate, muzicieni recunoscuţi internaţional sau informaticieni de top.
După 2001, Florian Colceag a lucrat un an şi ceva în Ministerul Învăţământului, de unde a fost înlăturat. Devenise incomod, probabil datorită competenţei...
Atunci şi-a zis, ca olteanul care pierde trenul: “Aşa-i când n-ai lucrul tău!”, dar nu s-a oprit aici. Deşi la origine este oltean, s-a apucat de treabă ca ardeleanul, construindu-şi singur propriul sistem educaţional: IRSCA Gifted Education.
“Nu am plecat din ţară, pentru că aici resursele domeniului de care mă ocup sunt maxime – spune el. Şi pentru că tocmai haosul în care trăim duce la apariţia unor oameni extraordinari. Ţara asta este o pepinieră de genii, ceea ce este demonstrat şi după statisticile istorice, şi după cele recente. Iar aceşti oameni sunt capabili să se polarizeze, să se adune pe un orizont de schimbare”.

(VA URMA)

Sursa: http://www.certitudinea.ro/articole/clubul-presei-transatlantice/view/fabrica-de-supradotati-a-lui-florian-colceag-ii-romania-pepiniera-de-genii

Valeriu Gafencu - Sfantul Inchisorilor, teatru radiofonic la Radio Romania

2011-10-21T15:49:00.000+03:00

Regizorul spectacolului, Petru Hadârcă, s-a născut în Basarabia, la Sângerei, în aceeaşi localitate cu Valeriu Gafencu. La audiţia cu public desfăşurată pe scena Sălii de Concerte „Mihail Jora", va participa Dan Puric, interpretul lui Valeriu Gafencu, alături de ceilalţi actori din distribuţie, echipa de realizatori şi invitaţii speciali: personalităţi ale vieţii culturale şi politice, istorici, clerici, foşti deţinuţi politici, jurnalişti.

Valeriu Gafencu -- „sfântul închisorilor", cum l-a numit Nicolae Steinhardt în Jurnalul fericirii -- şi alţi tineri au fost arestaţi în 1941, în timpul regimului Antonescu, pentru activitatea lor în Frăţiile de Cruce. În închisoare, în inima lor începe o frământare profundă în privinţa rostului pentru care au fost încarceraţi. Sufletele lor caută ceva care să-i ridice deasupra suferinţelor pe care le trăiau. În perioada dinainte de instalarea regimului comunist au ocazia să citească Sfânta Scriptură şi alte cărţi duhovniceşti, să se adâncescă în rugăciune.

Fabrica de supradotaţi a lui Florian Colceag (I)

2011-10-21T09:21:00.000+03:00

Se caută soluţii pentru ieşirea din criză a României. Cică n-ar fi (soluţii). Cică nu sunt bani. Cică… Un om cu mintea întreagă ar râde, dacă n-ar fi de plâns. Dacă n-ar fi dramatic. “România nu de bani duce lipsă, ci de gospodari” – spunea Mugur Isărescu, în urmă cu vreo patru ani, şi avea dreptate. Trebuie să fii tâmpit sau leneş - zicem noi - pentru a nu fi în stare să gestionezi o bogăţie uriaşă gata constituită, plus resursele şi potenţialul.

Şi totuşi se întâmplă. Se întâmplă nu fiindcă iubiţii noştri conducători ar fi fost sau sunt retardaţi, ci pentru că sunt hoţi. Adică au furat sau au vândut (ceea ce este, în fond, acelaşi lucru) la preţ de dumping tot ce se putea vinde din ceea ce numim generic - ţară. Au vândut-o cu toptanul şi paralâcul, cui s-a oferit s-o cumpere. Iar noi îi plătim ca să ne fure mai bine…

În sfârşit, lucrurile acestea, şi multe altele pe aceeaşi temă, s-au tot spus şi continuă să se spună, de douăzeci de ani…
Întrebarea care se pune este, totuşi: ce-i de făcut? Şi derivatele ei: mai este ceva de făcut? Există soluţii? Răspunsul este: DA. Există şi resurse, şi soluţii. Le vom prezenta pe rând, de câte ori vom avea ocazia, chiar în “paginile” acestui site. Şi nu doar vom semnala, ci şi vom face. Dar, toate la rândul lor…

Să începem cu începutul, adică cu resursele. Cea mai mare, cea mai importantă şi cea mai profitabilă resursă a României este creierul uman. Creierul românesc. Deşi exploatarea lui ar fi mult mai ieftină şi mai puţin solicitantă decât un complex industrial de extragere a aurului la Roşia Montană, n-o facem. N-o facem deloc. Mai mult, am distrus şi ceea ce funcţiona în timpul comunismului. Sistemul educaţional, practic, nu mai există. A dispărut prin “modernizări” succesive. Şi totuşi, paradoxal, continuă să se nască valori, parcă în ciuda acestei agresiuni concentrate, venită din toate părţile. Se nasc spontan, sălbatic, neobservate, neajutate, nemeritate. Nu există nicio speranţă că situaţia s-ar putea redresa cu sprijin instituţional sau bugetar. Douăzeci de ani au demonstrat-o din plin. Speranţa vine din altă parte…

Trăieşte în România un om care nu numai că a observat existenţa acestui rezervor imens de resurse, dar s-a şi apucat să-l prelucreze, să-l optimizeze şi să-l ducă la nivelul maxim de performanţă. Numele lui este Florian Colceag iar ceea ce a reuşit să creeze în România, prin resurse proprii, se numeşte IRSCA Gifted Education. S-ar putea numi însă foarte bine “fabrica de supradotaţi”. Nu-i creează el, bineînţeles, ci doar îi pune în funcţiune. Graţie lui Florian Colceag lumea e mai bogată, mai inteligentă, mai supradotată. Lumea, dar nu şi România. În România, nimeni nu dă doi bani pe cea mai scumpă materie din lume: materia cenuşie…

(VA URMA)

Sursa: http://www.certitudinea.ro/articole/clubul-presei-transatlantice/view/fabrica-de-supradotati-a-lui-florian-colceag-i__

Klaus Kenneth la emisiunea Flori de Pateric, Eveniment TV – Sibiu

2011-10-17T15:12:00.000+03:00

Klaus Kenneth (Flori de pateric) from Claudiu on Vimeo.

Steve Jobs Documentary

2011-10-15T20:58:00.001+03:00

Genialii nimănui

2011-10-11T15:25:00.003+03:00

Din seria români de excepţie vi-l prezint pe Ciprian Manolescu

2011-10-11T14:37:00.002+03:00

Ciprian Manolescu (born December 24, 1978) is a Romanian mathematician. He is presently an Associate Professor in the mathematics department at the University of California, Los Angeles.

He completed his first 8 classes at School no. 11 Mihai Eminescu and secondary education at Ion Brătianu High School in Piteşti, and his undergrad and Ph.D. at Harvard University under the direction of Peter B. Kronheimer. His thesis topic was A spectrum valued TQFT from the Seiberg–Witten equations. His research interests span the areas of gauge theory, symplectic geometry, algebraic topology, and low-dimensional topology.

He is among the handful of recipients of the Clay Research Fellowship (2004–2008).

He was the winner of the Morgan Prize, awarded jointly by AMS-MAA-SIAM, in 2002. His undergraduate thesis was on Finite dimensional approximation in Seiberg–Witten theory.

He has one of the best records ever in mathematical competitions:

He holds the sole distinction of writing three perfect papers at the International Mathematical Olympiad: Toronto, Canada (1995); Bombay, India (1996); Mar del Plata, Argentina (1997).
He placed in the top 5 on the William Lowell Putnam Mathematical Competition for college undergraduates in 1997, 1998, and 2000.

Source: http://en.wikipedia.org/wiki/Ciprian_Manolescu

Steve Jobs talks about managing people

2011-10-09T18:04:00.001+03:00

Academia Inteligenţelor Multiple (Făgăraş, 2011)

2011-10-08T23:06:00.001+03:00

Cer nou (Zorica Laţcu)

2011-10-08T21:05:00.002+03:00

Grăit-am ieri prin lacrimi cu Domnul şi i-am spus:
“De noi cum nu Ţi-e silă Prea Scumpul meu Iisus?
Cum nu-ţi întorci Tu faţa cu silă de la noi
Şi cum mai vrei să suferi făptura de noroi?
Cum vrei să calce-n lume piciorul Tău curat
Cel care peste aripi de înger a călcat ?
Cum poala prea curată, Stapane, n-o fereşti,
În tina omenească să nu ţi-o murdăreşti?
Cum poţi să suferi, Doamne, miros de putregai,
Când ai tămâia dulce a crinilor din rai?
Cum suferi bezna noastră, Tu, soare strălucit,
Cum poţi să rabzi ocara, Tu, Domnul prea slăvit?
Şi cum fiind căldura iubirilor cereşti,
În inima mea rece Tu vrei să locuieşti?
Tu, Cel ce stai în ceruri cu mari luminători,
În iadul meu, Stăpâne, cum vrei să Te cobori?
Ca Petru ani de-a rândul te-am izgonit mereu
Ieşi de la mine, Doamne că păcătos sunt eu.
Dar n-ai plecat! Ba încă, cu pasul Tău curat,
Ai coborât tot cerul în iadul meu spurcat.
Cu pasul Tău pe mine de tot m-ai curăţit,
Cu raza Ta tot chipul Tu mi l-ai strălucit.
Cu focul Tău pe mine, cel rece, m-ai aprins
Şi peste sărăcia mea goală ai întins
Un colţ al hainei Tale şi m-ai făcut bogat,
Mi-ai dat inel, coroană, porfiră de-mpărat.
Mi-ai încăput în suflet, Tu, Cel neâncăput,
Şi sufletul meu, iată, cer nou Tu l-ai făcut.
În sufletul meu astăzi Tu însuţi locuieşti
Cu Maica Prea Curată, cu cetele-i cereşti.
Şi pentru toate acestea, Iisuse prea iubit,
În cerul nou din suflet să fii în veci slăvit”

Pe 7 octombrie 1912 se nastea in Balti, Basarabia, Parintele Sofian Boghiu - iconarul de suflete

2011-10-07T16:10:00.003+03:00

Pe 6 octombrie 1902 se năştea Petre Ţuţea

2011-10-06T15:48:00.000+03:00

Fantasticul său discurs de la Stanford (2005)

2011-10-06T09:08:00.001+03:00

Steve Jobs: A life in technology

2011-10-06T08:58:00.000+03:00

In memoriam Steve Jobs (1955-2011)

2011-10-06T08:56:00.001+03:00

Între geniu şi indiferenţă

2011-10-05T21:16:00.000+03:00

Interviu cu Manoel de Oliveira, cel mai batran cineast in activitate

2011-10-05T21:11:00.000+03:00

7 secrete ale părinţilor de succes

2011-10-04T11:37:00.000+03:00

N. Steinhardt – Primejdia mărturisirii. Convorbiri cu Ioan Pintea

2011-10-03T23:35:00.003+03:00

“Degeaba le-am avea pe toate: inteligenţa, cultura, isteţimea, supracultura, doctoratele, supradoctoratele (ca profesorul din Lecţia lui Eugen Ionescu), dacă suntem răi, haini, mojici şi vulgari, proşti şi nerozi, doi bani nu facem, se duc pe apa sâmbetei şi inteligenţa, şi erudiţia, şi supradoctoratele, şi toate congresele internaţionale la care luăm parte, şi toate bursele pentru studii pe care le câştigăm prin concursuri severe. Nimic nu poate înlocui şi suplini niţică bunătate sufletească, niţică bunăvoinţă, toleranţă, înţelegere. Niţică susţinută bună cuviinţă.

Bunătatea sufletească nu-i o virtute subtilă şi rafinată, e un atribut de bază al fiinţei omeneşti si totodată un atribut al culturii. Bunătatea este alt nume al definiţiei date de Aristotel omului: fiinţă socială.

Fără bunătate nu putem convieţui decât în condiţii de groază şi justificând amarnica afirmaţie a lui Sartre: ceilalţi, iată iadul! Există un altruism elementar exprimat prin bunătate care este o axiomă a vieţii obşteşti. Berdiaev spunea: pâinea pentru mine este o problemă materială (subînţeles egoistă, vulgară), dar pâinea aproapelui meu, continua Berdiaev, este pentru mine o datorie spirituală. Reiese de aici în mod vădit că nimic nu poate suplini întru totul bunătatea.

Ştim că de-am vorbi toate limbile si toate dialectele pământului şi de-am fi capabili să clasificăm conform cu clasificarea zecimală toate volumele tipărite în toate limbile pământului, de la Gutenberg şi până astăzi, si de am fi tobă de carte si de erudiţie, si de am cunoaste întrebuinţarea tuturor termenilor specifici tuturor ştiinţelor şi tehnicilor, tot nu ne putem numi oameni culţi dacă suntem nişte pizmăreţi, nişte bădărani şi nişte răi la suflet.

Că ne-o place sau nu, cultura nu este numai acumulare de cunoştinţe, ci o subţirime a caracterului şi capacitatea de a nu considera bunătatea drept o simplă virtute desuetă şi sentimentală.
Să nu săvârşim regretabila eroare de a lua drept scriitori pe simplii făcători de cărţi şi drept oameni de cultură pe simpli memorizatori de informaţii“.

Kiran Bir Sethi îi învaţă pe copii să ia atitudine

2011-10-02T16:34:00.001+03:00

Kiran Bir Sethi ne împărtăşeşte cum şcoala sa inovatoare din Riverside India îi învaţă pe copii cea mai importantă lecţie a vieţii:"Eu pot.". Priviţi cum elevii ei iau problemele locale în propriile mâini, conduc şi alţi tineri, îşi educă chiar şi părinţii.

Geoff Mulgan: A short intro to the Studio School

2011-09-30T11:58:00.001+03:00

Some kids learn by listening; others learn by doing. Geoff Mulgan gives a short introduction to the Studio School, a new kind of school in the UK where small teams of kids learn by working on projects that are, as Mulgan puts it, "for real."

27.09.2011 – Părintele Adrian Făgețeanu a trecut la Domnul

2011-09-28T10:48:00.001+03:00

WEBIT 2011. România a ajuns pe locul I. Competiţia s-a relansat!

2011-09-26T09:40:00.000+03:00

Ieri a revenit, în concursul internaţional de influenţă online WEBIT 2011, „Tzarul Nicolai”, dar cu numele lui real, FLORINEL NICOLAI DECIU, şi cu toate punctele acumulate ca „Tzar”. În aceste condiţii, România nu mai poate pierde, în faţa Bulgariei, locul 2.

Mai mult decât atât, s-a întâmplat un fapt nesperat: cu cele aproximativ 2.000 de puncte ale „Tzarului”, România a ajuns pe locul 1, depăşind Italia. Competiţia s-a relansat, în termeni mult mai optimişti, de aceea vă rog să mă votaţi în continuare! Susţinându-mă pe mine, susţineţi CERTITUDINEA şi echipa României.

Dar, pentru ca efectul să fie deplin, votaţi toată lista. Pentru fiecare vot acordat unuia de pe listă, un procent intră în contul liderului (vârful de piramidă, „Tzarul”), care se duce în sus împreună cu toată lista, ceea ce înseamnă puncte pentru România. De asemenea, fiecare vot primit de lider generează puncte pentru fiecare membru al piramidei sale. Ceea ce înseamnă, iarăşi, puncte pentru România. Dar, oricum aţi vota, amintiţi-vă de CERTITUDINEA măcar o dată pe zi şi votaţi MIRON MANEGA ! (împreună cu toată lista)

Lista completă a echipei!

1 Tzarul Nicolai (Florinel Nicolai Deciu) http://bit.ly/bPrifT

2 Miron Manega http://bit.ly/bfcH6d

3 Mişcarea Euro-Civică Română: http://bit.ly/9yufXA

4 Radu Gamulea http://bit.ly/cp58xA

5 Lucretia Berzintu http://bit.ly/ds0diH

6 Dan-Octavian Catana http://bit.ly/8ZT8A2

7 Loredana Ganescu http://bit.ly/9i81A4

8 Milky Way Galaxy http://bit.ly/b4Atfq

9 Marcel Raducu http://bit.ly/cHaKxS

10 Elena Raducu http://bit.ly/dtZJ5P

11 Gelu Vlasin http://bit.ly/a3TnyZ

12 Marius Erimia http://bit.ly/c95304

13 Constanta Abalasei-Donosa http://bit.ly/bQur3l

14 Rodica Eugenia Fiedler http://bit.ly/cNg4Ik

15 Angela Furtuna http://bit.ly/9TxMFd

16 Eduard Cristian Ionita http://bit.ly/9kzU3R

17 Ana Break http://bit.ly/92RH7B

18 Codrean Tiron Viorela http://bit.ly/c9Zx6I

19 Anca Lupu http://bit.ly/ao8IRe

20 Dorina Ciocan http://bit.ly/9xqNFw

21 Dorina Ciocan http://bit.ly/bEgbOv

22 Cel Mai Influent Romanhttp://bit.ly/cn1lsz

23 Ovidiu Bufnila http://bit.ly/c14vr0

24 FLORINEL NICOLAI DECIU http://bit.ly/aQJJTg

25 Clanul Liceenilor http://bit.ly/arlSto

26 Horatio Corneliu http://bit.ly/cvaXwD

27 Mihai Antonescu http://bit.ly/aZtcCu

28 Constantin Zologhttp://bit.ly/dlkjJr

29 Ibrahim Musahttp://bit.ly/96BsEx

30 Marius I http://bit.ly/ais22Q

31 Becart Valentina http://bit.ly/dpecWl

32 Mona Bernhardt Lorinczi http://bit.ly/9ok2fw

Sursa: http://www.certitudinea.ro/articole/clubul-presei-transatlantice/view/webit-2011-romania-a-ajuns-pe-locul-i-competitia-s-a-relansat

CURAJUL (Părintele Nicolae STEINHARDT – Dăruind vei dobândi)

2011-09-21T13:59:00.000+03:00

„Este o prea rareori pomenită şi totuşi esenţială însuşire creştină. Poate că, îndată după virtuţile teologale, ocupă locul de frunte. Fără de curaj existenţa Bisericii nu ar fi de conceput: a fost nevoie, ca să ia fiinţă, de curajul Întemeietorului ei; ca să dureze, de cel al discipolilor săi.

Ni se vorbeşte de blândeţea Domnului, care-I asemuit unui miel blând şi lipsit de glas. Metafora e îndreptăţită şi înduioşătoare. Nu mai puţin este aceea ce adoptă drept cuvânt-imagine un leu viteaz. Cine oare s-ar fi urcat pe cruce, primind de bună voie una din morţile cele mai cumplite din câte se pot închipui, de nu un viteaz cu inimă de leu? Care fire de nu una de inflexibilă tărie ar fi îndurat vreme de trei ani şi jumătate, senină şi calmă, ura, vrajba, perfidia, ambuscadele vrăjmaşilor? Ar fi stat, neclintită şi neânfricată, în faţa dregătorului şi a sinedriului? (A nepăsării unuia şi înverşunării celorlalţi?) Şi cum altfel decât act de îndrăzneală ar putea fi socotită plecarea Apostolilor la propovăduire printre oameni ostili fără a duce cu ei nici traistă nici toiag nici pâine nici bani? Şi care inşi de nu dintre cei mai dârji şi mai neştiutori de teamă ar fi răbdat chinuri cu adevărat atroce mai degrabă decât să-şi lepede, fie şi în schimbul celor mai ademenitoare făgăduieli, credinţa? Nu-i deloc neexact din punct de vedere istoric ori exagerat din punct de vedere psihologic a spune că sângele martirilor constituie podoaba, purpura şi vizonul Bisericii; e şi temeiul ei, în sensul cel mai strict şi mai tehnic al cuvântului.

Că aşa stau lucrurile o dovedeşte nu numai procesul evolutiv al instituţiei ecleziastice, ci şi textul însuşi al Scripturii care, parcă prevestitor, a pus accentul pe această calitate intrinsecă şi sine qua non a creştinismului. Mântuitorul şi ucenicii Lui au ştiut prea bine şi ab initio unde săţăşluieşte marea taină a creşterii şi durabilităţii Legii noi. De aceea şi aflăm nenumărate referiri, în Evanghelii, în Faptele Apostolilor, în Epistole, la socotirea curajului drept trăsătură fundamentală a caracterului unui creştin.

Martir înseamnă martor, dar sinonimul substantivului este: erou. Desigur că mucenicii au depus mărturie de fidelitate, smerenie, statornicie, putere de pătimire. Şi-au mărturisit deopotrivă inimoşenia, vrednică de a celor mai bravi dintre eroii vieţii profane (militare şi civile). …e simplu, dacă vrei să fii liber să nu-ţi fie frică de moarte. Iată de ce aurul, vizonul, purpura şi podoaba Bisericii se confundă cu sângele de pe Cruce şi cu sângele martirilor. Paralel celor mai strălucite victorii militare ale istoriei profane. De la Duhul Sfânt şi din sângele acesta s-a întrupat şi a dăinuit şi de-a pururi va dăinui Biserica lui Hristos.

În textele scripturistice, îndemnurile la curaj ale Domnului sunt numeroase.

Nu te teme îi spune (Marcu 5, 36; Luca 8, 50) mai marelui sinagogii, lui Iair, când vin unii şi-i vestesc că fiica lui a murit. Nu te teme, crede numai şi se va izbăvi. (Credinţa este, prin urmare, recunoscută a fi o faptă de curaj, iar curajul e declarat, aidoma credinţei, o taină). Lui Simon, la fel i se grăieşte: Nu te teme, de acum înainte vei fi pescar de oameni (Luca 5, 10). Ucenicilor şi mulţimii, tot aşa: Nu te teme, turmă mică (Luca 12, 32). Nu te teme găsim şi în Apocalipsă (1, 17). Acelaşi îndemn apare şi în forma plurală: Deci nu vă temeţi (Matei 10, 26); aşadar nu vă temeţi (Matei 10, 31); îndrăzniţi, Eu sunt, nu vă temeţi (Matei 14, 27; Ioan 6, 20): toate către Apostoli, când s-au speriat văzându-L că umblă pe mare. La Schimbarea la faţă, după trecerea norului luminos, se aprope de Petru, Iacov şi Ioan şi atingându-i le zice aşijderea: sculaţi-vă şi nu vă temeţi (Matei 17, 7). Îngerul către femeile venite la mormânt: Nu vă temeţi (Matei 28, 5), iar Domnul repetă şi El, aceloraşi: Nu vă temeţi (Matei 28, 10). Îngerul Domnului către păstori: Nu vă temeţi (Luca 2, 10), căci iată vestesc vouă bucurie mare. Când Iisus se arată celor unsprezece şi ei se înfricoşează crezând că văd duh (Luca 24, 36-37), nu rosteşte aceleaşi cuvinte, dar sensul vorbelor: „Pace vouă” şi „De ce sunteţi tulburaţi”, este identic cu „nu vă temeţi”. („Să nu se tulbure inima voastră, nici să se înfricoşeze” stă scris la Ioan (14, 27)). Când scena umblatului pe apă pe vreme rea este povestită de Ioan (6, 19-20), cuvintele folosite sunt aceleaşi ca la Matei: „Ei s-au înfricoşat; iar El le-a zis: Eu sunt, nu vă temeţi”.

Alteori întâlnim: nu vă înspăimântaţi. Astfel, la Marcu 16, 6 (Îngerul către femei, în dimineaţa Duminicii de după răstignire).

Frica e vrednică de certare şi dojană: de ce vă este frică, puţin credincioşilor? Li se spune (Matei 4, 40) celor din corabie, înspăimântaţi de valurile ce o acopereau. La fel la Marcu (4, 40): „pentru ce sunteţi aşa de fricoşi? Cum de nu aveţi credinţă? Fără frică îşi dorise să primească darurile cereşti şi Zaharia, tatăl Înaintemergătorului, după ce ascris numele copilului pe tăbliţă. Formele negative nu te teme, nu vă temeţi, nu vă înspăimântaţi, să nu se tulbure inima voastră sunt adesea înlocuite prin imboldul la curaj: Îndrăzneşte, fiule (Matei 9, 2 către un slăbănog); îndrăzneşte, fiică (matei 9, 22; Luca 8, 48: către femeia cu scurgere la sân);Îndrăzniţi (Matei 14, 27; Ioan 10, 33); „În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea”; Îndrăzniţi (Marcu 6, 50); Îndrăzneşte, scoală-te! (Marcu 10, 49: către orbul Bartimeu).

Care este efectul principal al fricii? Îndepărtarea de Hristos. Relatarea de la Luca 8, 37 e pe deplin edificatoare: după ce scoate duhurile rele din omul demonizat, iar porcii se aruncă în lac, mulţimea din ţinutul Gadarenilor „e cuprinsă de frică mare”. Urmează consecinţa: „L-au rugat pe El toată mulţimea să plece de la ei”. (Matei 8, 34 şi Marcu 5, 17 zic: L-au rugat să treacă sau să se ducă din hoatrele lor). Legătura de cauzalitate e limpede: îi cer să plece pentru că le este frică: Frica, aşadar, aduce cu sine ruperea de Hristos.

Dacă „nu vă tulburaţi” este echivalentul lui „nu vă înfricoşaţi”, căci îngrijorarea e tot o formă a fricii, probabi că Marta a fost cercetată şi din pricina caeasta, Domnul ştiind că îngrijorarea zămisleşte simţăminte şi stări ale minţii străine învăţăturii Lui.

La Faptele Apostolilor apar mereu aceleaşi poveţe: îndrăzneşte, îndrăzneşte Pavele, iar el (ei) îndrăznind …

De asemenea, în mai toate Epistolele Sfântului Pavel: „de aceea nu ne pierdem curajul” (2 Corinteni 4, 16); „Îndrăznind deci totdeauna (2 Corinteni 5, 6); „Fără să vă înfricoşaţi întru nimic” (Filip 1, 28); „Căci Dumnezeu nu ne-a dat duhul temerii” (2 Timotei 1, 7: frica, aşadar e de la diavol, ca şi păcatul, ca şi moartea; textul acesta e capital, ne dă posibilitatea să deprindem adevărat sorginte a fricii). Apostolul creştinilor, mai înainte de orice le cere să fie îndrăzneţi. „Drept aceea, fraţilor, având îndrăzneală, să intrăm în Sfânta sfintelor, prin sângele lui Iisus”. (Evrei 10, 19). Tot el adoptă în repetate rânduri stilul şi tonul cel mai militar cu putinţă: „În lupta voastră cu păcatul, nu v-aţi împotrivit încă până la sânge” (Evrei 12, 4): David, hanibal, Cezar, Napoleon, nu le-ar fi vorbit altminteri ostaşilor lor); „Luptă-te lupta cea bună a credinţei, cucereşte viaţa veşnică …” (1 Timotei 6, 17) „Luptă … ca un bun ostaş al lui Hristos Iisus (2 Timotei 2, 3).

Textul de la Efeseni (6, 11) şi următoarele e plin de cuvinte cu iz ostăşesc:… întăriţi-vă întru puterea … îmbrăcaţi-vă cu toate armele … luaţi toate armele …toate biruindu-le …staţi deci tari … având mijlocul vostru încins … îmbrăcându-vă cu platoşa … pavăza … credinţei … luaţi şi coiful mântuirii şi sabia Duhului … S-ar zice că răsfoim un regulament militar, că citim un ordin de al unui căpitan de oşti.

Există în Noul Testament un stil imperativ al curajului, obârşia căruia se află în porunca dată lui Avraam: „Ieşi din pământul tău, din neamul tău şi din casa tatălui tău” (facerea 13, 1) – şi Avraam ascultă, plin de curaj, neştiind încotro merge şi unde se va opri, ca un bun ostaş ce se află (Evrei 11, 8). Stilul evanghelic militar se manifestă şi prin verbele „active”, verbe îmbolditoare, imperioase, răsunătoare ca: stăruiţi, întrebaţi, vegheaţi, privegheaţi, treziţi-vă, cuceriţi, priviţi cu luare aminte, fiţi gata, mergeţi, cereţi, căutaţi, bateţi, încingeţi-vă.

Acestea toate din partea Mântuitorului şi Apostolilor Săi. Dar şi creştinul, având bună îndrăzneală, le spune în acelaşi mod, în aceeaşi tonalitate a neînfricării: „Nu mă voi teme!” (Evrei 13, 6). De ce? Pentru că ştie două lucruri: mai întâi că „partea celor fricoşi … este iezerul care arde cu foc şi pucioasă” (Apocalipsa 21, 8 – însuşirea osândiţilor începe cu fricoşii, ei mai întâi; necredincioşii, spurcaţii, ucigaşii, desfrânaţii, fermecărorii, închinătorii la idoli şi mincinoşii sunt menţionaţi în urma lor) – iar apoi, şi mai ales, că „În iubire nu este frică, ci iubirea desăvârşită alungă frica” (1 Ioan 4, 18). În felul acesta curajul ajunge a fi alături de dragoste, singura virtute în veci nepieritoare.

Domnul ne scoate din robia păcatului şi totodată ne eliberează din tirania fricii. Ne dăruieşte cele două nestemate: libertatea şi curajul. Aşa fiind, creştinului nici nu-i incumbă îndatoriri mai sfinte şi mai de seamă decât a iubi şi a-şi dovedi curajul. Ca unii care suntem urmaşi prin credinţă ai celor care l-au văzut pe Dumnezeu întrupat, ni se aplică textul de la Evrei 11, 27, reprodus pe statuia amiralului de Coligny, pe una din străzile pariziene: „A rămas neclintit ca unul care a văzut pe nevăzutul împărat”. Covârşitoarea însemnătate acordată curajului atât de Domnul Hristos cât şi de Biserică rezultă şi din aceea că precum scrie la matei 11, 12 „împărăţia cerurilor se ia prin străduinţă şi cei ce se silesc pun mâna pe ea”. Cerurile, spune limbajul popular (tot în stil marţial), se cuceresc. …

Drept concluzie aş cere voie să afirm: Dacă vechea Lege a putut fi rezumată îndouă porunci: să iubeşti pe Dumnezeu şi să iubeşti pe aproapele tău (Matei 22, 37; Marcu 12, 30-31; Luca 10, 27), Legea nouă poate – sub aspect ei operaţional – fi conspectată astfel: crede, iubeşte şi nu te înfricoşa. Frica: păcat urât în ochii Domnului; curajul: virtute mult plăcută Lui şi consubstanţială sitauaţiei de creştin”.

Debtocracy

2011-09-19T14:43:00.001+03:00

DESPRE ROBIA MODERNĂ

2011-09-19T14:38:00.004+03:00

Când laşi toate celea în sama libertăţii şi, prin urmare, a egoismului omenesc, nu va fi bine. De multe ori, în Anglia s-a dizbătut întrebarea dacă n-ar fi bine să se lucreze duminicele, şi se găsise economişti care să calculeze ce pierderi însemnate are industrialul englez prin ţinerea sărbătorilor. O fericire că biserica e acolo îndestul de puternică pentru a rezista unor asemenea tentative împotriva săracului, asigurându-i şi acestuia partea sa de odihnă şi bucurie, într-o lume pe care scriptura o numeşte cu drept cuvânt ,,Valea plângerilor”.

La noi, în ţara absolutei libertăţi, este însă cu putinţă ca lucrătoriul să nu se bucure nici de duminecă, nici de sărbătoare, să nu se bucure nici de răgazul pe care scriptura îl asigură până şi animalelor. Mania de a trata pe om ca simplă maşină, ca unealtă pentru producere, este întâi tot ce poate fi mai neomenos; al doilea, dezastruoasă prin urmările ei. Căci vita de muncă se cruţă la boală, i se măsură puterile, nu se încarcă peste măsură, pierderea ei e egală cu cumpărarea unei alteia, încât interesul bine înţeles al proprietarului este cruţarea.

La om, lucrul se schimbă. Poate să se stingă în bună voie..., se va găsi totdeauna altul la loc, căci nevoia e o dăscăliţă amară, care primeşte orice condiţii. În alte ţări sunt societăţi pentru apărarea animalelor, de sine înţelegându-se că religia şi organizarea socială îi asigurează omului zilele sale de odihnă, la noi însă nu va fi minune dacă vom vedea tratându-se organismul cel mai nobil de pe pământ cu o lipsă de cruţare de care sunt ferite şi organismele cele inferioare.

Ne-a trebuit această espunere pentru a caracteriza soarta lucrătorilor din fabrica regiei monopolului tutunurilor. Muncind 12-14 oare pe zi, aceste zile lungi şi negre nu sunt întrerupte nici de dumineci, nici de sărbători, încât cestiunea socială, atât de ventilată în Europa, trebue s-o revedem la noi în forma ei cea mai crudă. Iată dar materialul de oameni supus acestui tratament:

200 de lucrătoare
10 tăietori cu maşina a tutunului prost
3 tăietori cu maşina a tutunului bun
2 cari desfac tutunul cu trompa
1 amestecător
1 tăietor de hârtie
3 privighetori a lucrătorilor
3 amploiaţi superiori
1 diurnist

Iată, dar, 224 de oameni, a patra parte dintr-o mie, care nu cunosc nici sărbătoare, nici altă odihnă decât somnul.
Se poate că regia, câştigând puţin sau nimic din toată afacerea, să fie silită de a întrebuinţa asemenea mijloace, pentru a se susţinea; dar nouă ni se pare că soarta „dividendelor” e cu mult mai puţin importantă decât aceea a omului chemat să le producă.

Onor. primărie, care cu drept cuvânt a ordonat respectarea duminecilor şi sărbătorilor din partea comercianţilor, ar trebui să ordone aceeaşi respectare din partea fabricelor. Să nu uităm că trăim într-un stat creştin, că numai chinezul n-are sărbători, pe când religia creştină, a celor ,,dezmoşteniţi”, li asigură şi acestora partea lor de bucurie în lume.

O altă cestiune, care priveşte numai administraţia oraşului nostru, este că lucrătoarele, pornind noaptea de la fabrică pe şoseaua din valea Bahluiului, sunt espuse obrăzniciei stâlpilor de cafenele, cari tocmai în vremea ieşirei fetelor din fabrică găsesc că primblarea pe întunecoasele uliţi e foarte aerisitoare. De aceea, ar trebui ca felinarele să fie mai dese şi mai cu samă să fie aprinse, asemenea nici prezenţa unui număr mai mare de serjenţi de noapte nu e de prisos

[CURIERUL DE IAŞI, 12 decembrie 1876]

Sursa: http://www.certitudinea.ro/articole/editorial/view/despre-robia-modernA

DECALOG- Ernest Bernea

2011-09-15T10:00:00.002+03:00

1. Iubiţi adevărul; nu puneţi în scenă ca ceva real un fapt,
atunci când adevărul e altul; iubiţi adevărul că el e lumină
şi frumuseţe, e Dumnezeu.

2. Greşeala să nu o acoperiţi, ci să o ispăşiţi; se ştie că mărturisită e jumătate iertată.

3. Fiţi buni cu oamenii, dar apropierea de ei să o faceţi cu înţelepciune; să nu faceţi ca ei decât atunci când aveţi încrederea că cugetul şi fapta lor sânt bune.

4. Să nu acordaţi intimitate oricui; nu o datoraţi integral decât celor ce vă sânt rudenii spirituale. Intimismul, fără discernământ, e mai mult decât o vulgaritate, e un păcat: te vinzi şi nu ştii cui.

5. În relaţiile cu oamenii fiţi buni şi drepţi; orice acordaţi mai mult decât se cuvine poate cultiva înşelăciunea şi se plăteşte scump.

6. Evitaţi contactul apropiat cu oamenii lipsiţi de inteligenţă şi bunătate; fiţi pentru ei un model de înţelepciune şi virtute.

7. Fiţi statornici în hotărârile voastre; consecvenţa întăreşte personalitatea.

8. Când iubiţi pe cineva, dăruiţi-vă integral; o dragoste adevărată cere depăşire de sine, puritate şi putere de jertfă. Dragostea mare are un fior religios.

9. Să vă respectaţi cuvântul. Cuvântul nu este un instrument de inducere în eroare şi nici ceva cu care poţi răni sufletele oamenilor; cuvântul trebuie să aibă izvoarele cele mai pure, adică divinitatea.

10. Fiţi sinceri şi curaţi în tot ce faceţi, ca şi când Dumnezeu ar fi de faţă.

Sursa: http://www.alexandrasvet.ro/decalog-ernest-bernea.html

ZIUA CRUCII

2011-09-13T23:40:00.002+03:00

Într-una din cântările Bisericii, alcătuită după Psalmii lui David, preamărim pe Dumnezeu în cuvintele: „Sfânt este Domnul Dumnezeul nostru; înălţaţi pe Domnul Dumnezeul nostru, şi vă închinaţi aşternutului picioarelor Lui, că Sfânt este”. O altă cântare bisericească, preamărind crucea, zice: „Acum vedem aşternutul unde au stătut picioarele Tale Stăpâne...” „Astăzi cu adevărat cuvântul cel de Dumnezeu grăitor al lui David a luat sfârşit, că iată arătat ne închinăm şi aşternutului preacuratelor Tale picioare”.

Deci până la răstignirea Domnului pe cruce, crucea era lemnul morţii celei mai de ocară. Prin sfintele Sale patimi,Iisus a schimbat ocara în slavă, încât Apostolul Pavel nu găsea alt cuvânt în care să se laude decât în Crucea Domnului, mustrând pe cei ce sunt vrăjmaşii crucii.

Deci lemnul crucii a fost prevestit prin prooroci, prin Moise şi prin David. Prin proorocul David ne porunceşte să ne închinăm Crucii, aşternutului picioarelor Lui, că sfânt este.

Oare de ce zice despre Cruce că e aşternut numai al picioarelor Lui? - Fiindcă Iisus S-a răstignit pe Cruce nu cu fiinţa Sa dumnezeiască, ci cu firea omenească, Adam cel nou, ceea ce în graiul profetului e tot una cu picioarele lui Dumnezeu.

Să lămurim ceva şi din înţelesul crucii ca suferinţă.

Suferinţa, necazurile, încercările sunt cea mai necunoscută cruce, deşi fiecare are de dus câte una. Mai toţi se roagă lui Dumnezeu să-i scape de cruce. Nu e bine aşa. E semn că oamenii nu-i cunosc rostul şi nu-i cunosc pe sfinţi. Iată de pildă ce spune Sfântul Marcu Ascetul, că prin aceasta se cunoaşte dacă o are cineva, dacă primeşte cu bucurie necazurile. Tot acest sfânt ne spune despre crucea încercărilor, că pentru trei pricini vin asupra noastră:

1. ca pedeapsă pentru păcatele făcute („pedeapsă” în graiul bătrânilor înseamnă învăţare de minte);

2. pentru ferirea de cele ce altfel le-am face; şi

3. pentru întărirea virtuţii. „Să nu spui că se poate câştiga virtutea fară necazuri: căci virtutea necercată în necazuri nu e întărită!” (Filocalia I, p. 236-266).

Cea mai grea încercare a vieţii este necazul morţii. Cum stăm faţă de o asemenea încercare? Ar trebui să stăm şi mai liniştiţi ca faţă de cruce; fiindcă Mântuitorul, prin moartea Sa, a schimbat nu numai rostul crucii din ocară în slavă, ci a schimbat şi rostul morţii şi l-a făcut bun. Până la Iisus moartea era o pedeapsă dată firii omeneşti, plată a păcatului. De la înfrângerea morţii, prin învierea Omului nou, moartea, cea mai grea încercare a vieţii acesteia, s-a schimbat în moarte a păcatului şi a izbăvirii firii omeneşti. Aşa ne învaţă Sf. Maxim Mărturisitorul.

Iată de ce prăznuind Crucea vorbim de înviere şi a morţii omorâre.

Acestea sunt cunoştinţe duhovniceşti care dau curaj vieţii acesteia, îi dau înţeles şi o linişte cu atât mai mare cu cât e mai învolburată marea societăţii omeneşti.

Iată pe ce temelie stăm, în praznicul înălţării, când zicem:

„Crucii Tale ne închinăm Stăpâne şi sfântă învierea Ta o lăudăm şi o mărim !”...

Sâmbăta, 14 septembrie 1949, Ziua Crucii.

Sursa: Părintele Arsenie BOCA. (2006). Cuvinte vii. Ediţia a-II-a. Deva: Editura Charisma. pp. 16– 17.

CELE 3 CRUCI

2011-09-13T23:37:00.001+03:00

„Sfântul Marcu ne spune despre crucea încercărilor, că pentru trei pricini vin asupra noastră:

1. Ca pedeapsă pentru păcatele săvârşite;

2. Pentru ferirea de cele ce altfel le-am face;

3. Pentru întărirea virtuţii;... virtutea necercată în necazuri nu este întărită”.

Iar din scrierile, cuvintele şi viaţa Părintelui Arsenie deducem că în viaţa pământească omul are trei cruci de purtat:

1. Crucea de prevenire (ferire), prin care Dumnezeu ne ţine departe de ispite şi păcate

2. Crucea de îndreptare (ispăşire, pedeapsă), prin care plătim pentru păcatele făcute sau moştenite;

3. Crucea de întărire (jertfă), prin care ne dăruim aproapelui, prin care trăim şi chiar murim pentru aproapele. Aceasta e crucea creştinului. Numai cine iubeşte pe aproapele este creştin adevărat (In. 13, 35). Iar a ne jertfi pentru aproapele înseamnă a ne înmulţi talanţii pe care ni i-a dat Dumnezeu „spre folosul tuturor” (1 Pt.4, 10), talanţii destinului.

Cine-Şi îngroapă talanţii în pământul inimii (în subconştient), în întumericul egoismului (al lenei, indiferenţei şi uitării), nu ajunge la crucea de jertfă, ci din contra, tâlhăresc viaţa aproapelui precum cei doi tâlhari răstigniţi în stânga şi în dreapta lui Iisus.

Observăm că aceste trei cruci sunt asemenea unui tratament pe care Dumnezeu ni-l administrează pentru a ne lecui de bolile sufleteşti şi care are trei trepte: prevenirea apariţei bolii, îndreptarea (însănătoşirea) şi întărirea sufletului.

Sursa: O sinteză a lucrării Părintelui Arsenie BOCA, p. 408.

Proiect "ROMÂNIA PE BUNE"

2011-09-13T13:07:00.001+03:00

ROMÂNIA LOCUL I (MEDALIE DE AUR) ÎN LUME LA OLIMPIADA INTERNAŢIONALĂ DE ASTRONOMIE ŞI ASTROFIZICĂ , POLONIA 25 august-3 septembrie 2011

2011-09-12T10:13:00.002+03:00

În perioada 25 august-3 septembrie 2011 s-a desfăşurat în Polonia Olimpiada Internaţională de Astronomie şi Astrofizică la care au participat 30 de echipe din 27 de ţări. Menţionăm că unele ţări cum ar fi Polonia, China şi Iranul au avut dreptul dacă au dorit să participe cu două echipe în concurs deoarece au organizat în anii anteriori ediţiile trecute ale acestei olimpiade.

Fiecare echipă este formată din cinci elevi de liceu şi doi lideri şi eventual observatori care nu au drept de opinie in şedinţele de bord ale Olimpiadei.

Elevii echipei României care au participat la această olimpiadă reprezintă lotul restrâns al României care a rezultat de la Olimpiada Naţională de Astronomie şi din lotul lărgit în urma mai multor probe .

Pregătirea lotului României s-a desfăţurat la Călimăneşti (Vâlcea) la Centrul de Pregătire pentru Performanţă care este organizat de către domnul profesor dr. Mihail Sandu şi la care au participat profesori cu experienţă din ţară:prof.Sorin Trocaru(inspector general în M.E.C.T.S.), prof. Lucian Stoian (Baia Mare),prof.Marin Dacian Bica(Oradea),prof.Cornel Oargă(Câmpulung Muscel),prof. Octavian aGeorgescu(Craiova),prof.Neculaie Stănică(Râmnicu Vâlcea),prof.Ioan Adam(Bârlad) şi prof.dr.Petru Crăciun(Fălticeni-Suceava).

Cea mai importantă probă de la această olimpiadă este proba pe echipe la care România a obţinut punctajul cel mai bun adică LOCUL I in lume învingând echipa Iranului(loc II) ,echipa Indiei (loc III) şi celelate ţări participante. Fiecare elev a primit câte o medalie de aur. Lotul României este format din următorii elevi din ţară(în poză de la stânga la dreapta):

Ana –Maria Constantin – clasa a XII-a Liceul Internaţional de Informatică Bucureşti-îndrumător doamna prof. Rodica Ionescu
Mihai Răcoreanu –clasa a XII –a Colegiul Naţional ,, Vasile Alecsandri Galaţi-autodidact
Andrei Cuceu –clasa a X-a Colegiul Naţional ,, Vasile Lucaciu Baia-Mare-îndrumător domnul prof.Lucian Stoian
Bogdan Marchiş- clasa a XII-a Colegiul Naţional ,, Vasile Lucaciu Baia-Mare-îndrumător domnul prof.Lucian Stoian
Roberta Răileanu – clasa a XII-a Liceul Internaţional de Informatică Bucureşti îndrumător doamna prof. Rodica Ionescu

De asemenea elevii noştri au obţinut şi două medalii de bronz la probele individuale(Mihai Răcoreanu şi Andrei Cuceu). Felicitări elevilor şi profesorilor care i-au pregătit!

La această performanţă a contribuit şi orele de observaţii astronomice realizate cu telescoape şi lunete de la Colegiul Agricol Fălticeni ,Palatul Copiilor Suceava şi Societatea Ştiinţifică Cygnus.

Lotul olimpic al României a fost însoţit în Polonia de catre domnul prof.Sorin Trocaru inspector general în M.E.C.T.S. şi prof.dr. Petru Crăciun de la Colegiul Agricol Fălticeni.

Mulţumim lui Dumnezeu pentru această performanţă prin care drapelul ţării noastre a fost medaliat cu 7 medalii (5 de aur şi 2 de bronz).

prof.dr.Petru Crăciun

139 de ani de la moartea Crăişorului Munţilor

2011-09-11T16:43:00.000+03:00

TÂNĂRUL BOGAT (III)

2011-09-05T12:36:00.001+03:00

Sinceritatea acestui tânăr nu poate fi bănuită de făţărnicie, de vreme ce „a alergat şi îngenunchind înaintea Lui L-a întrebat” despre viaţa veşnică.

Obişnuit făţărnicia nu cade în genunchi. Iar dacă ar fi fost aşa de mare făţărnicie, altfel ar fi vorbit şi Iisus. Dar, după ce-şi mărturiseşte tânărul buna creştere în Legea Domnului, „atunci Iisus căutând la el, l-a iubit şi i-a zis: «una-ţi mai lipseşte: mergi şi vinde-ţi câte ai şi le dă săracilor, şi vino de-Mi urmează Mie!»”

Era o chemare între cei 70 de ucenici.

Iubirea lui Iisus ar fi trebuit să-1 desfacă de câte avea; dar, până în sfârşit, tot l-au desfăcut cele de după înviere.

Prislop, Joi XXXI 22.XII.1949; Marcu 10, 17-27

„Cu anevoie va intra bogatul în împărăţia lui Dumnezeu” :

1. Bogatul de averi.

2. Bogatul de succese.

Despre succese se pot spune aceleaşi lucruri ca şi despre bogăţii: că umflă. Şi umflaţii nu intră pe uşa cea strâmtă, pe care mulţi au redus-o la urechile acului. Beşica mândriei creşte din fumurile succeselor.

Poate că aci se va fi aflând raţiunea pentru care „sunt fericiţi” înfrânţii, dar nu prea feriţi de înfrângeri.

Trebuie să învăţăm a privi succesul şi înfrângerea, ca pe doi soţi nedespărţiţi: doi mincinoşi, care ne mint unde ne prind.

Prislop, 24.III.1950

Sursa: Părintele Arsenie BOCA. (2006). Cuvinte vii. Ediţia a-II-a. Deva: Editura Charisma.

p. 292.